Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 7815/211/2014
Dosar nr._
ODCP nr. 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 07.11.2014
Completul format din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier D. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii A. E., A. S.-L. și A. C.-M., în contradictoriu cu intimații C. L. O., S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.10.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27.01.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus contestatorii A. E., A. S.-L. și A. C.-M., au chemat în judecată intimații C. L. O., S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A., solicitând instanței să dispună suspendarea EXECUTĂRII SILITE pornite in dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., întoarcerea EXECUTĂRII SILITE efectuata in dos. Ex.nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex. nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, ca urmare a pronunțării Deciziei Nr. 739/R/09 iulie 2013 de admitere a recursului formulat în contestația la executare ce făcut obiectul dosarului Nr._, având ca și consecință restituirea sumei totale de 1469 lei, din care: suma de 1.405,80 lei sumă nedatorată încasată ca urmare a popririi desființate și 63,2 lei taxe timbru în recurs, obligarea debitorului C. L. O. la plata integrală a sumei de 556,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate și solicitate pe cale de acțiune separată, din care: 156,4 lei taxe timbru și onorariu pentru formularea și promovarea contestației la executare obiect al dosarului Nr._ și 400 lei onorariu pentru promovarea și soluționarea recursului în același dosar Nr. Nr._, ANULAREA SOMAȚIEI MOBILIARE DE PLATĂ din data de 26.03.2014 efectuate în dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și comunicate contestatorilor la data de 27.03.2014, COMPENSAREA sumelor pentru care s-a pornit EXECUTAREA SILITĂ în dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., cu toate SUMELE DATORATE contestatorilor de debitorul C. L. O. ca urmare a desființării executării silite în dosar Nr._, cu cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și onorariu avocat.
În motivare s-a arătat că intimatul C. L. O. cu totală rea credință a pornit executarea în dos. Ex.nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., deși cunoștea soluția definitivă și irevocabilă pronunțată în dosar Nr._, prin care în baza Deci.civ. Nr.739/R/09 iulie 2013 a fost admis recursul contestatarei și a fost desființată executarea silită efectuată în in dos. Ex.nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex.nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, fiind totodată anulată poprirea înființată la data de 25.01.2013.
Din păcate, deoarece nu a fost admisă nici la fond și nici în recurs cererea de suspendare a executării silite pornite în dos. Ex. nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex. Nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. Șl ASOCIAȚII, la data pronunțării Dec. civ. Nr.739/R/09 iulie 2013, ca urmare a popririlor efectuate, debitul pretins în cadrul acelor dosare execuționale era deja integral acoperit și achitat în favoarea lui C. L. O..
Dar, de asemenea acest fapt era cunoscut atât "creditorului" C. L. O., cât și S. A. D. și OSZOCZKI A., și S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, dar, cu rea-credință, în loc să facă o compensare a debitului încasat, dar, nedatorat de către C. L. O. în baza și în dos. Ex. nr. 454/2012 și a dos. Ex. nr._ cu debitul pretins în noul Dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A..
În această condiție consideră temeinică și legală cererea de întoarcere a EXECUTĂRII SILITE efectuata in dos. Ex. nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex. nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, CUI_ ca urmare a pronunțării Deciziei Nr. 739/R/09 iulie 2013 de admitere a recursului formulat în contestația la executare ce făcut obiectul dosarului Nr._ și formulată în cadrul contestației la executare promovate împotriva executării silite pornite în dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., precum și a cererii de recuperare integrală a prejudiciului produs prin promovarea contestației la executare atât cel stabilit prin Dec.civ. Nr.739/R/09 iulie 2013, cât și a celui produs și solicitat pe cale de acțiune separată ca urmare a desființării executării silite ce a făcut obiectul dosarului Nr._ .
În atare situație se impune compensarea datoriilor reciproce la nivelul cuantumului celei mai mici dintre ele, ceea ce în mod legal și logic implică ANULAREA SOMAȚIEI MOBILIARE de plată din data de 26.03.2014 efectuate în dos. Ex.nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., și comunicate contestatorilor la data de 27.03.2014 și emiterea uneia noi în funcție de care dintre cele două datorii reciproce este mai mare.
În drept, s-au invocat prev art. 3711-4043, si art. 274 C.pr.civ. considerând că sunt incidente prevederile C. 1865, iar, în măsura în care instanța va considera că au incidență în speță prev. NCPC s-au invocat prev. art. 623-760 NCPC cu sublinierea art.703 și 722 referitoare la întoarcerea executării silite.
Intimatul C. L. O., a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
A invocat excepția autorității de lucru judecat conform Sentinței civile nr. 5837/2013 pronuntata de Judecatoria Cluj si a Deciziei Civile nr 739/R/2013 a Tribunalului Cluj decizie irevocabila, si a sentintelor definitive si irevocabile rezultate din dosarul civil Nr._/211/2010, in care intimatul avea calitatea de parat, si care stau la baza dosarului executional contestat, in conformitate cu dispozițiile art. 632 si art. 634 Cod de procedura civila si care reprezintă titlu executoriu valabil.
În motivare a arătat între părți au existat litigii pe parcursul a 11 ani, și că mai multe instanțe s-au pronunțat în favoarea intimatului în sensul că are dreptul de a-și recupera sumele de bani cheltuite, dar contestatorii au refuzat constant să achite aceste sume de bani benevol, fiind declanșate mai multe executări silite.
Arată ca dos. Ex. Nr. 162/2014 a S. A. D. si OSZOCZKIANDRAS este al treilea pe parcursul anilor de procese și nu are nimic comun cu dos. Ex. Nr 454/2012 incheiat cu Dec. civ. Nr. 739/R/2013 irevocabilă care nu a admis cererea de suspendare a executării silite si nici nu a dispus întoarcerea executării silite in dos ex. Nr. 454/2012. Mai mult, se arata in sentinta, ca instanta a luat act de faptul ca debitul din acel dosar era deja acoperit si achitat in favoarea lui C. L. O.. Urmare acestui fapt reclamanții nu au nici un titlu valabil de restituire a unor sume si mai ales a unor cheltuieli de judecata. In consecința cererea de compensare a unor sume nu are obiect si se impune a fi respinsa fiind netemeinica si nelegala.
SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI Asociați A. si Oszoczki a învedereat instanței că la data de 18.04.2012 a fost înregistrat pe rolul S. A. si OSZOCZKI dosarul executional nr 454/2012 la cererea creditorului C. L., impotriva debitorilor A. C., A. S. si A. E..
La data de 04.05.2012 executorii judecătorești A. D. si OSZOCZKI A. asociați ai S. A. si OSZOCZKI s-au asociat cu executorii judecătorești S. I. C. si PALACEAN V. L1VIU formând S. A., OSZOCZKI, S. si ASOCIAȚII. Aceasta ultima entitate a preluat arhiva S. A. si OSZOCZKI, iar pentru a diferenția dosarele a fost adaugat la numărul de dosar "o"
La data de 18.03.2013, S. A., OSZOCZKI, S. si ASOCIAȚII si-a incetat activitatea profesionala iar executorii judecătorești A. D. si OSZOCZKI A. au continuat incepand cu aceasta data sa-si desfasoare activitatea profesionala in cadrul S. A. si OSZOCZKI S. A., OSZOCZKI, S. si ASOCIAȚII nu a fost radiata de la ANAF din rațiuni pur contabile, urmând ca acest lucru sa se faca dupa distribuirea sumelor de bani existente in conturile societatii.
Cu privire la compensare, considera ca aceasta poate opera doar la momentul in care exista un titlu executoriu, dar contestatarii nu au obtinut întoarcerea executării Silite.
De asemenea, au invocat excepția lipsei calitatii procesuale a S. A. si OSZOCZKI in conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din L 188/2000 și art. 43 din statutul UNEJ.
Contestatorii au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au reluat cele arătate în cererea de chemare în judecată, solicitând admiterea acțiunii.
Intimatul C. L. O. și-a precizat întâmpinarea solicitând respingerea contestației la executare in ceea ce privește pct. c) - obligarea intimatului la plata sumei de 556.4 lei reprezentând cheltuieli de judecata ocazionate de dos. nr._ si solicitate pe cale de acțiune separata, precum si pct. e) compensarea sumelor pentru care s-a pornit executarea silita in dos, nr. 162/2014 cu toate sumele pretinse de contestatori ca urmare a desființării executării silite in dos. nr._, in masura in care vizeaza compensarea totala si, arată că este de acord cu compensarea parțiala, mai precis cu suma de 1532,2 lei (1469 lei + 63,2 lei) si pct. f) - obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul dosar.
In ceea ce privește obligarea intimatului la plata integrala a sumei de 556,4 lei din care: 156,4 lei taxe timbru pentru formularea si promovarea contestatiei la executare nr._ si 400 lei reprezentând onorariu avocațial pentru recursul din același dosar, arată ca pentru aceste sume nu exista un titlu executoriu, precum nici o hotarare judecătoreasca care sa oblige intimatul la plata acestora. Prin urmare, deoarece nu datorează aceste sume, solicită respingerea capatului de cerere identificat sub lit. c) din precizarea contestației.
Cu referire la compensarea sumelor pentru care s-a pornit executarea silita in dos. nr. 162/2014 cu suma de 1469 si suma de 63,2 lei pentru care s-a anulat executarea silita in dos. ex. nr._ al ex. jud. A., Oszoczki, S. si Asociații conform Deciziei civile nr. 739/R/2013, arată ca titlul executoriu care a stat la baza dosarului executional anulat este si in prezent inauntrul termenului de prescripție pentru a cere executarea silita, decizia nr. 10/RC/2012 fiind emisa la data de 16 ianuarie 2012.
Prin urmare, intimatul este in drept sa solicite din nou executarea silita a acestui titlu executoriu, intrucat anularea formelor de executare din dos. nr._ s-a datorat unei pretinse culpe a executorului judecătoresc, iar nicidecum a intimatului, precum nici vreunui viciu al titlului executoriu, care nu a fost desfiintat.
Ca atare, in situatia in care instanta considera întemeiata cererea de întoarcere a executării silite, in speța compensarea nu poate fi decât parțiala, contestatorii datorand intimatului suma de 5160,5 lei, iar intimatul putând fi obligat la plata sumei de 1532,2 lei. Pentru diferența de 3628,3 lei, contestatorii raman in continuare obligați.
Cu referire la dos. ex. nr. 162/2014, arată ca s-a solicitat suspendarea provizorie a executării silite in dos. de instanta nr._/211/2014, respectiv_/211/2014, dosare care au fost conexate. Instanta a retinut prin încheierea civila nr. 5615/2014 ca cei trei contestatari au sustinut ca s-a dispus deja întoarcerea executării silite, prin Decizia nr. 739/R/2013, afirmație mincinoasa. Menționează ca titlurile executorii din dos. ex. nr. 162/2014 reprezintă hotarari ale instantelor civile . fond funciar.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata solicitate de către contestatori, solicită exonerarea de la plata acestora, intrucat înainte de primul termen de judecata a recunoscut unele din pretentiile deduse judecații, conform art. 448 N.C.P.C.
In drept, a invocat: art. 200 si urm. N.C.P.C., art. 712 si urm N.C.P.C., art. 1616 N.C.C.
La data de 17.07.2014 contestatorii și-au precizat acțiunea, solicitând și ANULAREA PARȚIALĂ A ÎNCHEIERII S. A. D. și OSZOCZKI A. in dos. Ex.nr. 162/2014 în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de xeroxare în sumă totală de 67 lei + 39 lei - 106 lei și respectiv diminuarea acestor cheltuieli de executare până la (cuantumul real și obiectiv a unor atare cheltuieli efectiv realizate la data întocmirii încheierilor, depuse și prezentate la dosar de partea interesată, conf. prev. al.(2), (3) art. 656 și al.(2) parte finală art.669 NCPC.
În motivare a arătat că la data de 15 iulie 2014 reprezentantul contestatorilor s-a prezentat la S. A. D. și QSZOCZKI A. pentru achitarea costurilor xerocopierii ds. execuțional, unde fără o justificare reală evidențiată prin factură fiscală care să stabilească numărul de copii xerox realizate s-a solicitat să se achite două chitanțe pentru care nu s-a eliberat factură fiscală pentru a se stabili ce reprezintă și numărul de xerocopii care se achită și care este tariful orar pe xerocopie. S-a solicitat achitarea totală a sumei de 106 lei pentru care s-au eliberat: bon fiscal 0,002/15.07.2014 pentru suma de 67 lei(pe verso ștampilată cu Scris olograf dosar ex.nr. 162/2014, fără număr de file xerox achitate și fără tarif pe filă) și respectiv; bon fiscal 0002/15.07.2014 pentru suma de 39 lei(pe verso ștampilată cu scris olograf dosar ex. nr._, fără număr de file xerox achitate și fără tarif pe filă).
Întrucât instanța a impus achitarea acestora fără drept de apel sub sancțiunea suspendării cauzei pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță, cheltuielile au fost achitate, dar se solicită instanței să cenzureze legalitatea și realitatea acestora stabilind tariful pe filă xeroxată și modul de stabilire a acestui tarif (care este cu mult mai mare decât tariful legal al copiilor legalizate eliberate de instanță!). numărul de file xeroxate și diminuarea acestuia în măsura în care nu este justificat, întrucât niciunde în Cluj nu există un tarif similar pe același număr de pagini xerox, iar un executor nu poate exercita o activitate comercială.
La același termen, contestatorii și-au extins acțiunea față de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CLUJ, în ceea ce privește petitul de întoarcere a executării silite efectuata in dos. Ex. nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex.nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII.
În susținere s-a arătat că motivele de fapt și de drept ale acțiunii extinse rămân neschimbate, și au solicitat CASEI JUDEȚENE DE PENSII CLUJ să comunice la dosar reținerile realizate din pensia pentru limită de vârstă a contestatoarei de rând 1 A. E. pentru a se putea stabili dacă nu a fost reținut de două ori același debit ulterior anulat.
La termenul din data de 17.07.2014 instanța a dispus disjungerea petitelor din cererea inițială formulată de către contestatoare, după cum urmează:
- Petitul c din cererea inițială, care s-a înregistrat sub nr. de dosar separat—_/211/2014, având ca obiect pretenții, iar părți fiind reclamanții A. E., A. S.-L. și A. C.-M., respectiv pârâtul C. L. O..
- Petitul b din cererea inițială, care s-a înregistrat sub nr. de dosar separat—_/211/2014, având ca obiect întoarcerea executării silite, iar părți fiind reclamanții A. E., A. S.-L. și A. C.-M., respectiv pârâții C. L. O., S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A..
Intimatul C. L. O., a depus la dosar o nouă întâmpinare prin care a și-a exprimat poziția procesuala a fata de capetele de cerere care fac obiectul prezentului dosar, ulterior disjungerii.
A arătat că solicită respingerea capatului de cerere care privește suspendarea executării silite pornite in dos, ex. nr. 162/2014 a S. A. D. si Oszoczki A., pentru suma totala de 5160,5 lei, ca neîntemeiat.
Având in vedere ca cererea de întoarcere a executării silite efectuate in dos, ex. nr. 454/2012 a S. A. D. si Oszoczki A. ca urmare a Deciziei nr. 739/R/09.07.2013 nu mai face obiectul prezentului dosar (fiind disjuns in dos. nr._/211/2014), prin urmare, debitul din dos. ex. pentru care s-a cerut suspendarea nu mai are niciun element de incertitudine. Mai mult decât atat, cererea de suspendare a executării silite care face obiectul prezentului dosar nu este motivata in fapt, cu atat mai puțin nu sunt invocate motive temeinice, asa cum sunt acestea prevăzute imperativ in art. 718 alin. 1 NCPC.
Dealtfel, contestatorii au solicitat suspendarea provizorie a executării silite in dos. ex. nr. 162/2014 a S. A. D. si Oszoczki A. in dos. nr._/211/2014 (pentru care s-a admis excepția litispendentei), respectiv dos. nr._/211/2014 in care cererea de suspendare a fost respinsa, prin urmare desi suspendarea provizorie nu se bucura de puterea de lucru judecat asupra cererii de suspendare din prezentul dosar, are valoare jurisprudentiala si solicită să fie avută în vedere ca atare (încheierea civila nr.5615/29.05.2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dos. nr. l_, parte in dos. ex. nr. 162/2014, depusa la dosar).
Solicită respingerea cererii de anulare a somației mobiliare de plata din data de 26.03.2014 (comunicata contestatorilor la data de 27.03.2014) efectuata in dos. ex. nr. 162/2014 a S. A. D. si Oszoczki A. ca neintemeiata, întrucât cererea de anulare a somației de plata nu este motivata in fapt, in sensul ca nu se invoca nicio nulitate de forma sau fond care sa conducă la anularea acestui act. Singurul motiv de anulare invocat in contestatia inițiala (ramasa fara obiect in urma disjungerii) este dat de cererea de intoarcere a executării silte care in prezent face obiectul dos. nr._/211/2014, pe cale de consecința, anularea somației de plata nu este intemeiata.
Capatul de cerere privind compensarea sumelor pentru care s-a pornit executarea silita in dos, ex. nr. 162/2014 a S. A. D. si Oszoczki A. cu sumele pretins datorate de intimat ca urmare a desființării executării silite in dos de instanta nr._, este neintemeiat si solicită respingerea acestuia. In aceeași logica, a lipsei obiectului procesului civil, in prezenta contestație la executare nu se poate dispune compensația sumei certe, lichide si exigibile datorate de constestatori intimatului cu o pretinsa suma solicitata prin întoarcerea executării silite si a altei sume care reprezintă pretenții (care fac obiectul altor dosare, adica_/211/2014 si_/211/2014 si cu privire la care instanta nu s-a pronuntat), deci carora le lipsește caracterul de certitudine si exigibilitate, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a opera compensația.
In legătură cu capatul de cerere introdus prin precizarea contestației din 17.07.2014 prin care se solicita anularea parțiala a încheierii S. A. D. si Oszoczki A. din dos. ex. nr. 162/2014 in ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de copiere (106 lei), intimatul nu am nicio legătură procesuala cu suma pentru care se cere diminuarea. Obligația de copiere a dos. ex. cade in sarcina contestatorilor a fost dispusa de instanta si de asemenea este justificata cu doua bonuri fiscale legal emise. Totodata, cererea de anulare parțiala a încheierii nu este motivata (in sensul in care contestatorii nu specifica ce costuri suplimentare au fost adaugate sau ce operațiuni au fost suprataxate), motiv pentru care lasa la aprecierea instanței admiterea sau respingerea cererii.
Cu privire la modificarea contestației la executare prin extinderea din 22.07.2014 prin care se pretinde introducerea in cauza a Casei Județene de Pensii Cluj, solicită respingerea acesteia ca tardiva. Art. 204 NCPC instituie un termen pana la care reclamantul poate sa-si modifice cererea si anume primul termen de judecata. In acest dosar primul termen de judecata a fost la data de 17.07.2014 iar modificarea contestatiei a intervenit la data de 22.07.2014, pe cale de consecința, consideră ca se impune admiterea excepției tardivitatii si respingerea modificării.
In eventualitatea in care se va repinge excepția tardivitatii, arată că prin disjungerea petitului de intoarcere a executării silite, improcesuarea CJP Cluj este nerelevanta, in acest dosar. Dealtfel, prin încheierea din 17.07.2014, instanta a dispus introducerea in cauza (in dos. nr._/211/2014) a CJP Cluj.
In final, solicită respingerea cererii contestatorilor de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata, ca efect al respingerii contestatiei la executare care face obiectul prezentului dosar si întemeiata pe lipsa totala a culpei intimatului.
In drept, a invocat: art. 205 si urm., art. 718 alin. 1, art. 204 NCPC, art. 1617 alin. 1 NCC.
La data de 22.10.2014 contestatorii au depus la dosar o nouă precizare de acțiune în care au solicitat suspendarea EXECUTĂRILOR SILITE pornite in dos. Ex.nr.162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., pentru suma totală de 5.160,5 lei și respectiv în dos. EX. Nr. 841/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., ANULAREA PARȚIALĂ A ÎNCHEIERII S. A. D. și OSZOCZKI A. in dos. Ex.nr.162/2014 în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de xeroxare în sumă totală de 67 lei + 39 lei = 106 lei și respectiv diminuarea acestor cheltuieli de executare până la cuantumul real și obiectiv a unor atare cheltuieli efectiv realizate la data întocmirii încheierilor, depuse și prezentate la dosar de partea interesată, conf. prev. al.(2), (3) art. 656 și al.(2) parte finală art. 669 NCPC, ANULAREA SOMAȚIEI MOBILIARE DE PLATĂ din data de 26.03.2014 efectuate în dos. Ex.nr.162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., și a POPRIRII puse pe pensia contestatoarei A. E. comunicată în luna septembrie 2014; ANULAREA EXECUTĂRII SILITE ÎNSĂȘI pornită în dos. EX. Nr. 841/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., consecutiv anulării încheiere finală (dezinvestire)_/_14, pronunțată în Dos Nr ._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N., prin s-a pronunțat o nouă încuviințare la executare cu privire la același titlului executoriu cu privire la care cu autoritate de lucru judecat s-a constat perimarea chiar prin Decizia Nr.739/R/09 iulie 2013 de admitere a recursului formulat în contestația la executare ce făcut obiectul dosarului Nr._ s-a constat perimarea executării și a fost desființată în totalitate executarea silită ce a făcut obiectul dosarului execuțional_ (sau 454/2012), cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 23.10.2014, văzând opoziția intimatului C. L. O. și disp art. 204 al. 3 C.p.c., instanța a constatat că precizarea contestației la executare este tardiv formulată, motiv pentru care va judeca prezenta cerere fără a ține cont de această precizare.
În probațiune, la dosar s-au depus: dovada comunicare (f. 6), înștiințare (f. 7), somație (f. 8-9), s.c. nr. 2197/CC/2014 (f. 10-11), s.c._/2011 în ds._/211/2010 (f. 12-15), s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2010* î.c. din 06.09.2013, î.c. din 25.07.2013, î.c. 20.09.2013 (f. 16-20, 28-29), d.c. 1271/R/2013 (f. 21-27), d.c. 165/R/28.02.2012 (f. 30-36), încheiere nr. 1 din 26.03.2014 (f. 37), somație (f. 38), d.c. 10/RC/2012 (f. 39-41), p.v. din 25.05.2014 în ds. 454/2012 și dovada comunicării (f. 42-44), s.c. 5837/26.03.2013 în ds._ (f. 47-48), d.c. 739/R/2013 în ds._ (f. 49-51), facturi onorariu av. (f. 52), dovada consemnare cauțiune (f. 63), ds. execuțional 162/2014 (f. 94-162), î.c. nr. 5615/2014 în ds._/211/2014 (f. 165-167), s.p._ (f. 168-193).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A., invocată de către intimați, prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
În fapt, acești intimati au acționat în dos. ex. care face obiectul contestației la executare în calitate de executori judecătorești.
De principiu, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
Conform art. 36 C.p.c., ” Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”
În speță, contestatorii nu au formulat nici o pretenție în contradictoriu cu intimații S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, S. A. D. și OSZOCZKI A.. Intimații S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, S. A. D. și OSZOCZKI A. nu sunt parte în raportul juridic dedus judecății—raport juridic existent între contestatori și intimatul C. L. O. (raportul juridic se formează între debitorul și creditorii din executarea silită).
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A., invocată de către intimați, prin întâmpinare.
Față de această soluție, va respinge cererea de chemare în judecată, formulată de către contestatorii A. E., A. S.-L. și A. C.-M., în contradictoriu cu intimații S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, S. A. D. și OSZOCZKI A., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin SENTINTA CIVILA NR. 5837 din data de 26 martie 2013 s-a respins contestația la executare formulata de reclamanta A. E. in contradictoriu cu intimații CAPUȘAN L. O. si CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CLUJ.
Prin DECIZIA CIVILA Nr. 739/R/09 Iulie 2013 s-a admis recursul declarat de recurenta contestatoare A. E., împotriva Sentinței civile nr. 5837 din 26.03.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., care s-a modificat în parte și în consecință s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. E., în contradictoriu cu intimații C. L. O. și Casa Județeană de Pensii Cluj, a fost desființată executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr._ și dosarul execuțional nr. 454/2012 a S. A., Oszoczki, Ș. și Asociații, s-a anulat poprirea înființată la data de 25.01.2013 în dosarul execuțional nr._ al executorilor judecătorești A., Oszoczki, Ș. și Asociații, s-a respins cererea de suspendare a executării silite. În dispozitiv s-a mai menționat „Fără cheltuieli de judecată la fond. Obligă intimatul C. L. O. să plătească recurentei suma de 63,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.”
Deoarece nu a fost admisă nici la fond și nici în recurs cererea de suspendare a executării silite pornite în dos. Ex. nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex. Nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. Șl ASOCIAȚII, la data pronunțării Dec. civ. Nr.739/R/09 iulie 2013, ca urmare a popririlor efectuate, debitul pretins în cadrul acelor dosare execuționale era deja integral acoperit și achitat în favoarea lui C. L. O..
În contestația la executare ce făcut obiectul dosarului Nr._ nu s-a solicitat întoarecerea executării silite. Întoarcerea executării silite efectuata in dos. Ex. nr. 454/2012 a S. A. D. și OSZOCZKI A. și in dos. Ex. nr._ a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, ca urmare a pronunțării Deciziei Nr. 739/R/09 iulie 2013 în ds. Nr._ s-a solicitat abia la momentul la care s-a formulat prezenta contestație la executare, iar în urma disjungerii face obiectul ds._/211/2014.
Tot odată cu promovarea prezentei contestații la executare, contestatorii au solicitat și obligarea debitorului C. L. O. la plata integrală a sumei de 556,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate și solicitate pe cale de acțiune separată, din care: 156,4 lei taxe timbru și onorariu pentru formularea și promovarea contestației la executare obiect al dosarului Nr._ și 400 lei onorariu pentru promovarea și soluționarea recursului în același dosar Nr._ —cerere care, în urma disjungerii, face obiectul ds._/211/2014.
În dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., intimatul C. L. O. a pornit executarea silită împotriva contestatorilor în temeiul mai multor titluri executorii (s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011), prin care contestatorii din prezenta cauză au fost obligați să achite intimatului C. L. O. diverse sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată.
În acest sens pe seama contestatorilor s-a emis SOMAȚIA MOBILIARA DE PLATĂ din data de 26.03.2014 efectuate în dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A., somație care a fost comunicată contestatorilor la data de 27.03.2014, și prin care contestatorilor li s-a solicitat plata sumei de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță și 710,50 lei cheltuieli de executare silită.
În drept, potrivit art. 711 al. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Conform art. 645 al 2 C.p.c., “(2) La cererea debitorului, executorul judecătoresc va aplica, în condițiile legii, compensația legală dintre creanța prevăzută în titlul a cărui executare s-a cerut împotriva sa și creanța pe care el o opune pe baza unui alt titlu executoriu”.
Art 1.616 C.civ. prevede: că “Datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele”, iar art. 1.617 C.civ. prevede condițiile în care operează compensația: (1) Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură. (2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensația. (3) Oricare dintre părți poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensație.
În temeiul art. 2.643 al. 2 C.civ., compensația este supusă legii aplicabile creanței căreia i se opune stingerea, parțială sau totală, prin compensație.
În speță, în dos. Ex. nr. 162/2014 contestatorilor li s-a solicitat plata sumei de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită. Obligațiile de plată stabilite prin titlurile executorii în baza cărora s-a demarat executarea silită în acest dosar execuțional sunt creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art. 645 al. 2 C.p.c.
Prin DECIZIA CIVILA Nr. 739/R/09 Iulie 2013, intimatul C. L. O. a fost obligat să plătească recurentei (contestatoare în prezenta cauză) A. E. suma de 63,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Fără îndoială obligația intimatului C. L. O. de a achita recurentei (contestatoare în prezenta cauză) A. E. suma de 63,2 lei stabilită prin DECIZIA CIVILA Nr. 739/R/09 Iulie 2013 constituie o obligație certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un titlu executoriu în sensul art. 645 al. 2 C.p.c.
Prin urmare, în raport de această datorie instanța constata că sunt întrunite condițiile compensării legale (între părți există două datorii reciproce, datorii certe, lichide și exigibile și care au ca obiect o sumă de bani) și va dispune compensarea legală între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O. și suma de 63,2 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza DECIZIEI CIVILE Nr. 739/R/09 Iulie 2013.
Însă, pretențiile contestatorilor care fac obiectul dosarelor_/211/2014 și_/211/2014 nu întrunesc condițiile compensării legale. Astfel, în condițiile în care anterior formulării contestației la executare care face obiectul acestei cauze contestatoarea A. E. nu solicitase nici cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în ds. nr._ și nici întoarcerea executării silite ca urmare a modului de soluționare a dosarului nr._, este evident că aceste creanțe nu erau certe lichide și exigibile și nici nu erau constatate printr-un titlu executoriu, prin urmare executorul judecătoresc nu putea face aplicarea disp. art. 1617 al. 1 C.civ. și art. 645 al. 2 C.p.c.
În ds. nr._/211/2014 instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect întoarcerea executării silite, formulată de contestatoarea A. E., în contradictoriu cu intimatul C. L. O. și a dispus întoarcerea executării silite în efectuată în dosarul execuțional nr._ și dosarul execuțional nr. 454/2012 a S. A., Oszoczki, Ș. și Asociații și, în consecință, a obligat intimatul C. L. O. să achite în favoarea contestatoarei A. E. suma de 1405,8 lei.
În ds. nr._/211/2014 instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta A. E., în contradictoriu cu pârâtul C. L. O. și a obligat pârâtul C. L. O. să achite reclamantei A. E. suma de 156,4 lei reprezentând taxe timbru și onorariu avocațial pentru formularea și promovarea contestației la executare obiect al dosarului nr._, cu titlu de cheltuieli de judecată în ds. nr._ .
Instanța constată că pretențiile contestatorilor care fac obiectul dosarelor_/211/2014 și_/211/2014 întrunesc condițiile compensării judiciare. Astfel, în cazul în care, așa cum se întâmplă în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru a opera compensarea legală, creditorii reciproci pot solicita compensarea judiciară a datoriilor. În speță, contestatorii au solicitat tocmai lichidarea judiciară a unor datorii pentru a putea opune compensarea.
Instanța, lichidând cele două datorii, a constat că intimatul C. L. O. datorează reclamantei A. E. suma de 156,4 lei și suma de 1405,8 lei.
Prin urmare, în raport de aceste datorii instanța constata că sunt întrunite condițiile compensării judiciare și va dispune compensarea judiciară între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O., pe de o parte, și sumele de 156,4 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014, respectiv de 1405,8 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014.
Ca urmare a celor două compensări dispuse, instanța constată că din suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, datorată de contestatori intimatului C. L. O. mai rămâne de achitat suma de 3535,10 lei.
Instanța constată că nu se poate dispune anularea SOMAȚIEI MOBILIARE DE PLATĂ din data de 26.03.2014 efectuate în dos. Ex. nr. 162/2014 a S. A. D. și OSZOCZKI A. întrucât la momentul la care a fost efectuat acest act de executare nu era afectat de un viciu (contestatorii au solicitat lichidarea datoriilor lor și compensarea abia ulterior emiterii actului de executare, odată cu formularea contestației de executare). Prin urmare, la momentul emiterii SOMAȚIEI MOBILIARE DE PLATĂ din data de 26.03.2014 efectuate în dos. Ex. nr. 162/2014 debitul datorat de contestatori era exact cel cuprins în actul de executare, iar nulitatea unui act de executare se analizează (la fel ca orice altă nulitate) la momentul emiterii respectivului act și nu la un moment ulterior. Astfel, debitul pentru care se va desfășura executarea silită în continuare va fi diferit de cel cuprins în SOMAȚIA MOBILIARA DE PLATĂ din data de 26.03.2014, dar nu ca urmare a faptului că SOMAȚIA MOBILIARA DE PLATĂ din data de 26.03.2014 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, ci ca urmare a faptului că, ulterior emiterii somației, o parte din debit s-a stins ca urmare a intervenirii compensației.
În ceea ce privește costurile xerocopierii dosarelor execuționale, instanța constată că, în speță, contestatorii au achitat suma de 39 de lei aferentă ds. execuțional nr. 454/o/2012 (dosar care are 45 de file, numerotate de la f. 1 la 45)—dosar care a fost atașat la ds. cu nr._/211/2014 și suma de 67 de lei aferentă ds. execuțional nr. 162/2014 (dosar care are 67 de file, numerotate de la f. 1 la 67)—dosar care a fost atașat la ds. cu nr._ .
Conform art. 716 al. 2 C.p.c., „instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.”.
Întrucât în prezenta speță contestatorii sunt cei care au interes în judecarea cererii, instanța le-a pus în vedere să achite costurile ocazionate de comunicarea dosarului execuțional (și aceștia și-au îndeplinit obligația).
În legătură cu tariful solicitat de către executorul judecătoresc instanța constată că nu este excesiv, întrucât, deși este adevărat că tariful de 1 leu/pagină este mult superior tarifelor obișnuite pentru xerocopierea înscrisurilor, trebuie să avem în vedere faptul că executorii trebuie să comunice instanței copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe dosarul execuțional, iar instanța consideră că diferența de tarif este justificată de efortul suplimentar care constă în certificarea copiilor. Instanța are în vedere faptul că tariful de 1 leu pe pagină se aplică unitar de către executori pentru asemenea costuri, iar în speță nu s-a depășit acest tarif.
Instanța nu este competentă ca în cadrul unei contestații la executare/cereri de întoarcere a executării silite să verifice în ce măsură executorul judecătoresc a respectat cu strictețe prevederile financiar fiscale în desfășurarea activității sale (câtă vreme aceste verificări nu fac obiectul litigiului cu care este învestită instanța), prin urmare nu se vor analiza susținerile cu privire la neemiterea facturii fiscale aferente chitanțelor eliberate contestatorilor.
Din aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare, va dispune compensarea legală între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O. și suma de 63,2 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza DECIZIEI CIVILE Nr. 739/R/09 Iulie 2013, va dispune compensarea judiciară între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O., pe de o parte, și sumele de 156,4 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014, respectiv de 1405,8 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014, va constata că din suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, datorată de contestatori intimatului C. L. O. mai rămâne de achitat suma de 3535,10 lei, urmând să respingă, în rest, cererea, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția ce se va pronunța și faptul că prezenta hotărâre este executorie, în conformitate cu art. 650 al. 3 C.p.c., instanța va respinge ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării silite pana la soluționarea contestatiei la executare.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Conform art. 454 C.civ., Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.
În speță, anterior primului termen de judecată, pârâtul și-a precizat întâmpinarea solicitând respingerea contestației la executare in ceea ce privește pct. c) - obligarea intimatului la plata sumei de 556.4 lei reprezentând cheltuieli de judecata ocazionate de dos. nr._ si solicitate pe cale de acțiune separata, precum si pct. e) compensarea sumelor pentru care s-a pornit executarea silita in dos, nr. 162/2014 cu toate sumele pretinse de contestatori ca urmare a desființării executării silite in dos. nr._, in masura in care vizeaza compensarea totala si, arată că este de acord cu compensarea parțiala, mai precis cu suma de 1532,2 lei (1469 lei + 63,2 lei) si pct. f) - obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul dosar.
Având în vedere aceste temeiuri juridice, câtă vreme instanța a dispus doar compensarea parțială (într-un cuantum apropiat, dar totuși mai mare decât cel recunoscut de pârât prin întâmpinare) precum și împrejurarea că partea reclamantă, pentru a promova prezenta cerere a cheltuit suma de 506,965 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, suma de 500 lei reprezentând onorariu avocațial și suma de 67 lei reprezentând costul xerocopierii dosarului execuțional, instanța va obliga intimatul să plătească contestatorilor suma de 190 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A., invocată de către intimați, prin întâmpinare.
Respinge contestația la executare, formulată de către contestatorii A. E., A. S.-L., ambele cu domiciliul în Cluj-N., .. 147, ., jud. Cluj și A. C.-M., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimații S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în ., Cluj-N., jud. Cluj; S. A. D. și OSZOCZKI A., cu sediul în .-N., jud. Cluj, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare, formulată de contestatorii A. E., A. S.-L. și A. C.-M. în contradictoriu cu intimatul C. L. O., domiciliat în Cluj-N., ., ..
Dispune compensarea legală între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O. și suma de 63,2 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza DECIZIEI CIVILE Nr. 739/R/09 Iulie 2013.
Dispune compensarea judiciară între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O., pe de o parte, și sumele de 156,4 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014, respectiv de 1405,8 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014.
Constată că din suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, datorată de contestatori intimatului C. L. O. mai rămâne de achitat suma de 3535,10 lei.
Respinge, în rest, contestația la executare, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind lipsită de interes.
Obliga intimatul C. L. O. să plătească contestatorilor suma de 190 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./07.11.2014
Dosar nr._
HOT.
07.11.2014
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII și S. A. D. și OSZOCZKI A., invocată de către intimați, prin întâmpinare.
Respinge contestația la executare, formulată de către contestatorii A. E., A. S.-L. și A. C.-M., în contradictoriu cu intimații S. A., OSZOCZKI, Ș. ȘI ASOCIAȚII, S. A. D. și OSZOCZKI A., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare, formulată de contestatorii A. E., A. S.-L. și A. C.-M. în contradictoriu cu intimatul C. L. O..
Dispune compensarea legală între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O. și suma de 63,2 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza DECIZIEI CIVILE Nr. 739/R/09 Iulie 2013.
Dispune compensarea judiciară între suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, sume datorate de contestatori intimatului C. L. O., pe de o parte, și sumele de 156,4 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014, respectiv de 1405,8 lei—sumă datorată de intimatul C. L. O. contestatoarei A. E., în baza soluției pronunțate în dosarul cu nr._/211/2014.
Constată că din suma de 5.160, 50 lei, compusă din 4450 lei creanță (în baza mai multor titluri executorii, respectiv: s.c. nr._/2011 în ds._/211/2011, s.c. nr. 4203/2013 în ds._/211/2011, î.c. din 06.09.2013 în ds._/211/2011, d.c. nr. 1271/R/2013 în ds._/211/2011) și 710,50 lei cheltuieli de executare silită pentru care s-a demarat executarea silită în ds. ex. nr. 162/2014, datorată de contestatori intimatului C. L. O. mai rămâne de achitat suma de 3535,10 lei.
Respinge, în rest, contestația la executare, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca fiind lipsită de interes.
Obliga intimatul C. L. O. să plătească contestatorilor suma de 190 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.
JUDECĂTOR,
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Sentința nr. 487/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








