Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 19363/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINTA CIVILA NR._/2014

Ședința publică de la 06 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: S. C.

GREFIER: T. P.

S-a luat in examinare actiunea civila formulata de creditoarea M. SRL în contradictoriu cu debitorul ., avand ca obiect somație plată.

La apelul nominal al cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constata ca s-au depus in data de 04.11.2014, de catre creditoare, concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond sunt consemnate în încheierea de sedință din data de 30.10.2014 care face parte integrantă din prezenta când, instanța pentru a acorda posibilitatea parților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru azi, 06.11.2014.

INSTANȚA

Asupra actiunii de fata,

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 05.09.2014 sub dosar cu nr._, creditoarea . a solicitat instantei sa oblige debitorea . la plata sumei de 9706.44 lei reprezentand contravaloarea materialelor achiziționate de la creditoare, la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de_.18 lei, calculate de la scadenta facturilor pana la data de 31.07.2014 si in continuare pana la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecata.

In motivare creditoarea a aratat, in esenta, ca debitoarea avea obligatia de a-i plati bunurile achiziționate in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr. 706/01.07.2011, in termen de 45 de zile de la data livrării si facturarii, obligatie pe care insa nu si-a indeplinit-o, fiind in debit fata de . cu suma de 9706.44 lei, compusa dintr-un rest de plata de 8853.32 lei din factura nr.478/02.08.2011 (in valoare totala de_.16 lei), respectiv contravaloarea facturii nr. 494/14.09.2011 - 853.12 lei.

Arata in continuare ca a notificat de doua ori debitoarea, insa demersul a ramas fara rezultat.

Mentioneaza ca plațile parțiale pe care le-a efectuat debitoarea reprezintă o recunoaștere tacita a creanțelor.

In ceea ce priveste valoarea penalitatilor de intarziere, creditoarea mentioneazaca aceasta este de_.18 lei, calculata de la scadenta facturilor pana la data de 31.07.2014. Potrivit prevederilor contractuale,

In drept, a invocat dispozitiile art. 94 al l., art. 113 alin. 3 art. 116, art. 662, art. 1013-1024 Cod de procedura civila, art. 1270, 1530, 1531, 1535 Cod Civil

In probatiune, a depus insrisuri (f. 6-27).

Cererea a fost legal timbrata cu suma de 200 le, potrivit dovezii de la dosarul cauzei (f. 4).

Prin intampinarea formulata (f. 36-41), debitoarea . a solicitat respingerea cererii introductive, cu cheltuieli de judecată.

In sustinerea acestei pozitii procesuale, debitoarea a invocat excepția lipsei de interes a creditoarei si a inadmisibilitatii cererii, intrucat creditoarea, prin demersul sau judiciar, tinde la obținerea unui titlu executoriu, in contextul in care debitoarea sustine ca exista deja un titlu executoriu cu privire la debitul de baza.

In continuare, debitoarea precizeaza ca, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 706/01.07.2011, capitolul V art. 5.1 privitor la plata prețului, dar si potrivit actului adițional nr. 1 la acel contract, cumpărătorul va plăti facturile prin ordin de plată, bilet la ordin sau filă cec.

Arata ca în cuprinsul ambelor facturi s-a consemnat că modalitatea pe plată agreată de părți pentru plata este prin bilet la ordin. Or, cat timp biletul la ordin reprezintă titlu executoriu, reclamanta nu justifică nici un interes pentru obținerea unui alt titlu executoriu- hotărâre judecătorească- cu privire la debitul de bază pentru plata căruia a fost emis și predat biletul la ordin.

Debitoarea arata ca înainte de scadența celor două facturi de care se prevalează creditoarea, a emis biletul la ordin BO BACX3AA_ pentru suma de 23.853,32 lei, din care suma de 15.279.28 lei reprezintă contravaloarea totală a facturilor nr 478/2011 și 494/2011.

Faptul că a făcut plăți parțiale, în numerar sau prin ordin de plată, nu lipsește de valoare acest instrument de plată aflat în posesia creditoarei, iar aceasta nu are un drept de opțiune, de înlocuire a acestui titlu cu o hotărâre judecătorească, atâta timp cât creditoarei i s-a predat instrumentul de plată pentru achitarea celor două facturi fiscale.

Pe fond, debitoarea invedereaza ca nu sunt intrunite condițiile existentei unei creanțe certă, lichidă și exigibilă, în ceea ce privește suma de 9.706,44 lei, sens in care contractul de vânzare-cumpărare nr. 706/01.07.2011, așa cum rezultă din cuprinsul art. 2.1 din acesta, este un contract-cadru, sens în care prețul nu este expres determinat în contract ci stabilit ulterior, la momentul emiterii facturii.

Caracterul cert și lichid al creanței pretinse nu este dovedit nici prin cele două facturi, intrucat acestea nu au fost semnate de către reprezentantul sau legal, nefiind asadar acceptate la plată.

Factura nr. 494/14.09.2011 în valoare de 853.12 lei nu a fost achitată nici măcar parțial,

iar factura nr. 478/02.08.2011 a fost achitată parțial, respectiv doar pentru suma considerată de reprezentantul legal al debitoarei ca reprezentând prețul de vânzare-cumpărare convenit cu vânzătoarea.

Astfel, arata ca soluționarea litigiului cu privire la pretențiile reclamantei nu se poate realiza pe calea procedurii speciale, sens în care lămurirea stării de fapt, a prețurilor convenite, a mărfurilor livrate, a calității acestora, etc. presupune administrarea de probe incompatibile cu procedura ordonanței de plată, inclusiv proba testimonială cu audierea persoanei care a semnat cele două facturi fiscale.

In ceea ce privește penalitățile de întârziere, invedereaza ca sunt accesorii ale debitului principal, iar acestea nu dobandesc caracter cert prin simpla prevedere a cuantumului acestora în cuprinsul art. 5.2 din contractul de vânzare-cumpărare, atâta timp cât aceeași dispoziție contractuală raportează valoarea de 0,2% și 0,5% a penalităților la numărul de zile întârziere și la suma datorată(sumă care nu este cea pretinsă de către reclamantă și care este contestată de debitoare. Pe de alta parte, arata ca și pentru creanțele accesorii este incidenta obligatia de a emite facturi fiscale.

Intre prejudiciul cauzat reclamantei și reparația pretinsă de această trebuie să existe un echilibru, iar prin clauza privitoare la penalități trebuie să se asigure acoperirea pagubei efectiv cauzată creditorului prin neîndeplinirea la termen a obligației de plată, ori penalitățile în cuantum de 0,5% din valoarea debitului exced prejudiciului care ar putea fi pretins de creditoare pentru întârzierea la plată.

Creditoarea a formulat concluzii scrise.

In temeiul dispozitiilor art. 248 Cod de procedura civila instanta, analizand cu prioritate exceptiile invocate, retine urmatoarele:

La data de 06.12.2013, intre creditoarea ., in calitate de vanzator si debitorea . - cumparator - a intervenit contractul de vanzare-cumparare nr. 706/01.07.2011 (filele 21-22) si actul aditional la acesta, din aceeasi data (f. 23), avand ca obiect marfurile determinate prin actul aditional, pentru pretul de_.32 lei plus TVA, stabilit prin acelasi act aditional.

In temeiul contractului mai sus evocat, creditoarea a emis pe seama debitorei facturile fiscale nr. 470/06.07.2011 si 478/02.08.2011, fiecare pentru suma de 14.426,16 lei (f. 6,8), respectiv nr. 494/14.09.2011, pentru suma de 853,12 lei (f.7). Facturile nr. 470 si 478 au fost semnate de reprezentantul societatii debitoare, mentionat ca atare in cuprinsul contractului de vanzare-cumparare, in persoana ing. S. Titian, iar factura nr. 494 a fost semnata de o persoana numita R..

Prin actul aditional la contractul de vanzare cumparare, partile au stipulat ca plata pretului se va realiza pentru 30% din valoare in numerar sau prin ordin de plata, bilet la ordin sau fila CEC, iar pentru diferenta de 70% prin bilet la ordin sau fila CEC.

In cuprinsul facturilor nr. nr. 478 si 494 s-a mentionat ca se achita prin bilet la ordin.

La data de 08.07.2011, intre cele doua societati a fost incheiat procesul verbal de predare-primire cu nr. 716 (f.24), in care s-a mentionat predarea facturii nr. 470/06.07.2011, a marfurilor aferente, precum si faptul ca plata facturii s-a realizat partial in numerar (4999 lei), cu mentiunea chitantei eliberate, partial urma sa se faca pana la data de 15.07.2011 prin ordin de plata (3656 lei), iar diferenta de 5771,16 lei prin Biletul la ordin ._ (f. 27) la 45 zile. Acest Biletul la ordin a fost ulterior inlocuit cu Biletul la ordin ._/06.09.2011 (f. 25).

Exceptia inadmisibilitatii cererii este neintemeiata, intrucat aceasta indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de dispozitiile art. 1013 Cod de procedura civila. si cerinta impusa de rigoarea art. 1014 Cod de procedura civila este indeplinita, intrucat creditoarea a formulat si transmis debitoarei somatii de plata (f. 13-20).

In ceea ce priveste excepția lipsei de interes a creditoarei in formularea prezentei cereri, instanta apreciaza ca este intemeiata, motiv pentru care urmeaza sa o admita si va respinge cererea introductiva, pentru debitul de 9706,44 lei, ca lipsita de interes.

Una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, prevazuta de art. 32 lit. d Cod de procedura civila, este aceea a justificării unui interes.

In cuprinsul facturilor s-a mentionat ca plata se va efectua prin bilet la ordin.

La data de 06.09.2011, debitoarea a emis biletul la ordin BO BACX3AA_ pentru suma de 23.853,32 lei (f. 25), respectiv pentru o suma mai mare fata de totalul facturilor nr 478/02.08.2011 și 494/14.09.2011, care insumeaza 15.279.28 lei.

Din dispozitiile art. 61, coroborat cu art. 106 din legea nr. 58/1934 actualizată, privind cambia și biletului la ordin, rezulta ca cele doua instrumente de plata reprezintă titluri executorii.

Prin urmare, suma inscrisa in biletul la ordin aflat in posesia creditoarei este indestulatoare pentru acoperirea creantei pe care aceasta o detine fata de debitoare, astfel incat aceasta nu justifica un interes in promovarea prezentei cereri, iar argumentul adus de debitoare, in sensul ca suma din biletul la ordin este mai mare decat valoarea facturilor, nu poate fi retinut, creditoarea putand sa valorifice instrumentul de plata in limita creantei pe care o detine fata de debitoare.

Avand in vedere cele mai sus retinute, instanta va admite exceptia lipsei de interes, cu consecinta respingerii cererii de emitere a ordonantei de plata pentru suma de 9706,44 lei,context in care va respinge si cererea accesorie de obligare a paratei la plata penalitatilor de intarziere.

In temeiul art.452-453 din Codul de procedura civila,întrucat debitoarea nu depus niciun inscris in dovedirea petitului prin care a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata, instanta urmeaza sa respinga acesta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge cererea de emitere a ordonanței de plata formulata de creditoarea M. SRL cu sediul in mun.Cluj-N. . jud.Cluj in contradictoriu cu debitoarea S.C. E. G. SRL cu sediul in mun. Cluj-N. . . și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la „CABINET DE AVOCAT C. R. ” din mun.Cluj-N. ..7 ., pentru debitul principal in cuantum de 9706,44 lei, ca lipsită de interes.

Respinge cererea de obligare a debitoarei la plata penalităților de întârziere in cuantum de_,18 lei, ca neîntemeiată.

Respinge cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi,06 Noiembrie 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. T. P.

Red./Tehnored. S.C.- jud./17.12.2014/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA