Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8451/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8451/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-08-2014 în dosarul nr. 17263/211/2014

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 8451/2014

Ședința camerei de consiliu din data de 13.08.2014

Instanța constituită din

JUDECĂTOR: I. V. V.

GREFIER: Z. E. F.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către petenta S. O. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect încuviințare executare silită.

Cererea se soluționează fără citarea părților.

În temeiul art. 529 alin. (1) din C. proc. civ., instanța procedează la verificarea competenței sale.

În baza art. 665 alin. (2) C. pr. civ., instanța constată că este competentă general și material pentru a soluționa prezenta cauză.

În baza 129 alin. 1 și alin. 3 C. pr. civ., art. 528 alin. (2) C. pr. civ. și art. 665 alin. (2) C. pr. civ. raportat la art. 107 alin. 1 C. pr. civ., instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale de ordine privată având în vedere domiciliul debitorului.

Cererea este legal timbrată, fiind achitatǎ taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:

Prin cererea înregistratǎ pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2014 sub nr._, petenta S. O. ȘI ASOCIAȚII cu sediul în Bistrița, .. 37, . Năsăud, C. RO_, a solicitat încuviințarea executǎrii silite în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 136CIU_/27.12.2007 pentru recuperarea sumei de 4.892,81 euro, reprezentând împrumut nerestituit, privind pe creditoarea S.C. E. N. EUROPE FUNDING II B.V. și debitorul PALACEAN A..

În motivarea cererii, s-a arǎtat cǎ debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligațiile ce rezultă din contractul de credit.

Au fost anexate cererii formulate urmǎtoarele înscrisuri: cererea de executare silitǎ formulatǎ de cǎtre creditoare, titlul executoriu și încheierea executorului judecǎtoresc .

Prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, în scopul soluționării excepției de necompetență teritorială de ordine privată, instanța reține urmǎtoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. Pr. Civ. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială relativă și doar mai apoi, în funcție de soluția dată excepției și efectul produs ca urmare a soluționării, instanța va trece eventual la soluționarea pe fond a cauzei.

Cu titlu preliminar, instanța reține că procedura soluționării cererilor de încuviințare silite este o procedură judiciară necontencioasă, având în vedere faptul că pârâtul nu este citat, acestuia nu i se comunică încheierea și nu are calitate procesuală într-o eventuală cale de atac. Prin urmare, ca o consecință a acestei constatări, procedurii de încuviințare a executării silite îi sunt aplicabile dispozițiile art. 527 și urm. N.C.pr.civ. ce reglementează procedura necontencioasă.

Astfel, potrivit art. 529 alin. (1) C. pr. civ. „Instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare”. Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială relativă prin aplicarea textului legal mai sus redat, incident în cauză datorită naturii necontencioase a procedurii de soluționare a prezentei cauze.

Pentru soluționarea excepției invocate, se impune stabilirea instanței competente pentru a soluționa prezenta cerere de încuviințare a executării silite.

Textul art. 650 alin 1 N.C.pr.civ. stabilește instanța de executare, statuând că aceasta este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Relevante sunt și dispozițiile art. 665 alin 1 N.C.pr.civ. conform cărora instanța competentă a încuviința executarea silită este instanța de executare.

Astfel, prin coroborarea prevederilor legale amintite mai sus, instanța reține că instanța competentă să dispună încuviințarea executării silite era stabilită prin norme speciale, respectiv art. 665 alin 1 raportat la art. 650 N.C.pr.civ.

Cu toate acestea, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014 prin care a fost declarat neconstituțional textul art. 650 alin. 1 N.C.pr.civ..

În motivarea acestei decizii a instanței constituționale se arată că prevederile art. 650 alin.1 N.C.pr.civ. nu se bucură de claritate, precizie și previzibilitate și că se impune ca determinarea instanței de executare să se realizeze pe baza unor criterii mai clare.

În ceea ce privește efectele acestei decizii, concludente sunt dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale ce prevede: „ Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”

Așadar, normele speciale atributive de competență în materia executării silite sunt suspendate de drept de la momentul publicării deciziei instanței constituționale și instanța nu se poate raporta la acestea în soluționarea excepției în discuție, urmând a face aplicarea normelor generale.

Instanța urmează să se raporteze la normele generale incidente în materia încuviințării executării silite, respectiv prevederile legale incidente în procedura judiciară necontencioasă. Art. 528 alin. 2 N.C.pr.civ. statuează că în procedura necontencioasă competența instanței se stabilește conform regulilor prevăzute pentru cererile contencioase.

Regula în materia cererilor contencioase, impusă de art. 107 alin. 1 C.pr.civ., este că instanța competentă este instanța de la domiciliul, respectiv sediul pârâtului, dacă legea nu prevede altfel. Un alt argument în favoarea aplicării regulii generale în materie de competență este reprezentat de motivarea deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale. S-a arătat că se impune adoptarea unei reglementări legale ce să instituie criterii clare și consacrate deja în legislație pentru a fi stabilită instanța de executare, criterii precum locul situării imobilului sau domiciliul/sediul pârâtului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în determinarea instanței competente să soluționeze prezenta cauză, se va da efect regulii generale, respectiv instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Astfel, debitorul cu privire la care se solicită încuviințarea executării silite are domiciliul în ., nr. 365, jud. Cluj.

H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, stabilește că . se găsește în circumscripția Judecătoriei T..

Prin urmare, având în vedere domiciliul debitorului, în temeiul art. 132 alin. 1 C. pr. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale de ordine privată invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-N., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de cǎtre petentul S. O. ȘI ASOCIAȚII cu sediul în Bistrița, .. 37, . Năsăud, C. RO_, privind pe creditoarea S.C. E. N. EUROPE FUNDING II B.V., cu sediul social la Naritaweg 165, 1043 BW, Amsterdam, Olanda, înregistrată la Registrul Comerțului din Olanda sub nr._ și Cod fiscal L.V.N._, cu sediul procesual ales la SCPA Mituca și Asociații, în București, . G., nr. 19, . și debitorul PALACEAN A., CNP_, cu domiciliul în ., nr. 365, jud. Cluj în favoarea Judecătoriei T..

Fără cale de atac.

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 13.08.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

I. V. V. Z. E. F.

Red/Tehn/IVV /3 ex./14.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8451/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA