Partaj judiciar. Sentința nr. 6236/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6236/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 13756/211/2011

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6236/2014

Ședința publică din 17.06.2014

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul T. F. SRL în contradictoriu cu pârâții V. M., V. V., V. M., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal facut in cauza se prezinta reprezentantul reclamantei, av. R. N. C., lipsă fiind pârâții.

La apelul nominal facut in cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal indeplinită.

S-a facut referatul cauzei după care, se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc in ședinta publică din 10.06.2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2011 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, reclamanta T. F. SRL a chemat în judecată pe pârâții V. M., V. V. și V. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: partajarea imobilului teren în suprafață de 839 mp, cu nr. topo 113/3/2, identificat conform sentinței civile nr.9536/08.09.2008 a Judecătoriei Cluj-N. prin atribuirea întregii suprafețe în lotul pârâților de rând 1 și 2 V. M. și V. V. și obligarea pârâților să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare privind terenul mai sus identificat, în caz contrar sentința să țină loc de act apt pentru întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, în fapt, între reclamanta T. F. SRL și . al cărei administrator este pârâtul V. V. a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare comercială nr. l9/22.09.2009, având ca obiect mobilier HORECA identificat conform anexei 1 la contract. În vederea garantării plății produselor livrate de reclamanta, s-a convenit încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare nr. l/17.12.2009 vizând dreptul de proprietate al pârâților asupra imobilului teren situat în localitatea Cluj-N., jud. Cluj, în suprafață de 839 mp, identificat conform sent.civ. nr. 9536/08.09.2008 a Judecătoriei Cluj-N. și a raportului de expertiză aferent. În ceea ce o privește pe reclamanta . aceasta înțelege să formuleze în temeiul art. art.974 cod civil o actiune oblica, arătând că sunt întrunite condițiile actiunii oblice, în sensul în care detine o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv dreptul de a solicita pârâților de rând 1 și 2 executarea obligației de a încheia contract autentic de vânzare-cumpărare, în condițiile promisiunii bilaterale nr. l/17.12.2009, debitorul este inactiv, întrucât pârâții de rând 1 și 2 nu au demarat procedura ieșirii din indiviziune cu pârâta de rând 3, nefiind astfel posibilă încheierea actului autentic de vânzare cumpărare cu subscrisa nici până la data prezentei și face dovada unui interes serios și legitim pentru a exercita drepturile și acțiunile debitorului, respectiv deține facturi emise în baza contractului de vânzare cumpărare comercială neachitate încă din iunie 2009. Mai mult, obligația de a încheia contract autentic a devenit scadentă în 31 martie 2010 dată la care, teoretic, reclamanta avea posibilitatea de a-și valorifica garanția oferită de pârâți, cu condiția ca aceștia să își reglementeze situația cu pârâta de rând 3.

În ceea ce priveste al doilea capat de cerere, reclamanta a arătat că pârâții de rând 1 și 2 și-au asumat obligația ca până cel mai târziu la data de 01 februarie 2010 să elibereze imobilul teren și să facă toate demersurile în vederea înscrierii în cartea funciară a terenului pe numele acestora( art.4, alin.4 din antecontract). De asemenea, având în vedere faptul că nu s-a plătit contravaloarea contractului de vânzare cumpărare comercială, până cel mai târziu la data de 31 martie 2010 aceștia aveau obligația de a încheia cu subscrisa contract autentic de vânzare cumpărare privind transferul dreptului de proprietate asupra terenului identificat la petitul 1 (art. l din antecontract). Deși pârâții au fost notificati cu privire la încheierea actului în forma autentica, acestia nu au dat curs invitației, astfel cum rezulta din încheierea nr._/29.11.2010 emisă de SCN N. Lex.

În drept, au fost invocate disp. art.969, 974 Cod civil, art.112, 274 C.proc.civ.

Au fost anexate actiunii următoarele înscrisuri: antecontract atestat sub nr. l/17.12.2009; încheiere certificare nr. l8525/29.11.2010; notificare nr.391/23.11.2010 și dovada comunicării; sentința civilă nr.9536/08.09.2008; contract vânzare cumpărare nr. 19/22.09.2009, facturi aferente, scadențar plăți și proces verbal predare primire din 22.09.2009.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 4087, 81 lei și 5 lei timbru judiciar (f. 3, 32)

Pârâții nu au depus întâmpinare si nu s-au prezentat în instanță în vederea precizării poziției procesuale.

Instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților, proba cu expertiza topografica si proba cu expertiza evaluatorie imobiliară.

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța reține următoarele:

Conform sent. civ. nr. 9536/08.09.2008 pronunțata de Judecătoria Cluj N. în dos. nr._, nerecurata, pârâții V. M., V. V. și V. M. sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului teren – gradina în suprafață de 839 mp, parte din imobilul teren în suprafață de 1350 mp (375 stjp) situat in mun. Cluj N., jud. Cluj, înscris în CF nr. 177 Someseni, nr topo 113/3 Gradina, dobândit prin uzucapiunea de lunga durata.

Conform raportului de expertiza topografica întocmit de către expert B. M. V. (f. 95 - 123) terenul este situat din punct de vedere administrativ în Mun. Cluj N., ., în spatele nr. 38 și se suprapune peste imobilul cu nr topografic 113/3, teren – gradina, situat pe ., nr. 38, cu suprafața de 1349 mp, înscris în CF nr._ Cluj N., provenita din conversia pe hartie a CF 177 Someseni.

Prin antecontractul de vânzare cumpărare atestat de avocat V. Ghidra cu data certa sub nr. 1/17.12.2009 (f. 22-25) pârâții V. V. si V. M. s-au obligat să înstrăineze în favoarea reclamantei T. F. SRL imobilul teren în suprafață de 839 mp, identificat cf. sent. civ. nr. nr. 9536/08.09.2008 pronunțata de Judecătoria Cluj N. în dos. nr._, până la data de 31.03.2010, sens în care s-au obligat să elibereze imobilul teren și să efectueze toate demersurile în vederea înscrierii în cartea funciara pe numele acestora anterior datei de 01.02.2010 (art. 4). Conform mențiunilor din art. 3 din contract pretul de vânzare a imobilului a fost achitat în întregime la data antecontractului.

Din convenția părtilor a rezultat dreptul de creanță al creditoarei T. F. SRL, promitenta-cumpărătoare de a solicita încheierea actului de vânzare cumpărare, în forma autentica prevăzuta de art. 5 alin. 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005, sancționat prin posibilitatea sesizării instanței competente pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic în caz de refuz. Dreptul de creanță al creditoarei a devenit exigibil la data de 31.03.2010 prin neîndeplinirea obligatiei asumate de către promitentii-vânzători, inclusiv în ceea ce priveste efectuarea demersurilor de înscriere în cartea funciara a dreptului de proprietate pe numele acestora.

Reclamanta, fiind îndreptățită să solicite încheierea actului de vânzarea cumpărare asupra imobilului mai sus identificat, în forma autentica translativa de proprietate - creanța acesteia fiind certa, lichida si exigibila – poate solicita partajarea terenului obiect al antecontractului, în cf. cu dispozițiile art. 948 c.civ., actiunea de partaj nefiind o actiune exclusiv personală, raportat la dispozițiile art. 728 c.civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, coproprietarul neputându-se opune partajului solicitat de celălalt coproprietar.

Prin urmare, retinând că coproprietarii V. V. si V. M. nu si-au îndeplinit obligatia de a-și înscrie dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de 839 mp, iar pârâta de rd. 3 V. M. nu a manifestat o poziție procesuală contrara celei exprimate de reclamanta, în sensul atribuirii întregului bun către pârâții V. V. si V. M., instanța va dispune sistarea stării de indiviziune ce poartă asupra terenului în suprafață de 839 de mp, parte din imobilul înscris în CF nr. 177 Someseni, cu nr topo 113/3, identificat cf. sent.civ. nr. 9536/08.09.2008 pronunțat de Judecătoria Cluj N. în dos.nr._, prin atribuirea acestuia în întregime către pârâtul de rd. 1 V. V. și pârâta de rd. 2 V. M.. Instanța a avut in vedere si considerațiile tehnico-economice expuse de expertul topograf, în sensul în care partajarea cf. cotei de proprietate detinute de pârâta de rd. 3 ar împărti terenul în două loturi care nu ar putea fi valorificate (nefiind respectate regulile de urbanism privind edificarea unei construcții), fiind, de asemenea, necesare si constituirea unor servituti în favoarea titularilor loturilor pentru accesul la drumul public.

Ca atare, retinând ca varianta optima partajul prin atribuirea întregii suprafețe către pârâții V. V. si V. M., va stabili în favoarea pârâtei de rd. 3 V. M. și în sarcina pârâților de rd. 1 și 3, obligatia de plata a unei sulte în cuantum de 2290,4 euro – corespunzatoare cotei de proprietate de 1/3 – având în vedere valoarea terenului indicata prin expertiza evaluatorie imobiliara întocmita de expert D. S. V. (f. 194 - 219).

Instanța retine că reclamanta nu a solicitat instituirea unei servituți de trecere spre terenul de 839 mp, arătând că va încerca reglementarea acestui aspect cu proprietarii vecini pe cale separată.

În ceea ce priveste capătul de cerere privind obligarea pârâților de rd. 1 si 2 la încheierea actului în forma autentica, față de dispozițiile art. 1073 și art. 1079 c.civ. și retinând că pârâții au fost notificati cu privire la încheierea actului (f. 18 - 20), însă nu au dat curs invitației cf. încheierii de certificare nr._/29.11.2010 (f. 21) va admite cererea formulata de către reclamanta si va obliga pârâții V. V. și V. M. să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare – cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 839 de mp, parte din imobilul înscris în CF nr._ Cluj N., provenita din conversia pe hartie a CF 177 Someseni, cu nr topo 113/3, identificat cf. sent.civ. nr. 9536/08.09.2008 pronunțat de Judecătoria Cluj N. în dos.nr._, pentru pretul de_ euro, achitat integral, în caz contrar prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, solicitate a fi stabilite în sarcina tuturor pârâților în mod solidar, instanța va avea în vedere măsura în care pârâții au determinat aceste cheltuieli. Astfel, instanța va retine culpa procesuală a pârâților de rd. 1 și 2 în ceea ce priveste prezentul demers judiciar, generat de neîndeplinirea propriilor obligatii asumate față de reclamanta în cauza. Pentru aceste motive, în temeiul art. 274 c.pr.civ. va obliga pârâții V. V. și V. M., în solidar, la plata către reclamanta a sumei de 8000,81 lei, reprezentând taxa de timbru - 4087,81 lei și 10 lei timbru judiciar, onorariu expertiza topografica – 1920 lei și onorariu expertiza evaluatorie imobiliara - 1983 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea civilă formulata de reclamanta T. F. SRL, cu sediul procesual ales in Cluj N., .. 47, jud. Cluj, împotriva pârâților V. V., V. M. SI V. M., toti cu domiciliul în Cluj N., ., nr. 42, jud. Cluj.

Dispune sistarea stării de indiviziune ce poartă asupra terenului în suprafață de 839 de mp, parte din imobilul înscris în CF nr._ Cluj N., provenita din conversia pe hartie a CF 177 Someseni, cu nr topo 113/3, identificat cf. sent.civ. nr. 9536/08.09.2008 pronunțat de Judecătoria Cluj N. în dos.nr._, prin atribuirea acestuia în întregime către pârâții V. V., CNP_ și V. M., CNP_20682 și plata unei sulte în favoarea pârâtei V. M. în cuantum de 2290,4 euro.

Obliga pârâții V. V., CNP_ și V. M., CNP_20682 să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare – cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 839 de mp, parte din imobilul înscris în CF nr._ Cluj N., provenita din conversia pe hartie a CF 177 Someseni, cu nr topo 113/3, identificat cf. sent.civ. nr. 9536/08.09.2008 pronunțat de Judecătoria Cluj N. în dos.nr._, pentru pretul de_ euro, achitat integral, în caz contrar prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Obliga pârâții V. V. și V. M., în solidar, la plata către reclamanta a sumei de 8000,81 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 17.06.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

P. A. C. I.

Red./tehn. PA/4ex./26.08.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 6236/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA