Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 32/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 34220/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILA NR. 32/2014
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. S.
Ministerul Public prin Procuror I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta G. DE J. MOBILA CLUJ N. in contradictoriu cu intimata G. A. M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa parților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin Încheierea de ședință din data de 05.12.2012 prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 155 indice 1 Cod proc. civ. și față de data săvârșirii ultimului act de procedura, constată că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură al procesului, motiv pentru care instanța invoca din oficiu, excepția perimării.
Reprezentanta Ministerului Public solicita admiterea excepției perimării acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile înaintată de către pe petenta G. DE J. MOBILA CLUJ N. in contradictoriu cu intimata G. A. M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2011;
Având in vedere că urmare a verificării actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.12.2012 de când cauza a fost suspendată in baza art. 155 indice 1 Cod proc. civ. întrucât petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței respectiv de a realiza procedura de citare a intimatei prin publicitate, deși a fost citată cu această mențiune, si că dosarul a rămas in nelucrare mai mult de 1 an din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar și in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare mai mult de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având in vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de 1 an, instanța urmează a admite excepția si a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția si in consecința constata perimata cererea formulata de petenta G. DE J. MOBILA CLUJ N. in contradictoriu cu intimata G. A. M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțata in ședința publica din 08.01.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
N. F. B. A. ȘEROMOV
Red.Dact/N.F.B./2 ex/08.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2014.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6900/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








