Plângere contravenţională. Sentința nr. 9979/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9979/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 10579/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9979/2014

Ședința publică de la 03.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta L. SRL și pe intimatul M. C.-N. DIRECTIA POLITIA LOCALA -SERVICIUL ORDINE PUBLICA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru societatea petentă av. G. H. M. în substituirea av. T. S., cu delegație de substituire la fila 46 din dosar, lipsă fiind intimata. Se mai prezintă martorul asistent T. G. M. D., legitimat cu CI . nr._, eliberată de SPCLEP C.-N., la data de 03.08.2010, având CNP_.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La interpelarea instanței, reprezentantul petentei arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunerea de probe.

Reprezentantul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanța pune în discuție încuviințarea probei cu martorul asistent.

Reprezentantul petentei arată că nu se opune.

În temeiul art. 255 și art. 260 Noul Cod de procedură civilă, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța urmează să încuviințeze proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială privind audierea martorului asistent.

Sub prestare de jurământ s-a trecut la audierea martorului prezent, declarația acestuia fiind consemnată la dosar la fila 47.

Constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii contravenționale. Arată că fapta consemnată în procesul verbal de contravenție este greșit încadrată, confuzie care generează prejudicii societății petente. Cu privire la cuprinsul actului constatator arată că lipsește descrierea în concret a faptei cu indicarea tuturor împrejurărilor. Precizează că acest aspect este deosebit de important, cu mențiunea că nu se cunoaște unde se afla agentul constatator la momentul constatării și nici nivelul de zgomot despre care se pretinde că ar fi depășit limita legală.

Apoi, arată că există la dosarul cauzei o adresă emisă de Primărie, din care rezultă că nivelul de zgomot era sub limita legală. Precizează că această adresă este singura dovadă concretă, iar susținerile martorului nu sunt probate cu alte înscrisuri. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Instanța în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. sub nr._, la data de 19.05.2014, petenta L. SRL, prin avocat T. S., cu împuternicire avocațială la fila 11 din dosar, a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ în principal anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.04.2014, iar în subsidiar reindividualizarea sancțiunii contravenționale.

În motivare, petenta arată, în esență, că starea de fapt nu corespunde realității, că nu s-a indicat actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, că fapta nu constituie contravenție, nu s-au respectat dispozițiile art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, că nu s-au efectuat măsurători sonometrice pentru stabilirea intensității zgomotelor, că au fost încălcate dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, în sensul că nu a fost descrisă fapta, că sancțiunea nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 61/1991 și OG nr. 2/2001.

În dovedire, s-a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 12-13).

Cererea a fost legal timbrată (fila 10).

La data de 04.06.2014, intimata a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură întâmpinare (filele 18-23), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 C. proc.civ.

În probațiune, s-au depus înscrisuri (filele 24-30).

La data de 30.06.2014, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 35-39), prin care a reiterat motivele de nelegalitate și netemeinicie din plângerea introductivă.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (fila 40).

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul asistent T. G. M. D. (fila 47).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 27.04.2014 a fost întocmit de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.04.2014 (fila 24), prin care i s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 punctul 26 și sancționată de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1991 republicată, constând în aceea că în data de 27.04.2014, în jurul orelor 01.00, s-a constatat faptul că la adresa din C.-N., ., județul C. funcționează petenta, care desfășoară activitate de baruri, tulburând liniștea locatarilor din imediata vecinătate, prin folosirea instrumentelor muzicale la intensitate mare.

Contravenienta a refuzat semnarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, acest aspect fiind constatat de martorul asistent T. G. M. D..

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.

Sub aspectul pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 alin. (1) OG nr. 2/2001, instanța reține că precizarea în cuprinsul procesului verbal a mențiunilor privitoare la data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția (…) este obligatorie.

Astfel, față de prevederile anterior menționate coroborate cu cele ale art. 17 OG nr. 2/2001, care prevăd în mod expres și limitativ cauzele de nulitate absolută ale procesului verbal, instanța reține că lipsa mențiunilor prevăzute sau indicarea greșită a acestor mențiuni (care echivalează cu lipsa lor) atrage o nulitate virtuală și relativă a procesului verbal.

În aceste condiții, vătămarea suferită de către petentă trebuie dovedită, iar nulitatea își va produce efectele numai în măsura în care vătămarea nu poate fi înlăturată altfel.

Deși sarcina dovedirii existenței unei vătămări determinată de lipsa mențiunilor cerute de art. 16 alin. (1) OG nr. 2/2001 îi aparține petentei, instanța reține că din probatoriul de la dosar nu reiese dovada vătămării.

Cu privire la indicarea temeiului juridic al contravenției reținută în sarcina petentei, instanța constată că în cuprinsul procesului verbal atacat s-a indicat că fapta săvârșită este prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, în condițiile în care textul de lege incident este art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 și s-a indicat că fapta este sancționată de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1991 republicată, în condițiile în care textul corect este art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1991 republicată.

Cu toate acestea, câtă vreme procesul verbal descrie fapta de o manieră încât să nu existe dubii în privința încadrării în drept, instanța poate suplini acest viciu prin stabilirea temeiului juridic, chiar dacă acesta lipsește cu desăvârșire din cuprinsul procesului verbal.

În legătură cu susținerile petentei în sensul că fapta nu a fost descrisă în mod corespunzător, instanța apreciază că acesta se află în eroare cu privire la regimul juridic al nulității aplicabil.

Astfel, dacă dispozițiile art. 16 alin. (1) OG nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea relativă lipsa mențiunilor privitoare la descrierea faptei contravenționale, dispozițiile art. 17 din același act normativ sancționează cu nulitatea absolută, de această dată, lipsa mențiunilor referitoare la fapta săvârșită.

În consecință, legiuitorul stabilește sancțiunea nulității necondiționată de dovedirea unei vătămări numai în ipoteza în care lipsesc cu desăvârșire mențiunile privitoare la fapta săvârșită, în sensul că nu se poate stabili care este contravenția care a stat la baza răspunderii contravenționale.

Neindicarea în mod corespunzător sau indicarea succintă a faptei contravenționale reținută în sarcina contravenientei atrage nulitatea condiționată de vătămare, respectiv nulitatea relativă în condițiile art. 16 alin. (1) OG nr. 2/2001.

Analizând conținutul procesului verbal criticat de la fila 24, instanța apreciază că s-a făcut o descriere concisă și suficientă a contravenției reținută în sarcina petentei. Nu se poate imputa intimatei că nu a înțeles să folosească o altă descriere decât cea făcută prin însăși actul sancționator.

Chiar dacă s-ar considera că aceste dispoziții legale au fost încălcate, instanța apreciază că din ansamblul probator de la dosar nu reiese dovada unei vătămări suferită de către petentă prin lipsa unei descrieri detaliate a contravenției reținută în sarcina sa.

Mai mult, dacă s-ar admite că petenta ar fi făcut dovada unei vătămări, instanța apreciază că sancțiunea nulității ar fi putut fi acoperită în cadrul acestei proceduri.

În consecință, instanța apreciază că nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 cu privire la acest aspect.

Reținând o descriere suficientă a faptei, instanța apreciază că se poate stabili dincolo de orice dubiu textul de lege sancționator, fără a se putea reține vreo vătămare adusă petentei în acest sens.

În ceea ce privește celelalte critici sub aspectul neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța reține că petenta nu a făcut dovada unei vătămări care să atragă nulitatea procesului verbal.

În consecință, instanța va respinge motivul de nulitate ca neîntemeiat.

Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În consecință, instanța constată că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acesteia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007, simplele sale susțineri neputând face dovada în contra constatărilor ex propriis sensibus ale agentului constatator.

Instanța reține că mențiunile procesului verbal . nr._/27.04.2014 (fila 24) se coroborează cu declarația martorului asistent T. G. M. D. (fila 47), în sensul că la data de 27.04.2014, ora 01.00 noaptea, în apartamentul nr. 5 din C.-N., ., județul C., se auzeau zgomote puternice și se simțeau vibrații puternice care proveneau din clubul de la aceeași adresă, ., aparținând petentei.

Deși nivelul de intensitate al zgomotelor nu a fost stabilit prin măsurători, instanța apreciază că în cazul contravenției prevăzută de art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 republicată, constatările ex propriis sensibus ale agentului constatator sunt suficiente pentru a se putea reține răspunderea contravențională. Mai mult, aceste constatări au fost confirmate de martorul asistent cu ocazia audierii în cauză.

În ceea ce privește adresa de la fila 40 din dosarul cauzei, instanța apreciază că aceasta nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării prezentei plângeri contravenționale, câtă vreme procesul verbal sancționează o fapta constatată la data de 27.04.2014, iar adresa face referire la un control efectuat în data de 10.05.2014.

În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.

Față de ora săvârșirii contravenției, respectiv în jurul orelor 01.00, raportat la împrejurarea că fapta prezintă un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere convingerea instanței că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru ca petenta să respecte pe viitor dispozițiile legale încălcate, instanța apreciază că nu se justifică reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate.

Față de prevederile art. 453 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, instanța va respinge cererea accesorie a petentei privitoare la cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta L. SRL, cu sediul procesual ales în C.-N., ., etaj III, județul C., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C.-N., ., județul C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.04.2014, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.04.2014.

Respinge cererea accesorie a petentei privitoare la cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul C. – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 03 octombrie 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. PAVELMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./13.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9979/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA