Plângere contravenţională. Sentința nr. 3888/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3888/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 24937/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3888/2014
Ședința Publică din 10.04.2014
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. - C. V. C.
GREFIER: D. S.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de către petentul . împotriva intimatului M. C.-N.-DIRECTIA POLITIA LOCALA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns administratorul societății petente d-l I. C. M. identificat cu CNP_, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La data de 21.03.2014, intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură relațiile solicitate de instanță.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat al art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Administratorul societății petente arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 392 C.proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată în sensul de a dispune anularea procesului verbal de contravenție atacat și exonerarea petentei de la plata amenzii aplicată, fără cheltuieli de judecată. Solicită să se constate că din fotografiile depuse la dosar de intimat nu reiese că a parcat ilegal și nici faptul că i-a fost pus pe parbriz procesul verbal de contravenție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N. la data de 25.10.2013 sub nr._ petentul . în contradictoriu cu M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a formulat plângere contravențională impotriva proceselor-verbale de contravenție seria_/14.06.2012 si nr._/10.01.2013 ambele emise de Direcția Politia Locala, solicitând ca, prin hotărîrea ce se va pronunța să se constate nulitatea actelor atacate. În susbsidiar, s-a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare a arătat că ambele procese verbale au fost intocmite după trecerea a cateva luni de la data efectuării controlului iar procesele verbale sunt nelegale si netemeinice, nefiind respectate disp. art. 19 din OG 2/2001. Invocă și prescripția executării sancțiunii contravenționale prevăzută de art. 14 din OG nr. 2/2001, arătând că pana in prezent nu i-a fost comunicat nici unul din cele doua procese verbale atacate iar petenta a luat la cunostinta de existenta debitului constând in amenzi contravenționale la momentul cand a solicitat eliberarea unui certificat fiscal de la Primaria Mediaș. Raportat la gradul de pericol social al faptei si lipsa intentiei de a savarsi vreo fapta, apreciază ca nu se impune necesitatea sanctionarii petentei cu amenda contravenționala pentru a preveni repetarea unei asemenea situatii, fiind justificată cererea de înlocuire cu avertisment.
In drept, s-au invocat: O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a depus: cere eliberare copie proces verbal (f. 5), proces verbal de contravenție (f. 6-7).
În conformitate cu disp. art. 19 din OUG 80/2013 petentul a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată pe cale de excepție, ca tardiv formulată; iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că la data de 02.02.2012, ora 14.30, pe domeniul public din municipiul C.-N., . nr.l10, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, respectiv la data de 11.07.2012, ora 10.40, pe domeniul public din municipiul C.-N., ., autoturismul cu nr. de înmatriculare_, ambele autovehicule fiind în proprietatea M. I. SNC staționau tară tichet sau abonament de parcare valabil.
Invocă excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, întrucât aceasta a fost înregistată peste termenul de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Arată că, comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/14.06.2012 s-a făcut la data de 20.06.2012, comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/10.01.2013 s-a făcut la data de 15.01.2013 așa cum reiese din confirmările de primire semnate, iar plângerea a fost înregistrată la Judecătoria C.- N. la data de 25.10.2013. Pe fond, arată că petenta nu aduce nici o dovadă în sprijinul afirmațiilor sale, deși, potrivit prevederilor art. 1169 Cod.civil, sarcina probei îi aparține. La data și locul constatării s-au încheiat actele de constatare . nr._/02.02.2012 respectiv PL nr._ nr._/26.10.2011 care au fost lăsate pe parbrizul autovehiculelor. Cu privire la lipsa martorului din procesul-verbal, arată că au fost respectate prevederile art. 19 alin. 3 din OG 2/2001, adică în lipsa contravenientului, agentul constatator a făcut mențiune despre împrejurările care au determinat încheierea acestuia în acest mod. La individualizarea sancțiunilor din procesele-verbale contestate în prezenta cauză s-a respectat principiul proporționalității, agenții constatatori ținând cont de împrejurările prevăzute la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului nefiind suficientă pentru a forma convingerea că petenta se conformează conduitei prin raportare la HCL 26/2010.
În probațiune, la dosar s-au depus: actele care au stat la baza întocmirii proceselor verbale de constatare a contravenției nr._/484/14.06.2012 și nr._/10.01.2013 (f. 24-25, 27-28), precum și după dovezile comunicării acestora petentei (f. 26, 42-43).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității plângerii contravenționale, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel cum reiese din confirmările de primire depuse la dosar, comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/14.06.2012 s-a făcut la data de 20.06.2012, iar comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/10.01.2013 s-a făcut la data de 15.01.2013 (f. 26, 42-43).
Petentul a introdus plângerea contravențională la data de 25.10.2013.
În drept, potrivit art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În speță, petentul nu a introdus plângerea contravențională în termenul legal.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită excepția tardivității plângerii contravenționale și să respingă plângerea contravențională ca tardivă.
În temeiul principiului disponibilității care guvernează întregul proces civil, instanța va judeca prezenta cerere fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de către intimat prin întâmpinare.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul ., cu sediul social in Mediaș, ., jud. Sibiu, inregistrata la Registrul Comerțului cu nr. J_ , avand CUI R0805922, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C. N., Calea Moților, nr. 1-3, jud. C. ca tardivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. I. C. D. S.
Red. ICCV/4ex./12.05.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 132/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Anulare act. Sentința nr. 6583/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








