Plângere contravenţională. Sentința nr. 836/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 836/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 14635/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 836/2014
Ședința publică din 30 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V.
GREFIER: B. S.
Pe rol fiind pronuntarea hotararii in dosarul nr._ inaintat de petenta ., in contradictoriu cu intimata A. – DIRECȚIA REGIONALĂ CLUJ, avand ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 23 IANUARIE 2014, cand partile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform incheierii din acea zi, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare. Instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 30 ianuarie 2014.
I N S T A N T A
.
Prin plingerea inregistrata la data de 20 06 2013 petentul . a solicitat instantei sa se constate intervenita prescriptia executarii amenzii contraventionale, apoi sa se dispuna anularea peocesului verbal de contraventie ./247/1 04 2013 intocmit de intimata A. – DIRECȚIA REGIONALĂ CLUJ respectiv sa se inlocuiasca amenda aplicata cu aceea a avertismentului sa se restituie amenda daca se va plati, cu cheltuieli de judecata
In motivare ,petenta a invederat ca a intervenit prescriptia executarii amenzii contraventionale, procesul verbal fiind intocmit peste termenul legal de o luna De asemenea in mod nelegal a fost amendata ,in conditiile un care aceasta se afla . de exceptie prevazute de textul de lege Apreciaza fapta de o gravitate redusa ,asa incit se impune aplicarea avertismentului
Organul constatator prin itmimpinarea formulat s-a opus admiterii plingerii
Din probele dosaarului instanta retine urmatoarele
Potrivit procesului verbal de contraventie ./247/1 04 2013 intocmit de A. CLU ,petenta a fost sanctionata in baza art 142 punct 1 din OG111/2011 pentru aceea ca ca in urma verificarilor efectuate ladata de 14 03 2013la adresa din CLUJ N. G-R. T. M. NR 47 respectiv in incinta CLINICII DE ORTOPEDIE TRAUMATOLOGIE A. R. ,la data de 18 03 2013 la adresa din CLUJ N. .-5 respectiv SPITALUL CLINIC DE URGENTA CLUJ ,s-a constatat ca petenta furnizeaza retele publice de telecomunicatii electronice si servicii de comunicatii electronice destinate publicului respetiv servicii de retransmisie a serviciilor de programare media audio vizuale catre utilizatori finali ,,contra cost, fara a fi autorizata sa furnizeze retele si servicii de telecomunicatii electronice aplicindu-i-se amenda de 5000 ron
Se stie ca procesul verbal se bucura de o prezumtie relativa de legalitate asa incit cele consemnate in acesta cu privire la fapta pot fi rasturnate de regula prin administrarea probei testimoniale, dar nu numai .
Astfel ,ambele parti respectiv atit petentul cit si organul constatator sint chemate sa dovedeasca ca cele retinute in procesul verbal sint sau nu reale, in functie de pozitia procesuala, aceasta pentru a pastra un just echilibru in ceea ce priveste partile litigante
Instanta apreciaza plingerea intemeiata urmind sa o admita doar in parte in baza art 31 din OG2/2001
Astfel ,se observa din cuprinsul procesului verbal raportat la sectiunea ce cuprinde rezolutia de aplicare a sanctiuniif89 cum ca aceasta s-ar fi aplicat la data de 15 05 2013 insa asa cum se desprinde din chiar insemnarea cu pricina, este evident ca exista o corectura raportat la luna fiind greu de crezut ca sanctunea s-a aplicat la o luna jumatate de la data intocmirii procesului verbal de contraventie, observindu-se faptul ca luna corecta in discutie este de fapt aprilie si nu mai
De altfel ,prin scriptul de la f 99 insasi intimata recunoaste acest fapt ,cum ca exista dubii cu privire la cifra care indica aceasta luna, dubiu care ii profita astfel petentei
Deci in cauza este aplicabil ART. 14din OG2/2001 care arata ca
(1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Instanta constata ca a intervenit aceasta sanctiune, in conditiile in care este evident ca comunicarea procesului verbal de contraventie s-a facut cu depasirea termenului de o luna
Se vor respinge restul petitelor, respectiv aspectele legate de viciul de forma al procesului verbal raportata la dreptul de a formula obiectiuni si la lipsa martorului acestea fiind aspecte care se sanctioneaza cu nulitatea relativa, ori instanta apreciza ca nu s-a produs petentei nici o vatamare asa incit nu se vor retin motivele invocate in acest sens
De asemenea nu se va retine nici aspcetul legat de faptul ca petenta se afla . prevazute de lege asa incnit aplicarea sanctiunii este nelegala, in conditiile aplicarii in opinia acesteia a dispozitiilor art 7 alin 3 si 4 din OUG 111/2011
Aceasta deoarece art 7 alin 3 arata ca excepteaza persoanele care nu furnizeaza servicii sau nu opereaza retele pe teritoriul national iar petenta nu se afla . iar alin 4 arata ca intimata poate stabili alte tipuri de servicii si retele de comunicatii electronice pentru a caror furnizare nu este necesara transmiterea notificariide la art 6
Insa la art 3 din decizia nr 987 /2012 sint mentionate astfel de cazuri de exceptie ina nu poate fi incadrat in tipul de servicii furnizate de contestatoare
De asemenea, nu se poate aplica nici sanctiunea avertimentului ,fapta avind un pericol social concret ridicat, in conditiile in care petenta in lipsa notificarii si documentelor necesare autorizarii generale genereaza faptul ca intimata nu isi poate indeplini atributiile prevzute de lege
De asemenea nu se pune problema restituirii vreunei amenzi in conditiile in care procesul verbal a fost mentinut
Se va respinge capatul de cerere privind obligarea intimatei la cheltuieli de judecata reprezentind onorar avocatial in conditiile in care art 452 cpr civil arata ca dovada existentei si a intinderii lor trebuie facuta pina la inchiderea dezbaterilor asupra fondului iar dovada acestora a fost depusa doar cu ocazia concluziilor scrise
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte plingerea formulată de petenta ., cu sediul procesual ales in Cluj-N., ., nr. 62, ., jud. Cluj in contradictoriu cu intimata A. – DIRECȚIA REGIONALĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Admite exceptia prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale aplicate prin procesul verbal ./247/1 04 2013 intocmit de A.
Respinge restul petitelor
Respinge capatul de cerere privind obligarea intimatei la cheltuieli de judecata reprezentind onorar avocatial
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica din 30 01 2014
JUDECATOR GREFIER
I. V. B. S.
Red dact IV / 3 03 3014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8934/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 838/2014.... → |
|---|








