Plângere contravenţională. Sentința nr. 4089/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4089/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 13786/211/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDEȚUL CLUJ
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4089/2014
Ședința publică din data de 15.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: daradics oana-maria
Grefier: M. A.
Pe rol fiind constatarea perimării plângerii contravenționale formulată de catre petenta . în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N..
La apelul nominal făcut în cauză, la prima si a doua strigare, sunt lipsa partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că, prin cererea depusă la fila 30 din dosar, intimata a invocat excepția perimării, având în vedere că a trecut mai mult de un an de la ultimul termen de judecată care s-a acordat în dosar, conform încheierii de ședință din data de 08.11.2012, prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 din Codul de Procedură Civilă.
Întrucât partile nu sunt prezente pentru a pune concluzii cu privire la exceptia invocata, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării, acest incident trebuind soluționat cu prioritate conform prevederilor articolului 137 alineatul 1 din Codul de procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul acestei instante sub nr._, petenta a învestit instanța cu soluționarea unei plângeri contravenționale. La cererea petentei, au fost anexate înscrisuri in probatiune, inclusiv copii ale proceselor-verbale de contravenție atacate.
Având în vedere ca nu s-a stabilit daca semnatura de la rubrica „contravenient apartine petentei, instanta a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a efectua cuvenitele precizari, insă obligatia stabilita in sarcina petentei nu a fost indeplinita, sens in care, la termenul de judecata din data de 08.11.2012, conform art. 1551 din Codul de Procedura Civila, instanta a dispus suspendarea cauzei pană la îndeplinirea de catre petenta a obligatiei stabilite in sarcina sa.
Arătând că a trecut mai mult de un an de la ultimul termen de judecată care s-a acordat în dosar, conform încheierii de ședință din data de 08.11.2012 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 din Codul de Procedură Civilă, intimata a invocat excepția perimării, incident procedural cu privire la care instanta a rămas în pronunțare in cadrul sedintei publice de astazi, 15.04.2014.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția perimării, prin prisma înscrisurilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține:
În fapt, prin încheierea de ședință din data de 08.11.2012, parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a dispus suspendarea cauzei, conform prevederilor art. 1551 din Codul de Procedură Civilă, până la îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina petentei. Până în prezent, aceste obligații nu au fost îndeplinite și, de la data la care s-a efectuat ultimul act de procedură în dosar, a trecut mai mult de 1 an.
În drept, conform art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Aplicând aceste dispoziții legale la speța dedusă judecății, instanța apreciază că se impune admiterea excepției perimării invocată de către intimată, din moment ce soluționarea cauzei a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina petentei ce nu s-a conformat obligației stabilite de instanță în sarcina sa.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 137 alin. 1 raportat la art. 248 din Codul de procedura civilă, instanța urmează a admite excepția perimării, invocată de către intimată și a constata perimată plangerea contraventionala formulata de către petenta ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată de către intimată și, în consecință:
Constată perimată plângerea contravenționala formulată de către petenta ., cu sediul în localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N., cu sediul în localitatea Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2014.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. M. A.
Red. D./Dact. D.
4 ex./16.04.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8244/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








