Contestaţie la executare. Sentința nr. 2340/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2340/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 28790/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2340/2014

Ședința publică de la 07.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. A. L. și pe intimata RAIFFESIEN B. SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se prezintă pentru intimată c.j. I. Stanciucu, cu delegație la fila 103, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 06.03.2014, dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatoare (filele 94-95), la data de 07.03.2014, cerere de strigarea cauzei la orele 10:00, formulată de către contestatoare (fila 96).

Reprezentatul intimatei depune la dosarul cauzei, la filele 97-102 întâmpinare. Arată că nu se opune strigării cauzei la orele 10:00.

Instanța lasă cauza la următoarea strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la următoarea strigare se prezintă pentru contestatoare av. B. L. I., lipsă fiind intimata.

La interpelarea instanței, reprezentanta contestatoarei arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Instanța comunică reprezentantei contestatoarei un exemplar al întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către reprezentantul intimatei.

Reprezentanta contestatoarei arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării.

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 1591C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 373 alin. (2) coroborat cu art. 399 alin. (1) teza I și art. 400 alin. (1) C.proc.civ.

Instanța încuviințează cererea de repunere pe rol a cauzei.

În probațiune, reprezentanta contestatoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 167 alin. (1) C.proc.civ., apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Solicită ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate perimarea dosarului execuțional nr. 305/2012, iar actele întocmite de către executorul judecătoresc până la data de 21.11.2013 sunt desființate de drept, cele întocmite ulterior fiind lovite de nulitate. Precizează că dl. C. C. I. și C. L. A. au calitatea de fidejusori, primul act de executare a fost întocmit la data de 13.05.2013, fiind vorba despre somația executorului de înființare a popririi, iar în perioada 13.05.2013 – 21.11.2013 nu s-a mai comunicat niciun act. Invocă prevederile Legii nr. 188/2000 și prevederile Vechiului C.pr.civ. și arată că procesul verbal încheiat de către executor la 13.05.2013 constată că s-ar fi comunicat o adresă și s-ar fi reținut 1/3 din salariu, însă la acel moment persoana în cauză nu mai era angajatul respectivei societăți. Arată că acest script este pro causa, pentru înlăturarea efectului perimării. Precizează că dl. C. trebuia să fie convocat la executor, astfel cum prevede art. 388 alin (1) pct. 8 din V.C.pr.civ. Arată că este vorba despre un act nul absolut, care nu întrerupe termenul prescripției, iar între data de 13.05.2013 și 21.11.2013 au trecut mai bine de 6 luni. Susține că cererea formulată de către creditoare în stăruința executării nu este un act de executare. Apoi, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cu mențiunea că onorariul avocațial urmează a fi solicitat pe cale separată.

Considerându-se lămurită, în temeiul art. 150 C.proc.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

După dezbateri, se prezintă reprezentantul intimatei, căruia i se aduce la cunoștință mersul dezbaterilor. Acesta arată că menține poziția procesuală din întâmpinare, că perimarea nu operează în cadrul popririi, acestea având caracter permanent și continuat.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 06.12.2013 (filele 2-4), astfel cum a fost precizată la data de 24.01.2014 (fila 77), contestatoarea C. A.-L., prin avocat B. L. I., cu împuternicire avocațială la fila 77 din dosar, a solicitat în contradictoriu cu intimata R. B. SA desființarea popririi înființată în cadrul

dosarului execuțional nr. 305/2012 de către B. P. V. C., la data de 21.11.2013 și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 305/2012 al B. P. V. C., ulterior datei de 13.11.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea arată, în esență, că executarea silită s-a pornit în temeiul contractului de credit pentru investiții nr. 25/07.07.2008 încheiat între . și intimata R. B. SA, contestatoarea având calitatea de fidejusor, că executarea silită a fost încuviințată împotriva sa la data de 22.06.2012, că ultimul act de executare efectuat în cauză a fost la data de 13.05.2013, că până la data de 21.11.2013 nu s-a mai efectuat un alt act de executare, că a intervenit perimarea executării silite.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 399, art. 389 C.proc.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 5-6).

Cererea a fost legal timbrată (fila 14).

La data de 20.01.2014, B. P. V. C. a comunicat prin Serviciul Registratură copia certificată a dosarului execuțional nr. 305/2012 (filele 17-76), astfel cum i s-a solicitat prin adresa instanței de la fila 10.

Intimata R. B. SA a depus întâmpinare (filele 97-99) la dosarul cauzei în cadrul ședinței publice de la acest termen de judecată, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare, se arată că perimarea executării silite nu operează în materia popririi.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 și următoarele, art. 390, art. 455 C.proc.civ.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

În fapt, în urma cererii formulată de către intimată și înregistrată la B. P. V. C. la data de 12.06.2012 (fila 66), s-a deschis dosarul execuțional nr. 305/2012.

Prin încheierea civilă nr. 5093/CC/22.06.2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2012 s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva contestatoarei-debitoare C. A.-L. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru investiții nr. 25/07.07.2008, modificat și completat prin actul adițional nr. 1 din data de 07.07.2008, în favoarea intimatei-creditoare R. B. SA (fila 64).

La data de 17.08.2012, s-a emis de către B. P. V. C. somația de executare (fila 62) și procesul verbal privitor la cheltuielile de judecată (fila 63).

La data de 08.02.2013, s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei-debitoare, iar la data de 09.05.2013, s-a întocmit un nou proces verbal cu privire la cheltuielile de judecată (fila 34).

Ulterior s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor contestatoarei-debitoare la angajatorul . (fila 30).

În drept, instanța reține că potrivit art. 389 alin. (1) C.proc.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de executare, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei, iar potrivit art. 390 alin. (1) C.proc.civ., dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație.

Conform art. 454 alin. (1) C.proc.civ., poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu.

Din interpretarea dispozițiilor art. 390 alin. (1) C.proc.civ., instanța reține că dispozițiile art. 389, privind perimarea nu se aplică în privința executării silite prin poprire.

În cadrul dosarului execuțional nr. 305/2012 al B. P. V. C. executarea silită s-a început și a fost continuată în privința contestatoarei în modalitatea popririi.

În consecință, din coroborarea textelor legale menționate, instanța reține că, în cauză, perimarea executării silite nu operează.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 389 alin. (1) C.proc.civ., art. 454 alin. (1) C.proc.civ., art. 399 și următoarele C.proc.civ., instanța va respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea C. A.-L. în contradictoriu cu intimata R. B. SA, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.civ., instanța urmează a respinge cererea accesorie a contestatoarei cu privire la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată, raportat la soluția pe care urmează a o pronunța asupra cererii principale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea C. A.-L., cu domiciliul în ., nr. 554A, județul Cluj, în contradictoriu cu intimata R. B. SA, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1, ca neîntemeiată.

Respinge cererea accesorie a contestatoarei cu privire la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 martie 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. POPAMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./12.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2340/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA