Plângere contravenţională. Sentința nr. 1090/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1090/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 15509/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1090/2014
Ședința publică din data de 06.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. G.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de către petentul S. V. împotriva intimatului INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere prevederile art. 94 pct.4 C. proc. civilă raportate la art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat al art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Respinge cererea formulată de către petent, de depunere la dosar de către intimat a autorizației de operator radar al agentului constatator, a anexei nr.1 la Certificatul de aprobare de model, respectiv a ordinului de serviciu al agentului constatator ca neîntemeiată. De asemenea, respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu martorii arătați, având în vedere faptul că fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal se referă la abateri de la regimul vitezei, abateri care nu pot fi constate decât prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C. proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 08.07.2013, sub nr. de mai sus, formulată de petentul S. V. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 26.06.2013 ca netemeinic.
În motivarea plângerii, în esență, pârâtul a arătat că procesul-verbal este neîntemeiat, deoarece în realitate, la momentul opririi de către agentul constatator, tocmai se înscrisese n depășirea unui camion și era o imposibilitate obiectivă de a avea o asemenea viteză în trapta întâia sau a doua de viteză. Pe de altă parte, autospeciala poliției circula într-o coloană de mașini și că nu putea să măsoare viteza cu care se deplasa el. De asemenea, a mai arătat petentul că fapta care i se impută reprezintă o acuzație în materie penală, bucurându-se de garanțiile CEDO.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 34 din OG nr.2/2001, prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO.
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 de lei.
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului.
A mai arătat intimatul că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna din persoanele prevăzute de art. 315 alin.1 din C. proc. civilă, care potrivit normelor invocate, nu pot fi audiați ca martori. Totodată se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respectă principiul contradictorialității și nemijlocirii probelor în procesul civil.
Având în vedere faptul că dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice au drept scop asigurare desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflat în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, autoritățile statului urmăresc ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate, totodată dreptul la apărare al persoanei sancționate nefiind limitat prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, intimatul a arătat că procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, în sensul că acesta face dovada până la proba contrară, iar petentul, prin susținerile sale nu face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției.
A mai arătat că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu ci în temeiul art. 26 alin.1 pct. 10 și 18, art. 28 alin.1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și în temeiul art. 2 alin.1 din Legea rn.360/2002, privind statutul polițistului.
În ceea ce privește atestatul agentului constatator, solicitat de către petent, intimatul a arătat că prin Ord. nr. 187/2009 de modificare și completare a Normelor de metrologie legală NML 021-05 privind „Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”, aprobat prin Ord. nr. 310/2005, a fost abrogat pct. 4.2 din Ord. nr.301/2005 care prevedea că „măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați”.
Referitor la dovada funcției de autotestare a aparatului Autovision, a arătat că, potrivit Anexei nr. 1 la Certificatul aprobării de model nr. 012/13.03.2009, această funcție este activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activat manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea acestuia va fi blocată.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205-206, art. 223 alin.3, art. 249 și art. 315 alin.1 C. proc. civilă, OG nr.2/2001, OUG nr. 195/2002.
În temeiul art. 223 alin. 3 a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei.
În probațiune a depus: copie proces-verbal, certificat de aprobare model, buletin de verificare metrologică, CD- înregistrarea radar. De asemenea a mai depus și istoricul contravențional al petentului (f.26-30).
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare. A depus note scrise prin care a arătat că a contestat faptul că nu circula cu 103 km/h, și că la dosar nu s-a depus de către intimat și marja de eroare la măsurare vitezei de deplasare a aparatului radar în cauză.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba cu înregistrarea radar.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din 26.06.2013 (f.5) petentul S. V. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 675 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin.1 din ROUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 al. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut faptul că, în data de 26.06.2013, ora 0.05, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN1/E60 în localitatea G., cu o viteză de 103 km/h, fiind depistat cu aparatul radar montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI-_.
Procesul-verbal a fost încheiat, fiind semnat de către un martor asistent, petentul refuzând să semneze, iar la rubrica observații a fost consemnat faptul că o să facă contestație.
În drept, potrivit art.102 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
În speță, instanța arată că starea de fapt reținută în procesul-verbal este confirmată de înregistrarea radar depusă la dosarul cauzei (f. 30), din care reiese că petentul avea o viteza de 103 km/h. Fapta a fost constatată cu un aparat omologat (f.28) și verificat metrologic (f. 29), de pe autospeciala cu nr. din înmatriculare MAI-_.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat de către intimat la data de 26.06.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța arată că, situațiile care atrag nulitatea absolută a procesul verbal sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
În ceea ce privește necesitatea ca agentul constatator să dețină autorizație de operator radar, instanța arată că prin Ord. nr.187 din 14 iulie 2009 de modificare și completare a Normei de Metrologie Legală 021-05 privind „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”, aprobat prin Ord. Biroului de Metrologie Legală nr. 301/2005, a fost abrogat pct. 4.2 din acest ordin, care prevedea că „măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați…”, motiv pentru care a astfel de cerință nu mai este prevăzută de lege.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În ceea ce privește apărarea petentului, conform căreia nu a depășit viteza legală, instanța constată că din înregistrarea radar rezultă faptul că acesta, în timp ce depășea un autocamion, a fost depistat cu viteza de 103 km/h. Faptul că se afla în depășirea unui alt autovehicul nu are relevanță, deoarece aparatul radar este în măsură să depisteze atât viteza unui autovehicul care circulă pe o bandă cât și viteza unui autovehicul care circulă pe o bandă paralelă în aceeași direcție de mers. Astfel, indicația T de pe înregistrarea radar se referă la autovehiculul țintă ( target), iar indicația din dreptul literei F ( faster), se referă la viteza de circulația a autovehiculului care circulă în paralel cu primul și care are viteza mai ridicată. Or, din înregistrarea radar rezultă că în momentul în care a apărut de după autocamionul pe care l-a depășit viteza sa a fost de 103 km/h.
Nici susținerea petentului, că obiectiv nu putea să aibă o asemenea viteză, în treapta întâia sau a doua de viteză nu poate fi primită, deoarece nu a adus nicio probă din care să rezulte că se afla în aceste trepte de viteză. Depășirea nu se face în mod necesar în aceste trepte de viteză, putând fi efectuată și în treapta cea mai mare de viteză, evident, în funcție de viteza cu care rulează autovehiculul în momentul angajării în depășire. Aparatul radar, conform prescripțiilor tehnice, poate efectua măsurători atât în regim staționar cât și dacă se află în deplasare.
Nici apărarea petentului conform căreia fapta nu trebuia încadrată la depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, având în vedere toleranța de ± 3 km/h în staționare ( și de ± 4 km/h, când este în mișcare) a aparatelor radar, nu poate fi primită de către instanță. Astfel, în norma de metrologie legală se prevede o toleranță de ± 3-4%, toleranța admisă pentru acest tip de aparate. Pe de altă parte, legiuitorul când a stabilit încadrarea juridică a contravenției nu a făcut nicio mențiune cu privire la necesitatea recalculării vitezei în funcție de toleranța aparatului. Toleranța admisă de lege nu reprezintă altceva decât marja în care trebuie să se încadreze un aparat din punct de vedere tehnic pentru a putea fi utilizat scopului pentru care a fost construit. Dacă acesta se încadrează în toleranțele legale, se consideră că înregistrările acestuia sunt corecte. Această toleranță a aparatelor de măsurare a fost avută în vedere, când s-au stabilit limitele de pedeapsă, deoarece dacă nu ar fi fost așa, legiuitorul ar fi prevăzut în norma de incriminare modul de calcul a vitezei.
De asemenea, buletinul de verificare metrologică atestă că aparatul radar se încadrează în toleranțele admise de lege, motiv pentru care instanța va respinge și această apărare, ca neîntemeiată.
Fapul că nu a fost atașată Anexa 1 de la certificatul de aprobare de model, nu are relevanță juridică, atâta vreme cât toleranța în care trebuie să se încadreze aparatul radar este dată de lege (Normele de Metrologie Legală 021-05/2005) și câtă vreme aparatul radar are un buletin de verificare metrologică emis de Laboratorul de Metrologie Legală. Or, în momentul în care s-a efectuat verificarea metrologică, aceasta a fost efectuată prin raportare la prescripțiile legale pe care trebuie să le îndeplinească aparatul radar.
Mai mult, instanța arată că fiind vorba de o abatere de la regimul vitezei legale, aceasta se constată doar cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Or, existența faptei a fost dovedită de către intimat prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, așa cum s-a arătat mai sus.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv de 675 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social. Pentru a aprecia în acest mod, instanța arată că depășirea vitezei legale constituie una din principalele cauze ale accidentelor de circulație.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul S. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și în consecință va menține procesul verbal . nr._ încheiat la 26.06.2013 de către organul constatator I.P.J. Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Sașa V., domiciliat în ., nr.279, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, cu sediul în Cluj-N., T., nr.27, jud. Cluj.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ încheiat de către intimat la data de 26.06.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.02.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. M. M.
Red.Dact/I.G../2 ex/07.02.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 645/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 6203/2014.... → |
|---|
