Contestaţie la executare. Sentința nr. 1362/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1362/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 20349/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1362/2014
Ședința publică din 13.02.2014
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul MUNICIPIUL CLUJ-N. în contradictoriu intimat G. E..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțare pentru data de astăzi.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata la data de 29 august 2013 contestatorul a solicitat în contradictoriul cu intimata G. E. anularea tuturor formelor de executare silita incepute in dosarul nr 1405/s/2013 al Biroului Executorului Judecatoresc S. I. C..
In motivare a arătat ca prin somația emisa de B. S. I. C. in dosarul nr 1405/s/2013 înregistrata la Primăria Municipiului Cluj-N. sub nr_/304/03.07.2013 C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Cluj-N. de pe langa Consiliul Local al Municipiului Cluj-N. a fost obligata ca in termen de 10 zile de la primire sa isi îndeplinească obligata cuprinsa in Decizia Civila nr.1188/R/2011 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosar nr._ si a Incheierii Civile nr 139/R/CC/2013 pronuntata de Tribunalul Cluj in aceelasi dosar.
A mai aratat ca prin Decizia nr. 1188/R/2011 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosar nr._ C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a fost obligata sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea intimatei G. E. cu suprafata de 5547 mp, inscrisa in CF nr._ Cluj-N., sa o puna in posesie, respectiv sa o inainteze Comisiei Judetene Cluj in vederea emiterii titlului de proprietate. De asemenea mai arata ca prin incheierea civila nr.139/R/CC/2013 pronuntat in aceelasi dosar a fost lamurit dispozitivul Deciziei nr. 1188/R/2011 in sensul ca obliga C. Locala de Fond Funciar Cluj-N. sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea intimatei asupra suprafetei de 5547 mp inscris in CF_ Cluj conform raportului de expertiza topografica intocmit de expert F. F. care face parte integranta din hotarare.
Contestatoarea a mai arătat că in sedinta de fond funciar din data de 30 ianuarie 2013 a fost analizata modalitatea de punere in executare a Deciziei nr. 1188/R/2011, iar comisia a hotarat inscrierea numitei G. E. in anexa 46 cu suprafata de 3794 mp, iar restul de 1753 mp pe un alt amplasament aflat la dispozitia comisiei. In plus a arătat ca C. M. a fost in imposibilitatea atribuirii intregii suprafete de 5547 mp din cartea funciara nr._ Cluj intrucat suprafata ramasa si transcrisa in alte carti funciare funciare provenite din conversia CF nr_ in favoarea Municipiului Cluj-N. este de 3794 mp. A mai arătat ca intimata nu a fost de acord cu aceasta modalitate. De asemenea a mai susținut ca C. Locala de Fond Funciar nu are posibilitatea restituirii acelei diferente din CF nr._ deoarece nu se afla la dispozitia comisiei locale si nici nu este in proprietatea Municipiului Cluj-N., iar vreo alta carte funciare nu a fost mentionata in raportul de expertiza.
Contestatoarea a susținut faptul ca aceasta nu a fost de rea-credinta, ci a depus toate diligentele pentru punerea in posesie cu suprafata libera de 3794 mp, iar pentru diferenta de 1793 mp pe un alt amplasament .
Prin intampinare intimata a solicitat respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata.
In motivare a arătat ca prin Decizia civila nr 1188/R/2011 pronuntata de Tribunalul Cluj instanta a admis recursul declarat de catre ea in sensul ca a anulat partial Hotararea nr.1442/30.11.2006 a Comisiei Judectene Cluj, cu privire la suprafata de 5547 mp situate in Cluj-N., Valea Chintaului. In plus a arătat ca instanta de judecata a obligat C. Locala de Fond Funciar Cluj-N. sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietatea in favoarea sa asupra suprafetei de 5547 mp, sa o puna in posesie si sa inainteze documentatia Comisiei Judetene Cluj in vederea emiterii titlului de proprietate.
A mai arătat ca au trecut doi ani de zile de cand C. Locala de Fond Funciar Cluj nu si-a executat de buna voie obligatiile stabilite in sarcina sa. De asemenea, prin incheierea civila nr.139/R/CC/2013 pronuntata de catre Tribunalul Cluj s-a specificat in mod neechivoc ca punerea in posesie se va face potrivit raportului de expertiza topografica. In plus a arătat ca prin incheierea nr. 247/2013 din data de 09.10.2013 Tribunalul Cluj a admis o a doua cerere de lamurire si a mentionat expres in dispozitiv ca oblige parata C. Locala Cluj-N. la intocmirea documentatiei aferente pentru suprafata de 5547 mp inscrisa in Cf_ Cluj-N. si CF 4985 Cluj-N. potrivit raportului de expertiza topografica efectuat in cauza de catre expert F. F..
Intimata a mai arătat că anularea formelor de executare silita incepute in dosarul de executare nr.1405/s/2013 nu se poate dispune decat pentru situatiile prevazute de art 703 C.pro.civ., si mai mult a fost incuviintata executarea silita cu privire la Decizia nr. 1188/R/2011.
In drept a invocat art 205, art 622 alin 1 si alin 2, art 665 alin 5, art 703 si art 711 C. pro. civ.
In probatiune a solicitat proba cu inscrisuri.
Intimata a depus note de sedinta in care a reiterat cele aratate in intampinare .
La dosar au fost depuse urmatoarele inscrisuri: somatie (fila 4), decizia civila nr.1188/R/2011(filele 5-10), incheierea din data de 27.06.2013 (fila 11), incheierea civila nr.6139/CC/2013 din data de 07 iunie 2013(fila 14), foaia de proprietate (filele 15-18), raport de expertiza tehnica judiciara(filele 19-31), sentinta civila nr._/2010 (fila 32-34), incheierea civila nr.38/R/CC/2012(fila 35), process verbal al sedintei de fond funciar(fila 36-37), incheierea civila nr.139/R/CC/2013 (filele 55), incheierea civila nr. 247/R/CC/2013(filele 68-69).
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 478,22 lei prin ordin de plata nr.1994(fila 44).
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
În fapt, prin Decizia civila nr. 1188/R/2011 din data de 07 decembrie 2011 s-a admis recursul declarat de catre intimata G. E. impotriva sentintei civile nr._/30.11.2010 pronunțată în dosarul nr._ pe care a modificat-o in parte in sensul ca a admis in parte actiunea civila formulate de catre G. E. in contradictoriu cu C. Locala de Fond Funciar si in consecinta a anulat partial Hotararea nr. 1442/30.11.2006 emisa de C. judeteana Cluj cu privire la suprafata de 5547 mp situata in Cluj-N. Valea Chintaului, a obligat C. Locala Cluj sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea reclamantei asupra suparafetei de 5547 mp inscris in CF_ Cluj-N., sa o puna in posesie, respectiv sa o inainteze Comisiei Judetene Cluj in vederea emiterii titlului de proprietate.
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara (filele 19-31) s-a stabilit ca . face parte din terenul inscris in Cf Cluj nr._ in favoarea Municipiului Cluj-N. cu nr topo_ cu suprafata de 278 stjp=1001 mp, nr topo_/1 cu suprafata de 773 mp, nr topo_/1/1 cu suprafata de 803 mp, nr.topo_,_,_,_,_,_ cu suprafata de 278 stjp=1001 mp fiecare. Se mai arata ca pe harta cadastrala . Mun. Cluj-N. terenul revendicat de catre reclamanta nu este atribuit prin titlu de proprietate in favoarea altor persoane si este mentionat proprietarul Consiliul Local al Mun.Cluj-N..
Tot din raportul de expertiza tehnica judiciara din tabelul de miscare parcelara reiese faptul ca terenul in discutie se regaseste in cuprinsul a doua carti funciare CF_ si CF 4985, motiv pentru care s-a propus dezlipirea terenului din Cf 4985 si dezmembrarea lui cu acordarea de nr.topo noi, si anume cinci parcele a cate 719 mp fiecare si o . 720 mp care se vor transcribe . in favoarea reclamantei si sase parcele a cate 282 mp fiecare. Din raportul de expertiza reiese faptul ca din CF nr_ nu se reusea acoperirea intregii suprafete, astfel incat diferenta urma a fi dezmembrata din CF 4985 Cluj-N..
Prin Încheierea nr. 139/R/CC/2013 Tribunalul Cluj a admis cererea de lamurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1188/R/2011 in sensul ca obliga C. Locala de Fond Funciar Cluj-N. sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea reclamantei asupra suprafetei de 5547 mp inscris in CF_ Cluj conform raportului de expertiza topografica intocmit de expert F. F. care face parte integranta din prezenta hotarare.
Prin incheierea civila nr. 247/R/CC/2013 s-a admis din nou cererea de lamurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1188/R/2011 in sensul ca obliga C. Locala de fond funciar Cluj-N. sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea reclamantei asupra suprafetei de 5547 mp inscrisa in Cf_ Cluj-N. si Cf 4985 Cluj-N., conform raportului de expertiza topografica intocmit de expert F. F. care face parte integranta din prezenta hotarare.
In temeiul decizia civile nr. 1188/R/2011 din data de 07 decembrie 2011, devenita titlu executoriu creditoarea-intimata a declanșat procedura executării silite asupra debitorului-contestator, în modalitatea predare silită bun imobil, învestind în acest scop B. S. I. -C., pe rolul căruia a fost format dosarul de executare nr. 1405/s/2013.
Subsecvent, la data de 08.08.2013, a fost emisa, în baza art 887 C.p.civ, somația nr._, comunicata debitorului-contestator la data de 13.08.2013.
In drept, potrivit art 622 alin 1 C.pro.civ obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu exeutoriu se aduce la indeplinire de buna voie. Potrivit alin 2 al aceluiasi articol, se prevede că in cazul in care debitorul nu executa de buna voie obligatia sa,aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita,care incepe odata cu sesizarea organului de executare ,potrivit dispozitiilor prezentei carti,daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
Potrivit art 711 C.pro civ impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorii judecatoresti, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei vatamati prin executare.
In speta, sustinerile contestatoarei cum ca diferenta de 1753 mp precizata de catre expert ca fiind in Cf nr._ se afla in alta carte funciara, iar ca aceasta nu a fost indicata in raportul de expertiza, astfel incat nu are posibilitatea restituirii acelei diferente, este neintemeiata. Asta pentru ca in raportul de expertiza se face referire la Cf 4985 atat cu ocazia propunerii dezlipirii terenului din aceasta carte funciara si dezmembrarea lui, asta pentru a se acoperi diferenta lipsa din Cf_, cat si cu ocazia prezentarii tabelului de miscare parcelara. In plus prin Încheierea nr. 247/R/CC/2013 s-a mentionat expres ca C. Locala de fond funciar Cluj-N. trebuie sa intocmeasca documentatia aferenta reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea reclamantei asupra suprafetei de 5547 mp inscrisa in Cf_ Cluj-N. si Cf 4985 Cluj-N., conform raportului de expertiza topografica intocmit de expert F. F. care face parte integranta din prezenta hotarare. Astfel ca apararea contestatoarei cu privire la imposibilitatea acoperirii intregii suprafete din CF_, deoarece raportul de expertiza nu face referire si la alta carte funciara, nu are nici o sustinere pentru motivele aratate mai sus.
Pentru aceste motive instanta urmeaza a respinge contestatia la executare formulata de catre C. M. pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Cluj-N. de pe langa Consiliul Local al Municipiului Cluj-N. ca neintemeiata.
Potrivit art 453 C.pro civ partea care pierde procesul va fi obligata la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata, iar potrivit art 452 C.proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca,in conditiile legii dovada existentei si intinderii lor,cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Intimata chiar daca a solicitat cheltuieli de judecata prin intampinarea depusa, aceasta nu a facut dovada existentei si intinderii lor,motiv pentru care instanta nu va acorda cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia la executare formulata de catre Municipiul Cluj-napoca cu sediul in Cluj-npoca,.-5 ,jud Cluj in contradictoriu ci intimata G. E. ,cu domiciliul in Cluj-N. ,. ,. ca neintemeiata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare la Tribunal.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Cluj-N..
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13.02.2014.
P. GREFIER
I. GAGAMIHAELA M.
Red.I.G./Thred. I.G./
4 ex./15.02.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6415/2014. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 8907/2014. Judecătoria... → |
|---|








