Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 4727/211/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința Publica din 14.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul V. P. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul P. V. identificat cu C.I. . nr._, asistat de av. A. T., av. în subst. av. M. L. H. și martorul C. I. S., lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța procedează la ascultarea petentului.
Petentul arată că la data întocmirii procesului verbal de contravenție, se deplasa cu autoturismul taxi, din direcția Mănăștur – I. Mall. La momentul la care a fost oprit de poliție se afla pe . Cluj-N., aproape de . dreptul semaforului de pe . intersecția cu . se schimbase din culoare verde în culoarea galben, arătând că dacă ar fi executat o manevră de frânare, exista riscul ca autoturismul care rula în spate să lovească autoturismul său. Drumul era circulat, iar în autoturism petentul se afla cu un client pe care l-a luat de la Podul Calvaria din Mănăștur și pe care urma să-l transporte până la centrul comercial Iulis Mall. Mai arată petentul că persoana pe care o transporta cu autoturismul taxi nu a fost chemata să dea declaratii de către agenții de poliție, astfel că nici dânsul, la rândul său, nu a solicitat acest lucru organelor de poliție.
Instanța administrează proba testimonială cu martorul C. I. S., mărturia acestuia fiind consemnată și depusă la dosar la fila 47.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul petentului solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, solicitând în principal anularea procesului verbal de contravenție contestat, iar în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment. Reprezentantul petentului arată că din raportul depus la dosar de către intimat rezultă că nu corespunde ora indicată de către agentul constatator în procesul verbal de contravenție și ora indicată în raport, iar locatia este alta decât cea indicata de agent, după cum a rezultat si din declaratia martorului, care a relatat că semaforul indica culoarea galbena. Reprezentantul petentului solicită instanței să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii că petentul este taximetrist, ceea ce îl determină să fie mai diligent în trafic. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravenționala înregistrată la data de 05.03.2014 pe rolul acestei instanțe petentul V. P. a contestat, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE CLUJ procesul-verbal de contravenție . nr._/24.02.2014, solicitând, în principal, anularea acestuia și revocarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment si revocarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, fara cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul-verbal de contravenție . nr._/24.02.2014 a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, descrierea faptei fiind partial descifrabila, iar locul săvârsirii contravenției este menționat în mod eronat ca fiind Calea Mănăștur si nu Calea Motilor. Astfel, presupusa fapta contravenționala a fost săvârsita la semaforul de pe Calea Moților, iar dubiul cu privire la locul săvârsirii contravenției este de natura să îi profite petentului, care nu își poate exercita dreptul la apărare. Mai mult, culoarea semaforului era galbena în momentul trecerii petentului, aspectele privitoare la locul săvârsirii faptei si culoarea galbena a semaforului putând fi confirmate de martorul C. I. S.. De asemenea, nu au fost indicate de către agentul constatator ocupația si locul de munca al petentului, precum si alte împrejurări de natura să contribuie la aprecierea asupra gravității faptei si asupra caracterului proportional al sancțiunii, în condițiile în care petentul este taximetrist, iar permisul de conducere îi asigura principala sursa de venit.
În drept, au fost invocate disp. art. 1, art. 5, art. 16, art. 21 si 31 din OG nr. 2/2001.
În susținerea cererii, s-a depus copie de pe procesul-verbal . nr._/09.03.2014, copie carte de identitate, dovada de comunicare (f. 4-6)
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 20 de lei, cf. art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 8)
Intimatul a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal contestat.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că procesul-verbal este întocmit în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din ordonanță. De asemenea, au fost respectate dispozițiile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, sancțiunea fiind aplicată în limitele prevăzute de lege, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
S-a mai arătat că petentul, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda, cu nr de înmatriculare_, pe Calea Mănăștur, în dreptul imobilului cu nr. 31, nu a respectat semnificația culorii rosii a semaforului electric aflat în funcțiune, fiind oprit, legitimat si sancționat. Întrucât fapta a fost constatată personal de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul în care face dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și 259/2007, iar jurisprudența CEDO nu se opune aplicării unor astfel de prezumții, în măsura în care statul respecta limite rezonabile având in vedere importanta scopului urmărit, dar si respectare dreptului la apărare (Cauza Salabiaku c. Franta, Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suedia)
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 lit e, art.205-206, 249, 223 alin 3 și 315 c.proc.civ., art 12 din Legea nr. 218/2002, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
Au fost anexate întâmpinării, raportul agentului constatator, istoricul contravențional al petentului și copie proces-verbal. (f. 21-23)
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.02.2014 petentul V. P. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin 3 lit b din OUG nr. 195/2002.
S-a reținut în sarcina petentului faptul că, la data de 24.02.2014, ora 18.32, a condus autoturismul marca Skoda, cu nr de înmatriculare_, pe Calea Mănăștur, iar la semaforul pietonal din dreptul imobilului cu nr. 31, nu a respectat semnificația culorii rosii a semaforului electric aflat în funcțiune.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezenta petentului, în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 fiind formulata prezenta plângere contravențională.
Verificând procesul-verbal în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.
În ceea ce priveste motivul de nelegalitate invocat de petent privind indicarea eronata a locului săvârșirii faptei, instanța retine din declaratiile martorului C. I. S. (f. 47) că acesta a circulat în autoturismul condus de petent dinspre Cartierul Mănăștur, pe Calea Motilor spre . trecerea semaforizata de pe Calea Motilor, petentul a trecut pe culoarea galbena a semaforului electric, pietonii având culoarea rosie la semaforul destinat acestora. Declaratia martorului contrazice astfel mențiunile agentului constatator privind locul exact al constatării faptei si împrejurările de fapt de natura să determine aprecierea asupra caracterului contravențional al faptei. În acest context, susținerea petentului - confirmata din punct de vedere probator - privind parcurgerea drumului public, semaforizat, într-un alt loc decât cel indicat de agentul constatator este de natura să inducă dubiul în ceea ce privește săvârșirea faptei de către acesta, în modalitatea arătată de către agentul constatator, iar în aplicarea principiului in dubio pro reo, situația incerta îi profită petentului. Locația imprecisa determina și imposibilitatea administrării unor probe suplimentare față cele încuviințate - precum înregistrarea video a camerelor de supraveghere din intersectie - în măsura în care locul săvârșirii faptei este incert și pentru verificarea celor relatate de către martorul audiat.
Prin urmare, în condițiile în care petentul a invocat o situație de fapt contrară celei retinute de agentul constatator, susținuta probator prin declarația martorului de la f. 47, instanța apreciază că prezumția de temeinicie a actului contravențional încheiat de către agentul constatator a fost înlăturata, motiv pentru care, instanța va anula actul contestat ca nelegal si netemeinic.
Va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul V. P., cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesului-verbal de contravenție . nr._/24.02.2014, ca nelegal și netemeinic.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj - Sectia de C. Administrativ și Fiscal.
Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. I. C.
Red/tehn. PA/4ex/13.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9089/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








