Obligaţie de a face. Sentința nr. 5514/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Beneficiază de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.

Locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de munca, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta, permanenta sau în caz de urgenta, în cadrul unităților. Aceste locuințe nu se vand.

Unitățile economice sau bugetare pot sa dețină și sa construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu, destinate închirierii salariaților acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de munca. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților.

Locuințele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialiști sau personalului Ministerului de Interne, nu se vand.”

În spetă, instanta apreciaza ca pretul de vanzare pentru l ocuinta in litigiu trebuie stabilit pe baza criteriilor impuse de actele normative stipulate in cuprinsul art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/1992, dupa cum s-a si efectuat evaluarea proprietății în cuprinsul raportului de expertiza intocmit de ing. Babota Gab or, ce a aratat ca pretul imobilului stabilit în baza acestor acte normative este de 6,363 lei, preț ce urmeaza a fi avut in vedere de catre instanta de judecata ca atare intrucat, în temeiul art. 141 alin. 2 lit. f din Codul Fiscal, operatiunii de vanzare a locuintei ce face obiectul litigiului nu îi este aplicabil TVA.

Nu sunt incidente in speta prev. Legii nr. 244/2011 cu privire la evaluarea locuintei la pretul pietei fata de imprejurarea ca, la data intrării în vigoare a acestei legi, era în curs de derulare procedura de vânzare, reclamantul din speta efectuand demersuri in acest sens inca din anul 2006, dupa cum s-a aratat in cele ce preced, sens in care apartamentul inchiriat trebuie sa se vânda la prețul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, anume: Legea nr. 85/1992, completata prin actele normative ce stabilesc criterile de evaluare. Examinând în acest context cererea reclamantului de cumpărare a locuinței deținute cu titlu de închiriere în imobilul mai sus menționat, instanța constată că aceasta îndeplinește toate cerințele legale impuse cele două acte normative care reglementează vânzarea de locuințe construite din fondurile statului, respectiv Legea nr.85/1992 și Decretul-Lege nr.61/1991.

Reținând că, prin Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii, s-a instituit obligativitatea vânzării locuintelor ce intră sub incidența Legii nr. 85/1992, ca o limitare a principiului autonomiei de voință a părților, aratandu-se ca, sub acest aspect, consimțământul, care stă de regulă la baza contractului, trebuie să se circumscrie necesității de ordin juridic, astfel cum este ea precizată de dispozițiile Legii nr. 85/1992, instanta apreciaza ca pretentiile reclamantilor cu privire la optiunea de cumparare a locuintei inchiriate sunt fondate.

Într-adevăr, prevederile Legii nr. 82/1992, completate prin Decretul-lege nr. 61/1990, confera titularilor contractelor de închiriere dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele sau spațiile cu altă destinație construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat, cu excepția locuințelor de intervenție, ceea ce nu este cazul in speta, locuinta ce face obiectul litigiului nefiind exceptata de lege de la vanzare.

In acest sens, a retinut instanta suprema ca, în cuprinsul art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, făcându-se referire la locuințele construite din fondurile statului, se stabilește că acestea "pot fi cumpărate" sau "vor fi vândute", ceea ce subliniază că nașterea raportului juridic este la latitudinea titularului contractului de închiriere, care, fără a fi legat de vreun termen, poate formula cerere de cumpărare. Ori, de la data acestei cereri de cumparare, procedura de vanzare este in derulare, luand nastere raportul juridic obligational prevazut de lege, in cadrul caruia chiriasul locuintei are calitatea de creditor fata de unitatea ce are in proprietate locuinta inchiriata. Tocmai pe acest considerent, s-a facut de catre instanta de judecata, in cele ce preced, aplicarea prev. art. II din Legea nr. 244/2011 si s-a stabilit ca pretul imobilului este de 6363 lei.

În baza celor expuse, instanta arata ca, pentru realizarea operatiunii de vanzare trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: locuințele să fie construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat până la . legii, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere, putând fi sau nu angajat al unității proprietare, locuințele să nu facă parte din categoria celor exceptate de lege. În speță, toate aceste trei condiții sunt îndeplinite, dupa cum rezulta din probatoriul cu înscrisuri administrat și a fost prezentat de catre instanta in cele ce preced.

În consecință, parata este obligata sa încheie contract de vânzare-cumpărare cu reclamantul M. G., în calitatea sa de chiriaș a apartamentului cu nr. 12, precum si cu reclamanta M. L., in calitatea sa de sotie a chiriasului, fata de prev. art. 30 din Codul Familiei, aceasta obligativitate fiind statuata si prin dispozitivul Deciziei Nr. 3/2013 pronuntata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii.

În condițiile prevederilor Decretului Lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 82/1992, retinand ca obligativitatea incheierii contractului de vanzare-cumparare priveste doar locuinta inchiriata si partile indivize comune, instanta urmeaza a obliga parata sa transmita reclamantilor, prin contract de vanzare-cumparare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 12, situat in comuna J., ., nr. 311, în Blocul Social Radio J., împreuna cu partile indivize comune aferente, pentru prețul de 6.363 lei.

Vor fi, însă, respinse ca neîntemeiate, pretențile reclamanților cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra curții si gradinii blocului de locuinte, aferente suprafetei inchiriate, legea neinstituind nici un fel de obligatie in acest sens, din moment ce reglementarile mai sus indicate, astfel cum au fost interpretate in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie privesc doar operatiunea de vanzare a locuintei inchiriate, sens in care pretentiile reclamantilor sub acest aspect nu au fundament legal.

Cu privire la solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la plata chletuielilor de judecata, în temeiul art. 274 din Codul de Procedura Civila, instanta arata ca parata este „partea care a cazut in pretentii”, astfel ca are obligatia achitarii cheltuielilor avansate de reclamanti cu acest titlu, constand in taxa judiciara de timbru in cuantum de 8,3 lei, contravaloare expertiza de evaluare in suma de 1.040 lei si onorariu avocatial in valoare de 500 lei.

Vor fi inlaturate apararile paratei sub acest aspect in sensul ca a recunoscut pretentiile reclamantilor, intrucat probatoriul administrat in cauza nu a relevat recunoașterea alegata. Nu exista la dosarul cauzei nici un inscris de natura a face credibila pozitia de achiesare la pretentiile deduse judecatii, iar solicitarea de acordare a unui termen de judecata in vederea solutionarii amiabile a cauzei nu poate fi echivalată, in nicio ipoteza, cu o recunoastere a pretentiilor, cu atat mai mult cu cat nu s-a facut dovada demersurilor efective efectuate in acest sens. De altfel, daca ar fi dorit solutionarea amiabila a litigiului, parata si-ar fi indeplinit de buna-voie obligatia legala de a vinde chiriasului locuinta inchiriata, din moment ce a înregistrat cererea acestuia inca din anul 2006. Ca atare, fata de solutia de admitere a actiunii si de obligare a paratei sa transmita dreptul de proprietate cu privire la locuinta inchiriata, instanta va admite si petitul privind acordarea cheltuielilor de judecata, probate prin inscrisuri depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanții M. G. și M. L., cu domiciliul in comuna J., ., nr. 311, . în contradictoriu cu pârâta SN RADIOCOMUNICAȚII SA- S. Cluj, cu sediul in localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj și, în consecință:

Obligă pârâta să încheie cu reclamanții un contract de vânzare-cumparare având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului cu nr. 12, situat in comuna J., ., nr. 311, în Blocul Social Radio J., împreuna cu partile indivize comune aferente, pentru prețul de 6.363 lei.

Respinge,în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 1.548,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2014.

Președinte, Grefier,

V. C. I. C. D. S.

red. ICCV/4ex/29.05.2014