Plângere contravenţională. Sentința nr. 5542/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5542/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 3593/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5542/2014
Ședința publică de la 29.05.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ-SECTIA 6 P., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă din partea petentului lipsă, reprezentantul convențional al acestuia, d-l av. A. C. M., cu împuternicire la dosar fila 20, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile din art.33 alin. 1 din Legea nr. 171/2010. Totodată, constată, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, faptul că plângerea a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.
Conform 255 alin.1 Cpr.civ., se acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, menționând că nu mai susține proba testimonială cu ascultarea martorului P. P. M..
În temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părțiproba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind utile în soluționare.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 3 C.pr.civ., ia act de faptul că reprezentantul petentuluiși-a exprimat acordul ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și, în temeiul art. 392 C.pr.civ., declară deschisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal conform art. 19 lit.e din Legea nr. 171/2010, cu anularea sancțiunii principale a amenzii, a sancțiunii confiscării bunurilor și restituirea bunurilor confiscate. Acesta susține că petentul nu a săvârșit fapta, aducând în discuție prevederile Legii nr.171/2010, coroborarea art. 41 din lege ce face referire la art.47 din OG nr.2/2001, care face trimitere la dispozițiile C.pr.civ., arătând că agentul constatator nu a calculat corect termenul pentru avizul primar de însoțire a materialului lemnos și a dispus nelegal sancționarea petentului. Acesta învederează că avizul a fost emis în data de 06.02._, orele 13, conform prevederilor legale termenul curge din ziua următoare emiterii, respectiv ziua de vineri 07.02.2014, începând cu ora 0,00, termenul de 72 ore se împlinește în data de 09.02.2014, duminica, orele 24,00, termenul se prorogă pentru ziua următoare lucrătoare, respectiv 10.02.2014, ora 24,00, menționând că avizul era în termen. Totodată, menționează că procesul verbal a fost încheiat în data de 10.02.2014, la ora 13,00, susținând că la momentul întocmirii petentul se afla în legalitate, avizul de însoțire a mărfii fiind în termen legal emis. Acesta solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.
În temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., instanța declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 18.02.2014 sub nr._ și precizată la 15.04.2014 ( f. 16 ), petentul B. C., CNP_, cu dom. în Cluj N., .. 11, jud. Cluj, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, să dispună anularea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 10.02.2014 de către intimat, precum și a sancțiunilor aplicate prin acesta, corelativ cu restituirea bunurilor confiscate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea plângerii sale, petentul a relevat că a achiziționat o cantitate de 6 mc material lemnos, la data de 06.02.2014, conform chitanțelor anexate, din care o parte a fost ridicată pentru a fi transportată la domiciliul său în ziua de 10.02.2014, context în care a fost oprit în trafic, pe raza localității Florești, fiind încheiat procesul verbal contestat și confiscate bunurile în discuție. Totodată, petentul a precizat că, deși au fost prezentate atât chitanțele, cât și avizul de însoțire, totuși acestea nu au fost luate în considerare.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În probațiune, petentul a anexat, în copie, un set de înscrisuri ( f. 4 - 6 ).
Plângerea a fost legal timbratǎ, fiind achitatǎ taxa judiciarǎ de timbru în sumǎ de 20 lei ( f. 3 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 27.03.2014 întâmpinare ( f. 10 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat cǎ actul de constatare conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001, iar raportat la sancțiunea aplicată, s-a considerat că aceasta reflectă gradul de pericol social al contravenției, prin prisma criteriilor stabilite de art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Totodată, intimatul a reliefat că, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din H. G. nr. 996/2008, coroborate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, trebuie apreciat că documentul de însoțire primar prezentat de către petent la momentul controlului nu întrunea cerințele legale, câtă vreme data și ora plecării transportului erau menționate ca fiind 06.02.2014, ora 13.00, iar verificarea în trafic a avut loc la 10.02.2014, când valabilitatea avizului deja expirase, așa încât motivele invocate de petent în susținerea plângerii sunt neîntemeiate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 196 alin. (1), 205 - 206, 249, 223 alin. (3), 249 și 315 alin. (1) din C. proc. civ., prevederile O. G. nr. 2/2001, ale H. G. nr. 996/2008 și ale Legii nr. 171/2010.
În probațiune, intimatul a anexat un set de înscrisuri ( f. 11 - 12 ).
Petentul a depus la 15.04.2014 răspuns la întâmpinare și precizare la plângerea contravențională ( f. 16 - 19 ), solicitând anularea sancțiunilor aplicate prin actul contestat, restituirea bunurilor confiscate și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției sale, petentul a indicat împrejurarea că, deși în actul contestat s-a reținut că ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, totuși situația de fapt consemnată nu este reală, câtă vreme în mod eronat s-a considerat că avizul de însoțire a mărfii ar fi fost expirat. Astfel, s-a învederat că, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) lit e) și 41 din Legea nr. 171/2010, coroborate cu cele ale art. 47 din O. G. nr. 2/2001, raportat la art. 180 - 186 din C. proc. civ., se impune concluzia că, la data efectuării controlului, avizul de însoțire primar nr._/06.02.2014 era în termenul de valabilitate. În acest sens, s-a evidențiat că, pentru a se putea calcula termenul de 72 de ore stabilit de art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, trebuie observat că avizul de însoțire a fost completat la 06.02.2014, ora 13, or momentul de la care termenul începe a curge este 07.02.2014, ora 0.00, conform art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., așa încât s-ar împlini la 09.02.2014, ora 24.00, care era însă o zi de duminică, așa încât ar opera prelungirea termenului până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv până la 10.02.2014, ora 24.00, potrivit art. 182 din C. proc. civ. Totodată, s-a apreciat că modalitatea în care se determină durata termenului nu poate fi decât cea evidențiată de C. proc. civ., în caz contrar putându-se produce abuzuri și discriminări inadmisibile. În același context, s-a arătat că a existat și o confuzie relativă la data plecării transportului, aceasta fiind menționată ca fiind cea a efectuării plăților, chiar dacă încărcarea și transportul materialului lemnos a avut loc la 10.02.2014, iar nu la 06.02.2014, cum s-a consemnat în avizul de însoțire primar. Pe de altă parte, s-a relevat că obiecțiunile formulate cu privire la conținutul procesului verbal nu au fost reproduse exact, iar actul de constatare nu a fost întocmit în mod legal, referitor la temeinicia sa fiind relevante dispozițiile art. 6 par. 1 din CEDO, urmând a fi aplicată și prezumția de nevinovăție.
În drept, au fost invocate prevederile O. G. nr. 2/2001, ale Legii nr. 171/2010, precum și dispozițiile art. 180 și urm. din C. proc. civ.
În probațiune, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și a probei testimoniale constând în ascultarea martorului P. P. M..
În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal . nr._, încheiat la data de 10.02.2014 de către intimat ( f. 4 și 12 ), petentul B. C. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, fiind aplicată o amendă în sumă de 2000 lei și dispusă sancțiunea complementară a confiscării materialului lemnos, reținându-se în sarcina acestuia că, în ziua de 10.02.2014, ora 12.40, în Florești, pe DN 1 E 60, a transportat cu autoutilitara marca VW Transporter cu numărul de înmatriculare KR 825 HH, pe DN 1 E 60, din direcția G. - Florești, cantitatea de 2 mc de material lemnos de esența mesteacăn, având avizul de însoțire primar nr._/06.02.2014, a cărui valabilitate a expirat și fără a deține alte documente de însoțire.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.
Din această perspectivă, instanța reține, mai întâi, că nu sunt justificate susținerile petentului legate de modalitatea în care au fost consemnate obiecțiunile sale în cuprinsul procesului verbal contestat. Astfel, este de reținut că, așa cum reiese din cuprinsul art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, agentul constatator are obligația de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare, însă această formalitate a fost instituită de legiuitor sub sancțiunea unei nulități virtuale și condiționate de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., or în cauza de față petentul a avut posibilitatea relevării tuturor mențiunilor pe care le-ar fi avut la întocmirea procesului verbal cu prilejul prezentului demers procesual, pe lângă cele consemnate în actul contestat ( f. 4 și 12 ), așadar valorificarea dreptului la apărare s-a putut realizat efectiv pe calea introducerii plângerii contravenționale. Pe de altă parte, deși petentul a învederat că mențiunile formulate nu au fost exact reproduse în procesul verbal, totuși, din cuprinsul art. 16 alin. (7) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, ce stabilește că Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni “, sub sancțiunea nulității procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă norma citată, se impune ca petentul să facă proba că a avut obiecțiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze întocmai în procesul verbal și că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or în cauza de față nu a reieșit întrunirea cerințelor evidențiate, așa încât trebuie apreciat că motivul de nelegalitate invocat este neîntemeiat. În al doilea rând, raportat la celelalte critici invocate, instanța constată că acestea nu au fost formulate decât în mod generic ( f. 18 verso ), neindicându-se, în concret, elementele care ar contura concluzia în sensul că actul dresat ar fi fost întocmit nelegal, or în asemenea circumstanțe, cum verificările ce pot fi realizate de instanță, din oficiu, se circumscriu motivelor de nulitate stabilite de art. 17 din O. G. nr. 2/2001 și cum acestea au fost deja examinate, după cum s-a arătat mai sus, se impune a aprecia că procesul verbal încheiat respectă cerințele stabilite de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001.
În ce privește temeinicia actului de constatare, instanța reține că starea de fapt, astfel cum a fost consemnată în procesul verbal, este în deplină concordanță cu cea reală. Mai întâi, trebuie reliefat că, potrivit art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2000 lei până la 5000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: ... e) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoțire a cărui valabilitate a expirat. Termenul de valabilitate a avizului de însoțire, în funcție de distanțele de transport al materialelor lemnoase, este de maximum 72 de ore de la ora plecării transportului, dată și oră ce se consemnează obligatoriu în acest document. Pe de altă parte, este de observat că, așa cum reiese din art. 2 lit. e) din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin H. G. nr. 996/2008, prin aviz de însoțire se înțelege un document care însoțește materialul lemnos, cu scopul de a atesta proveniența legală a acestora, pe perioada transportului și/sau pe perioada depozitării și, totodată, nu poate fi omis că, așa cum rezultă din art. 4 alin. (1) din aceleași norme amintite mai sus, Documentul de însoțire a materialelor lemnoase, altele decât cherestelele, este avizul de însoțire primar.
În al doilea rând, este de observat că, din conținutul avizului de însoțire nr._, emis la data de 06.02.2014 ( f. 5 ), reiese că transportul materialelor lemnoase achiziționate de către petent, potrivit chitanțelor anexate plângerii ( f. 6 ), a demarat la 06.02.2014, ora 13.00, aceste elemente fiind obligatoriu a fi menționate în cuprinsul documentului de însoțire. În același context, este de relevat că, față de consemnările agentului de poliție, astfel cum au fost inserate în procesul verbal contestat, controlul în trafic a avut loc în ziua de 10.02.2014, ora 12.40 ( f. 4 și 12 ), această împrejurare nefiind contestată de către petent ( f. 1, 16 verso și 18 verso ). În asemenea condiții, instanța observă că, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, termenul de valabilitate al avizului de însoțire, de maxim 72 de ore, urmează a fi calculat având ca punct de reper ora plecării transportului, impunându-se ca data și ora respective să fie menționate în conținutul documentului, or în cauza de față acestea au fost precizate ca fiind 06.02.2014, ora 13.00 ( f. 5 ). În consecință, cum legiuitorul determină, neîndoielnic, momentul de la care se calculează durata de valabilitate a avizului de însoțire, având ca referință data și ora plecării transportului, trebuie apreciat că sunt nejustificate susținerile petentului, legate de modalitatea în care ar urma să fie calculat termenul la care face referire art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010. Astfel, instanța observă că, într-adevăr, art. 41 din acest act normativ stabilește că dispozițiile sale se completează cu prevederile O. G. nr. 2/2001, care, la rândul său, trimite, prin art. 47, la prevederile C. proc. civ., însă aceasta nu are nicidecum semnificația că toate termenele stabilite prin actele normative care sancționează contravenții, cum este și Legea nr. 171/2010, ar trebui determinate potrivit art. 180 - 186 din C. proc. civ., câtă vreme aceste dispoziții sunt susceptibile a primi aplicare doar în ipoteza unor termene procedurale, ceea ce nu este cazul în litigiul contravențional de față. Din această perspectivă, este de relevat că, așa cum reiese din art. 180 alin. (1) din C. proc. civ., Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură, respectiv de data la care se îndeplinește un anumit act de procedură, după cum rezultă din alin. (2) al aceluiași articol, or nu aceasta este situația termenului de 72 de ore la care se referă art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010. În acest sens, instanța observă că în discuție este perioada în care avizul de însoțire al materialului lemnos își păstrează valabilitatea, așa încât transportul bunurilor poate avea loc în condițiile legii, fără a se putea afirma, în mod just, că ar fi vorba despre termenul în care poate sau trebuie îndeplinit un act de procedură, termen care prezintă întotdeauna legătură cu un proces aflat pe rolul instanței sau care urmează a fi declanșat, ceea ce nu este cazul în situația specifică a termenului de 72 de ore la care trimite art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010. Prin urmare, este de apreciat că, în mod contrar celor susținute de către petent, în cauza de față durata de valabilitate a avizului de însoțire nu poate fi determinată prin aplicarea art. 181 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) raportat la art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., care se referă, în mod exclusiv, la termenele procedurale, mai ales că legiuitorul individualizează, în mod concret, momentul de la care trebuie calculată perioada de valabilitate a documentului justificativ, având în vedere, în art. 19 alin. (1) lit. e), data și ora plecării transportului, așa cum sunt consemnate în avizul de însoțire. Ca atare, în condițiile în care momentul astfel consemnat a fost 06.02.2014, ora 13.00 ( f. 5 ), trebuie apreciat că numai prin raportare la acea dată de pornire se determină durata de valabilitate a documentului, or în prezentul litigiu, la momentul controlului din 10.02.2014, ora 12.40 ( f. 4 și 12 ), termenul de 72 de ore era deja împlinit, așadar fapta reproșată petentului există și îi este imputabilă, fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției imputate. În acest context, instanța reiterează împrejurarea că nu pot primi aplicare dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., termenul trebuind a fi calculat prin referire la data și ora plecării transportului, menționate în avizul de însoțire și nu prin raportare la ora zero a zilei următoare, cum se întâmplă în ipoteza termenelor procedurale și, pe de altă parte, nu poate fi negat că, spre deosebire de cele susținute de petent, nici în situația termenelor procedurale pe ore nu sunt susceptibile a fi aplicate dispozițiile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., care se referă, în mod exclusiv, la ultima zi a unui termen, ce cade într-o zi nelucrătoare, când operează prorogarea, și nu la termenele pe ore, fiind evident că, într-un asemenea caz, nu poate fi incidentă prelungirea duratei termenului, aceeași fiind concluzia și în legatură cu prevederile art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., invocate de petent, care privesc, în același mod relevat anterior, doar termenele procedurale stabilite pe zile, săptămâni, luni sau ani, deci nu pe ore, în sensul art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În fine, este de reliefat că, având în vedere însăși natura avizului de însoțire a materialului lemnos, respectiv document care atestă proveniența legală a acestuia, pe durata transportului, este evident că ar fi lipsită de orice rațiune determinarea valabilității sale conform principiilor aplicabile termenelor procedurale, în condițiile în care, în mod obișnuit, transportul mărfurilor se efectuează în mod unitar și continuu, de la punctul de plecare și până la destinație, fără a prezenta importanță că, în mod concret, una sau alta din zilele în care acesta urma a fi realizat sunt nelucrătoare în sensul art. 181 alin. (2) din C. proc. civ. Pe de altă parte, nici pretinsa confuzie legată de data încărcării materialului lemnos și plecării transportului nu poate fi în măsură a contura o altă concluzie, câtă vreme, potrivit art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010, data și ora ce trebuie luate în considerare sunt cele inserate în avizul de însoțire, or în cauză acestea sunt 06.02.2014, ora 13.00 ( f. 5 ), după cum s-a arătat și anterior. Cât privește pretinsa discriminare la care se trimite în cuprinsul plângerii precizate ( f. 18 ), instanța constată că susținerile în acest sens sunt neîntemeiate, neputându-se discuta despre o situație similară față de cea luată în considerare de către petent, atâta timp cât art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 171/2010 stabilește, în mod explicit, momentul de la care urmează a fi determinată valabilitatea avizului de însoțire și, pe de altă parte, natura termenelor la care se face referire este, evident, distinctă.
Concluzionând, instanța constată că procesul verbal dresat este temeinic și legal, criticile formulate fiind neîntemeiate, petentul fiind responsabil de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Din această perspectivă, este totuși de reținut că în cauza de față fapta reproșată este susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în prezentul litigiu, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că, față de modalitatea în care este reglementată de legiuitor procedura soluționării plângerii contravenționale sau raportat la recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentului ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu rezolvarea plângerii este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, având însă în vedere ansamblul mijloacelor de probă administrate nemijlocit în fața sa, în condiții de contradictorialitate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat cǎ, în materia unor delicte frecvent întâlnite, aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme, în alte condiții, s-ar ajunge la situația în care unele fapte nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ). Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petentul a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale, însă aceste garanții nu pot primi aplicare în etapa prealabilă sesizării instanței, la momentul încheierii procesului verbal de organul administrativ, învestit cu atribuții de sancționare a faptelor calificate de legiuitor ca atare. Mai mult decât atât, indiferent de împrejurarea cǎ actul de constatare servește drept mijloc de probǎ, aceasta nu presupune cǎ, în mod iremediabil, ar fi prejudiciat dreptul la apǎrare al petentului ori cǎ acesta s-ar fi aflat în imposibilitatea efectivǎ de a face dovada unei stǎri de fapt diferitǎ fațǎ de cea reținutǎ în procesul verbal contestat, câtă vreme în fața instanței petentul a avut posibilitatea de a administra probe cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal, solicitările în probațiune fiind desigur supuse aprecierii instanței sub aspectul utilității, conform art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., or în cauzǎ s-a demonstrat cǎ situația de fapt consemnată de agentul constatator corespundea fidel celei reale, după cum s-a relevat și anterior.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda aplicată de către agentul constatator a fost stabilită prin orientarea la minimul amenzii stabilite de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, din această perspectivă neputându-se critica modalitatea în care s-a realizat procesul de individualizare. În al doilea rând, nu poate fi negat că fapta imputată petentului prezintă în sine un grad ridicat de pericol social, date fiind și limitele speciale ale sancțiunii, așa cum sunt stabilite prin norma de incriminare și ținând seama de natura valorilor sociale protejate. În al treilea rând, față de circumstanțele concrete în care fapta a fost comisă, respectiv în condițiile în care controlul a avut loc la 10.02.2014, iar în avizul de însoțire era consemnată data plecării transportului ca fiind 06.02.2014, ora 13.00, instanța apreciază că s-a realizat o justă individualizare a sancțiunii de către agentul constatator, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În consecință, ținând seama de ansamblul elementelor anterior redate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru, respectiv onorariul avocatului. Referitor la prezentul litigiu, este de reținut că plângerea promovată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, or în asemenea condiții, cum petentul se află în culpă procesuală, trebuie concluzionat că acesta nu poate obține plata cheltuielilor de judecată solicitate, constând în taxa judiciară de timbru ( f. 3 ) și onorariul avocatului ( f. 25 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată și precizată de către petentul B. C., CNP_, cu dom. în Cluj N., .. 11, jud. Cluj, împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 10.02.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.
Menține în întregime procesul verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
02.06.2014 - 4 ex.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9758/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9345/2014. Judecătoria... → |
|---|
