Obligaţie de a face. Încheierea nr. 11/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 13218/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

Încheiere civilă din 11.03.2014

Instanta constituita din:

P.: I. G. D.

GREFIER: A. P.

Pe rol solutionarea cererii de reexaminare formulată de reclamanții B. G., P. V., G. E. și Szekely Bobala (V.).

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței din data de 05 martie 2014, încheiere ce face parte din prezenta horărâre.

INSTANTA

Deliberand asupra cererii de față, reține urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 22.10.2014 în dosarul nr._, reclamanții G. E., Szekely B. (V.), P. Vorica și B. G. au solicitat reexaminarea încheierii civile f. nr. din data de 16.10.2013 pronunțată în dosarul mai sus menționat prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanții P. Vorica și B. G., solicitând instanței scutirea de la plata taxei judiciare de timbru datorată în susținerea cererii de chemare în garanție ce face obiectul dosarului nr._ .

În motivare au arătat că situația personală de sănătate, cât și sub aspect financiar este precară, astfel că sunt îndreptățiți să solicite ajutor public judiciar în limitele art. 8 și 8 ind. 1 din OUG nr. 51/2008.

Totodată au mai arătat că sumele de bani în cuantum de_ euro încasate în cursul anului 2005 de către reclamanți nu sunt venituri periodice și nu pot fi avute în vedere la stabilirea cuantumului venitului lunar, iar pe de altă parte aceste sume au fost cheltuite între timp în special pentru achitarea unor datorii sau ajutarea familiilor lor.

În probațiune au fost depuse cupoane de pensie (f.42-44, 50), facturi fiscale (f.46-48, 52-58), copie carte identitate (. 49, 61-63), chitanțe de plată (f.45, 55).

În drept, au fost invocate disp. art.9, 8 din O.U.G. nr.51/2008.

La termenul de judecată din data de 05.03.2014 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesual active a reclamanților G. E. și Szekely Borbala.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantele G. E. și Szekely Borbala instanța reține că excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond întrucât se referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea acțiunii formulate împotriva acestuia și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu, de oricare dintre părți sau de procuror, în orice stare a pricinii.

Calitatea procesuală activă presupune existența identității între partea indicată în calitate de reclamant și subiectul activ din raportul juridic dedus judecății. Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica calitatea sa procesuală.

În cauza de față reclamantele G. E. și Szekely Borbala au formulat cerere de reexaminare în temeiul art 15 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 față de încheierea civilă din data de 16.02.2014 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților P. V. și B. G. privind acordarea ajutorului public judiciar.

Având în vedere că hotărârea civilă are în principiu efecte numai cu privire la părțile care s-au judecat în fața primei instanțe, acestea sunt de regulă, singurele care pot exercita calea de atac.

Astfel potrivit art. 15 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Potrivit acestui text de lege, legitimitate procesuală activă are persoana care a solicitat în primă instanță acordarea ajutorului public judiciar și căreia i s-a respins cererea, doar această persoană având interesul de a se plânge împotriva hotărârii astfel dată pe calea cererii de reexaminare.

Or, în condițiile în care reclamantele G. E. și Szekely Borbala (V.) nu au înțeles să se alăture reclamanților inițiali P. V. și B. G. în cererea acestora de acordare a jutorului public judiciar formulată la data de 04.06.2013 (f.8-9) și nici nu au formulat o altă cerere de ajutor public judiciar separat de reclamanții P. V. și B. G. astfel cum au susținut în cerere, prin încheierea civilă din data de 20.11.2013 (f.75) consemnându-se că în urma verificărilor s-a constatat că în dosarul nr._/211/2011 nu există o astfel de cerere din partea celor două reclamante, instanța apreciază că acestea nu au legitimitate procesuală activă pentru a formula cerere de reexaminare în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor G. E. și Szekely Borbala (V.) invocată din oficiu și va respinge cererea de reexaminare formulată de către acestea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesual actrivă.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la cererea de reexaminare în discuție, instanța reține următoarele:

Prin încheierea civilă din data de 16.10.2013 a fost respinsă cererea reclamanților P. V. și B. G. de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4054 lei stabilită în sarcina acestora.

În considerente, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada veniturilor pe care le-au realizat în ultimele două luni anterioare cererii și nici a proprietăților imobiliare înregistrate pe rolul lor fiscal, în condițiile în care reclamanții au încasat în cursul anului 2005 o sumă considerabilă de bani în cuantum de_ euro, iar reclamantul B. G. nu a depus dovezi privind veniturile realizate de membrii de familie.

Totodată s-a mai reținut că în prezenta cauză taxa judiciară de timbru este datorată în solidar de către toți reclamanții, astfel că nu poate fi primită o cerere de ajutor public judiciar formulată doar de către o parte din reclamanți.

În ceea ce privește acest ultim aspect, instanța reține că potrivit art. 12 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru „în cazul cererilor sau al acțiunilor introduse în comun de mai multe persoane pentru același obiect ori când obiectul este un drept sau o obligație comună, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar”.

În prezenta cauză, deși cererea principală este formulată de patru reclamanți, doar reclamanții P. V. și B. G. au formulat cerere de ajutor public judiciar. Or, având în vedere faptul că taxa de timbru se datorează în solidar, astfel că, oricare dintre reclamanți poate fi obligat la plata integrală a taxei judiciare de timbru astfel stabilită, condiționarea formulării unei astfel de cereri de exercitarea în comun de către toate persoanele obligate la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile în care este posibil ca ceilalți doi reclamanți să nu dorească continuarea procesului și să nu achite taxa de timbru, este de natură să le limiteze celor doi reclamanți accesul efectiv la justiție.

Prin urmare, instanța apreciază că o astfel de cerere poate fi primită și urmează a fi analizată prin raportare la suma totală a taxei judiciare de timbru stabilită, respectiv 4054 lei.

În continuare instanța reține că potrivit art. 6 lit. d din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda sub formă de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege.

Conform art. 8 alin. 1 beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. Iar potrivit alin. 2 din același articol dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.

Totodată potrivit art. 14 din același act normativ Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.

Raportat la aceste prevederi legale instanța reține că în susținerea cererii de acordare a jutorului public judiciar reclamanții P. V. și B. G. au depus o . înscrisuri privind starea lor de sănătate și cheltuielile lor de întreținere, precum și cupoane de pensie privind veniturile lunare, fără a depune însă înscrisuri doveditoare privind alte venituri sau bunurile mobile sau imobile pe care le dețin în proprietate.

Nu se poate reține în acest context apărarea reclamanților în sensul că sumele de bani în cuantum de_ euro primate în cursul anului 2005 au fost cheltuite, reclamanții nedepunând nici o dovadă în acest sens, fiind greu de închipuit că aceste sume au fost folosite doar pentru achitarea unor datorii.

Prin urmare, chiar dacă aceste sume de bani nu au caracterul unor venituri periodice obținute în ultimele două luni anterioare formulării cererii, ele trebuie avute în vedere în măsura în care au o importanță covârșitoare asupra stării materiale actuale a reclamanților, iar aceștia nu au adus nici o dovadă în susținerea apărărilor lor.

Mai mult reclamantul B. G., deși a susținut că soția sa are un venit lunar în sumă de 300 lei, nu a adus nici o dovadă în acest sens, în cuprinsul cererii de reexaminare susținând că soția sa are în fapt un venit lunar de 691 lei, fără însă a atașa un înscris doveditor sub acest aspect.

Pe de altă parte instanța reține că, deși în susținerea cererii de reexaminare reclamanții au depus adeverinte de venit eliberate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N., respectiv o Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe teren eliberată de Municipiul Cluj N.- Direcția de Impozite și Taxe Locale, aceste înscrisuri se referă la reclamantele Szekely Borbala și G. E. și nu la cei doi reclamanți P. V. și B. G..

Pentru aceste considerente, apreciind că reclamanții nu au respectat prevederile art. 14 alin. 2 din OUG nr. 51/2008 și nu au făcut dovada veniturilor lor și ale membrilor familiei, nici chiar la momentul formulării cererii de reexaminare, pentru ca instanța să poată aprecia asupra veniturilor lor lunare pe membru de familie în aplicarea art. 8 din OUG nr. 51/2008, aceste venituri incluzând atât veniturile lunare obținute din pensie, cât și eventuale bunuri mobile sau imobile deținute de reclamanți, instanța va respinge cererea de rexaminare formulată de către reclamanții P. V. și B. G. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților G. E. și SZEKELY BORBALA invocată din oficiu de către instanță.

Respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare a încheierii civile FN/CC/16.10.2013 formulată de reclamanții P. V., domiciliata in Cluj-N., . nr. 112, jud. Cluj si B. G., domiciliat in Cluj-N., ., jud. Cluj, ambii cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., .. 30-32, jud. Cluj.

Respinge cererea reclamanților G. E. cu domiciliul în J. de Mijloc, ., jud. Cluj și SZEKELY BORBALA cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11.03.2014.

P. GREFIER

I. G. D. A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Încheierea nr. 11/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA