Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3410/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3410/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 27758/211/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILA NR. 3410/2014
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. L. I. in contradictoriu cu parata C. S. M., având ca obiect partaj de folosința.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului av. Barla N. P., lipsa fiind parata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, după care se constata ca s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratura, la data de 27.02.2014, de către reclamant o cerere de constatare a perimării cauzei.
Instanța invoca din oficiu si pune in discuție excepția perimării cererii de chemare in judecata având in vedere ca dosarul penal nr. 3988/P/2010 pentru care s-a suspendat soluționarea prezentei cauze a fost soluționat in data de 14.11.2012 iar ulterior nu au fost efectuate demersuri pentru repunerea pe rol a cauzei trecând mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură al procesului.
Reprezentanta reclamantului solicita admiterea excepției perimării cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariu avocatial.
Instanța retine cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile înaintată de către reclamantul G. L. I. in contradictoriu cu parata C. S. M., având ca obiect partaj de folosința si a cererii reconvenționale privind atribuirea beneficiului locuinței, disjunse din dosar nr_ .
Instanta constata ca prezenta cauza a fost suspendata in data de 16.11.2011 in temeiul disp. art. 244 punctul 2 Cod proc. civ. pana la solutionarea dosarului penal inregistrat la P. de pe langa Judecatoria Cluj N. sub nr. 3988/P/2010
Având in vedere că urmare a verificării actelor de la dosar, rezultă că dosarul penal nr. 3988/P/2010 pentru care s-a suspendat soluționarea prezentei cauze a fost soluționat in data de 14.11.2012 prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penala, care nu a fost atacata, ramând astfel definitiva, iar ulterior nu au fost efectuate demersuri pentru repunerea pe rol a cauzei trecând mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură al procesului.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar și in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare mai mult de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având in vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de 1 an, instanța urmează a admite excepția si a constata perimată acțiunea de față.
Totodată, in temeiul art.274 C.pr.civ. instanța va respinge cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ca urmare a faptului ca este culpa ambelor parți pentru lăsarea in nelucrare a cauzei, deci inclusiv a reclamantului, neputându-se retine o cădere in pretenții doar a paratei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția si in consecința constata perimata cererea formulata de reclamantul G. L. I. in contradictoriu cu parata C. S. M., având ca obiect pensie de întreținere.
Respinge cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica din 02.04.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
N. F. B. A. ȘEROMOV
Red.Dact/N.F.B./2 ex/02.04.2014
DOSAR CIVIL NR._
MINUTA
SENTINTEI CIVILE NR:
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția si in consecința constata perimata cererea formulata de reclamantul G. L. I. in contradictoriu cu parata C. S. M., având ca obiect pensie de întreținere.
Respinge cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica din 02.04.2014.
JUDECATOR:
N.-F. B.
| ← Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 7729/2014. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 20-03-2014,... → |
|---|








