Contestaţie la executare. Sentința nr. 239/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 239/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 12238/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 239/2014

Ședința publică din data de 15 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-R. F.-H.

GREFIER: R. T.

Pe rol judecarea actiunii civile formulata de contestatoarea B. – G. Societe Generale – prin Sucursala Cluj, in contradictoriu cu intimatii M. V., T. D.-T. si T. C.-L., avand ca obiect contestatie la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publica, răspunde în vederea reprezentării intereselor contestatoarei d-na av A. Gyorgyjakab, in subtituirea d-na. av. M. I. Pasalega, cu împuternicire avocatiala la dosar, fila 3, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare a parților este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de sedinta, după care:

Reprezentanta contestatoarei susține ca intimații au formulat cerere de renunțare la executarea silita si cauza a rămas fara obiect, sens în care solicita respingerea cererii formulata de catre executor cu privire la cheltuielile de copiere a dosarului execuțional, având in vedere ca executarea silita s-a efectuat conform vechiului C. pr. civ.

Instanța invoca din oficiu excepția lipsei de interes, pe care o pune în discuția contradictorie a părților.

Reprezentanta contestatoarei solicita admiterea excepției lipsei de interes si fara cheltuieli de judecata.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. (1) C. proc. civ., reține cauza în pronunțare

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

In cadrul acțiunii înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2013, sub nr._, avand ca obiect contestatie la executare, promovata de contestatoarea B. – G. Societe Generale – prin Sucursala Cluj, in contradictoriu cu intimatii M. V., T. D.-T. si T. C.-L., contestatoarea a solicitat instanței anularea actelor și formelor de executare silită imobiliară efectuate în dosarul execuțional nr. 256/2013 al B. M. C. L., anularea publicației de vânzare imobiliară din data de 22.04.2013, emisă în dosarul execuțional nr. 256/2013.

În motivarea cererii formulate, contestatoarea a învederat instanței, în esență, că obiectul executării silite în dosar execuțional nr. 256/2013 al B. M. C. L. este dat de o sumă de bani datorată de intimații debitori T. D.-T. si T. C.-L., cu titlu de preț, către intimata creditoare M. V. în temeiul unui antecontract de vânzare-cumpărare, autentificat de BNP M. sub nr. 2719/2011, ce vizează imobilul înscris în CF nr._ Cluj-N.. Ca atare, este vorba de o executare silită indirectă a unei obligații de a da, ce se efectuează printre altele și în forma executării silite imobiliare, care să vizează un bun imobil ce se află în proprietatea creditoarei intimate M. V., întrucât antecontractul de vânzare-cumpărare amintit nu a transferat dreptul de proprietate în patrimoniul debitorilor intimați.

Or, în speță sunt încălcate dispozițiile art. 371 ind. 3 C.proc.civ., întrucât bunul imobil urmărit silit nu este proprietatea debitorilor intimați, ci se află în patrimoniul creditorului urmăritor, imobil asupra căruia contestatoarea deține un drept de ipotecă legal constituit pe teren contractual, raport stabilit cu intimata creditoare M. V..

De asemenea, creanța pusă în executare silită nu are caracter cert, lichid și exigibil.

In drept, art. 399 și urm. C.proc.civ., art. 1718 C.civ. anterior, art. 371 ind. 3 C.proc.civ.

In probatiune, a solicitat proba cu inscrisuri (f. 4-34).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță în vederea precizării poziției procesuale.

Ca urmare a dispozițiilor instanței, a fost comunicata o copie a dosarului executional nr. 256/2013ale B. M. C. L. (f. 80-462).

In sedinta publica din data de 15.01.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a contestatoarei în formularea contestației la executare, a pus in discutia partilor exceptia de fond invocata si a ramas in pronuntare asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările din dosar prin prisma exceptiei lipei de interes in formularea contestatiei la executare, invocata din oficiu, instanța reține următoarele:

Fiind in prezenta unei exceptii de fond, dirimanta si absoluta, in conditiile art. 248 Cod procedura civila, instanta urmeaza a se pronunta cu prioritate asupra acesteia.

In cadrul dosarului executional inregistrat pe rolul M. C. L. sub nr. 256/2013, format ca urmare a cererii intimatei-creditoare M. V., a fost demarata executarea silita in contra debitorilor intimați T. D.-T. si T. C.-L., in baza titlului executoriu reprezentat de antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2719/14.10.2011 de BNPA M., pentru suma de 10.000 euro și 45.000 euro, executarea silita fiind incuviintata de Judecatoria Cluj-N. prin Incheierea civila nr. 767/CC/2013, pronunțată la data de 17.01.2013 in dosar nr._ .

In cadrul dosarului executional a fost intocmit Procesul-verbal de cheltuieli din 19.02.2013 pentru sumele amintite + cheltuieli de executare silită.

La cererea creditoare urmăritoare, executorul judecătoresc a procedat la întocmirea unor forme de executare – executare silită indirectă – pentru recuperarea sumelor de 10.000 euro și 45.000 euro, efectuând inclusiv acte de executare silită imobiliară cu privire la imobilul înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo._, imobil ce făcea obiectul titlului executoriu - antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2719/14.10.2011 de BNPA M., perfectat între intimata creditoare M. V., în calitate de promitentă vânzătoare, și intimații debitori T. D.-T. si T. C.-L., în calitate de promitenți cumpărători.

Ansamblul probator de la dosarul cauzei confirmă susținerile contestatoarei B. – G. Societe Generale – prin Sucursala Cluj, în sensul că intimata creditoare, deși a demarat executarea silită în contra debitorilor intimați, executorul judecătoresc a efectuat acte de executare silită imobiliară cu privire la un bun imobil aflat în proprietatea creditorului urmăritor și nicidecum în patrimoniul intimaților debitori, aspect care rezultă fără putință de tăgadă din natura actului perfectat între intimați - antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2719/14.10.2011 de BNPA M., ce se coroborează și cu mențiunile înscrise în CF nr._ Cluj-N., nr. topo._. Somația execuțională imobiliară emisă pe seama debitorilor intimați, dar în considerarea unui bun imobil aflat în proprietatea creditorului urmăritor a fost înscrisă în evidențele cărții funciare amintite, astfel că, la data formulării cererii introductive de instanță, societatea contestatoare justifica un interes legitim în formularea contestației la executare, în calitate de garant ipotecar în temei unui contract de credit și ipotecă perfectat cu intimata M. V. (f. 10-23).

Subsecvent investirii instanței de către contestatoare cu contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, în data de 19.06.2013, creditoarea intimată a formulat cerere de renunțare la executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 256/2013 al B. M. C. L., dispunându-se închiderea dosarului execuțional, iar psomația execuțională imobiliară cu privire la imobilul înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo._ fiind radiată din evidențele cărții funciare (f. 92-98).

În același sens, este de remarcat și Sentința civilă nr._/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 17.07.2013, în dosar nr._, prin care instanța a respins ca fiind rămasă fără obiect contestația la executare formulată de intimații debitori T. D.-T. și T. C.-L., în contradictoriu cu intimata creditoarea M. V..

Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să urmărească un „profit”, material sau moral ori material și moral, respectiv trebuie să se sprijine pe un interes, ce trebuie să se subsumeze unor condiții – să fie juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret. Una dintre condițiile indeniabile de exercitare a acțiunii civile de către petentă nu este satisfăcută, și anume interesul, acel folos juridic care să justifice faptul că demersul procedural al petentei este în concordanță cu legea. Sub acest aspect, interesul juridic al petentei în promovarea contestatiei la executare dispare, atâta timp cât obiectivul urmărit de aceasta este desfiintarea unui act de executare silita, care nu mai poate produce efecte juridice, iar interesul ca si conditie de fond in exercitarea acțiunii civile trebuie sa subziste pe tot parcursul procesului, iar nu doar la data introducerii cererii de chemare in judecata.

Astfel, cererea contestatoarei de anulare a publicatiei de vanzare imobiliara emisa in data de 22.04.2013 in dosarul nr. 256/2013 al B. M. C. L. si valabila pentru data de 23.05.2013, apare ca lipsită de interes.

În lumina considerentelor ce preced, instanța urmează să admită excepția lipsei de interes a petentei în formularea actiunii de fata, excepție de fond, peremptorie, și absolută, astfel că, în baza art. 711 si urm. C.proc.civ., va dispune respingerea contestatiei la executare, ca lipsită de interes.

În temeiul art. 716 alin. 2 C.proc.civ., va dispune obligarea contestatoarei la plata în favoarea B. M. C. L. a sumei de 418 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de xerocopierea dosarului de executare.

Vazand si dispozitiile art. 451 C.proc.civ., solutia ce urmeaza a fi dispusa in cauza, însă reținând că intimata M. V. se află în culpă procesuală, care a determinat cheltuieli în sarcina contestatoarei pentru formularea prezentei contestații la executare, renunțarea la executarea silită realizându-se după realizarea procedurii prealabile, va dispune obligarea intimatei la plata in favoarea contestatoarei a sumei de 617 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și contravaloare servicii de xerocopiere dosar execuțional. Mai mult, în ipoteza în care nu s-ar fi renunțat la executarea silită, instanța ar fi fost în măsură să se pronunțe pe fondul contestației la executare, iar apărările formulate de contestatoare în susținerea demersului său procesual au fost găsite ca fiind întemeiate de instanța de judecată. În speță, față de soluția ce urmează a fi pronunțată, instanța nu poate face aplicarea art. 23 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, întrucât restituirea taxei de timbru se dispune doar în cazul admiterii pe fond a contestației la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes în formularea contestației la executare, invocată din oficiu.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea B. – G. Societe Generale – prin Sucursala Cluj, cu sediul în mun. Cluj-N., ., nr. 81-83, jud. Cluj, in contradictoriu cu intimații M. V., domiciliată în mun. Cluj-N., ., ., T. D.-T. si T. C.-L., ambii domiciliați în mun. Cluj-N., .. 20, ., jud. Cluj, având ca obiect contestație la executare, ca lipsită de interes.

Obligă contestatoarea la plata în favoarea B. M. C. L. a sumei de 418 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de xerocopierea dosarului de executare.

Obligă intimata M. V. la plata în favoarea contestatoarei a sumei de a sumei de 617 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și contravaloare servicii de xerocopiere dosar execuțional.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G.-R. F.-H. R. T.

Red./Th.red./F.H.G.R./ T.R/6ex./03.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 239/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA