Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 11762/211/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică din data de 14.10.2014
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de catre petentul T. V. împotriva intimatului IPJ CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform prevederilor articolului 94 pct. 4 din codul de procedură civilă raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001.
În probațiune, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este admisibil raportat la prevederile art. 250, 255 și 265 din Codul de Procedura Civila și de natură a proba temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Având în vedere mijloacele de probă ce sunt necesare pentru solutionarea cauzei, instanța apreciază că nu mai este necesară estimarea duratei cercetării procesului, conform art. 238 din Codul de Procedură Civilă, din moment ce plangerea poate fi solutionata chiar la acest termen de judecată, pe baza de înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, întrucât părțile nu sunt prezente pentru a pune concluzii pe fond, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 02.06.2014, sub nr._, petentul T. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 21.05.2014.
În esenta, in motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data și ora menționate în procesul-verbal atacat, se deplasa cu autoturismul FORD KA pe directia Cluj-N. inspre Huedin și a efectuat manevra de depasire a unui autoturism marca Volkswagen cu nr. de inmatriculare_, insa fapta sa nu constituie contraventie, atat timp cat autoturismul depasit circula partial pe acostament si menevra a fost executata fara a se incalca marcajul longitudinal continuu.
A apreciat petentul ca maniera in care era pozitionat agentul constatator nu i-a permis sa observe evenimentele in realitate, starea de fapt fiind perceputa eronat.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
Cererea a fost legal timbrata (fila 2).
Plangerii i-au fost anexate inscrisuri (filele 3-5).
La data de 24.06.2014, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca fiind temeinic și legal încheiat.
A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Sub aspectul starii de fapt, in cuprinsul intampinarii, s-a aratat ca, la data de 21.05.2014, lucratorii de politie din cadrul Postului de Politie Comunal Gilau, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, au constatat ca autoturismul marca Ford, condus de catre numitul T. V., care se deplasa pe DN1E60, in localitatea Gilau, la km 495+800m, a efectuat manevra de depasire neregulamentara incalcand marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers.
A apreciat intimatul că, întrucât fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovadă până la proba contrară, sarcina probei revenind, conform art. 249 din Codul de Procedură Civilă, petiționarului și nu intimatului.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 lit. e, art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. 3 și art. 315 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001 si OUG nr. 195/2002.
Petentul nu a formulat raspuns la intampinare.
Pentru solutionarea plangerii, instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, la data de 21.05.2014, lucratorii de politie din cadrul Postului de Politie Comunal Gilau, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, au constatat ca autoturismul marca Ford, condus de catre petentul T. V., care se deplasa pe DN1E60, in localitatea Gilau, la km 495+800m, a efectuat manevra de depasire neregulamentara a autoturismului marca Volkswagen cu nr. de inmatriculare_, incalcand marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers.
Aceasta stare de fapt, ce a fost prezentata de catre intimat in cuprinsul intampinarii, a fost consemnata de agentul constatator in cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 3), in temeiul caruia petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 425 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției constând în încălcarea dispozițiilor art. 120 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, ce se sancționează conform art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Contravenientul a semnat procesul-verbal de contraventie, fara obiectiuni, atestand, prin semnatura, primirea actului.
Apreciind că nu există fapta contravențională pentru care a fost intocmit procesul-verbal contestat, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând anularea actului de sancționare.
În drept, potrivit art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), este interzisă depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se incalca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si partial, pe sensul opus, ori se incalca marcajul care delimiteaza spatiul de interzicere. Referindu-se la nerespectarea acestui tip de obligație, art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile fapta conducătorului auto de a efectua o manevră de depășire cu nerespectarea regulilor privind depășirea. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținuta în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002.
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. De altfel, nici petentul nu a invocat motive de nelegalitate ale actului contestat, ci doar a alegat o stare de fapt netemeinica, in sensul ca manevra sa de depasire nu poate constitui contraventie, atat timp cat s-a efectuat fara incalcarea marcajului longitudinal continuu.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeincia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală. Probele propuse in apararea sa, a caror administrare a fost posibila, anume: inscrisurile existente la dosar sustin pe deplin fapta contraventionala pentru care a fost aplicata sanctiunea.
Avand in vedere consemnarile instantei, expuse in cele ce preced, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si, in temeiul art. 270 din Codul de Procedura Civila, dandu-se eficienta prezumtiei de autenticitate a procesului-verbal de contraventie, vor fi înlăturate susținerile petentului cu privire la imposibilitatea perceperii faptei contraventionale de catre agentul constatator.
Instanța apreciază, așadar, că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat. De altfel, instanta constata ca situația faptică reținută de către agentul constatator este susținută și de către pozitia petentului, care recunoaste manevra de depasire, insa apreciaza ca nu exista o contraventie, intrucat nu a fost incalcat marcajul longitudinal continuu.
In contextul în care pe sectorul de drum unde a fost constatata savarsirea faptei, există o singură bandă de circulație pe sensul de mers (din moment ce spatiul acostamentului consolidat nu poate fi considerat banda de circulatie), iar depășirea autovehiculelor este interzisă, conform marcajelor rutiere, chiar dacă modalitatea în care este construită șoseaua permite vehiculelor ce rulează cu viteză redusă să se apropie de partea dreaptă a carosabilului pentru a putea fi cu ușurință depășite și a nu impieta asupra desfășurării fluente a traficului rutier, aceasta nu înseamnă că fapta conducătorului auto care rulează cu viteză mai ridicată și intenționează să nu frâneze la întâlnirea obstacolului, anume a vehiculului ce rulează cu viteza scăzută, nu constituie depășire.
Reglementând manevra de depășire, art. 45 din OUG nr. 195/2002 arată că “Depășirea este manevră prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”. Ori, această ieșire de pe banda de circulație poate fi chiar minimă, în contextul în care, așa cum s-a arătat, modalitatea de construire a șoselei permite retragerea vehiculelor circulând cu viteză redusă puțin în afara părții carosabile, spre dreapta șoselei, deoarece fapta de a trece pe lângă acel vehicul rămâne depășire și trebuie să se efectueze conform legii. Dacă exigențele legale nu sunt respectate, se impune, așadar, sancționarea persoanei care le-a nesocotit, după cum este și cazul în speța dedusă judecății, căci, în contextul în care, pe sectorul de drum unde a reținută săvârșirea contravenției nu exista decât o bandă de circulație pe sens, este clar că această depășire a axului drumului s-a produs, după cum corect a reținut agentul constatator. Apare evident faptul că nu pot avea loc două mașini una pe lângă cealaltă, cu atât mai mult cu cât autovehiculul condus de către petent rula cu viteză mai ridicată și, pentru a-și putea menține echilibrul, a fost necesar să păstreze o oarecare distanță laterală față de vehicul ce rula cu viteză mai scăzută.
Cu privire la sancțiunile aplicate petentului: amenda în cuantum de 425 lei și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce un autoturism pentru o perioadă de 30 zile, instanța apreciază că acestea au fost corect individualizate în temeiul prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Raportat la faptul că, prin acțiunile sale, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră, încălcând flagrant scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002, anume: asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului, prin efectuarea unei manevre de depășire fără a respecta dispozițiile legale cu privire la această activitate, sancțiunile aplicate acestuia prin procesul-verbal de contravenție sunt pe deplin justificate, dat fiind gradul de pericol social creat pentru siguranța circulației pe drumurile publice, din moment ce manevra de depășire s-a efectuat într-o zona in care aceasta actiune este interzisa prin trasarea marcajului longitudinal continuu.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiată, plângerea și a menține în totalitate procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul T. V., având CNP_, cu domiciliul în localitatea Cluj-N., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul în localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj și, în consecință:
Menține în totalitate procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 21.05.2014 de către Postul de Politie Comunal Gilau.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex./15.10.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Hotărâre din 25-06-2014, Judecătoria... → |
|---|
