Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 6855/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din data de 17.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Grefier C. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. B. E. - S.R.L. în contradictoriu cu M. C. - N., DIRECTIA POLITIEI LOCALE - SERVICIUL CONTROL PROTECTIA MEDIULUI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17 noiembrie 2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 02.04.2014 sub nr._, petenta ., cu sediul în Zalǎu, .. 33, ., jud. Sǎlaj, înregistratǎ la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, având sediul ales în C. N., .. 22, ., jud. C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul M. C. N., Direcția Poliția localǎ, cu sediul în C. N., . - 3, jud. C., CUI_, să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.03.2014, iar în subsidiar, reducerea amenzii aplicate la minimul special prevăzut de lege, respectiv 500 lei.
În motivarea plângerii sale, petenta a indicat împrejurarea că, deși a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, totuși actul contestat este lovit de nulitate în condițiile în care a fost dresat de un agent necompetent, câtă vreme acesta făcea parte din Serviciul control protecția mediului și nu din Serviciul control urbanism și disciplina în construcții, așadar nu putea constata faptele legate de respectarea normelor privind mijloacele publicitare. În al doilea rând, s-a învederat că încheierea procesului verbal a avut loc cu nesocotirea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, atâta timp cât actul întocmit nu a fost semnat de un martor, nefiind suficientă simpla mențiune în sensul că persoanele de față refuză implicarea. În al treilea rând, raportat la temeinicia procesului verbal, s-a considerat de către petentă că sancționarea sa a fost dispusă cu încălcarea principiului personalității răspunderii contravenționale, dată fiind împrejurarea că în actul dresat nu s-a indicat persoana responsabilă de amplasarea mijloacelor publicitare, neputând fi stabilită vreo legătură față de societatea petentă, mai ales că fapta în discuție este una continuă, fiind imposibil a se demonstra că mijloacele publicitare au fost aplicate de către persoane fizice sau organe având putere de reprezentare. Pe de altă parte, s-a relevat de către petentă că în sarcina sa nu poate fi reținută nicio conduită ilicită, atâta vreme cât fapta a fost comisă de persoana care a amplasat afișele, care nu este menționată în procesul verbal, astfel că nu se poate contura raportul ce trebuie să existe între entitatea colectivă și persoana fizică ce ar fi acționat ca autor material. Totodată, s-a apreciat că, în procesul de individualizare a sancțiunii, nu s-a luat în seamă gradul de pericol social al faptei, astfel că poate fi justificată reducerea amenzii aplicate la nivelul minimului special. În fine, s-a reliefat că, în litigiul de față, trebuie avută în vedere și prezumția de nevinovăție a contravenientului, aceasta fiind încălcată în măsura în care persoana sancționată nu dispune de probele necesare pentru a dovedi o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal, ceea ce determină necesitatea înlăturării prezumției de legalitate a actului contestat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 5 alin. (5), 15 alin. (1), 16 alin. (7), 19 alin. (1) și 31 din O. G. nr. 2/2001, ale art. 7 lit. p), 10 lit. i) și 11 lit. j) din H. C. L. nr. 85/2011, precum și ale art. 3 lit. l) și a), 48 lit. o) și art. 51 alin. (3) din Legea nr. 185/2013.
În susținerea demersului său procesual, petenta a anexat, în copie, un set de înscrisuri ( f. 11 - 53 ) și a solicitat depunerea dovezii de autorizare a aparatului utilizat pentru efectuarea fotografiilor de către agentul constatator, a dispoziției primarului privind împuternicirea agentului poliției locale de a constata contravenții, respectiv a itinerariului de patrulare a acestuia în ziua de 13.03.2014 sau a altor înscrisuri din care să rezulte că se afla în misiune în ziua menționată, iar . afla în perimetrul său de acțiune.
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 10 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 24.04.2014 întâmpinare ( f. 58 - 62 ), prin care a a solicitat respingerea plângerii formulate ca fiind neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, intimatul a învederat, în esență, că agentul poliției locale avea competența de a constata fapta reținută în sarcina petentei, față de prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 185/2013, coroborate cu dispozițiile art. 8 lit. c) din Legea nr. 155/2010 și ale art. 15 alin. (2) din O. G. nr. 2/2001, iar relativ la lipsa unui martor, s-a relevat că au fost respectate prevederile art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Totodată, s-a considerat că agentul constatator a dresat procesul verbal având în vedere exigențele impuse de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001, iar referitor la sancțiunea aplicată, s-a apreciat că aceasta a fost corect individualizată, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei imputate. Pe de altă parte, s-a arătat că, în baza art. 2 din Legea nr. 185/2013, dispozițiile sale se aplică autorităților administrației publice centrale și locale, precum și tuturor persoanelor fizice și juridice implicate în activitatea de publicitate, așadar și petentei, așa încât nu se poate pune problema încălcării principiului personalității răspunderii contravenționale. În fine, s-a evidențiat că procesul verbal încheiat se bucură de forță probantă proprie, prezumția sa de legalitate și temeinicie urmând a fi coroborată cu cea de nevinovăție, iar petenta are posibilitatea de a dovedi o altă situație de fapt decât cea consemnată în actul contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a anexat, în copie, un set de înscrisuri ( f. 63 - 66 ).
Deși petentei i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de către intimat ( f. 68 - 70 ), totuși aceasta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a pus în vedere intimatului să transmită dispoziția primarului prin care agentul instrumentator a fost împuternicit să constate fapte de natura celor imputate petentei, precum și intinerariul de patrulare al agentului din data de 13.03.2014, respectiv dovada autorizării aparatului utilizat pentru efectuarea fotografiilor, intimatul răspunzând solicitării instanței la 05.11.2014 ( f. 88 ) și depunând un set de înscrisuri ( f. 89 - 108 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal . nr._, încheiat la data de 13.03.2014 de cǎtre intimat ( f. 12 și 63 ), petenta fost sancționată contravențional, aplicându-se o amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 și sancționată de art. 49 alin. (2) lit. e) din același act normativ, reținându-se că, la data de 13.03.2014, ora 12.35, pe domeniul public al municipiului C. N., respectiv pe .-a constatat faptul că pe stâlpii de iluminat public au fost lipite afișe publicitare B., anunțând evenimentul ce va avea loc în data de 14.03.2014.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.
Din această perspectivă, raportat la criticile de nelegalitate formulate de petentă, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate, din considerentele ce vor fi arătate pe larg în continuare.
Astfel, mai întâi, referitor la aspectul că agentul instrumentator nu avea competența de a constata și sancționa fapta imputată, trebuie relevat că, așa cum reiese din reglementarea 51 alin. (3) din Legea nr. 185/2013, Constatarea contravențiilor se face de către persoanele împuternicite din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, de către organele de control ale autorităților administrației publice locale sau, după caz, de către polițiștii locali, iar în baza alin. (6) lit. b) din cadrul aceluiași articol, Aplicarea sancțiunilor se face după cum urmează: ... b) de către șeful compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, de către primarul localității în care s-a săvârșit contravenția, în cazul contravențiilor constatate de către organele de control ale autorităților administrației publice locale sau de către polițiștii locali. Pe de altă parte, nu poate fi omis că, după cum se poate observa din art. 1 al Dispoziției Primarului Municipiului C. N. nr. 797 din data de 20.02.2014 ( f. 89 - 93 ), domnul O. I., având calitatea de agent instrumentator raportat la fapta reproșată petentei ( f. 12 și 63 ), încadrat în Serviciul control protecția mediului și igienizare, a fost împuternicit să constate și să sancționeze contravențiile săvârșite pe raza municipiului C. N. și prevăzute în anexă, printre care se numără și Legea nr. 185/2013 ( f. 91 ). În asemenea circumstanțe, instanța apreciază că, de vreme ce agentul care a întocmit procesul verbal a fost împuternicit în mod explicit să constate și să sancționeze contravențiile la regimul amplasării și autorizării mijloacelor publicitare, prin actul administrativ anterior menționat, nu prezintă nicio relevanță aspectul că, în concret, acesta funcționa în cadrul Serviciului control protecția mediului și igienizare și nu în Serviciul control urbanism și disciplina în construcții, acestea reprezentând forme de constituire de natură internă a Direcției Poliția locală, potrivit art. 6 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Poliția Locală, aprobat prin H. C. L. nr. 85/2011 ( f. 16 ), create în vederea asigurării desfășurării optime a activității specifice, element care nu poate determina consecințe în planul constatării și sancționării contravențiilor pe raza municipiului C. N.. Pe de altă parte, în opinia instanței, este lipsit de importanță aspectul că, inițial, prin art. 10 lit. i) din regulamentul amintit mai sus, aprobat prin H. C. L. nr. 85/2011, ar fi fost stabilită atribuția Serviciului control urbanism și disciplină în construcții de a verifica și lua măsuri pentru respectarea normelor legale privind mijloacele publicitare ( f. 21 ), câtă vreme și Serviciul control protecția mediului avea competența, potrivit art. 11 lit. j) și z), de a verifica menținerea în perfectă stare a panourilor publicitare aflate pe domeniul public sau privat, respectiv de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuțiilor sale ( f. 22 - 23 ) și, indiferent de alte circumstanțe, prin Dispoziția Primarului nr. 797 din data de 20.02.2014, act administrativ ulterior H. C. L. nr. 85/2011, s-au împuternicit funcționarii publici din cadrul Direcției Poliția locală, indiferent de serviciul din care făceau parte, pentru a constata contravențiile prevăzute de actele normative anexă la dispoziția menționată, printre care se numără și Legea nr. 185/2013 ( f. 89 și 91 ). În același cadru, nu poate fi omis că, în temeiul art. 17 lit. j) din același regulament ( f. 29 ), revine primarului atribuția de a împuternici personalul Direcției Poliția locală ca agenți constatatori, dacă o atare calitate este conferită primarului prin anumite dispoziții legale, aceasta indiferent de serviciul concret în care ar fi încadrată o anumită persoană. Mai mult decât atât, trebuie reliefată împrejurarea că, reglementând modalitatea în care urmează a fi constatate faptele incriminate de Legea nr. 185/2013, art. 51 alin. (3) din acest act normativ se referă în mod expres la polițiștii locali, fără nicio altă distincție raportat la forma de organizare internă a compartimentului de specialitate, așa încât interpretarea avansată de petentă nu poate fi, în niciun caz, acceptată. În același context, relativ la aspectul aplicării sancțiunii de către agentul constatator, instanța observă că, într-adevăr, față de reglementarea art. 51 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 185/2013, în ipoteza contravențiilor incriminate de aceasta și constatate, în condițiile art. 51 alin. (3), de către polițiștii locali, aplicarea sancțiunilor urmează a fi realizată de către primarul localității în care s-a săvârșit fapta. Cu toate acestea, relativ la cauza de față, trebuie reliefat că, așa cum reiese din cuprinsul art. 1 al Dispoziției Primarului nr. 797 din data de 20.02.2014 ( f. 89 ), funcționarii publici din cadrul Direcției Poliția locală au fost împuterniciți atât să constate, cât și să aplice sancțiuni pentru contravențiile prevăzute în actele normative indicate în anexă, inclusiv Legea nr. 185/2013 ( f. 91 ), așadar a operat o delegare a atribuțiilor primarului, astfel cum sunt stabilite de art. 51 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 185/2013, în baza art. 65 din Legea nr. 215/2001. În consecință, cum în discuție este un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, ce nu a fost criticat în prezentul litigiu de către societatea petentă, instanța conchide că atât constatarea contravenției reținute în sarcina sa, cât și aplicarea sancțiunii s-au realizat în condițiile art. 1 din Dispoziția Primarului Municipiului C. N. nr. 797 din data de 20.02.2014, coroborat cu art. 65 din Legea nr. 215/2001. În asemenea circumstanțe, cum agentul instrumentator avea competența de a constata și sancționa fapta imputată petentei și cum art. 51 alin. (3) din Legea nr. 185/2013 nu impune cerințe suplimentare în acest sens polițiștilor locali la care face trimitere expresă, trebuie apreciat că nu prezintă vreo relevanță în cauză aspectele invocate de petentă, legate de determinarea unui așa numit itinerariu de patrulare al agentului instrumentator sau a unui perimetru în care putea acționa în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.
În al doilea rând, relativ la împrejurarea că actul de constatare nu a fost semnat de un martor asistent, instanța observă că, din reglementarea art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, rezultǎ, în mod neechivoc, cǎ este posibilǎ încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului, pentru situația în care acesta nu ar fi de fațǎ legiuitorul stabilind obligația ca actul încheiat sǎ fie semnat de un martor, care sǎ confirme astfel modalitatea în care a fost dresat procesul verbal. În cauza de fațǎ, actul contestat a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei, după cum s-a consemnat în cuprinsul său ( f. 12 și 63 ), însǎ o asemenea împrejurare nu este de naturǎ a atrage nulitatea procesului verbal, câtǎ vreme însuși legiuitorul permite întocmirea actului de constatare și sancționare într-o asemenea modalitate. Mai mult decât atât, în ce privește aspectul că procesul verbal nu a fost semnat de un martor ( f. 12 și 63 ), trebuie observat cǎ, potrivit art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, or în actul contestat s-au precizat, explicit, împrejurǎrile pentru care nu a fost posibilǎ semnarea sa de un martor, respectiv persoanele prezente la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției refuză implicarea ( f. 12 și 63 ), așadar au fost respectate prevederile art. 19 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, în acest context fiind important a releva că este neîntemeiată critica petentei, în sensul că motivul invocat pentru dresarea actului de sancționare în lipsă este nepertinent, mențiunea inserată având caracter evaziv și stereotip, câtă vreme s-au evidențiat, în mod concret, motivele ce au condus la dresarea procesului verbal în modalitatea arătată. Nu mai puțin, instanța apreciazǎ cǎ ar fi oricum în discuție o nulitate virtualǎ, condiționatǎ de existența unei vǎtǎmǎri produse petentei, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., vǎtǎmare care nu a fost însǎ probatǎ în prezentul litigiu contravențional, așa încât sancțiunea nulității nu ar putea fi aplicată.
În fine, cu privire la conferirea posibilității de a formula obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare ( f. 8 ), instanța observă că procesul verbal a fost dresat în lipsa reprezentantului legal al petentei, după cum s-a menționat în cuprinsul său ( f. 12 și 63 ), or în asemenea circumstanțe nu se poate discuta despre împrejurarea că dispozițiile art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001 ar fi trebuit să își găsească aplicare ori că agentul constatator ar fi dresat procesul verbal cu nesocotirea lor sau că ar fi refuzat consemnarea unor mențiuni, câtă vreme acestea devin efective doar în ipoteza în care contravenientul ar fi de față la dresarea actului de constatare, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu contravențional. Nu mai puțin, din interpretarea art. 16 alin. (7) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, ce stabilește că Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni “, sub sancțiunea nulității procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă norma citată, se impune ca petenta să facă proba că a avut obiecțiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze în procesul verbal și că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or în cauza de față nu a reieșit întrunirea cerințelor evidențiate, întocmirea actului contestat având loc în absența reprezentantului legal al petentei, așa încât nu s-ar putea discuta despre un refuz al inserării obiecțiunilor sale.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța observǎ, cu titlu preliminar, cǎ potrivit art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, Constituie contravenții următoarele fapte: ... o) amplasarea afișelor publicitare și a anunțurilor de mică publicitate în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora, iar conform art. 49 alin. (2) lit. e) din cadrul aceluiași act normativ, contravenția prevăzută de art. art. 49 alin. (1) lit. o) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5000 lei.
Pe de altă parte, având în vedere proba cu înscrisuri administrată în cauză, instanța apreciază că nu există motive rezonabile care să justifice ipoteza că situația de fapt reținută prin procesul verbal contestat ar fi diferită de cea reală, criticile petentei fiind așadar neîntemeiate. Astfel, mai întâi, din conținutul art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 se desprinde ideea că, pentru a putea fi reținută fapta pe care acest text o incriminează se impune, în mod necesar, să fie întrunite două condiții de tipicitate: să fi fost amplasat un afiș publicitar sau un anunț de mică publicitate și, totodată, această aplicare a mijloacelor indicate să fi fost realizată în alte locuri decât cele special amenajate. În ce privește prezentul litigiu, instanța apreciază că, luând în seamă conținutul procesului verbal, ce constituie mijloc de probă, în baza art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( f. 12 și 63 ), precum și fotografiile executate de către agentul constatator cu prilejul controlului ( f. 66 ), nu poate fi negată împrejurarea că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reproșate petentei, câtă vreme există o amplasare a unui afiș publicitar, promovând evenimentul ce urma a se derula la 14.03.2014, iar această aplicare s-a realizat în alt loc decât cel special amenajat, respectiv pe un stâlp care asigura iluminatul public stradal.
În al doilea rând, raportat la elementul că, prin dresarea actului contestat, s-ar fi adus o atingere nepermisă principiului personalității răspunderii contravenționale, instanța opinează că, în realitate, alegațiile petentei nu sunt întemeiate, din proba cu înscrisuri administrată rezultând că aceasta se face vinovată de săvârșirea contravenției imputate. Astfel, trebuie relevat că, așa cum reiese din art. 3 alin. (2) din O. G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 2 din Legea nr. 185/2013, calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 poate reveni unei persoane juridice, așadar inclusiv societății petente, iar împrejurarea că în procesul verbal nu s-a menționat o anumită persoană fizică ce ar fi amplasat afișele, în calitate de autor material, nu poate fi de natură a înlătura răspunderea sa contravențională, câtă vreme este cert că aplicarea mijloacelor publicitare s-a realizat în numele și în interesul petentei, iar răspunderea acesteia din urmă este distinctă și independentă de responsabilitatea persoanei fizice care, în mod efectiv, a realizat operațiunea de amplasare a mijloacelor publicitare, fiind indiferent dacă, în concret, se poate angaja și răspunderea sa contravențională. De altfel, instanța constată că o atare interpretare este susținută de prevederile art. 135 alin. (3) din C. pen., potrivit cărora Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte, care trebuie avute în vedere în litigiul de față, în baza art. 47 din O. G. nr. 2/2001. Așadar, după cum s-a subliniat mai sus, angajarea răspunderii contravenționale a persoanei juridice nu este în niciun fel condiționată de identificarea și sancționarea persoanei fizice care a contribuit la comiterea faptei reproșate. Mai mult decât atât, față de conținutul constitutiv al contravenției prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, nu s-ar putea aprecia că în discuție ar fi o faptă continuă, în sensul art. 13 alin. (2) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, după cum a susținut petenta, nefiind vorba despre încălcarea unei obligații legale, a cărei nerespectare se perpetuează în timp, până la momentul epuizării acțiunii sau omisiunii incriminate, așa încât agentului constatator nu i se poate imputa împrejurarea că nu a putut identifica și persoana fizică care, în mod efectiv, ar fi realizat amplasarea nelegală, de vreme ce acesta a perceput, ca atare, fapta consumată. Din această perspectivă, este de relevat că legiuitorul sancționează o conduită ce se materializează prin simpla amplasare a unui mijloc publicitar într-un alt loc decât cel special amenajat, or în asemenea condiții trebuie considerat că suntem în prezența unei contravenții simple, instantanee, ce se consumă și epuizează de îndată ce este săvârșită acțiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective, așadar nu pot fi primite alegațiile petentei, potrivit cărora, față de caracterul continuu al contravenției, odată întrunite elementele constitutive ale faptei, este necesar ca autorul nemijlocit să fie identificat pentru ca sancțiunea să poată fi aplicată.
În același context, legat de aspectul că nu petenta s-ar face vinovată de săvârșirea faptei imputate, instanța reține că fotografiile anexate de către intimat întâmpinării ( f. 66 ) constituie mijloace de probă în cauză, în baza art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., legiuitorul nestabilind ca o condiție suplimentară pentru constatarea faptei prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 necesitatea ca aceasta să fie surprinsă prin intermediul unor mijloace tehnice certificate și omologate, cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul unora dintre contravențiile rutiere. Mai mult decât atât, planșele foto menționate relevă împrejurarea amplasării mijloacelor publicitare referitoare la evenimentul din data de 14.03.2014 în alte spații decât cele special destinate, de vreme ce afișele se găseau pe anumiți stâlpi de electricitate, mijloacele de publicitate în discuție având inserată denumirea petentei, respectiv B. ( f. 66 ). Pe de altă parte, susținerile în sensul că nu ar exista nicio legătură între afișele aplicate în alte locuri decât cele special amenajate și societatea petentă nu pot fi primite, atâta timp cât agentul constatator a perceput în mod direct conținutul mijlocului publicitar și a putut identifica, în consecință, persoana juridică responsabilă și, nu mai puțin, sintagma B. poate fi lesne sesizată în cuprinsul planșelor foto anexate de către intimat la dosar ( f. 66 ), iar petenta nu a făcut proba că ar exista și alte societăți care să aibă o denumire similară, astfel încât să subziste dubii cu privire la presupusa identitate a contravenientului. În fine, așa cum rezultă din reglementarea art. 135 alin. (1) din C. pen., la care trimite art. 47 din O. G. nr. 2/2001, Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, așadar legiuitorul nu circumscrie sfera persoanelor fizice care pot angaja răspunderea penală și contravențională a persoanei juridice, câtă vreme în unele situații s-ar putea întâmpla ca, pe de o parte, să nu poată fi identificat individul care a contribuit, sub aspect material, la săvârșirea aceleiași fapte și, pe de altă parte, întrucât în unele ipoteze răspunderea persoanei în cauză nu ar putea fi angajată sau, în același cadru, s-ar putea ajunge la eludarea responsabilității entității colective prin recurgerea la unele persoane interpuse sau care acționează doar în fapt în realizarea obiectului de activitate, în numele sau în interesul persoanei juridice, așadar nu pot fi primite susținerile petentei în sensul că actul material ar fi trebuit săvârșit de un organ sau reprezentant al acesteia, fiind fără relevanță aspectul că nu s-a perceput în flagrant amplasarea nelegală a afișelor, atâta timp cât aceasta ar însemna ca asemenea fapte să rămână, în marea majoritate a cazurilor, nesancționate.
Din alt punct de vedere, în ce privește sarcina probei în litigiul contravențional, instanța reține, desigur, că acțiunea reproșată petentei poate fi susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în cauza de față, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că prin recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentei ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat, în mod constant, prin referire la unele contravenții frecvent întâlnite în practică, cǎ aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme în alte condiții s-ar ajunge la situația în care unele delicte nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ). Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petenta a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale. Mai mult decât atât, indiferent de împrejurarea cǎ actul de constatare servește drept mijloc de probǎ în prezenta cauzǎ, aceasta nu presupune cǎ, în mod iremediabil, ar fi prejudiciat dreptul la apǎrare al petentei ori cǎ aceasta s-ar fi aflat în imposibilitatea efectivǎ de a face dovada unei stǎri de fapt diferitǎ fațǎ de cea reținutǎ în procesul verbal contestat, câtă vreme în fața instanței petenta a avut posibilitatea de a propune și administra probe cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal, în condițiile stabilite de art. 194 lit. e), 249 și 254 din C. proc. civ., care să confirme cele alegate în cuprinsul plângerii, așadar toate garanțiile recunoscute în aplicarea art. 6 din Convenție, așa cum au fost evidențiate de Curte raportat la procedura contravențională națională, au fost respectate și în cauza de față.
Pe de altă parte, relativ la împrejurarea că fapta nu ar fi fost constatată personal de agentul care a trecut ulterior la încheierea procesului verbal, așa cum a susținut petenta, instanța apreciază că alegațiile în discuție sunt neîntemeiate, câtă vreme la data controlului au fost efectuate fotografii care au fost anexate de către intimat întâmpinării ( f. 66 ), or în aceste condiții nu se poate afirma că agentul instrumentator nu ar fi perceput direct și nemjlocit fapta, anume că amplasarea afișelor publicitare fusese realizată în alte locuri decât cele special amenajate. Nu mai puțin, instanța relevă că, la data controlului, agentul constatator a perceput nemijlocit conținutul afișelor aplicate în alte locații decât cele permise, din cuprinsul cărora rezulta entitatea care a derulat campania publicitară, de vreme ce a condus la dresarea procesului verbal cu privire la societatea petentă.
Prin urmare, având în vedere aprecierile anterioare, instanța conchide că actul contestat reflectă situația reală, iar acțiunea reproșată petentei îi este imputabilă și întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a amenzii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observǎ că amenda aplicată de către agentul constatator pentru fapta imputată petentei, în sumă de 1000 lei ( f. 12 și 63 ), se încadrează între limitele speciale ale sancțiunii, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 185/2013. Totuși, luând în considerare împrejurarea că s-a identificat un singur mijloc publicitar amplasat nelegal, iar constatarea s-a realizat la data de 13.03.2014, cu o zi înainte de evenimentul promovat prin afișul în discuție ( f. 12, 63 și 66 ), instanța apreciază că se impune o reindividualizare a amenzii aplicate de către agentul instrumentator, în sensul reducerii sale de la suma de 1000 lei la nivelul minimului special prevăzut de lege, anume 500 lei, în cuprinsul actului contestat nefiind menționate circumstanțele care ar fi fost avute în vedere la stabilirea sancțiunii în cuantumul indicat mai sus, astfel încât acestea să poată fi examinate corespunzător și, eventual, cenzurate de instanța sesizată cu soluționarea litigiului de față.
În consecințǎ, ținând seama de ansamblul aspectelor anterior reliefate, în baza art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată va fi admisă în parte, în sensul că amenda stabilită în sarcina petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.03.2014 de către intimat, va fi redusă de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța observă că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru. În același context, este de reținut că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cauza de față, este de reținut, cu titlu preliminar, că plângerea promovată va fi admisă doar în parte, urmând a fi reindividualizată sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin actul contestat, în sensul reducerii sale la minimul special de 500 lei. În aceste condiții, cum fapta reținută în procesul verbal încheiat există și este imputabilă societății petente, actul de constatare și sancționare contravențională fiind temeinic și legal, față de prevederile art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anterior redate, instanța apreciază că petenta nu poate obține plata cheltuielilor de judecată solicitate, în cuantum de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru ( f. 10 ), solicitarea sa în acest sens fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulatǎ de cǎtre petenta ., cu sediul în Zalǎu, .. 33, ., înregistratǎ la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, având sediul ales în C. N., .. 22, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. N., Direcția Poliția localǎ, cu sediul în C. N., . - 3, jud. C., CUI_.
Reduce amenda stabilită în sarcina petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.03.2014 de către intimat, de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei.
Menține în rest procesul verbal contestat.
Respinge ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecatǎ solicitate de cǎtre petentǎ.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria C. N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 17.11.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. C. M.
Red. / Tehn. CM/MI
19.11.2014 - 4 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 7795/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 505/2014.... → |
|---|
