Evacuare. Sentința nr. 2116/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2116/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 21585/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2116/2014
Ședința publică din 03 Martie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. C. și pe pârâtul C. E., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta B. C., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reclamanta B. C. se opune admiterii excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., întrucât în opinia sa, aceasta este doar o modalitate de tergiversare a judecării cauzei din partea pârâtului. De asemenea mai arată că au avut un alt litigiu pe rolul Judecătoriei T. în care pârâtul a invocat necompetența Judecătoriei T. solicitând trimiterea dosarului Judecătoriei Cluj-N. pentru soluționare, iar pe de alta parte această situație afectează și copii.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ reclamanta B. C. în contradictoriu cu pârâtul C. E. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea silită a acestuia fiind foarte violent și stabilirea unui termen de un an sau doi pentru plata sultei.
În motivarea cererii sale de chemare în judecată reclamanta B. C. a arătat că datorită atitudinii abuzive a fostului soț pârâtul C. E. ea nu poate intra în dreptul său de a-și folosi parterul casei punându-i în pericol viața și liniștea sa și copiilor săi.
Reclamanta nu și-a motivat în drept cererea.
În probațiune, a anexat înscrisuri.
Pârâtul C. E. E., domiciliat în com. Săndulști, ., jud. Cluj, a formulat ÎNTÂMPINARE: f. 17, prin care a invocat pe cale de excepție necompetența teritoriala a Judecătoriei Cluj-N. în soluționarea cererii din litigiu.
Pe fond, pârâtul a arătat că, cererea reclamantei pleacă de la sentința civilă nr. 4081/2012, pronunțată de Judecătoria T. în Dos. c. nr._ . Printre altele, soluționând cererea de partaj formulată de reclamantă, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către el a unei sulte de 23.095 lei, el fiind obligat a-i achita reclamantei jumătate din onorariul expertului topo, respectiv suma de 978,37 lei. După rămânerea definitivă a sentinței a contactat-o pe reclamantă și i-a solicitat să soluționeze pe cale amiabilă acest partaj, în sensul de a-i achita sulta, iar el se obliga să părăsească imobilul atribuit acesteia prin titlul executoriu. Ulterior, aproximativ în luna septembrie 2013, reclamanta a venit în lipsa sa la fostul său domiciliu comun, a intrat în casă, unde se afla doar fiul lor, a demontat zarul de la ușă și i-a scos afară din casă toate bunurile mobile, respectiv îmbrăcăminte și încălțăminte, punându-le afară în mijlocul curții.
Pe de altă parte, arată pârâtul, el s-a prezentat la mediere dar nu a putut ajunge cu reclamanta la o înțelegere.
Analizând actele și lucrările dosarului pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. invocată de pârât, instanța urmează a o admite ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Noul cod de procedura civila reglementeaza, ca regula generala, competenta teritoriala a instantelor judecatoresti in art. 107.
Astfel, “Cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel”.
În speță, domiciliul pârâtului se află pe raza de competență a Judecătoriei T., judecătorie, care este competentă să soluționeze teritorial acest litigiu.
Față de cele reținute și în temeiul dispoz. art. 107 rap. la dispoz. art. 129 și art. 132 N.C.P.C. va admite ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. și în consecință va declina cauza în favoarea Judecătoriei T..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..
Declină competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta B. C., cu domiciliul în Sândulești, ., jud. Cluj în contradicotiu cu pârâtul C. E., domiciliat în com. Săndulști, ., jud. Cluj, în favoarea Judecătoriei T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. MoșRaluca L.
Dact./Red.Am.M.
3 ex./16.04.2014
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 1618/2014. Judecătoria... | Reziliere contract. Sentința nr. 4457/2014. Judecătoria... → |
|---|








