Contestaţie la executare. Sentința nr. 4326/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4326/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 25664/211/2013

Dosar nr._

ODCP nr. 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4326 /2014

Ședința publică de la 25 aprilie 2014

Completul format din:

PREȘEDINTE I. - C. V. C.

Grefier D. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul M. C., Direcția Impozite si taxe locale, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.04.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.11.2014 contestatoarea . a formulat contestație la executare împotriva somațiilor_ din_ si_ din_ emise de către intimata M. C.-N. Direcția Impozite si Taxe Locale.

În motivare a arătat că somațiile de mai sus au fost postate pe pagina de internet a institutiei, iar contestatoarei nu i-au fost comunicate procesele verbale in baza carora s-au emis titlurile executorii.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.04.2011 emis de Direcția Poliția Comunitară, contestatoarea a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei. Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției petentul a formulat plângere contravențională (prin urmare susținerea că nu are cunoștință despre existenta acestui proces verbal de constatare a contravenției este vădit nefondată), plângere respinsă irevocabil prin sentința civilă nr._/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. și prin decizia civilă nr. 336/R/l3.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ . Totodată prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 8497/29.07.2013 (comunicat prin poștă cu confirmare de primire la data de 06.08.2013) contestatoarea a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei.

Întrucât în speță cele două titluri executorii, respectiv sentința civilă nr._/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. și procesul verbal de constatare a contravenției nr. 8497/29.07.2013 instituie creanțe certe, lichide și exigibile, conform art. 662 Cod de procedură civilă, s-a demarat procedura de executare silită împotriva contestatoareaui, prin emiterea somațiilor de executare nr._/12.09.2013 și nr._/19.09.2013.

Motivat de faptul că debitorul nu și-a ridicat corespondența, somațiile de executare au fost comunicate ulterior prin publicitate la data 01.11.2013, conform prevederilor art. 44 alin. 3 Cod de procedura fiscală prin publicarea pe site-ul Primăriei Municipiului C.-N. a anunțului colectiv nr._/495/29.10.2013.

Procedura de executare silită a fost demarată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 14 din OG. nr. 2/2001 și de dispozițiile art. 39 alin. 3 din același act normativ, coroborate cu prevederile art. 131 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare în care a arătat că nu a susținut ca nu a avut cunostinta de existenta p.v. de contravenție_/2011, ci doar necomunicarea lor in termenul legal de o luna de zile, termen prevăzut de OG 2/2001. Cu privire la p.v. de contravenție 8497/2013, pe confirmarea de primire depusa in copie nu exista o semnătură care sa confirme primirea corespondentei, fapt ce confirma necomunicarea p.v. de contravenție. Legat de hotărârile judecătorești menționate arată că acestea nu au pus in discuție caducitatea p.v. de contravenție.

Intimata a depus la dosar note de ședință prin care a invocat că ambele procese verbale de constatare a contravenției au fost contestate pe calea plângerii contravenționale, titlurile executorii care au fost pus în executare silită de către M. C.-N.. Cu privire la certitudinea comunicării procesului verbal de constatare a contravenției nr._/25.11.2010, există autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr._/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N., respectiv prin decizia civilă nr. 803/R/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul C..

Contestatoarea a formulat concluzii scrise prin care a arătat că procesul verbal de contravenție_/2011 nu a fost comunicat in termenul legal de o luna de zile, termen prevăzut de OG 2/2001, condiții in care, sancțiunea amenzii contravenționale se prescrie. Intimata nu a depus la dosar dovada comunicării procesului verbal de contravenție 8497/2013, depunând la dosar o decizie judecătoreasca care este străină de aceasta cauza. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecata constând in contravaloarea combustibilului consumat in vederea deplasarii la Judecatoria C.-N. pentru data de 6 ian. 2014, 30 ian. 2014, 15 aprilie 2014 si 4 nov. 2013 a unicului reprezentant al societatii, dl. P. M., domiciliat in loc M. nr. 326 jud. C. și restituirea taxelor de timbru achitate in acest dosar.

În probațiune, s-au depus la dosar: dosar execuțional (f. 10-13, 22-26, 32-34, 55-61), s.c._/2012 (f. 28-29), d.c.336/R/2013 (f. 30-31), p.v._ și înscrisuri aferente acestui p.v. (f. 49-54).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Pe fond, analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.04.2011 emis de Direcția Poliția Comunitară, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei (f. 55).

Procesul verbal de constatare a contravenției nr._/18.04.2011 nu a putut fi a fost comunicat prin poștă cu confirmare de primire (f. 56-58) pentru că reclamanta din prezenta cauză nu și-a ridicat corespondența.

Însă, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției petenta—contestatoare din prezenta cauză, a formulat plângere contravențională la data de 18.03.2011 (prin urmare contestatoarea a cunoscut existența procesului verbal de contravenție cel târziu la momentul formulării plângerii contravenționale), plângere respinsă irevocabil prin sentința civilă nr._/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria C.- N. irevocabilă prin decizia civilă nr. 336/R/l3.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 8497/29.07.2013 (f. 33) contestatoarea a fost sancționată contravențional cu suma de 300 lei. Procesul verbal de constatare a contravenției nr. 8497/29.07.2013 a fost comunicat prin poștă cu confirmare de primire la data de 06.08.2013 (f. 34).

Cu privire la certitudinea comunicării procesului verbal de constatare a contravenției nr._/25.11.2010, instanța constată că acest proces verbal nu face obiectul speței de față, prin urmare nu va analiza apărările intimatei cu privire la acest proces verbal.

Contestatoarea a solicitat instanței să dispună anularea somațiilor nr._/19.09.2013 și nr._/12.09.2013 emise de M. C.-N., Direcția de taxe și impozite locale în dosarul execuțional nr._—somații prin care s-a început executarea silită pentru aceste procese verbale de contravenție.

Văzând că ambele procese verbale au fost comunicate contestatoarei în timp util, instanța nu va reține susținerile contestatoarei referitoare la faptul că aceste procese verbale de constatare a contravenției nu i-ar fi fost comunicate.

În drept, conform art. 136 alin. 1 Cod de procedură fiscală, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.

Potrivit art. 37 din Ordonanța 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, respectiv hotărârea instanței de soluționare a plângerii contravenționale, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform prevederilor art. 14 din Ordonanța 2 din 12 iulie 2001, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

În speță, verificând actele dosarului, instanța reține că susținerile intimatului din întâmpinare privind comunicarea proceselor verbale se confirmă în întregime (așa cum a reținut și instanța mai sus), iar executarea silită demarată împotriva contestatoarei s-a urmat în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, instanța a reținut că în mod cert contestatoarea a luat cunoștință de ambele procese verbale (prin comunicare cu confirmare de primire, respectiv prin formularea plângerii contravenționale) în mai puțin de o lună de la data la care aceste procese verbale de contravenție au fost întocmite.

Din aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.

În temeiul principiului disponibilității care guvernează dreptul civil, va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea ., cu sediul in C.-N., ., în contradictoriu cu intimatul M. C., Direcția Impozite si taxe locale, cu sediul în C. N., Pta.Unirii nr. l, jud. C., ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 25.04.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red. ICCV/4ex./26.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4326/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA