Plângere contravenţională. Sentința nr. 5618/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5618/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 22711/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.5618/2014
Ședința publică din data de 30 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul VICAȘIU G. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ - POLIȚIA MUNICIPIULUI CLUJ-N., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se prezintă reprezentanta petentului, avocat Andaluna I. B., în substituirea avocat M. A. C., martora Vicașiu M., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În temeiul art.321 NCPC, instanța procedează la audierea martorei Vicașiu M.,, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar la fila 40.
La interpelarea instanței, reprezentanta petentului arată că nu mai are alte cereri de formulat, cu excepția înscrisurilor depuse la dosar în probațiune a căror încuviințare o solicită.
În temeiul art.255 alin.1 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în temeiul art.394 C.pr.civ., închide faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei petentului asupra fondului cauzei.
Reprezentanta petentului solicită instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, în sensul anulării procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit de către intimat. Învederează instanței că din mențiunile arătate în plângerea contravențională coroborat cu declarația martorei audiate la acest termen de judecată rezultă că starea de fapt este cu totul alta față de ceea ce s-a consemnat în cuprinsul procesului-verbal. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțarea hotărârii.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 27.09.2013 in dosar nr._, petentul V. G. a solicitat, in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 18.09.2013 de catre intimat.
In motivarea plangerii, petentul a aratat in esenta ca, desi a fost oprit in trafic pentru a trecut pe culoarea galben a semaforului, in procesul-verbal s-a mentionat ca acesta ar fi trecut pe culoarea rosu. Astfel a trecut pe culoarea galben, intrucatnu ar fi putut opri in conditii de siguranta, deoarece culoarea semaforului s-a schimbat din verde in galben in momentul cand a ajuns in dreptul lui, iar carosabilul era umed. S-a mai sustinut ca agentul constatator se afla la o distanta de aproximativ 250 m de intersectie, fapt pentru care a fost sanctionat mai mult in baza unei presupuneri, decat a unei fapte constatate in realitate.
In drept, plangerea a fost intemeiata pe prevederile OG nr. 2/2001.
Plangerea a fost introdusa in termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 si a fost legal timbrata.
Au fost depuse inscrisuri-f.5-8.
Prin intampinare, intimatul I.P.J. CLUJ a solicitat respingerea plangerii si mentinerea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ca fiind temeinic si legal incheiat.
In motivarea intampinarii, intimatul a aratat ca procesul-verbal contestat contine toate elementele prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 16 si art. 17 din OG nr. 2/2001, ca agentul constatator a respectat prev. art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, ca procesul-verbal de contraventie se bucura de o prezumtie de legalitate in sensul ca face intotdeauna dovada pana la proba contrara. De asemenea, intimatul a aratat ca se opune unei eventuale solicitari de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevazute de art. 315 alin.1 C.p.c. si se opune administrarii oricaror probe cu caracter extrajudiciar, intrucat acestea nu respecta principiul contradictorialitatii si al nemijlocirii probelor in procesul civil. Intimatul a reliefat ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie si face intotdeauna dovada pana la proba contrarie, astfel incat sarcina probei revine petentului, nu intimatului. A fost anexat istoricul contraventional al petentei.
In drept, s-au invocat prev. art. 196 alin.1, 205-206, 249, 233, 315 alin.1 C.p.c, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar precum si cu martora V. M..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr_ incheiat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, petentul V. G. a fost sanctionat cu amenda contraventionala in suma de 320 lei si retinerea permisului de conducere, retinandu-se ca la data de 18.09.2013, ora 01.48, in Cluj-N., a condus autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, pe . . la intersectia cu . respectat ntru auto.semnificatia culorii rosii a semaforului electric
Procesul-verbal a fost semnat de petent cu mentiunea ca in dreptul semaforului culoarea era galben, nu rosu si ca s-a schimbat culoarea din verde in galben cand era in dreptul lui.
Sub aspectul legalitatii procesului-verbal atacat, instanta observa ca dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003. In consecinta, instanta apreciaza că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului, fapt care implică dreptul contravenientului de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.
Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr_/18.09.2013 a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu. De altfel, nici plangerea contraventionala nu vizeaza legalitatea procesului-verbal, ci temeinicia acestuia.
Analizand temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanta constata ca audiata in cauza, martora V. M. a declarat ca la momentul trecerii prin dreptul semaforului, acesta indica culoarea galben, schimbandu-se imediat din culoarea verde. Agentul constatator nu a negat initial ca petentul ar fi trecut pe culoarea galben, ulterior in procesul-verbal, mentionandu-se ca a trecut la culoarea rosu.
Astfel, constata ca exista dubii semnificative cu privire la culoarea semaforului la momentul trecerii, cu atat mai mult cu cat, astfel cum sustin petentul si martora, agentul constatator se afla la o distanta considerabila de semafor, in partea din spate a acestuia, neavand cum sa vada culoarea la momentul trecerii vehiculului.
F. de aceasta, apreciind ca dubiile trebuie interpretate in favoarea contravenientului, instanta va admite plangerea contraventionala si va anula procesul-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plangerea contraventionala formulata de petentul V. G., dom. in Cluj-N., ., . in contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neintemeiata.
Anuleaza procesul-verbal . nr._/18.09.2013.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2014.
JUDECATOR, GREFIER,
C. I. C. M.
Red./Dact./c.i./4 ex./04.06.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7338/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 931/2014.... → |
|---|








