Contestaţie la executare. Sentința nr. 2403/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2403/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 3821/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2403/2014
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii M. C.-N., PRIN PRIMAR E. B. și C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N., PRIN PRIMAR E. B. și pe intimata, L. M. (F. I.) prin mandatar S.C.P.A. C., S. SI ASOCIATII, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă intimata L. M., personal, care prezintă spre vedere C.I. . nr._, lipsă fiind contestatorii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data de 28.02.2014, prin intermediul fax-ului, intimata L. M. a depus la dosar întâmpinare, iar în timpul ședinței de judecată, prin Serviciul Registratură, contestatorii au depus la dosar un răspuns la întâmpinarea formulată de către intimată.
Având cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare, intimata L. M. solicită instanței admiterea excepției invocate față de prevederile art. 650 alin.1 și 2 și art. 713 alin.1 NCPC, întrucât în prezenta cauză Judecătoria Bistrița este instanța competentă să judece prezenta cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C.-N. invocată prin întâmpinare de către intimata L. M..
INSTANȚA
Prin contestatia inregistrata sub nr._, contestatorii Mun. C.-N. si C. L. al Mun. C.-N. au solicitat in contradictoriu cu intimatii L. M. (fosta I.) si B. Manchievici M. anularea tuturor formelor de executare silita –poprire in dosarul executional nr. 85/2014 al B. Manchievici M., inclusiv a Incheierii civile nr. 617/CC/2014 a Judecatoriei Bistrita pronuntata in dosarul nr._, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei.
Motivele in fapt si in drept au fost invocate la filele 2-14.
S-au depus inscrisuri-f. 15-96.
Prin intampinarea formulate la data de 25.02.2014, intimate L. M. a invocat cu prioritate exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei C.-N. si declinarea judecarii cauzei la Judecatoria Bistrita.
In fapt, cu privire la exceptia necompetentei teritoriale a instantei, a aratat ca art. 713 alin.1 C.p.c este de stricta interpretare, in sensul ca instanta competenta cu solutionarea cauzei este instanta de executare. In speta, instanta de executare este Judecatoria Bistrita, care a pronuntat incheierea de incuviintare a executarii silite. Sunt aplicabile si prevederile art. 650 C.p.c, conform carora este instanta de executare judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc. Art. 713 alin.2 C.p.c nu este aplicabil in speta, deoarece domiciliul/sediul debitorilor nu se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare.
In drept, au fost invocate prevederile art. 176 pct.3 C.p.c
S-au depus inscrisuri-f. 99-100.
La termenul de judecata de azi, 07.03.2014, instanta a pus in discutie exceptia necompetente teritoriale a Judecatoriei C.-N..
Analizand exceptia necompetentei Judecatoriei C.-N., instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 650 alin.1,2 C.p.c,. instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.
Instanta de executare solutioneaza cererile de incuviintare a executarii silite, contestatiile la executare, precum si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante sau organe.
Art. 713 alin.1 mentioneaza de asemenea ca contestatia se introduce la instanta de executare. Conform prevederilor alineatului urmator, este competenta cu solutionarea contestatiei la executare si judecatoria in a carei circumscriptie se afla domiciliul, dupa caz, sediul debitorului, in cazul in care urmarirea silita se desfasoara prin poprire iar domiciluil/sediul debitorului se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare.
Instanta, analizand prevederile mentionate mai sus, retine ca este in cazul unei competente teritoriale exclusive, si anume a instantei de executare, cu singura exceptie mentionata la art.713 alin.2, care nu este incidenta in cauza. In mod evident, instanta de executare este Judecatoria Bistrita, care s-a pronuntat si cu privire la cererea de incuviintare a executarii silite, prin incheierea nr. 617/CC/2014 pronuntata in dosarul nr._ .
Desi executarea silita se desfasoara prin poprire, sediul debitorilor nu se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare, astfel incat nu este aplicabil art. 713 alin.2 C.p.c..
F. de cele mai sus mentionate, instanta va admite exceptia necompetentei teritoriale invocate de intimate L. M. (fosta I.) si va declina competenta de solutionare a cauzei Judecatoriei Bistrita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei C.-N..
Declina competenta solutionarii prezentei cauze, avand ca parti contestatorii Mun. C.-N. si C. L. al Mun. C.-N., prin primar, ambii cu sediul in C.-N., ., jud. C. in contradictoriu cu intimatii L. M. (fosta I.), cu dom. procesual ales in C.-N., ..2, ., la sediul SCPA C., S. si Asociatii si B. Manchievici M., cu sediul in Bistrita, ..17, jud. Bistrita-Nasaud, Judecatoriei Bistrita.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.03.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. I. C. M.
red./dact./c.i./17.03.2014.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7866/2014.... | Somaţie de plată. Încheierea nr. 9464/2014. Judecătoria... → |
|---|








