Plângere contravenţională. Sentința nr. 1764/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1764/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 27924/211/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 1764/2014

Ședința publică din 5 februarie 2014

Instanța constituita din:

P.: Pasculet I.

GREFIER: T. R.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petentul S. O. S., în contradictoriu cu intimata I. J. DE POLITIE CLUJ, având ca obiect plângere contravențională

La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezintă personal petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constata ca s-a depus la dosarul cauzei, la data de 08.01.2014, prin Serviciul Registratura, o cerere de renunțare la judecata de catre petent.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza disp. art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar în baza disp. art. 394 NCPC constata că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 noiembrie 2013, sub nr. de mai sus, petentul S. O.-S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, anularea procesului verbal . nr._ din 26.11.2013, încheiat de intimat.

În motivarea plângerii s-a arătat că pe trecere nu erau pietoni.

La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: dovadă (f. 2), carte de identitate (f. 3), adresă (f. 4), proces-verbal (f. 5).

Plângerea contravențională a fost legal timbrată.

La data de 18 decembrie 2013 intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale.

În motivarea întâmpinării se arată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic, fapta fiind constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator. Se mai arată că procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate și că nu este necesară existența unui ordin de serviciu al agentului constatator.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 lit. e), art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. (3), art. 315 alin. (1) C. proc. civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și art. 12 din Legea nr. 218/2002.

Pentru dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost anexate următoarele: istoric contravențional (f. 15-16), proces-verbal (f. 17).

La data de 8 ianuarie 2014 petentul a depus la dosarul cauzei un înscris, arătând că dorește să retragă plângerea.

La termenul din 5 februarie 2014 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. În speță, petentul a arătat prin cerere scrisă că înțelege să renunțe la judecată înainte ca în dosar să se fixeze un prim termen de judecată, motiv pentru care instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată, fără a fi necesar acordul intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată a petentului S. O.-S., CNP_, cu domiciliul în Târnăveni, Car. Armatei nr. 54, ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2014.

Președinte Grefier

I. PĂSCULEȚ R. T.

Red./Dact. 2 ex. I.P./27 februarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1764/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA