Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1610/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1610/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 27578/211/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1610 / 2014
Sedinta publica din 19.02.2014
Instanta constituita din :
JUDECĂTOR: R. D.
GREFIER: A. B.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii in dosarul civil nr._ /211/2013 inaintat de reclamanta . SOMES SA în contradictoriu cu pârâta B. C. , având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publică din 12.02.2014, cand părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotarare.
JUDECATORIA
Deliberând asupra cauzei de față
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 noiembrie 2013 reclamanta . S. SA cu sediul în Cluj N., . nr.79 CUI RO_, J_, cont bancar RO28RNCB_4001 formulată în contradictoriu cu B. C. cu domiciliul în Căpușu M., . jud. Cluj, solicită ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să oblige pârâta la plata sumei de 392,07 lei constând în facturile neachitate reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă. Solicită de asemenea plata dobânzi în cuantum de 0.04/zi de întârziere de la scadența facturilor până la plata efectivă a debitului.
Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei constând în taxa judiciară de timbru.
În motivarea cereri sale, reclamanta arată că între pârâtă și aceasta s-a încheiat un contract de utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare înregistrat sub nr._/4.11.2010 în baza căruia i-au fost furnizate servicii de alimentare cu apă și canalizare.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri depunând în acest sens: copie a contractului de prestări servicii, facturile emise, fișă de evidență citiri, somația plată.
Cererea a fost formulată pe formularului specific procedurii cererilor cu valoare redusă, iar în drept au fost invocate art. 1025-1032, art. 411 din Codul de procedură civilă, Legea 241/2006, Legea 51/2006.
Deși legal citată, pârata a înțeles să nu formuleze întâmpinare precum nu s-a prezentat nici în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea dedusă judecății.
Analizând cererea de chemare în judecată precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Între pârâtă și societatea reclamanta a fost încheiat în data de 4.11.2010 un contract de prestări servicii de alimentare cu apa și canal (f.9-12) în baza căruia societatea se obliga în principal să îi furnizeze servicii de alimentare cu apă precum și servicii de canalizare în schimbul cărora beneficiarul achita contravaloarea acesto servicii lunar în baza facturii emise de societatea prestatoare.
Analizând fondul cauzei, instanța constată că începând cu decembrie 2010 și până în octombrie 2011 au fost furnizate la adresa de consum serviciile alimentare cu apa emitând în acest sens 11 facturi în cuantum total de 392,7 lei. Potrivit cap.VI art. 15 alin.1 din contractul mai sus menționat, consumatorului îi revine obligația de achita aceste facturi în termen de 15 de zile de la data emiterii, neachitarea acestora atrage aplicarea de penalități în cuantumul prevăzut de lege pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.
Actul juridic legal încheiat de părți are forță obligatorie are forță obligatorie nu doar pentru părțile acestuia ci și pentru organul de jurisdicție, respectiv pentru instanța care are obligația de a asigura executarea acestuia tinând seama de voința părților.
Astfel potrivit art. 1073 din Codul Civil de la 1864, lege aplicabilă raportului juridic născut în anul 2010 „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Instanța constată că debitul datorat reclamantei reprezintă o creanța certă, lichidă și exigibilă fiind consemnată într-un înscris, sumele de bani datorate fiind individualizate prin facturile mai sus amintită și prin contractul asumat de părți prin semnătură, creanța fiind exigibilă la momentul sesizării instanței.
Relativ la penalitǎțile de întârziere pretinse de cǎtre reclamantǎ prin acțiunea introductivǎ, instanța observǎ cǎ potrivit art. 15 alin.2 din contract, consumatorul datoreazǎ penalitǎți pentru fiecare zi de întârziere în cazul depǎșirii termenelor de platǎ convenite, or în cauza de fațǎ este de reținut cǎ pârâta nu și-a îndeplinit obligația de platǎ a contravalorii consumului de apa în termen de 15 zile de la data scadenței fiecărei facturi, după cum s-a arătat mai sus, așadar va datora penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin contractul încheiat
Coroborând dispozițiile menționate anterior cu dispozițiile art. 120 alin. 7 din C.pr.fiscală. penalitățile datorate de către debitor sunt în cuantum de 0,04%/zi de întârzierenu a plǎtit, vânzǎtorul este îndreptǎțit sǎ obținǎ executarea silitǎ a obligației de platǎ.
Instanța față de cele arătate mai sus va obliga pârâtă la plata penalitățiilor de întârziere în cuantum de 0,04%/zi de întârziere începând cu data punerii în întârziere, respectiv 11.10.2013(f.7).
Potrivit art. 1031 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care cade în pretenții va fi obligatǎ, la cererea celeilalte pǎrți, la plata cheltuielilor de judecatǎ, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecatǎ includ și taxa judiciarǎ de timbru. Așadar, cum acțiunea reclamantei urmeazǎ a fi admisǎ, pârâta va fi obligată la plata cǎtre reclamantǎ a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecatǎ reprezentând taxa judiciară de timbru ( f. 6 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . S. SA cu sediul în Cluj N., . nr.79 CUI RO_, J_, cont bancar RO28RNCB_4001 în contradictoriu cu B. C. cu domiciliul în Căpușu M., . jud. Cluj CNP_.
Obligă pârâta la plata sumei de 392,07 lei cu titlu de debit principal rezultat din facturile neachitate privind serviciile de alimentare cu apă.
Obligă pârâta să achite reclamantei penalități de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 11.10.2013 și până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi introdusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2014
JUDECĂTOR,GREFIER,
R. D. A. C. B.
Red./Tehn. RD 20.02.2014 - 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7148/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1617/2014. Judecătoria... → |
|---|








