Plângere contravenţională. Sentința nr. 4000/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4000/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 5229/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4000/2014
Ședința publică din 14.04. 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în plângerea contravențională formulată de către petentul M. G. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 23.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 02.04.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 09.04.2014 și ulterior pentru data de 14.04.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul M. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a solicitat instanței să dispună admiterea plângerii contravenționale întrucât nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 23.02.2013 circula pe .. T. M. pe banda 4 din 4 benzi, iar pe trecerea de pietoni de lângă benzinăria MOL nu era angajat nici un pieton în trecere, o persoană fiind pe trotuar lângă banda 1 de mers, nicidecum pe banda 3.
În drept, petentul nu și-a motivat plângerea.
În probațiune petentul a solicitat audierea martorei S. A. și a depus în copie procesul verbal atacat (f.2).
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.03.2013 intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
În motivare intimatul a arătat că procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001.
Totodată, sub aspectul temeiniciei, a mai arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, raportat la fapta contravențională săvârșită, gradul de pericol social și circumstanțele personale ale petentei.
A mai precizat că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator cu propriile simțuri, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
În drept a invocat dispozițiile Codului de Procedură civilă, ale OG nr. 2/2001, ale OUG nr. 195/2002, art. 12 din Legea nr. 218/2002.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri depunând istoricul contravențional al petentului (f.20-21), procesul verbal contestat (f. 22) și raportul agentului constatator (f.23).
Prin răspunsul la întâmpinare depus prin serviciul Registratură în data de 26.04.2013 petentul a arătat că situația de fapt expusă de către intimat nu corespunde realității, după cum a precizat și în cuprinsul plângerii.
În ceea ce privește prezumția de legalitate de care se bucură procesul verbal, aceasta este una relativă, putând să fie răsturnată de către petent, acesta din urmă bucurându-se de toate garanțiile instituite de art. 6 CEDO.
Prin urmare, în condițiile în care în urma audierii martorei propuse se va stabili că pietonul nu era angajat în traversare, procesul verbal nu mai poate fi reținut ca fiind temeinic și legal.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/23.02.2013 (fila 22) întocmit de agentul constatator Dordai N. din cadrul IPJ Cluj – Serviciul Rutier, petentul M. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 135 lit. h Regulamentul de aplicare al OUG. nr. 195/2002 și sancționată de art.100 alin. 3 lit. b OUG. nr. 95/2002.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii s-a reținut că la data de 23.02.2013, orele 21:10, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe .-N., spre Someșeni, iar la trecerea pentru pietoni din dreptul benzinăriei MOL nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, dinspre dreapta spre stânga sensului său de mers, și care se aflau pe banda 3, petentul circulând pe banda 4.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat ”nu sunt de acord cu cele constatate”.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține, pentru început că, potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule sunt obligați să acorde prioritate pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. Pentru nerespectarea acestei obligații de către conducătorii de autovehicule prin art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 s-a incriminat contravenția reținută în sarcina petentului: „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”..
În acest context, instanța reține aplicabilitatea în materie contravențională a art. 6 parag. 2 CEDO referitor la prezumția de nevinovăție care trebuie recunoscută oricărei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație penală. Pentru a aprecia astfel, instanța are în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia noțiunea de ,, materie penală,, are un caracter autonom care nu se confundă cu sensul atribuit materiei penale din dreptul intern. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a stabilit în cauza Ozturk contra Germaniei trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind penală, criterii ce nu trebuie întrunite în mod cumulativ respectiv: calificarea faptei din dreptul intern, natura faptei incriminate (gradul de aplicabilitate al normei ) și natura și gravitatea sancțiunii aplicabile.
Cu privire la contravențiile la regimul circulației rutiere, Curtea de la Strasbourg a statuat că deși acestea nu sunt reglementate în domeniul dreptului intern ca fiind de natură penală, ele intră în sfera ,, acuzației în materie penală,, deoarece pe de o parte, norma legală încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu unui grup anume care să posede un statut special, toți cetățenii trebuind să respecte normele de drept din materia circulației ( Cauza Ozturk c Germaniei) iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile au caracter de prevenire și pedepsire ( Cauza Lauko c Slovaciei).
Prin urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art. 6 din Convenție, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele faptul agentul constatator are sarcina probei.
Pe de altă parte însă, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. ( cauza Bosoni contra Franței).
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile OG 2/2001 care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 OG 2/2001.
Totodată, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 Cod procedură civilă potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Sub acest aspect, martora propusă de către petent, numita M. A. M. (fila 53), a precizat că se afla în autoturism împreună cu petentul, și își amintește că pietonul în cauză nu era angajat în trecere, ci aștepta pe trotuar, iar pe trecerea pentru pietoni nu se afla nicio altă persoană, susținând astfel poziția petentului.
Referitor la declarația martorei audiate, instanța apreciază că aceasta trebuie privită cu reticență fiind marcată de subiectivism având în vedere împrejurarea că martora este în prezent soția petentului, fapt ce o face vulnerabilă în fața eventualelor sugestii venite din partea petentului, motiv pentru care aceasta va fi luată în considerare de către instanță la pronunțarea soluției numai în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate.
Or, instanța constată că depoziția martorei, deși vine în contradicție cu mențiunile procesului verbal de constatare a contravenției, nu constituie prin sine o dovadă suficientă pentru răsturnarea prezumției de veridicitate de care se bucură actul încheiat de agentul constatator, în condițiile în care nu este susținută și de alte probe.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina petentului respectiv cea prevăzută de art. 135 h Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002, iar conduita acestuia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că prezumția de nevinovăție a petentului a fost înlăturată iar procesul-verbal întocmit este legal și temeinic.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elveției) și că, față de conținutul juridic al faptelor, de împrejurările în care a fost săvârșită (într-o zonă intens circulată), și de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu se află la prima abatere de la regimul circulației rutiere (conform cazierului auto – filele 20-21), sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 300 lei, echivalentul a 4 puncte-amendă, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, instanța reține că aceasta a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002 care prevăd că în cazul neacordării de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii se aplică pe lângă amenda prevăzută în clasa II de sancțiuni și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, luând în considerare și prevederile art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, instanța apreciază că a fost respectat criteriul proporționalității întrucât una dintre cauzele celor mai multe accidente de circulație este ignorarea de către conducătorii auto a obligațiilor privind acordarea de prioritate pietonilor iar o astfel de măsură are menirea de a le atrage acestora atenția asupra imperiozității respectării regulilor de circulație.
Pentru motivele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.
Față de prevederile art. 453 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M. G., cu domiciliul în Cluj N., .. 7, ., având CNP:_ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, CUI:_, cu sediul în Cluj N., ., județul Cluj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.08.2013.
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.08.2013 ca fiind legal și temeinic.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/15.09.2014
Red.I.G.D.
Tehnored. I.G.D.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7516/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5410/2014. Judecătoria... → |
|---|
