Plângere contravenţională. Sentința nr. 241/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 241/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 19686/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 241/2014
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul . și pe intimatul I. T. DE munca AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/02.08.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Verificându-și competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța constată că la data de 04.11.2013, prin serviciul registratură intimatul a depus întâmpinare și acte anexă la dosar, iar la data de 09.12.2013 petentul a depus răspuns la întâmpinarea intimatului.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra probelor existente la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 19 august 2013, sub numărul de mai sus, petentul . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA AL JUDETULUI CLUJ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/02.08.2013 ca fiind netemeinic pentru motivele detaliate mai jos, exonerarea noastră de la plata amenzii in cuantum de 10.000 lei.
În motivarea plângerii s-a arătat că în fapt, prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor atacat, întocmit de către inspectorul de munca al ITM Cluj la data de 02.08.2013, s-a reținut ca la data de 23.07.2013, ora 15:00, la punctul de lucru al ei, de pe .. din Cluj-N., dintre angajații găsiți la munca, a fost identificat dl. I. M. care a declarat faptul ca desfășoară activitate începând cu data de 01.07.2013 fără a fi semnat contract individual de munca, motiv pentru care fapta a fost considerata a fi contravenție in baza art.; 16(1) din Codul Muncii si astfel i s-a aplicat amenda menționata potrivit art. 260(1) e in cuantum de 10.000 lei.
Sub aspectul temeiniciei, solicita sa ia act de mărturisirea prin care recunoaște săvârșirea contravenției. Însă, în virtutea rolului activ și în baza prevederilor art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, solicită a individualiza sancțiunea raportând fapta la gradul de pericol social, la lipsa nici unui incident si cu luarea in considerare si circumstanțelor.
Considera ca dintr-o eroare ei s-a ajuns in aceasta situație neplăcuta; nu a avut niciodată intenția de a frauda legea sau de a folosi personal fără întocmirea de forme legale; a constata buna credința si prin prisma faptului ca la momentul de fata a reintrat in legalitate prin încheierea si înregistrarea contractului de munca al persoanei in cauza; dl. I. i-a contactat si a solicitat a fi angajat in cadrul firmei, insa neavând pregătire in domeniu, urma a fi folosit doar pentru munci necalificate, motiv pentru care acesta s-a prezentat in mod sporadic si fără a avea un program anume făcând diverse activități pentru a putea constata daca este o persoana de baza si a o folosi in mod permanent; este adevărat ca avea oricum obligația de a încheia un contract individual de munca cu acesta, insa nu a avut certitudinea ca dl. I. va dori sau se va adapta condițiilor pentru a fi încadrat permanent: este notoriu faptul ca in domeniul construcțiilor in general persoanele care solicita un loc de munca o fac doar pentru obținerea unor câștiguri in urma unor munci temporare si sporadice, mai ales persoanele care nu au o calificare in domeniu, cum este cazul d-lui in cauza. Într-adevăr aceste motivații nu sunt de natura a ne exonera de săvârșirea contravenției, insa considera ca pot fi reținute de către instanța de judecata ca si circumstanțe atenuante si pot conduce eventual la o reindividualizare a sancțiunii cu transformarea amenzii in avertisment.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, astfel încât consideram că aceasta este măsura adecvată în raport de gravitatea faptei săvârșite și pe cale de consecința va solicitam a modifica procesul verbal de contravenție și să înlocuiți sancțiunea amenzii aplicată cu avertismentul, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Consideram si va solicitam in mod respectuos a constata ca aceasta sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-1 determina să adopte pe viitor un comportament adecvat, scopul aplicării sancțiunilor nefiind in opinia legiuitorului doar unul punitiv ci si preventivi cu atât mai mult cu cat prin obligarea la plata sumei impuse s-ar crea un prejudiciu enorm in buget conducând la consecințe nefericite si poate chiar la incapacitate de plata in condițiile economice precare pe piața din prezent.
Așadar, in conformitate cu prev. art. 21 al. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa precum si de circumstanțele personale ale contravenientului; astfel:1. împrejurările in care a fost săvârșita fapta-la data controlului, dl. I. lucra sporadic de mai puțin de o luna; 2. scopul urmărit nu arem’ nici un interes de a frauda prevederile legale in materie, cu atât mai mult cu cat specificul activității noastre este de construcții si este mai mult decât interesată de a asigura salariații si firma pentru orice situație neplăcuta care s-ar putea produce, având in vedere importanta deosebita si riscurile cu care se confrunta salariații. 3. urmarea produsa-in cazul de fata nu s-a produs in final nici un prejudiciu, a procedat la întocmirea si înregistrarea contractului de munca al dl. I.; acesta a fost remunerat pentru orele prestate in beneficiul firmei, așadar a fost asigurat in perioadele respective, a înregistrat in acest sens state de plata si declarații rectificative; fapta contravenționala săvârșita a fost doar rezultatul unei lipse de comunicare in cadrul firmei si a unei erori neintenționate, a durat doar câteva zile; 4. circumstanțele personale ale contravenientului solicita in mod respectuos a constata ca este prima încălcare a unor prevederi Regale, deși firma funcționează din anul 2010. participam la licitații pentru obiective, la care i se solicita a face dovada ca nu a fost sancționați, nu are datorii la stat; așadar menținerea amenzii ar conduce la pierderea credibilității pe piața, a înregistra amenda in cazierul fiscal si astfel nu are mai avea posibilitatea de a mai încheia contracte de colaborare in domeniu, ajungând in situație nefericita de a recurge la lichidarea firmei; la momentul de fata are aprox. 8 salariați, nu avem fluctuații mari de personal, ceea ce demonstrează seriozitatea si faptul ca salariații sunt mulțumiți; nu a mai avut reclamații, nu are restante la plata taxelor si contribuțiilor, așadar considera ca este o firma serioasa si care respecta legislația in vigoare.
Pe de alta parte, in măsura in care se considera totuși ca amenda a fost legal stabilita si aplicata, solicita sa constate faptul ca a fost lipsită de dreptul conferit de prev. art. 16(1) din OG 2/2001 referitor la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii, așadar, in măsura in care nu va admite contestația si anula procesul verbal, solicita in mod respectuos sa dispună a i se recunoaște cel puțin dreptul garantat de a plați jumătate din minimul amenzii.
In concluzie, considera ca sancțiunea aplicata este mult prea aspra iar amenda ar putea fi înlocuita cu un avertisment, cu asumarea obligației de a respecta in viitor si a nu mai omite in modul de aplicare dispozițiile legale.
În drept: - art. 16. 19. 21. 31 si urm. din OG nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor. art. 148. 194, din C. Procedura Civ.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Acțiunea civilă de față a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale înaintată de . împotriva Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/02.08.2013, menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal contestat.
În fapt, în data de 23.07.2013 ora 15 la locul de muncă organizat de reclamanta ( .. Din Cluj-N. ) au fost completate Fișe de identificare de către persoanele aflate în activitate. Numitul I. M. declară că desfășoară activitate pentru societate din data de 01.07.2013 fără a avea semnat un contract individual de muncă.
Reclamanta recunoaște că starea de fapt reținută de inspectorii de muncă este exactă și reală. „Motivele" invocate de reclamanta nu o pot exonera de răspundere contravențională. In materia muncii, lipsa contractului de muncă atrage în lanț consecințe, prejudiciind angajatul de asigurare socială, de sănătate sau pentru șomaj. De aceea gradul de pericol social al faptei este unul ridicat și nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Câtă vreme Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, nu prevede posibilitatea achitării amenzii în regim de 48 de ore a jumătate din minim, plata amenzii se face în cuantumul stabilit de normă.
În concluzie, solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale înaintată de . împotriva Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/02.08.2013, menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal contestat.
În drept, art. 205 Cod de proc civ.
Prin răspunsul al întâmpinare petenta solicită: anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ din 02.08.2013, emis de parata, ca fiind netemeinic pentru motivele detaliate mai jos;- exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 10.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, astfel încât consideram că aceasta este măsura adecvată în raport de gravitatea faptei săvârșite și pe cale de consecința va solicitam a modifica procesul verbal de contravenție și să înlocuiți sancțiunea amenzii aplicată cu avertismentul, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Consideram si va solicitam in mod respectuos a constata ca aceasta sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat, scopul aplicării sancțiunilor nefiind in opinia legiuitorului doar unul punitiv ci si preventiv, cu atât mai mult cu cat prin obligarea la plata sumei impuse s-ar crea un prejudiciu enorm in buget conducând la consecințe nefericite si poate chiar la incapacitate de plata in condițiile economice precare pe piața din prezent.
Așadar, in conformitate cu prev. art. 21 al. 3 din OG 2/2001. sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa precum si de circumstanțele personale ale contravenientului; astfel:1. împrejurările in care a fost săvârșita fapta-la data controlului, dl. I. lucra sporadic de mai puțin de o luna;2. scopul urmărit nu avem nici un interes de a frauda prevederile legale in materie, cu atât mai mult cu cat specificul activității noastre este de construcții si suntem mai mult decât interesați de a ne asigura salariații si firma pentru orice situație neplăcuta care s-ar putea produce, având in vedere importanta deosebita si riscurile cu care se confrunta salariați 3. urmarea produsa-in cazul de fata nu s-a produs in final nici un prejudiciu, am procedat la întocmirea si înregistrarea contractului de munca al dl. I.; acesta a fost remunerat pentru orele prestate in beneficiul firmei, așadar a fost asigurat in perioadele respective, am înregistrat in acest sens state de plata si declarații rectificative; fapta contravenționala săvârșita a fost doar rezultatul unei lipse de comunicare in cadrul firmei si a unei erori neintenționate, a durat doar câteva zile; 4. circumstanțele personale ale contravenientul ui-va solicitam in mod respectuos a constata ca este prima încălcare a unor prevederi legale, deși firma funcționează din anul 2010, participam la licitații pentru obiective, la care ni se solicita a face dovada ca nu am fost sancționați, nu avem datorii la stat; așadar menținerea amenzii ar conduce la pierderea credibilității pe piața, am înregistra amenda in cazierul fiscal si astfel nu am mai avea posibilitatea de a mai încheia contracte de colaborare in domeniu, ajungând in situație nefericita de a recurge la lichidarea firmei; menționam faptul ca la momentul de fata avem aprox. 8 salariați, nu avem fluctuații mari de personal, ceea ce demonstrează seriozitatea noastră si faptul ca salariații noștri sunt mulțumiți cu ce le putem oferi; nu am mai avut reclamații, nu avem restante la plata taxelor si contribuțiilor, așadar consideram ca suntem o firma serioasa si care respecta legislația in vigoare.
Pe de alta parte, in măsura in care se considera totuși ca amenda a fost legal stabilita si aplicata, solicita sa constate faptul ca a fost lipsită de dreptul conferit de prev. art. 16(1) din OG 2/2001 referitor la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii.
In concluzie, considera ca sancțiunea aplicata este mult prea aspra iar amenda ar putea fi înlocuita cu un avertisment, cu asumarea obligației de a respecta in viitor si a nu mai omite in modul de aplicare dispozițiile legale.
În drept: - art. 16. 19. 21. 31 si urm. din OG nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 148, 150, 194. 201 din C. Pr. Civ.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/02.08.2013, s-a reținut că în fapt, în data de 23.07.2013 ora 15 la locul de muncă organizat de reclamanta ( .. Din Cluj-N. ) au fost completate Fișe de identificare de către persoanele aflate în activitate, numitul I. M. declarând că desfășoară activitate pentru societate din data de 01.07.2013 fără a avea semnat un contract individual de muncă.
Reclamanta recunoaște că starea de fapt reținută de inspectorii de muncă este exactă și reală.
Motivele invocate de reclamanta nu o pot exonera de răspundere contravențională. In materia muncii, lipsa contractului de muncă atrage în lanț consecințe, prejudiciind angajatul de asigurare socială, de sănătate sau pentru șomaj. De aceea gradul de pericol social al faptei este unul ridicat și nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Câtă vreme Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, nu prevede posibilitatea achitării amenzii în regim de 48 de ore a jumătate din minim, plata amenzii se face în cuantumul stabilit de normă.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, nu s-a prezentat în instanță și nu a propus probe, recunoscând prin plângere fapta ce i se impută.
Deși, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante.
Poziția exprimatã în acest sens de cãtre Curtea Constituționalã în Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 a fost confirmatã constant prin: Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 839 din 25 noiembrie 2003), Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004 (publicatã în M.Of. nr. 722 din 10 august 2004), Decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2006), Decizia nr. 650 din 5 octombrie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 888 din 31 octombrie 2006), Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 79 din 1 februarie 2007), Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 279 din 26 aprilie 2007),
Curtea a statuat, prin Decizia nr. 380 din 14 octombrie 2003 (publicatã în Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2003), cã “nici art. 33 alin. (1) și nici art. 34 alin. (1) din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecatã, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța investită prin plângere sã exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nici o dispoziție care sã evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Mai recent, această poziție a fost exprimată și prin deciziile nr.216/2008,490/2008 și 727/2008, Curtea statuând din nou că Hotărârea A. contra României nu are relevanță în spețe similare, OG nr.2/2001 respectând cu strictețe cerințele art, 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
La data de 3 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05), similară cauzei A. împotriva României, prin care Curtea a constatat că statul român a respectat exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, dar aplicabilă și în domeniul contravențional, în anumite condiții.
În cererea sa adresată Curții Europene la data de 8 iunie 2005, reclamanta a invocat, în esență, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, întrucât a fost obligată de instanțele de judecată să facă proba contrară prezumției de legalitate și validitate de care beneficia un proces-verbal de contravenție, prin care îi fusese aplicată sancțiunea amenzii contravenționale.
Curtea a analizat aplicabilitatea art. 6 din Convenție în cadrul procedurii litigioase. Astfel, văzând dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv, Curtea a reținut că regula de drept încălcată în cauză de reclamantă viza menținerea liniștii între vecini, adresându-se nu unei categorii speciale de persoane, ci tuturor cetățenilor. În plus, amenda aplicată reclamantei nu avea drept scop acoperirea unui prejudiciu material, ci împiedicarea comiterii unor fapte similare, ceea ce îi conferea un caracter punitiv, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că, alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Asemenea Guvernului, Curtea a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării. Curtea a analizat în continuare dacă statul român a depășit aceste limite în defavoarea reclamantei, utilizând cele două criterii de referință indicate anterior.
Astfel, cu privire la miza speței, Curtea a reținut că reclamantei i-a fost aplicată o amendă, care nu ar fi putut fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A., citată anterior, par. 61). Referitor la drepturile apărării, Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri de unde rezulta de manieră generală că existau tensiuni în imobil între aceasta și vecinii săi. Curtea a observat că reclamanta nu a solicitat în niciun moment citarea, în vederea audierii, a persoanelor care ar fi fost martori la evenimentele din 1 mai 2004, sau a lucrătorului de poliție care ar fi întocmit procesul-verbal contestat. Or, această posibilitate îi era oferită de lege, astfel cum rezultă din cele două hotărâri pronunțate de instanțele naționale, în fața cărora reclamanta a declarat că nu avea probe de administrat. În plus, deși tribunalul i-a încuviințat reclamantei cererea de a depune la dosar declarații extrajudiciare ale unor martori, rezultă că abia după pronunțarea hotărârii reclamanta ar fi depus la dosar astfel de înscrisuri.
S-a arătat că nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Arătând în ședință publică că nu dorea să fie administrate alte probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată.
Curtea a mai constatat că instanțele care au analizat contestația reclamantei erau instanțe de plină jurisdicție, care erau competente să anuleze actul contestat, în măsura în care ar fi reținut nulitatea sau netemeinicia acestuia. De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții, instanțele naționale sunt cele care au competența de a interpreta legislația internă. Curtea a reținut că nu are drept sarcină să stabilească erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță națională sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus instanța națională la adoptarea unei decizii. În caz contrar, Curtea ar încălca limitele atribuțiilor sale (a se vedea cauza Kemmache c. Franței ( nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, par. 44).
În speță, Curtea nu a putut reține niciun indiciu de comportament arbitrar sau de lipsă de echitate a procedurii. Faptul că instanțele naționale, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de reclamantă, nu este suficient pentru a pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acesteia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că art. 6 din Convenție a fost respectat.
În primul rând, este de reținut că, în prezenta cauză, Curtea europeană a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a face aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 par. 3 lit. b) din Convenție, deși, la prima vedere, problema ridicată de reclamantă nu sugera că aceasta ar fi suferit un prejudiciu important. Cu toate acestea, având în vedere importanța cauzei din perspectiva mai amplă a sferei de aplicare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție - componenta sa penală, în domeniul contravențiilor, Curtea a folosit această ocazie pentru a pronunța o hotărâre de principiu, care să ofere magistraților naționali liniile orientative necesare pentru a stabili întinderea acestor garanții.
De altfel, Curtea continuă demersul său în această direcție inițiat prin pronunțarea hotărârii de condamnare a României în cauza A. c. României, citată anterior. În același sens, nu trebuie omise argumentele Curții redate în hotărârea din cauza A. c. României și în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României.
De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Revenind la analiza hotărârii din cauza N. G., aceasta nu aduce noutăți în ceea ce privește criteriile utilizate de Curte pentru a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție în domeniul contravențiilor.
Plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Față de cele ce preced,în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului-verbal contestat.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul in Cluj-N., .." 25/27. C._, J12/_, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N.. .. 2. jud. Cluj.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal contestat- nr._/02.08.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din 16.01.2014.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
red / dact SM/18.03.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6785/2014.... → |
|---|
