Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 12593/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.- N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința publică din 22 Octombrie 2014
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulate de petentul F. V. impotriva procesului verbal . nr._/19.05.2014 emis de intimatul M. C.-N..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care:
Instanta, raportat la lipsa partilor, lasa cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se constata de asemenea lipsa partilor.
Instanta retine ca ii revine competenta de solutionare a cauzei potrivit prev. art. 32 din OG nr. 2/2001 si incuviintand proba cu inscrisuri retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberand, constata ca prin plangerea contraventionala inregistrata sub nr. de mai sus, petentul F. V. in contradictoriu cu intimatul M. C.-N. a solicitat instantei, ca prin hotararea ce va pronunta, sa se dispuna anularea Procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ din data de 19.05.2014, cu cheltuieli de judecata constând in taxa judiciara de timbru si onorariul avocațial.
In motivarea plangerii petentul arata ca cele retinute prin procesul verbal atacat nu corespund realității, in sensul ca nu a savarsit contravenția imputata întrucât autoturismul cu nr. de înmatriculare_ menționat in procesul verbal nu ii aparține, nu are dreptul de proprietate ori dreptul de a-l deține si folosi. Astfel, autoturismul depistat de agentul constatator staționând pe un loc de parcare cu abonament emis pe numele altei persoane este identificat de agentul constatator ca fiind un autoturism marca Ford având număr de înmatriculare_, ceea ce înseamnă ca vinovat de savarsirea contravenției se face proprietarul acestuia, motiv pentru care procesul verbal este greșit întocmit pe numele sau. Mai arata petentul ca, așa cum rezulta din certificatul de înmatriculare nr. C_, este proprietarul autoturismului marca Opel cu nr., de înmatriculare_ si nu exista nici o legătura intre el si autoturismul menționat in procesul verbal. In concluzie, in cauza nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 2/2001 pentru existenta unei contravenții pe care nu a savarsit-o.
In drept au fost invocate art., 1, 31, 32, 34 din OG nr. 2/2001, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 155/2010, art. 453 si 223 C. proc. civ.
In probațiune au fost anexate înscrisuri.
Prin intampinare, intimatul solicita respingerea capătului de cerere din cuprinsul plângerii contravenționale referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata, in fapt învederând ca din cauza unei erori materiale la procesarea datelor in sistem informatic, petentul a fost identificat ca fiind proprietarul autoturismului depistat ca stationa neregulamentar, motiv pentru care procesul verbal a fost întocmit pe numele sau. Ulterior întocmirii si comunicării actului, agentul constatator nu mai are posibilitatea de a reveni si de a corecta eroarea apăruta, instanța de judecata fiind singura competenta sa se pronunțe cu privire la legalitatea si temeinicia acesteia si de a-l anula, stare de fapt fata de care apreciază ca in speța sunt incidente prevederile art. 454 C. proc. civ., raportat la care solicitarea petentului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata apare ca fiind excesiva.
In probațiune au fost anexate înscrisuri.
Prin răspuns la intampinare, petentul arata ca apararile intimatului sunt netemeinice si contradictorii întrucât prevederile art. 454 C. proc. civ. raportat la art. 1522, 1523 C. civ. nu sunt aplicabile in speța întrucât in acest caz nu este vorba despre neexecutare de către debitor a unei obligații la un anumit moment convenit de parți sau prevăzut de lege, art. 31 din OG nr. 2/2001 nu prevede si cu atât mai puțin nu instituie obligativitatea instituției punerii in întârziere si chiar daca aceasta ar fi reținuta, aceasta este inutila din moment ce agentul constatator nu mai poate reveni si corecta eroarea apăruta, ceea ce si intimatul recunoaște.
In temeiul art. 250 si urm. C. proc. civ., instanta a incuviintat dovada cu inscrisuri.
Analizand actele dosarului, instanta retine următoarele:
Prin Procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ din data de 19.05.2014 incheiat de intimat, s-a aplicat petentului amenda de 300 lei pentru savarsirea contraventiei prevazuta si sanctionata de art. 1 alin. 2 lit. c si respectiv art. 3 lit. a din HCL 61/2014, cu amenda de la 200 la 400 lei.
S-a retinut ca la data de 04.03.2014, ora 16:50, pe domeniul public apartinand municipiului C.-N., ., autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost depistat staționând la adresa mentionata, ocupând locul de parcare cu abonament emis de Primăria municipiului C.-N. pe numele altei persoane, iar de savarsirea faptei se face fiind vinovat petentul.
In procesul verbal s-a mai menționat ca a fost întocmit in lipsa petentului si persoanele de fata nu pot avea calitatea de martori.
Verificând din oficiu plangerea contraventionala si procesul verbal atacat, fata de data comunicarii mentionata pe dovada de la fila 11 verso, instanța constata ca plangerea a fost introdusa in termenul legal prevazut de art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si nu exista nici un motiv de nulitate absoluta a procesului verbal atacata, dintre cele prevăzute la art. 17 din acelasi act normativ.
Cu toate acestea, din certificatul de înmatriculare de la fila 10 dos. rezulta ca petentul este proprietarul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare_, iar nu al autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare_, menționat in procesul verbal, in nota de constatare de la fila 24 si fotografia anexa de la fila 30.
In acelasi timp, intimatul arata ca petentul a fost identificat ca fiind proprietarul autoturismului menționat in procesul verbal dintr-o eroare materiala de procesare a datelor in sistem informatic.
Prin urmare, nu exista nici un temei si nici o dovada care sa conducă la concluzia ca petentul a fost utilizatorul autoturismului menționat in procesul verbal in momentul staționarii acestuia in locul consemnat in actul atacat, așa cum s-a stabilit.
Or, conform art. 1 din OG nr. 2/2001, raspunderea contraventionala este personala, condiție neîndeplinita in cauza de fata cata vreme din dovezile administrate rezulta ca petentul nu este nici proprietarul si nu a fost nici utilizatorul autoturismului identificat prin procesul verbal la data de 04.03.2014.
Pentru considerentele mai sus retinute, instanța apreciază ca plangerea contraventionala formulata de petent este întemeiata si trebuie admisa, solutie ce urmeaza a fi pronuntata in cele ce urmeaza, in temeiul dispozitiilor art. 34 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001.
Cat privește apărarea intimatului de respingere a pretențiilor petentului constând in cheltuieli de judecata, instanța retine ca nu poate fi primita.
Astfel, pe de o parte, exonerarea paratului de plata cheltuielilor de judecata, astfel cum este reglementata de art. 454 C. proc., presupune recunoașterea pretențiilor reclamantului, sens in care manifestarea de voință în sensul recunoașterii trebuie să fie explicita si neîndoielnică, ceea ce nu se poate spune despre poziția procesuala exprimata de intimat prin intampinare, care se mărginește sa solicite respingerea pretențiilor petentului relative la cheltuielile de judecata si sa arate motivul pentru care a incheiat procesul verbal pe numele petentului, inducând astfel ideea ca nu este in culpa pentru încheierea procesului verbal, ci acesta ar fi consecința unei simple erori materiale.
Pe de alta parte, in doctrina si practica judiciara s-au exprimat opinii, la care instanța achiesează, în sensul ca cererile de chemare in judecata care pot fi introduse numai . ori care vizează drepturi sau obligații de care partile nu pot dispune, cum este si in cazul plângerii contravenționale, derogă de la regula statornicită de art. 454 C. proc. civ., întrucât acestea nu sunt susceptibile de procedura punerii în întârziere, care este fie imposibil de realizat in termenul de exercitare al actiunii, fie lipsită de efecte juridice.
In acest context, reținând ca intimatul este in culpa procesuala, in temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța il va obliga la plata cheltuielilor de judecata in suma de 220 lei, compusa din taxa judiciara de timbru si onorariul avocațial dovedite cu chitanțele de la filele 4 si 18 dos.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plangerea contravenționala formulata de petentul F. V., CNP_, domiciliat in T., .. 68, . si domiciliul procesual ales in C.-N., .. 33-35-37, ., la av. M. Salagean, in contradictoriu cu intimatul M. C.-N., cu sediul in C.-N., .-3, jud. C. si in consecința:
Anulează Procesului verbal . nr._/19.05.2014 incheiat de intimat.
Obliga pe intimat la plata către reclamant a sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din data de 22 octombrie 2014.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. FM – 4 ex.
30.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1541/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1137/2014. Judecătoria... → |
|---|








