Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-12-2014 în dosarul nr. 16909/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din 30 decembrie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: C. M. D.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul E. L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.07.2014.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2014 sub nr._, petentul Érsek Lórant a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.07.2014, cu consecința returnării sumei de 360 lei, achitată prin chitanța nr. MCJ_ din data de 28.07.2014, reprezentând jumătate din cuantumul amenzii contravenționale.
În motivare, petentul a arătat că procesul-verbal contestat este nul absolut deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 16 OG nr. 2/2001 întrucât lipsește descrierea faptei contravenționale. Astfel, în procesul-verbal, cu privire la cea de-a doua faptă contravențională, se menționează doar că petentul nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier, efectuat din autospeciala inscripționată Poliția, însoțită de semnalele luminoase și acustice, fără ca agentul constatator să menționeze că autospeciala poliției se afla în mișcare, pe sensul opus de mers al petentului.
Pe fondul cauzei, petentul a susținut că circula regulamentar pe . . în care autoturismul aflat în fața sa a semnalizat că urmează să vireze la dreapta, apoi a început să vireze, ocupând doar jumătate din banda de circulație. În acel moment, petentul a încetinit, a îndreptat motocicleta spre partea stângă și a depășit autoturismul ce se afla în viraj fără a încălca marcajul longitudinal care desparte cele două benzi de circulație. În plus, pe . două benzi pe sens de circulație astfel încât nu este necesară încălcarea marcajului longitudinal continuu de la mijlocul străzii pentru a efectua o manevră de depășire.
Referitor la cea de-a doua faptă contravențională, s-a arătat că caracterul contravențional al faptei este înlăturat prin efectul erorii de fapt deoarece petentul a considerat că agenții se îndreaptă spre o urgență. Astfel, petentul nu ar fi putut cunoaște că polițiștii aflați într-o autospecială care se îndrepta cu viteză, în sensul opus de mers, îl somează pe el să oprească și nu, eventual, pe un alt conducător auto de pe aceiași bandă de circulație cu mașina poliției.
S-a solicitat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: copie a procesului verbal contestat (fila 7), copie carte identitate petent (fila 8) și copie chitanța nr. MCJ_ din data de 28.07.2014 (fila 5).
Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar. (fila 12)
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal fiindu-i înmânat petentului cu ocazia întocmirii sale, la data de 25.07.2014.
Prin întâmpinarea depusă la data de 06.10.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. S-a arătat că sub aspectul legalității procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute de art. 16 și art. 17 OG nr. 2/2001. Sub aspectul temeiniciei, s-a învederat instanței că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr. 2/2001 precum și faptul că săvârșirea contravenției a fost constatată de către agent cu propriile simțuri, astfel încât procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie.
Împreună cu întâmpinarea a fost depus istoricul contravențional al petentului. (filele 18-19)
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205, art. 206, art. 223 alin. 3, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 20.10.2014, petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a procesului-verbal precum și fondul cauzei, petentul a reiterat aspectele învederate instanței prin plângerea contravențională. S-a mai arătat că intimatul nu a înțeles să răspundă la cele invocate de către petent prin plângere, invocând doar aspecte cu caracter general.
La data de 17.11.2014, intimatul a depus la dosarul cauzei o copie de pe raportul agentului constatator. (fila 34)
La termenul din ședința publică din data de 21.11.2014, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. S-a dispus emiterea unei adrese către intimat, cu mențiunea de a comunica dacă deține înregistrări sau planșe foto realizate la momentul constatării contravenției. Astfel cum reiese din adresa de la fila 39, intimatul nu deține înregistrări video sau planșe foto care să surprindă momentul constatării contravenției.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 25.07.2014 (fila 7), petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 100 alin. 3 lit. f OUG nr. 195/2002, fiindu-i aplicată o amendă în cuantum total de 720 lei.
S-a reținut că, la data de 10.07.2014, petentul a condus motocicleta Honda cu nr. de înmatriculare_ pe . . a efectuat manevra de depășire a unui autovehicul, trecând peste marcajul longitudinal dublu continuu ce desparte sensurile de circulație, circulând efectiv pe sensul opus. De asemenea, nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier, efectuate din autospeciala inscripționată Poliția, însoțit de semnalele speciale luminoase și acustice.
Conform art. 100 alin. 3 lit. e OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile „ nerespectarea regulilor privind depășirea.”
Conform art. 100 alin. 3 lit. f OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile „nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Petentul a arătat că procesul-verbal este nul absolut, prin raportare la dispozițiile art. 16 OG nr. 2/2001, deoarece cea de-a doua fapta contravențională reținută în sarcina sa nu a fost suficient descrisă.
Preliminar, instanța constată că lipsa descrierii faptei contravenționale se numără printre cauzele de nulitate absolută a procesului-verbal, enumerate în mod exhaustiv în cuprinsul art. 17 OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. f OUG nr. 195/2002, în cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat că petentul nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier, efectuat din autospeciala inscripționată Poliția, însoțit de semnalele speciale luminoase și acustice.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului este suficient individualizată pentru a permite analiza întrunirii elementelor constitutive ale contravenției prev. de art. 100 alin. 1 lit. f OUG nr. 195/2002. Petentul nu a invocat faptul că, din moment ce se afla pe sensul opus de mers celui pe care se deplasa autospeciala poliției, nu ar fi avut obligația de a opri ci, raportat la acest fapt, a arătat că s-a aflat într-o eroare de fapt. În consecință, instanța va avea în vedere aceste argumente în cadrul analizei temeiniciei procesului-verbal, reținând că agentul constatator a realizat o descriere corespunzătoare a faptelor contravenționale.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au stabilit criteriile ce se impun a fi aplicate în vederea determinării dacă o procedură judiciară se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, în sensul art. 6 Conv. EDO. În lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg (spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007), faptele imputate petentului cu titlu de contravenții se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, având în vedere aplicabilitatea generală a textului legal ce sancționează contravenția precum și faptul că norma legală impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încearcă în același timp să descurajeze și să pedepsească
În consecință, în prezenta cauză devin aplicabile toate garanțiile instituie de art. 6 Conv. EDO, inclusiv obligația statului de a proba acuzația adusă contravenientului.
Cu toate acestea, nu s-ar putea reține că prezumția relativă instituită de art. 34 OG nr. 2/2001 contravine prezumției de nevinovăție a petentului sau atinge în substanța sa dreptul la apărare. În decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite încălcări ale legislației în materia contravențională. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, prezumția de conformitate cu realitatea a celor reținute în cuprinsul procesului-verbal nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului însă sarcina instanței este de a asigura un echilibru între interesul statului de a sancționa acțiuni antisociale și dreptul celui sancționat contravențional de a beneficia de un proces echitabil în care să beneficieze de garanții apte de a contrabalansa prezumția de veridicitate a celor consemnate în procesul verbal
Petentului i s-a oferit ocazia, în prezenta cauză, de a propune și de a administra orice mijloc de probă pentru a răsturna prezumția relativă că cele constatate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sunt conforme cu realitatea. Petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată și administrată. Singurul înscris depus de către petent în susținerea argumentelor sale este procesul-verbal contestat.
Raportat la fapta prevăzută de art. 100 alin. 1 lit. e OUG nr. 195/2002, instanța reține că potrivit art. 120 alin. 1 lit. i din HG nr. 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar și parțial, pe sensul opus.
Simpla afirmație a petentului potrivit căreia a efectuat manevra de depășire fără a încălca marcajul longitudinal continuu, nesusținută de nici un alt mijloc de probă, nu este în măsură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. În ceea ce privește afirmațiile petentului referitoare la faptul ar fi putut realiza manevra de depășire fără a încălca marcajul continuu ce despărțea sensurile de mers deoarece existau două benzi pe sens de mers, instanța reține că din raportul agentului constatator (fila 34) reiese că autoturismul depășit de către petent se afla pe banda a IIa de circulație. În consecință, din moment ce autoturismul depășit se deplasa pe banda a II a, instanța reține că pentru a efectua manevra de depășire, a fost necesar ca petentul să treacă peste marcajul longitudinal dublu continuu ce despărțea sensurile de mers.
Chiar dacă la dosarul cauzei nu au fost depuse înregistrări, constatările agentului de poliție, astfel cum au fost consemnate în procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă suficient pentru a permite stabilirea stării de fapt.
Referitor la contravenția prevăzută de art. 100 alin. 1 lit. f OUG nr. 195/2002, instanța reține că potrivit art. 32 alin. 1 lit. a OUG nr. 195/2002, „semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului. ”
În plus, art. 92 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice prevede că Polițistul rutier aflat într-un autovehicul al poliției poate executa semnale cu brațul, cu sau fără baston reflectorizant, scos pe partea laterală dreapta a vehiculului. Acest semnal semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă în spatele autovehiculului poliției. Același semnal efectuat pe partea stânga a autovehiculului semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă pe banda din partea stânga în același sens de mers ori în sens opus celui al autovehiculului poliției.
Astfel, faptul că petentul se deplasa pe sensul opus celui pe care se afla autospeciala în care se afla agentul constatator nu îl exonerează de obligația legală de a se conforma dispozițiilor acestuia. Din cuprinsul procesului-verbal reiese că petentului i s-a solicitat să oprească prin semnalul regulamentar al agentului, însoțit de semnale luminoase și acustice. Petentul admite că funcționeau semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, arătând doar că a considerat că acestea nu i se adresează.
În ceea ce privește cauza exoneratoare de răspundere invocată de către petent, instanța reține că aceasta nu îndeplinește condiția caracterului invincibil al erorii de fapt. Nu se poate concluziona în sensul că petentul a săvârșit fapta ca urmare a necunoașterii caracterului ilicit al faptei din cauza unei împrejurări ce nu putea fi în nici un fel evitată. Împrejurarea că semnalele luminoase și acustice precum și semnalul de oprire efectuat cu brațul întins de către agentul constatator i se adresează putea și trebuia să fie cunoscută de către petent având în vedere textele legale menționate în cele de mai sus ce impun obligația conducătorilor auto, independent de sensul de mers pe care se deplasează, să respecte semnificația semnalelor polițiștilor rutieri.
Pentru aceste considerente, instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, procesul verbal contestat fiind legal și temeinic încheiat.
În consecință, având în vedere că agentul constatator a constatat săvârșirea contravențiilor cu propriile simțuri iar petentul nu a făcut proba contrară celor reținute de acesta, instanța apreciază că starea de fapt reținută în actul de constatare corespunde celei reale, fiind întrunite elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 100 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda stabilită de către agentul constatator a fost determinată prin raportare la minimul punctelor amendă stabilit de art. 100 alin. (3) lit. e și art. 100 alin. 1 lit. f raportat la art. 98 alin. (4) lit. b din O. U. G. nr. 195/2002, din această perspectivă realizându-se o adecvată individualizare a sancțiunii contravenționale. Amenda pentru ambele contravenții a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de lege. Mai mult, instanța are în vedere și potențialele consecințe grave pe care le poate genera în trafic nerespectarea regulilor privind depășirea. Petentul a efectuat manevra de depășire, încălcând marcajul dublu continuu și circulând pe contrasens. În plus, fapta petentului de a nu se conforma indicațiilor agentului rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor, prezintă un grad ridicat de pericol social, nerespectând autoritatea acestuia în calitate de reprezentant al statului și împiedicându-l să își exercite atribuțiile.
În fine, cum petentul a mai săvârșit în trecut și alte contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, după cum rezultă din istoricul său contravențional (filele 18-19), instanța apreciază că ansamblul circumstanțelor sale personale nu este de natură a contura posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța apreciind că pentru corectarea conduitei contravenționale a petentului este necesară menținerea sancțiunii amenzii și a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul ÉRSEK LÓRANT împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 25.07.2014 întocmit de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunile aplicate prin acesta.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ, raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, instanța constată culpa procesuală a petentului și în consecință, urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de petentul ÉRSEK LÓRANT, CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., . și domiciliu procesual ales în Cluj-N., .. 7, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 25.07.2014 încheiat de intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, CUI_, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Respinge ca fiind neîntemeiată cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în sedință publică, azi, 30.12.2014.
JUDECATOR, GREFIER,
I. V. V. C. M. D.
Red. I.V.V. 2 ex/20.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 698/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Încheierea nr.... → |
|---|
