Plângere contravenţională. Sentința nr. 2265/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2265/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 13420/211/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 2265/2014

Ședința publica din data de 05.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. R.

GREFIER: B. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. F. L. și pe intimat D. DE S. PUBLICA A JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta invedereaza ca mersul dezbaterilor a fost consemnat in incheierea de amanare a pronunțării din data de 26.02.2014, care face parte parte integranta din prezenta hotarare, cand, instanta, apreciind ca are nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru astazi.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr. _ , petentul G. F. L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de intimatul D. DE S. PUBLICA A JUDETULUI CLUJ

În fapt, petentul a adus critici de nelegalitate și netemeinicie procesului verbal atacat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001,

În dovedirea plângerii s-a depus un set de înscrisuri (f.9-24 )

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit ca fiind legal și temeinic . (f.27-29)

În drept au fost invocate dispozițiile HG 857/2011, Ordinul MS nr. 1226/2012

Instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit de intimatul D. DE S. PUBLICA A JUDETULUI CLUJ, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 18 lit. d pct. ii din HG 857/2011, reținându-se, în fapt, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate în urma activității medicale .

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, neputând a fi identificată nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fii cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Astfel, susținerile petentului privind nelegalitatea procesului verbal de constatare a contravenției deoarece fapta nu este încadrată corespunzător în drept sunt neîntemeiate.

Din analiza procesului verbal atacat rezultă că agentul constatator a descris fapta reținută, prin menționarea tuturor elementelor ce sunt de natură a permite instanței aprecierea gravității faptei săvârșite și circumstanțele în care aceasta s-a săvârșit. Astfel, agentul constatator a arătat că s-a constatat o gestionare necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activități medicale .

Situația de fapt reținută în procesul verbal s-a bazat pe constatările faptice efectuate cu ocazia controlului și reținute în procesul verbal din data de 29.05.2013 (f.14), seria_, în care se prezintă amănunțit deficiențele constatate și în temeiul cărora agentul constatator a încadrat fapta în drept, reținând o gestionare necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activități medicale, în ansamblu cu referire la toate cele constatate și nu numai la necolectarea deșeurilor pe categorii, așa cum arată petentul .

Așadar, având în vedere situația de fapt reținută, instanța constată că încadrarea juridică s-a făcut corespunzător potrivit art. art. 18 lit. d pct. ii din HG 857/2011, care prevede că constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice nerespectarea normelor igienico-sanitare pentru cabinetele medicale și de medicină dentară, indiferent de profil, conform reglementărilor legale în vigoare, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate în urma activităților medicale. Iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul legal.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție instanța reține că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate care, fiind o prezumție relativă, este susceptibilă de a fi înlăturată prin dovada contrară, aspectul esențial din punctul de vedere al instanței europene fiind acela ca instanțele naționale să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale.

În cauza de față instanța reține, pe baza probelor de la dosar, caracterul temeinic al procesului-verbal de contravenție atacat, constatând totodată că deși i s-a asigurat cadrul legal adecvat, petentul nu făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.

Situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal este susținută prin înscrisurile depuse în probațiune de către intimat, respectiv procesul verbal de constatare (f.14-15) în care au fost reținute neregulile constatate cu ocazia controlului efectuat, iar din probele administrate nu a reieșit o situație de fapt contrară .

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul G. F. L., actul de constatare și sancționare a contravenției atacat fiind legal și temeinic.

În temeiul art. 453 C.proc.civ. și având în vedere principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. F. L., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 05.03.2014

JUDECĂTOR, GREFIER,

F. RAULBUTA G.

Red/dact/FCR/22.04.2014/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2265/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA