Plângere contravenţională. Sentința nr. 3988/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3988/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 518/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3988/2014
Ședința publică din data de 14.04.2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. R. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._/14.12.2013.
La apelul nominal facut în ședință publică se prezintă petentul personal, identificat cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că, la data de 24.02.2014, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 12 - 15), iar la data de 14.03.2014, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Apoi, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază durata cercetării procesului la 30 de zile.
La interpelarea instanței, petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Petentul solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, fără cheltuieli de judecată. Pe fond, învederează că, la data de 14.12.2013, la intersecția .. Govora, a trecut pe culoarea verde a semaforului, iar după aproximativ 700 m, a fost oprit de agenții constatatori care i-au întocmit proces verbal pe motivul că a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Arată că agenții nu aveau cum să vadă culoarea semaforului întrucât se aflau după semafor. De asemenea, arată că a solicitat agenților un martor asistent, însă aceștia au indicat că nu este nevoie de martor întrucât sunt trei agenți în mașina poliției.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 13.01.2014, petentul P. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 14.12.2013.
În motivarea plângerii, petentul a învederat, în esență, că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric.
În drept, a invocat prevederile art. 7, art. 16 pct. 7 și art. 19 din OG nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a depus înscrisuri (filele 5 – 8).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei – fila 7.
Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus, prin Serviciul Registratură, întâmpinare – filele 12 - 13, la data de 24.02.2014, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În drept, a invocat dispozițiile art. 194 lit. e, art. 205 – art. 206, art. 249, art. 250, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
În dovedire, a anexat înscrisuri (filele 14 - 15).
La data de 14.03.2014, prin Serviciul Registratură, petentul a depus răspuns la întâmpinare – filele 19 – 21.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 14.12.2013 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 5), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 23.58, în localitatea Cluj-N., a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Chevrolet, cu nr. de înmatriculare_, pe . la intersecția cu . pe culoarea roșie a semaforului; pentru aceste motive, petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 320 lei și i s-a reținut permisul de conducere.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost semnat de către petent, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat că „nu recunosc fapta”.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).
Prin plângerea contravențională formulată petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție pentru motivul prevăzut în art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 întrucât agentul constatator nu i-a adus la cunoștință faptul că are dreptul să facă obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Astfel, instanța apreciază că, raportat la dispozițiile alin. 7 ale art. 16 invocate de către petent, neîndeplinirea obligației agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni nu este sancționată expres cu nulitatea, deci suntem în prezența unei nulități virtuale, numai refuzul de a consemna aceste obiecțiuni în procesul verbal, în cazul în care petentul le-a făcut, atrage nulitatea expresă.
În cauză, petentul a refuzat semnarea procesului verbal de constatare a contravenției, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a indicat de către agentul constatator că „nu recunosc fapta”. Nu se poate reține în speță un refuz al agentului constatator în sensul menționat prin plângere, în procesul verbal de contravenție fiind consemnate mențiunile petentului, faptul că nu s-au indicat expressis verbis cuvintele petentului nefiind de natură a atrage anularea procesului verbal.
În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 19 din OG nr. 2/2001, invocată de petent, în lipsa dovedirii vătămării suferite ca urmare a întocmirii procesului verbal în condițiile contestate, instanța apreciază că nu se impune anularea procesului verbal de contravenție atacat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Simpla susținere a petentului că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, nu poate să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal atacat.
Prin urmare, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea consemnată în procesul verbal de contravenție.
Față de considerentele expuse și având totodată în vedere și împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța reține că forța probantă a acestuia nu a fost răsturnată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Reținându-se și faptul că petentului i s-a aplicat amenda în limita prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancțiunii, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății în acest dosar este neîntemeiată.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat, plângerea contravențională urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângererea contravențională formulată de petentul P. R., CNP_, cu domiciliul în Piatra – N., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 14.04.2014.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact./B.I.A./S.N./14.05.2014/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3005/2014.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 1134/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








