Plângere contravenţională. Sentința nr. 6837/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6837/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 37/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6837/2014
Ședința publică din 27.06.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii în plângerea contravențională formulată de petentul B. I. F. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 18.12.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și intervenientul forțat I. O. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 11.06.2014, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul B. I. F., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a solicitat instanței să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/18.12.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că starea de fapt nu corespunde realității, întrucât în data de 20.11.2012 a fost implicat într-un accident rutier și deși a încercat să-i ofere polița de asigurare celuilalt conducător auto, acesta l-a amenințat, refuzând orice înțelegere.
Ulterior, la data de 18.12.2012 a fost citat la poliție, iar în urma declarațiilor date i-a fost rificat permisul de conducere.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal atacat (f. 4), cartea de identitate (f.5), dovada de circulație (f.6) și a solicitat audierea martorei T. K..
Plângerea a fost scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și de timbru judiciar conform art. 1 din O.G. nr. 32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la data de 26.02.2013 intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
În motivare intimatul a arătat că procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001.
Totodată, sub aspectul temeiniciei, a mai arătat că sancțiunea contravențională a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, cu respectarea art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, raportat la fapta contravențională săvârșită, gradul de pericol social și circumstanțele personale ale petentului.
A mai precizat că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator cu propriile simțuri, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
În drept a invocat dispozițiile Codului de Procedură civilă, ale OG nr. 2/2001, ale OUG nr. 195/2002, art. 12 din Legea nr. 218/2002.
În probațiune intimatul a depus istoricul contravențional al petentului (f.11-13), declarații (f.14-16).
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/18.12.2012 (fila 4) întocmit de către agentul constatator M. M., din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M. - Poliția Municipiului Cluj N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și cu avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002 și art. 79 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că, la data de 20.11.2012, ora 11:45, acesta a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ în Piața Ș. cel M. și la schimbarea direcției de mers a acroșat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de numitul I. O. A.. De asemenea, fiind implicat într-un accident rutier cu pagube materiale, nu s-a prezentat la poliție în termen de 24 ore.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent, aceasta precizând că nu are mențiuni față de conținutul procesului verbal.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, instanța, având în vedere și prevederile art. 1171 Cod civil, reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar, în virtutea art. 129 alin. 1 din codul de procedură civilă și a art. 1169 din Codul civil, pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Astfel, în cauzele I. P. contra României și N. G. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării, de unde rezultă faptul că nici prezumția de nevinovăție și nici prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție nu au caracter absolut, în același sens pronunțându-se Curtea și în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. ( cauza Bosoni contra Franței).
Mai mult, instanța apreciază că raportat la prevederile OG 2/2001 care constituie dreptul comun aplicabil în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal este justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte cu o frecvență mare și de asemenea se încadrează în limite rezonabile având în vedere caracterul acesteia de prezumție relativă precum și garanțiile instituite de art. 16 și art. 17 OG 2/2001.
Totodată, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța are în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I. P. c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Astfel, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 1169 cod civil potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu 4-5 puncte amendă nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
De asemenea, potrivit art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. Încălcarea acestei obligații constituie contravenție, potrivit art. 100 alin. 3 lit. g din același act normativ, și se sancționează cu 4-5 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Din analiza probelor depuse de către Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, respectiv a declarațiilor conducătorilor celor două vehicule implicate în accident, instanța constată că în ziua de 20 noiembrie 2012, numitul I. O. A. a declarat în fața agentului constatator că a fost acroșat în trafic de conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, în timp ce circula dinspre Piața A. I. spre Piața C. (fila 16). Acesta a mai declarat că, la momentul incidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism, după ce a oprit, i-a spus acestuia că mașina sa nu este avariată, și a părăsit locul faptei.
În ceea ce îl privește pe petentul B. I. F., acesta a dat o declarație referitoare la accidentul menționat în data de 18 decembrie 2012 (fila 14), menționând că în data de 12 noiembrie 2012, circulând dinspre Piața Ș. cel M. spre Calea Turzii, la schimbarea benzii de circulație, a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
De asemenea, deși petentul a solicitat audierea martorei T. K., persoană care s-ar fi aflat la momentul producerii accidentului în autoturism alături de el, instanța reține că la dosarul cauzei a fost depusă și o declarație scrisă întocmită de numita T. K. în fața agentului constatator, în calitate de proprietar al autoturismului condus de petent (fila 15), potrivit căreia în data de 20 noiembrie 2012 a împrumutat autoturismul petentului și a fost anunțată de acesta după producerea accidentului.
Se poate constata astfel că cele două declarații ale conducătorilor auto implicați se coroborează cu mețiunile procesului verbal, iar petentul nu a propus alte probe în susținerea plângerii contravenționale formulate, necontestând în esență cele două fapte contravenționale reținute în sarcina sa. Mai mult, petentul a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu are obiecțiuni față de cele consemnate de agentul constatator, astfel încât orice revenire a acestuia asupra poziției sale de recunoaștere și conștientizare a faptei trebuie privită cu reticență.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptelor contravenționale reținute în sarcina petentului respectiv cele prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 și art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, iar conduita acestuia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului verbal . nr._/18.12.2012 nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de veridicitate și autenticitate instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elveției) și că, față de conținutul juridic al faptelor, și circumstanțele personale ale contravenientului, care nu se află la prima abatere de la regimul circulației rutiere (conform istoricului contravențional de la filele 11-13), sancțiunea contravențională a amenzii, stabilite la suma de 280 lei, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea acesteia sau înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată pentru fapta contravențională prevăzută de art. 79 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 instanța reține că petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, astfel că nu se pune problema unei eventuale individualizări sub acest aspect.
Raportat la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002, instanța apreciază că este una proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, ținând seama că neprezentarea la poliție pentru declararea accidentelor rutiere este o faptă cu grave repercursiuni sub aspect social și econimic, această sancțiune nefiind condiționată de producerea unui rezultat vătămător în dauna vreunei persoane, contravenția reținută în sarcina petentului fiind una de pericol.
Față de toate aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal . nr._/18.12.2012 atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea formulată de petentul B. I. F. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/18.12.2012, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea numitei I. O. A. în calitate de succesoare a intervenientului I. O. A. de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere faptul că defunctul intervenient I. O. A. a fost introdus din oficiu în cauză, fiind reprezentat în fața instanței prin avocat, față de solicitarea expresă a succesoarei sale în drepturi instanța va admite în parte cererea formulată, apreciind că, față de cuantumul onorariului avocațial solicitat se impune reducerea acestui, pentru următoarele considerente:
Pentru început, instanța reține că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse si sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală a celeilalte părți, ceea ce înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul, cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv iar sancțiunea care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Reducerea cuantumului în care urmează a fi suportate, de către partea aflată în culpă procesuală, cheltuielile de judecată făcute de către partea adversă, constituie, în legătură cu onorariul avocațial, o formă de angajare indirectă a răspunderii civile delictuale a titularului cererii privind cheltuielile de judecată, sub aspectul exercițiului abuziv al dreptului acestuia de a solicita cheltuielile de judecată.
În lumina dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța beneficiază de prerogativa de a micșora onorariile avocaților, ori de câte ori va constata motivat că sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Această posibilitate acordată instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În prezenta cauză, instanța reține că reducerea onorariului avocațial în cuantum de 1000 de lei solicitat de către intervenienta I. O. A. se impune în raport de următoarele elemente: obiectul și complexitatea cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților, durata cazului, timpul si volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit.
Astfel, în privința complexității cauzei, instanța constată că aceasta este una simplă, care nu necesită utilizarea unor elemente deosebite de drept, durata procesului a fost relativ scurtă, fiind determinată în principal de chestiuni litigioase privind calitatea de moștenitori a defunctului I. O. A.. Totodată, nu a fost necesară conlucrarea cu experți sau alți specialiști și nici efectuarea unor calcule ori administrarea altor probe decât înscrisuri, astfel că un onorariu ridicat la suma solicitată nu este justificat.
În continuare, instanța reține că aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă nu afectează în nici un fel contractul de asistență juridică care își produce pe deplin efectele între părți ci instanța doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea adversă. Această soluție este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta considerând cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, că „ acestea urmează să fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil „, având în vedere rolul judecătorului în desfășurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii depuse de avocat (cauza Nielsen si Johnsen împotriva Norvegiei, cauza S. si Pârcalab împotriva României, cauza Almeida, Garret si alții contra Portugaliei).
Având în vedere situația din prezenta cauză precum și motivele expuse mai sus, instanța reține că intervenienta și-a încălcat obligația de a-și exercita drepturile cu bună-credință, prin solicitarea unui onorariu avocațial disproporționat raportat la natura litigiului, această faptă atrăgând răspunderea civilă delictuală. Diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti petentul reprezintă tocmai prejudiciul suferit de către petent ca urmare a abuzului de drept săvârșit de către intervenientă.
Pentru aceste considerente instanța va obliga petentul la plata către intervenienta I. O. A. a sumei de 400 lei reprezentând onorariu avocațial, urmând a respinge pretențiile intervenientei pentru diferența de 600 lei ca neîntemeiate.
Totodată, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul B. I. F., cu domciliul în ., județul Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj și cu intervenientele I. O. A., cu domiciliul procesual ales în Cluj N., .. 1, jud. Cluj și V. S. M., cu domiciliul în Cluj N., .. 7, . în calitate de moștenitoare ale defunctului I. O. A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/18.12.2012.
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/18.12.2012 încheiat de agenți constatori din cadrul intimatului ca fiind legal și temeinic.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă petentul la plata către intervenienta I. O. A. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile intervenientei I. O. A. de acordare a diferenței onorariului de avocat în sumă de 600 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/20.03.2015/Red.I.G.D./Tehnored.IG.D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5961/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
