Plângere contravenţională. Sentința nr. 9106/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9106/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 3894/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9106/2014

Ședința Publică din 12.09.2014

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de petentul M. CPRIAN împotriva procesului verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ încheiat la data de 05.02.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ], în litigiul având ca obiect plângere contravențională.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 03.09.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul M. I. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a solicitat instanței să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/05.02.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost oprit în trafic de către organele de poliție care i-au solicitat bonul de la ocolul silvic pentru încărcătura de lemne pe care o transporta.

Deși a explicat că și-a uitat bonul în hainele de schimb, organele de control nu i-au permis să meargă acasa pentru a recupera bonul și i s-a confiscat încărcătura.

În drept, petentul a invocat art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal atacat (f.3) și avizul nr._/07.02.2014 (f.2).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei în conformitate cu prevederile art. 19 OUG nr.80/2013.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.04.2014 intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.

În motivare intimatul a arătat că procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001.

Totodată, sub aspectul temeiniciei, a mai arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, raportat la fapta contravențională săvârșită, gradul de pericol social și circumstanțele personale ale petentului.

A mai precizat că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator cu propriile simțuri, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.

În drept a invocat dispozițiile Codului de Procedură civilă, ale OG nr. 2/2001, Legea nr. 171/2010

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._/05.02.2014 petentul M. I. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 19 lit. b Legea nr. 171/2010.

În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că în data de 05.02.2014 ora 19.30 petentul a transportat pe DN 1 E60 – Florești cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare 02 D79969 cantitatea de 1 m cub de lemn de foc de esență foioase fasonat în bucăți fără a prezenta documente de însoțire pe timpul tarnsportului.

Petentul a semnat procesul verbal, iar la rubrica ,,alte mențiuni,, s-a consemnat ”nu am de făcut obiecțiuni”.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit culu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, având în vedere și prevederile art. 270 Cod procedură civilă, reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 249 din Codul de procedură civilă, pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut.

Prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deși, din probele administrate de organul din care face parte agentul constatator, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția contravenientului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Însă, în prezenta cauză, deși procesul-verbal de contravenție cuprinde constatările personale ale agentului constatator, instanța reține faptul că petentul nu a reușit să facă dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție.

Astfel, în conformitate cu art. 19 lit. b Legea nr. 171/2010, Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare;

În speță, petentul a susținut că nu avea la dânsul avizul de însoțire întrucât îl uitase în hainele de schimb. Deși la solicitarea instanței Ocolul Silvic Cluj a comunicat în copie avizul nr._/05.02.2014, instanța apreciază că acest înscris nu este de natură a-l exonera pe petent de răspunderea contravențională pentru fapta reținută în sarcina sa, întrucât pe de o parte, petentul a semnat actul sancționator fără a face nici o mențiune cu privire la existența acestui aviz, fiind greu de crezut că ar fi semnat actul fără să citească conținutul său, astfel că orice revenire asupra poziției sale trebuie tratată cu reticentă, cu atât mai mult cu cât nu a dovedit existența unor împrejurări de natură să îl determine a semna actul sancționator fără obiecțiuni, iar pe de altă parte chiar dacă avizul de primar ar fi existat în materialitatea sa la momentul săvârșirii faptei, petentul avea obligația de a-l avea asupra sa, în caz contrar putând efectua mai multe transporturi, în condițiile în care nu se poate face o legătură directă între materialul lemnos transportat la data de 05.02.2014 și cel pentru care a fost emis respectivul document.

Prin urmare, instanța apreciază că petentul nu a făcut în mod pertinent dovada contrară acelor reținute în sarcina sa, pe baza mijloacelor de probă reglementate de Codul de procedură civilă, procesul-verbal îndeplinind astfel și condiția de temeinicie.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elveției) și că, față de conținutul juridic al faptelor, consecințele economice și sociale ale faptei în contextul tăierilor necontrolate și ilegale ale pădurilor, sancțiunea contravențională a amenzii, stabilite la minimul legal de 2000 lei, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea acesteia sau înlocuirea cu sancțiunea avertismentului. De asemenea, petentul nu a dovedit existența vreunei împrejurări din care să rezulte necesitatea înlocuirii amenzii aplicate cu o sancțiune morală, respectiv avertismentul.

Pentru motivele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.

Față de prevederile art. 453 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M. C., CNP:_, cu domiciliul in Băișoara, nr. 235A, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.02.2014.

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/05.02.2014 ca fiind legal și temeinic.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. D. A. P.

4 ex/15.05.2015

Red.I.G.D.

Tehnored.IG.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9106/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA