Rezoluţiune contract. Sentința nr. 874/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 874/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 45602/301/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 874/2014

Ședința publică de la 31.01.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra cauzei civile privind pe reclamanta O. A. și pe pârâta ., având ca obiect rezoluțiune contract.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței, la data de 30.01.2013, concluzii scrise formulate de către pârâta cauzei, iar la data de 28.01.2014, concluzii scrise formulate de către reclamanta cauzei.

Se constată că dezbaterea pe fond a avut loc în ședinta publică din 24.01.2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța a amânat pronunțarea pentru prezenta dată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._ la data 18.12.2012, reclamanta A. O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . :

  • Rezoluțiunea contractului de furnizare de produse din data de 05.11.2012,
  • Obligarea pârâtei la restituirea prețului de 10.156 euro plus TVA 2.437,44 euro, reprezentând contravaloare imprimantă Aficio SP C820DN, Print A3, toner CMYK 250 gr, developere CMYK,
  • Obligarea pârâtei la plata daunelor-interese,
  • Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de furnizare de produse nr. 62/05.11.2012, că a achitat cu OP nr. 01/19.10.2012 50% din valoarea prețului imprimantei menționată mai sus, cu titlu de avans, urmând ca de la această dată să curgă termenul de livrare de două săptămâni, care se împlinea la data de 02.11.2012, că la data de 06.11.2012 a primit în format electronic o adresă din partea pârâtei prin care i se solicita plata diferenței de preț pentru a se putea continua procedura de livrare a produsului, că a primit factura aferentă și contractul de furnizare de produse care trebuiau timise împreună cu produsul, că la data de 19.11.2012 s-a livrat imprimanta, că aceasta din urmă prezenta mai multe vicii, în sensul că este un produs second-hand, cu un număr total de 52.732 de pagini imprimate, fără ambalaj original, cu zgârieturi, care nu corespunde cu modelul comandat, că tonerele erau goale în întregime, că nu avea manual de utilizare și nici certificat de conformitate.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 1549, art. 1635, art. 1702 C.civ.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 7-34 d.d.).

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta ., prin avocat P. A. C., cu împuternicire avocațială la fila 44 d.d., a depus întâmpinare la data de 19.03.2013 (filele 37-41 d.d.), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, se arată că livrarea imprimantei s-a făcut în conformitate cu condițiile contractuale stabilite prin contractul de furnizare de produse din data de 05.11.2012, că potrivit convenției livrarea se face după plata în întregime a prețului produsului, că imprimanta a fost livrată nouă, că s-a încercat rezolvarea amiabilă a incidentului, că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 7, art. 115 C.proc.civ., art. 1350, art. 1530, art. 1534 C.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 49-57 d.d.).

La data de 28.03.2013, reclamanta A. O. a depus la dosarul cauzei « concluzii scrise » prin care a solicitat respingerea excepției invocată de către pârâtă și a învederat că nu a semnat niciodată contractul de furnizare de produse nr. 62/05.11.2012 (filele 58-59 d.d.).

Prin sentința civilă nr. 5168/01.04.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judeătoriei Cluj-N. (fila 62 d.d.).

S-au depus înscrisuri în probațiune de către reclamanta A. O. la data de 30.05.2013, (filele 7-24), la data de 15.11.2013 (filele 41-54), respectiv la data de 24.01.2013 (filele 57-65).

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar, proba cu interogatoriul reclamantei A. O. (filele 38-39).

S-au depus concluzii scrise de către reclamantă la data de 28.01.2014, respectiv de către pîrâtă, la data de 30.01.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului,, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, având în vedere succesiunea de legi în timp până la momentul pronunțării prezentei, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile Noului Cod civil, în temeiul art. 6 alin. (5) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.

În drept, instanța reține că potrivit art. 1.549 C.civ., dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin. Rezoluțiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părți a obligației nu atrage rezoluțiunea contractului față de celelalte părți, cu excepția cazului în care prestația neexecutată trebuia, după circumstanțe, să fie considerată esențială. Dacă nu se prevede altfel, dispozițiile referitoare la rezoluțiune se aplică și în cazul rezilierii.

Conform, art. 1550 alin. (1) C.civ., rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită.

Instanța reține că în privința contractelor cu executare uno ictu, creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate, însă dreptul la reducerea proporțională a prestației sale dacă, după împrejurări, aceasta este posibilă, iar dacă reducerea prestațiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune-interese, conform art. 1551 C.civ.

Instanța reține că pentru a se putea dispune rezoluțiunea judiciară, reclamanta trebuie să facă dovada îndeplinirii următoarelor condiții cumulative: să existe o neexecutare, chiar și parțială, dar suficient de importantă, a obligației asumată de către ceallată parte a contractului sinalagmatic, neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului ei, debitorul să fi fost pus în întârziere, neexecutarea să nu se datoreze părții care solicită rezoluțiunea.

Din coroborarea înscrisurilor de la dosarul cauzei cu interogatoriul încuviințat și administrat reclamantei (filele 38-39), instanța reține că în fapt, în urma acceptării de către reclamantă a ofertei nr. 740/16.10.2012 propusă de către pârâta . (filele 10-11 d.d.), având ca obiect vânzarea și livrarea de către pârâtă în favoarea reclamantei a unei imprimante Aficio SP C820DN, Print A3, toner CMYK a câte 250 gr, developere CMYK pentur prețul de 10.000 euro, cu termen de livrare de 30 de zile de la achitarea avansului de 50% din valoarea produsului, s-a emis de către pârâtă factura fiscală . nr. 0529/18.10.2012, pentru suma de 28.360,04 lei, reprezentând avans imprimantă (fila 12 d.d.).

La data de 19.10.2012, reclamanta A. O. a efectuat plata avansului în favoarea pârâtei, conform ordinului de plată de la fila 13 d.d.

Părțile au convenit încheierea contractului de furnizare de produse nr. 62/05.11.2012 (filele 29-32), conform cu care reclamanta, în calitate de achizitor s-a obligat a efectua plata produselor prin achitarea unui avans de 5.000 euro + TVA la confimarea comenzii conform facturii nr. 0529/18.10.2012, iar restul sumei de 5.156,00 euro + TVA la livrare anticipat.

La data de 06.11.2012 s-a emis de către pârâta . factura fiscală . nr._/06.11.2012, pentru suma de 28.524,46 lei, reprezentând stornare avans imprimantă, contravaloarea imprimantă, hârtie de transfer, lacca spray, spatulă cauciuc (fila 21).

La data de 14.11.2012, reclamanta a efectuat prin ordinul de plată de la fila 15 d.d. plata facturii fiscale . nr._/06.11.2012.

Apare dincolo de orice dubiu că achitarea contravalorii facturii fiscale . nr._/06.11.2012 constituie o acceptare a clauzelor contractului de furnizare de produse nr. 62/05.11.2012, chiar dacă acesta din urmă nu poartă semnătura reclamantei, împrejurare datorată tocmai încheierii convenției între părți aflate la distanță, prin ofertă și acceptarea ofertei, contract care vine să completeze oferta nr. 740/16.10.2012.

Potrivit ofertei nr. 740/16.10.2012 acceptată de către reclamantă (filele 10-11 d.d.), termenul de livrare a imprimantei este de 30 de zile de la achitarea avansului - achitat la data de 19.10.2012.

Instanța reține că livrarea imprimantei s-a realizat la data de 19.11.2012, aspect necontestat în cauză. În consecință, instanța apreciază că livrarea imprimantei s-a realizat în termenul de 30 de zile agreat de părți.

În privința stării fizice și tehnice a imprimantei la momentul livrării, instanța reține din ansamblul probator de la dosar, că reclamanta nu a înțeles să dovedească existența viciilor invocate.

Pentru aceste motive, instanța reține că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a unei neexecutări a obligației contractuale de către pârâtă, neexecutare imputabilă acesteia, sens în care instanța va respinge acțiunea în temeiul art. 1549 și următoarele C.civ. ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cu care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, față de soluția pe care urmează a o pronunța, instanța va respinge cererea accesorie a reclamantei privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea astfel cum a fostformulată de reclamanta A. O., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. L. I., în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 93, județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „P. A. C.”, în Cluj-N., Calea Dorobanților, Clădirea Cluj City Center, nr. 14-16, ., având ca obiect rezoluțiune ca neîntemeiată.

Respinge cererea accesorie privitoare la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 ianuarie 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. POPAMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./05.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 874/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA