Obligaţie de a face. Sentința nr. 5503/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5503/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 2745/193/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5503/2013
Ședința publică din 28.05.2014
Instanța constituită din :
JUDECĂTOR: D. I.
GREFIER: T. R.
Pe rol fiind judecarea cerererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. E., în contradictoriu cu pârâții PADOVEI G. și K. V. C. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publica se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. și acordă cuvântul reclamantului pe această excepție.
Reclamantul arată că este de acord cu admiterea excepției.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemate în judecată introdusă pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.02.2014 sub număr de dosar_ reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții PADOVEI G. și K. V. C. restituirea autoturismului marca VOLKSWAGEN B. cu nr. de identificare WVWZZZIJZW180039, an de fabricație 2004, culoare albă, înmatriculat în municipiul Cluj N. cu numărul de înmatriculare_ pe numele pârâtei, plata despăgubirilor pentru perioada în care a fost lipsit de folosința bunului și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamantul a învederat faptul că în luna aprilie a anului 2013, în urma unui cumul de penalizare la regimul circulației rutiere, a fost nevoit să îl angajeze ca șofer pe pârâtul Padovei Gheirghe pe o perioadă de 3 luni, pentru a putea să își desfășoare activitatea comercială în Piața agroalimentară B.. În continuare, reclamantul susține că a convenit cu acesta din urmă atât suma datorată cu titlu de plată cât și faptul că pe timpul nopți mașina va rămâne la șofer.
Potrivit reclamantului, între acesta și pârât nu a existat vreo convenție de împrumut, de vânzare ori altă natură ci doar o relație de muncă.
Reclamantul mai arată că după o ceartă avută cu acest pârât cu privire la plata serviciilor sale, pârâtul a luat mașina din locul în care se afla refuzând să o înapoieze reclamantului, motiv pentru care la data de 09.08.2013 a formulat o plângere penală pentru infracțiunea de abuz de încredere dar prin Rezoluția din data de 30.10.2013 dată în Dosarul nr. 4132/P/2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Reclamantul susține că ulterior depunerii plângerii, pârâtul Padovei G., profitând de faptul că în torpedou se afla cartea de identitate a autoturismului, a înstrăinat bunul cu toate că nu avea nicio convenție încheiată cu proprietarul autoturismului, în acest sens.
Reclamantul învederează faptul că nu cunoaște modul în care pârâtul a procedat la vinderea autoturismului către pârâta K. V. C. dar apreciază că a fost falsificată semnătura sa, făcând credibilă calitatea sa de proprietar iar dobânditoarea a fost de rea-credință întrucât trebuia să cunoască lipsa calității de proprietar în persoana pârâtului Padovei G..
Mai mult, reclamantul arată că reaua-credință a pârâtei este dovedită prin acțiunile sale de înmatriculare a autoturismului, singura explicație a faptului că aceste demersuri au reușit fiind falsificarea înscrisurilor de către pârâtă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 563 alin. 1) și 4), art. 566 alin. 1 și 2 și art. 938 alin. 1 și 2 C.civ.
În dovedire reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri depunând în acest sens factura contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul rulat nr. 13/12 din 07.03.2012, cartea de identitate a vehiculului, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 30.10.2013 și referatul cu propunere de neîncepere (f. 6-11).
La data de 17.02.2014 reclamantul a formulat o cerere de instituire a sechestrului judiciar (f. 21-22) asupra autoturismului marca VOLKSWAGEN B. cu nr. de identificare WVWZZZIJZW180039 având cartea de identitate ._ și încredințarea pazei bunului către mama sa H. M..
În motivarea acestei cereri reclamantul a suținut că acest autoturism este proprietatea sa și a fost vândut fără drept, prin falsificarea semnăturii, de către numitul Padovei G. pârâtei K. V. C. sau unor intermediari până a ajuns la pârâtă.
Reclamantul a învederat că a ajuns cu greu să identifice dobânditorul actual întrucât persoanele care s-au aflat în posesia autoturismului l-au înstrăinat în momentul în care au aflat de furtul acestuia, pentru a nu rămâne prejudiciați.
Potrivit reclamantului, pârâta K. V. C., aflând despre situația autoturismului, fiind de rea-credință, a reușit înmatricularea acestuia, în lipsa unui contract de cumpărare încheiat cu proprietarul menționat în cartea de identitate și fără certificatul fiscal eliberat de Direcția de Impozite și Taxe B..
Reclamantul a mai învederat că susține instituirea sechestrului în vederea sistării șirului de înstrăinări, a pericolului de degradare sau a unei proaste administrări a autoturismului, toate necesare conservării dreptului său.
La data de 03.03.2014 pârâta K. V.-C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei B. și excepția inadmisibilității cererii.
În motivarea excepției lipsei competenței teritoriale, pârâta a arătat faptul că în cauză sunt incidente prevederile art. 107 alin. 1 N.C.pr.civ întrucât pârâtul Padovei G. a fost chemat în judecată cu toate că nu a fost parte la contractul de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul anterior menționat, această persoană neavând calitate procesual pasivă în acest litigiu.
Pârâta a mai invocat excepția inadmisibilității cererii pe motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă a convocării la o ședință de infomare cu privire la avantajele medierii iar pe fondul cauzei a arătat că nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată introductivă de instanță ci doar cererea de sechestru asigurător, solicitând respingerea acesteia din urmă.
Reclamanta a mai arătat că a achiziționat autoturismul de la proprietarul de drept, care la momentul semnării actelor i-a înmânat toate documentele autoturismului precum și cartea sa de identitate iar ulterior, i-a transmis certificatul fiscal. A mai arătat că s-a deplasat la B. și a convenit cumpărarea autoturismului la prețul de 4000 euro dar pe contract reclamantul a trecut suma de 2000 euro iar întrucât contractul nu se mai putea reface în acea zi, a semnat actul astfel cum a fost redactat.
În subsidiar, s-a solicitat încredințarea autoturismului către pârâtă, în calitatea de deținătoare a bunului.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, proba testimonială și efectuarea unei adrese către Poliția Cluj N. Serviciul de Înmatriculări pentru depunerea dosarului de înmatriculare.
Pârâta a anexat înscrisuri (f. 36-47).
La data de 26.03.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare în care a precizat faptul că pârâtul Padovei G. are calitate procesual pasivă întrucât acesta este cel care și-a însușit bunul pe nedrept, care a înstrăinat bunul nefiind proprietar, care invocă o presuspusă convenție cu proprietarul de drept conform referatului de neîncepere a urmăririi penale și față de acest pârât se îndreaptă acțiunea în despăgubiri pentru răspundere delictuală.
În continuare, reclamantul a mai menționat faptul că bunul a fost înstrăinat unui anume Meticariu F. din B., care ar fi procedat la înstrăinarea lui mai multor intermediari, până a reușit într-un final să-l localizeze în Cluj N..
Totodată, reclamantul a solicitat verificarea de scripte cu privire la contractul de vânzare-cumpărare.
La termenul din data de 26.03.2014, pârâta a depus note de ședință în care a reiterat cele arătate în întâmpinare menționând totodată faptul că este un posesor de bună-credință, față de care este aplicabilă ipoteza prevăzută de alin. 1 al art. 937 Cod Civil, motiv pentru care înțelege să se folosească de efectul achizitiv al dreptului de proprietate.
Pârâtul Padovei G. a depus, de asemenea, note de ședință la termenul din data de 10.04.2014 invocând lipsa calității sale procesual pasive întrucât această calitate apaține persoanei care exercită posesia asupra autoturismului. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că fără a contesta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare și fără a solicita anularea acestuia, reclamantul solicită revendicarea autoturismului, deși acesta nu mai are calitatea de proprietar.
Prin Sentința civilă nr. 3802/10.04.2014 a Judecătoriei B., s-a admis excepția necompetenței teritoriale, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Cluj-N..
În motivarea acestei soluții, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 107 rap. la art. 112 alin. 1 C.pr.civ. constatând faptul că reclamantul a înțeles să renunțe la judecată cu privire la capătul doi de cerere privind obligarea pârâtului Padovei G. la plata de despăgubiri, capăt de cerere ce ar fi atras competența Judecătoriei B.. Astfel, s-a arătat faptul că având în vedere obiectul acțiunii de a face, de restituire a bunului indicat, instanța apreciază faptul că această cerere a fost formulată în principal împotriva deținătorului bunului, pârâta K. V. C. și, în subsidiar față de pârâtul Padovei G. care este indicat ce fiind cel ce a înstrăinat bunul și care trebuie să răspunsă pentru fapta sa delictuală.
Pe aceste considerente, instanța a apreciat că debitorul principal al obligației supusă judecății este pârâta K. V. C. și, față de domiciliul acesteia, se va stabili competența teritorială a instanței.
În dispozitivul acestei hotărâri, Judecătoria B. a luat act, în temeiul art. 406 C.pr.civ. de renunțarea la judecata capătului doi de cerere.
La termenul din 28 mai 2014, instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Padovei G. și K. V. C. restituirea unui autoturism aflat în proprietatea sa și plata despăgubirilor pentru perioada în care a fost lipsit de folosința bunului. În motivarea, cererii sale reclamantul a arătat că pârâtul Padovei G. a înstrăinat acest autoturism fără a avea acest drept, obținând proprietatea acestuia prin săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.
Instanța reține, totodată, faptul că potrivit referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale (f. 26) căruia i s-a da eficiență prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale (f. 27) pârâtul Padovei G. a declarat că a obținut autoturismul, la data de 02.04.2013, în temeiul unui contract de schimb, care nu a fost constatat în scris, oferind în schimb un alt autoturism, o sumă de bani și alte bunuri.
Instanța mai constată faptul că potrivit contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 38 din dosar, acest autoturism a fost înstrăinat, de către reclamant, către pârâta K.-V. C. la data de 23.10.2013.
În drept, potrivit 107 C.pr.civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În același timp, conform dispozițiilor art. 112 alin. 1 C. pr.civ „cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia” iar conform alin. 2 „dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.
Analizând prevederile legale prin raportate la situația de fapt, instanța apreciază faptul că Judecătoria B. este competentă cu judecata prezentei cereri, iar declinarea prezentului dosar către Judecătoria Cluj-N. este rezultatul unei interpretări eronate a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente.
În speță, având în vedere faptul că unul dintre pârâți are domiciliul în localitatea B. iar reclamantul a sesizat instanța de la domiciliul acestui pârât, competentă cu soluționarea acestei cereri este Judecătoria B..
Astfel, prin introducerea dispoziției de la art. 112 alin. 2 C.pr.civ. legiutorul a consacrat o soluție consacrată în doctrină, în condițiile reglementării anterioare, pentru ipoteza pârâtului chemat în judecată numai în scopul sesizării unei instanțe convenabile reclamantului, acesta din urmă prevalându-se de domiciliul acelui pârât.
Cu toate acestea instanța apreciază faptul că acest text nu este incident în cauza de față întrucât reclamantul a înțeles să se judece cu pârâtul Padovei G. pretinzând faptul că acesta din urmă a înstăinat autoturismul său fără drept. Mai mult, reclamantul a arătat faptul că acest autoturism se afla în posesia pârâtului în baza unei înțelegeri avute cu acesta, solicitând restituirea acestui bun. Având în vedere faptul că reclamantul pretinde că nu a avut nici un raport juridic cu pârâta K. V.-C. nu poate solicita restituirea unui bun care nu a fost niciodată oferit, această pârâtă fiind chemate în judecată doar în calitatea de posesor actual al bunului.
În același timp, independent de simplele susțineri ale reclamantului, instanța constată faptul că acesta din urmă a formulat la data de 09.08.2013 o plângere penală împotriva acestui pârât, plângerea soluționată printr-o dispoziție de neîncepere în care se menționează faptul că pârâtul a obținut autoturismul în cauză în baza unei convenții de schimb la data de 02.04.2013, bunul fiind ulterior vândut pârâtei la data de 23.10.2013 chiar de reclamant. Instanța reține că prezenta cerere a fost introdusă ulterior soluționării dosarului penal, concluzia instanței potrivit căreia cererea a fost îndreptată împotriva pârâtului doar pentru posibilitatea alegerii instanței fiind în mod clar eronată.
Totodată, reclamantul a formulat și un petit de despăgubiri iar instanța sesizată a luat act de renunțarea la acest petit, cu toate că s-a declarat ulterior necompetentă, tocmai pentru a motiva ulterior faptul că prin inexistența acestei pretenții nu mai subzistă competența acestei instanțe.
Mai mult, reclamantul are tot dreptul de a introduce o acțiune atât împotriva proprietarului actual cât și împotriva persoanei care l-a lipsit inițial de posesia bunului întrucât în ipoteza respingeri acțiunii față de proprietarul de bună-credință în temeiul art. 937 alin. 1 C.pr.civ. poate obține despăgubiri din partea persoanei responsabile.
Analizând dispoziția de la art. 112 alin. 2 C.pr.civ. instanța apreciază că pentru invocarea acestui text și declinarea competentei, trebuie să existe probe din care să rezulte fără niciun dubiu faptul că cererea împotriva acestui pârât a fost introdusă exclusiv pentru alegerea instanței iar în cauza de față există suficiente date pentru a înlătura o astfel de prezumție.
Totodată, apreciem faptul că instanța care reține incidența art. 112 alin. 2 C.pr.civ. trebuie să procedeze întâi la punerea în discuție și admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului introdus în cauză pentru eludarea normelor de competență iar doar ulterior se poate soluționa excepția necompetenței teritoriale. În cauză, pârâtul Padovei G. a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive dar instanța nu s-a pronunțat cu privire la această excepție.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline cauza în favoarea Judecătoriei B..
Raportat la necesitatea solicitării unui regulator de competență, instanța reține că potrivit art. 133 pct. 2 C. pr. civ. există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declarat reciproc competența de judecată. Prin urmare, în cauză, există un conflict negativ de competență, deoarece atât Judecătoria B. cât și Judecătoria Cluj-N. s-au declarat ambele necompetente prin hotărâre irevocabilă și au dispus declinarea reciprocă a competenței.
În aceste condiții, văzând dispozițiile art. 133 pct. 1 C.pr.civ., va constata că în cauză există un conflict negativ de competență, urmând să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 135 Cod pr. civ., pentru pronunțarea regulatorului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale, ridicată de instanța din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul C. E., cu domiciliul în B., .. 3, ., jud. B., CNP_, în contradictoriu cu pârâții PADOVEI G. domiciliat în ., jud. B., CNP_ și K. V. C. cu domiciliul procesual ales la sediul SCPA B., P., Csalai, Nut situat în Cluj N., .. 1, .. Cluj, în favoarea Judecătoriei B..
Constată conflictul negativ de competență.
Suspendă din oficiu judecata.
Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2014.
Președinte Grefier
D. IULIATOTH R.
Red./Dact. 2 ex. D.I./29.05.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8415/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
