Anulare act. Sentința nr. 2887/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2887/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5180/211/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR.2887/2015
Ședința publică de la 19.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții L. M. R., L. M. M., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNA SA, având ca obiect anulare act.
Mersul dezbaterilor a avut loc în ședința publică din data de 05.03.2015, fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dată, când instanța, la solicitarea reprezentantei reclamanților, a amânat pronunțarea în cauză pentru a depune concluzii scrise la dosar, pentru data de 12.03.2015, ulterior, pentru astăzi, data de 19.03.2015.
INSTANȚA
După deliberare,
Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, reclamanții L. M. R., L. M. M., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNA SA, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a Contractului de Credit Bancar nr. 969/10.04.2007, în ceea ce privește clauza prevăzută de punctul 5- ultima teză, respectiv: "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR"; să dispună înlăturarea acestei clauze și să stabilească modul de calcul al dobânzii astfel cum este prevăzut de prevederile 37 lit. a al OUG 50/2010, respectiv dobânda va avea o componenta variabila - indicele Euribor, si o componenta fixa - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,20 p.p.; să oblige pârâta la restituirea sumei de 5000 lei (valoare estimativă) percepute în mod nelegal și abuziv din martie 2011 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestor sume, achitate peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,20p.p. precum și dobânda legală; să oblige pârâta, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței ce o va pronunța, să le pună la dispoziție un act adițional la contract, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art. 451, art. 453, art. 455 NCPC.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în fapt, au încheiat cu B. COMERCIALĂ ROMANĂ SA - Sucursala Județeană Cluj, convenția de credit nr. 969/10.04.2007, având ca obiect credit imobiliar în valoare de 20.147,12 EURO, cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, situat administrativ în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu o perioadă de rambursare de 240 luni.
În momentul în care au încheiat această convenție, reclamanții au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a le da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.
Dispozițiile art. 969 cod civil care conferă putere de lege contractului se referă la cele „legal făcute". Chiar din textul art. 969 Cod civil rezultă că legea recunoaște forță deplină doar contractelor legal făcute, așadar acelea care nu derogă de la ordinea publică și bunele moravuri (art.5 Cod Civil).
Potrivit art.948 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Clauzele din convenția de credit de mai sus sunt ilicite și abuzive și pe cale de consecință au o cauză ilicită, pentru faptul că banca le-a pus la dispoziție un formular tipizat de contract, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către reclamanți, întregul act juridic fiindu-le impus în forma respectivă de bancă.
Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unul de adeziune, context în care aceste clauze neputând fi negociate, au creat în detrimentul nostru și contrar cerinței bunei-credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile lor contractuale.
Dezechilibrul contractual pe care îl generează aceste clauze este evident întrucât cuantumul dobânzii de referință afișată la sediul băncii este lăsat la discreția acesteia. Această dobândă de referință variabilă permite băncii ca în mod arbitrar să modifice cuantumul dobânzii și astfel, subsemnații nu putem ști cu precizie care este costul creditului, acest cost nefiind predictibil.
Reaua-credință a băncii este demonstrată de evoluția cuantumului dobânzii practicate de aceasta prin comparație cu evoluția indicilor bancari de pe piețele financiare. Când indicele Euribor a avut creșteri, banca a majorat cuantumul dobânzii, în schimb, în momentul în care acest indice a scăzut, banca nu a mai diminuat în consecință cuantumul dobânzii, creând astfel un grav dezechilibru contractual. Reaua-credință a băncii rezultă și din faptul că a prestabilit clauze contractuale privind acordarea unei dobânzi fixe (aparent atractivă), promoțional, pe perioada unui an, urmând ca, după această perioadă, dobânda să devină variabilă în funcție de dobânda de referință afișată la sediul băncii.
La momentul încheierii convenției, reclamanții nu au putut previziona că acest cuantum al dobânzii va fi calculat în mod arbitrar, lipsind orice legătură a acestei componente a dobânzii cu evoluțiile de pe piețele financiare.
Chiar dacă anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În ceea ce privește clauza de la punctul 5 din contractul de credit, aceasta stabilește că dobânda este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p.
Din punctul lor de vedere pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută prin art. 95 pct.1 din OUG nr. 50/2010, potrivit căreia pentru contractele aflate în curs de derulare, banca avea obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentului act normativ, prin încheierea unui act adițional la contractul de credit. Prin acest act adițional, banca avea obligația de a se conforma dispozițiilor art. 37 lit. a și b din același act normativ. Aceste prevederi legale stabilesc regulile de calculare a dobânzii variabile, prin raportare la fluctuațiile indiciilor Euribor/Robor/Libor/rata de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată durata derulării contractului, marjă care poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun acest lucru.
Până la . dispozițiilor OUG nr. 50/2010, dobânda curentă aplicată era 6,2 % pe an, fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. După acest termen de un an, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p. Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta fiind doar înștiințat cu privire la noua rată a dobânzii. Mai mult, înștiințarea se face doar prin afișare la sediul BCR și nu printr-o notificare directa a consumatorului.
Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință afișată la sediile acesteia, precum și clauza care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii acordă un drept discreționar băncii de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit. De fapt, această clauză contractuală vine în contradicție nu numai cu dispozițiile legislației de protecție a consumatorilor, ci și cu prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 C.civ. Conform acestor texte legale, obiectul actului juridic (în cazul de față dobânda) trebuie să fie determinat sau determinabil. Astfel, contractele de credit cu dobânda variabilă trebuie să conțină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca părțile din contract să poată, la momentul exigibilității obligației ce reprezintă obiectul contractului, să determine în mod obiectiv întinderea acesteia (în cazul de față cuantumul dobânzii). Prin aceste clauze, subsemnaților ne este imposibil să determinăm modalitatea în care banca calculează cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii. în plus, clauza care permite băncii calculul dobânzii clienților în funcție de dobânda de referință afișată la sediile băncii, conține o condiție pur potestativă pentru bancă, în calitatea sa de debitor al obligației de a calcula corect cuantumul dobânzii. Conform dispozițiilor contractuale, banca s-a obligat să calculeze dobânda curentă care trebuie achitată cu titlu de preț al contractului, dar modalitatea în care banca a înțeles să-și exercite această obligație este după principiul si voluero - „dacă vreau dobânda crește/scade".
Această modalitate de calcul a dobânzii (dobânda de referință a băncii plus marja fixă este în contradicție și cu alte prevederi legale. Conform art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004), „vânzătorul (banca) trebuie să informeze consumatorii (adică împrumutatul) despre prețul final al produsului (creditul acordat) și să ofere toate informațiile și documentele tehnice care trebuie să însoțească produsul". Acest articol trebuie interpretat prin raportare la definiția pe care o dă art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992 valorii totale plătibile de consumator - suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului pentru consumator. Cu alte cuvinte, banca, la momentul încheierii contractului, era obligată să informeze reclamanții cu privire la cuantumul total al dobânzii sau trebuia să ofere informații exacte în legătură cu modalitatea în care se va calcula cuantumul dobânzii. Prin această omisiune, banca și-a încălcat obligația de informare.
Conform art. 93 lit. g) pct. 1 și 3 din O.G. nr. 21/1992, „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, să fie raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract", iar „formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract cu precizarea periodicității și a condițiilor în care intervine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia", în plus, pct. 3 al lit. g) din O.G. nr. 21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii.
Atât Legea nr. 193/2000, cât și Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene conțin o listă a clauzelor care sunt considerate abuzive. în această listă, la alin. (1) litera p), respectiv litera I) se menționează că este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii (cum este cazul băncii) să crească prețul. în alin. (2) din aceleași acte normative la lit. a) respectiv c) se arată că modificarea prețului în funcție de modificarea unei rate de pe piața financiară pe care furnizorul nu o poate controla nu este clauză abuzivă. per a contrario, dacă modificarea dobânzii nu are legătură cu un indice de pe piața financiară, înseamnă că ne aflăm în fața unei clauze abuzive. Mai mult, din moment ce dobânda, în acest caz, este dobânda „de referință a băncii", caracterul abuziv al clauzei mai rezultă și din caracterul controlat al dobânzii. Aceste texte legale interzic în mod expres băncilor fixarea unei dobânzi care să varieze în funcție de voința lor exclusivă, impunând obligația raportării fluctuației dobânzii la indici de referință verificabili (EURIBOR, ROBOR etc.).
De asemenea, art. 14 din Legea nr. 190/1999 (pentru creditele cu ipotecă) și art. 8 din Legea nr. 289/2004 (pentru creditele fără ipotecă) stabilesc că, în cazul în care prin contractul de credit s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă, variația acesteia trebuie să fie independentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract. Prin instituirea clauzei privind calculul dobânzii prin raportare la marja internă a băncii, prin lipsa oricărui indice verificabil sunt încălcate dispozițiile legale în materie.
Din aceste motive, aceste clauza privind calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință afișată la sediul băncii este lovită de nulitate absolută și trebuie să fie înlocuită cu o clauză conform căreia dobânda să fie formată dintr-o componenta variabila - indicele Euribor, si o componenta fixa - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,2 p.p.
Conform art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Raportat la aceste prevederi legale, solicită a se observa că sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauza care stabilește dobânda curentă formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr. 193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr. 193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, vă solicităm să constatați că aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind modalitatea de determinare a dobânzii, apreciaza că se impune înlăturarea acestora din convenția de credit. In aceste condiții, sumele pe care le-au achitat ca dobândă peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p., reprezintă o plată nedatorată care, potrivit art. 1092 C. civ. trebuie restituită.
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv, obligația de achitare a sumei reprezentând dobândă achitată peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p.
Ca urmare solicită obligarea pârâtei să le restituie suma de 5000 lei (valoare estimativă) achitată de reclamanții cu titlu de dobândă peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p., începând cu luna martie 2011 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acesteia, precum și dobânda legală. Valoarea obiectului acțiunii nu poate fi precizată exact, ci doar estimativ la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Cuantumul exact al sumei ce se cere a fi restituită către reclamanți și care reprezintă dobândă achitată peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p, precum și dobânda legală vor fi stabilite în cadrul unei expertize contabile ce va fi solicitată instanței de judecată în probațiune. Fiind o cerere evaluabilă în bani, estimăm că valoarea ei este de până la 200.000 lei, astfel încât, conform art. 94 pct. 1 lit. j competența în primă instanță aparține judecătoriei.
Prezenta acțiune este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 29 lit. f din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În drept au fost invocate prevederile art.969 Cod civil, art.948 Cod Civil, Lg. 193/2000.
In probatiune, au fost depsue inscrisuri.
Pârâta B. C. ROMÂNA SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii formulate de reclamanți prin soluționarea cu prioritate a excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
Prin petitul II al acțiunii introductive, reclamanții solicită instanței stabilirea modului de calcul al dobânzii în funcție de indicele Euribor plus marja fixă de 1,20 p.p., fără să indice intervalul de variație al acestuia (EURIBOR 6M - adică la 6 luni sau EURIBOR 3M - adică la 3 luni sau EURIBIOR 12M - adică la 12 luni etc.), cu toate că valoarea acestui indice este semnificativ diferită în funcție de intervalul de timp la care se raportează.
Pentru aceste motive, solicită instanței să pună în vedere reclamanților să indice în concret intervalul de variație al indicelui Euribor la care înțeleg să se raporteze.
În data de 10.04.2007, pârâta a încheiat cu reclamanții contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 969, prin care le-a împrumutat acestora suma de 20.147,10 Euro, pentru o perioadă de 240 luni.
În luna septembrie 2010, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, s-a întocmit Actul adițional de conformare a prevederilor contractuale la dispozițiile acestui act normativ. Actul adițional a fost remis spre semnare reclamanților, dar aceștia nu au fost de acord cu noile dispoziții contractuale.
Potrivit art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, chiar nesemnat (în lipsa unei manifestări de voință exprese a clientului în termenul stabilit de legiuitor tocmai pentru acest motiv), Actul adițional era considerat acceptat tacit.
Ulterior, fiind intens criticată încă de la ., OUG nr. 50/2010 a fost semnificativ modificată de Legea nr. 288/2010. Una dintre modificările importante se referă la faptul că OUG nr. 50/2010 nu se aplică contractelor de credit în derulare la data intrării sale în vigoare.
În acest context, pârâta a denunțat unilateral Actul adițional în termenul legal de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 288/2010 și a comunicat de îndată acest lucru reclamanților prin notificările din 22.02.2011.
Prin urmare, după acest moment, pârâta a perceput dobânda convenită de comun acord cu reclamanții prin contractul de credit încheiat în anul 2007, neavând obligația legală de a se conforma dispozițiilor OUG nr. 50/2010.
După cum lesne se poate observa, clauzele atacate prin acțiunea introductivă se referă în special la prețul contractului de credit (respectiv la dobândă), reclamanții urmărind nici mai mult, nici mai puțin, modificarea costurilor contractuale liber asumate.
În temeiul art. 248 NCPC, pârâta solicită instanței să se pronunțe mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților:
Cererea reclamanților reprezintă o acțiune în pretenții, supusă regimului prescripției extinctive. Așadar, în privința ei este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, instituit de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Sancțiunea unei eventuale clauze abuzive din contractul de credit este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat este cel al împrumutaților, un interes de ordin privat.
Clauzele contractuale a căror anulare o cer au fost cunoscute reclamanților de la data semnării convenției de credit, respectiv 10.04.2007. Rezultă că termenul de prescripție de 3 ani al dreptului material la acțiune trebuie socotit din acest moment.
Or, raportat, pe de-o parte, la data încheierii contractului de credit (10.04.2007), iar pe de altă parte, la data înregistrării acțiunii (11.03.2014), se poate constata că dreptul la acțiune în sens material al reclamanților este prescris extinctiv.
În acest sens s-a pronunțat și Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința civilă nr. 6602/22.04.2013 din dosarul nr._/301/2012 (anexată prezentei): "Acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit este o acțiune personală izvorâtă din contract, iar sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativă, întrucât norma încălcată la momentul încheierii contractului ocrotește un interes personal, particular al celui care pretinde vătămarea și nu un interes obștesc, general. [...] Având în vedere că reclamantul a cunoscut cauza anulării în chiar momentul încheierii contractului. [...] instanța constată că, [...] acțiunea reclamantului neputând fi exercitată decât într-un termen de 3 ani, fiind o acțiune personală, este prescrisă la data introducerii sale".
Prin urmare, se impune ca instanța să admită excepția invocată și să constate faptul că dreptul material al reclamanților cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate este prescris încă din anul 2010!
Pe fond, acțiunea reclamanților este netemeinică, motiv pentru care solicit instanței respingerea acesteia:
Instanța nu poate interveni în mecanismul contractual cu încălcarea principiului pacta sunt servanda, consacrat prin dispozițiile art. 969 din vechiul cod civil.
În fapt, reclamanții solicită instanței să modifice prețul contractului de credit analizat în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor care reglementează dobânda, cu consecința modificării modului de calcul al acesteia.
În condițiile în care instanța de judecată ar admite acțiunea introductivă, ar interveni o modificare a prețului contractului de credit contrară voinței părților de la data încheierii lui.
Prin decizia nr. 4520/15,11.2012, pronunțată în dosarul nr. 2844/ 1371/2010, Inalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat tranșant în sensul că „cauza esențială a contractului este cea privind prețul, adică dobânda agreată de părți printr-o intervenție a instanței, dobânda, element negociat, devine element impus cu consecința lipsirii de cauză a contractului."
Așadar, poziția ÎCCJ este neechivocă și tranșantă în sensul că nu este posibilă intervenția instanței în prețul contractual și că este perfect valabilă o clauză care prevede că dobânda variază în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, care la rândul ei depinde de costul resurselor de creditare.
Totodată, intervenția instanței în stabilirea prețului contractual duce la încălcarea principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 VCC.
Astfel, consacrat prin dispozițiile art. 969 VCC, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.
Acesta este și sensul hotărârii CJUE pronunțată în data de 14 iunie 201a, prin care Curtea a statuat, în interpretarea art. 6 al. 1 al Directivei 93/13/CEE faptul că instanțele naționale nu au posibilitatea de a modifica conținutul clauzelor contractuale în cazul în care constată caracterul abuziv al acestora, singura posibilitate fiind de a exclude aplicarea acelei clauze contractuale (în condițiile în care contractul poate continua în lipsa acelei clauze).
Prin urmare, raportat la petitele formulate de reclamanți, admiterea acțiunii lor ar presupune în mod automat o modificare a clauzelor contractuale referitoare la dobândă, intervenția instanței în acest sens fiind lipsită de orice temei legal.
Clauza cu privire la dobândă face parte din prețul contractului și este exprimată în mod clar și inteligibil. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin, (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Dispoziția legală citată exclude de la controlul caracterului abuziv de către instanță clauzele care se asociază cu obiectul principal al contractului, dacă acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au indicat ca fiind abuzivă clauza contractuală din contractul de credit nr. 969/10.04.2007 referitoare la modul de calcul al dobânzii.
Instanța va constata că în cauză este incident art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege pentru aplicabilitatea acestei dispoziții legale.
În acest sens este și practica ÎCCJ, anexată prezentei.
Astfel, este evident faptul că dobânda percepută de bancă pentru creditul pus la dispoziție reprezintă prețul contractului, fiind contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile sale.
De asemenea, clauza prevăzută la pct. 5 din condițiile speciale de creditare este redactată în mod clar și ușor de înțeles, reclamanții neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea obligațiilor lor.
Pct. 5 prevede expres că dobânda curentă este în cuantum fix de 6,20% pe an în primul an (dobândă promoțională) și variabilă ulterior în funcție de dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, Ia care se adaugă 1,20 p.p.
De asemenea, la pct. 2.io.a din condițiile generale de creditare se stipulează expres că, pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă fiind afișat la sediul băncii și aplicându-se de Ia data modificării acestuia, la soldul creditului existent.
Modul de calcul al dobânzii, prin maniera în care a fost inserat în contract și prin limpezimea prevederilor, este apt a fi ușor de înțeles. Prin intermediul dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorilor, care nu pot profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.
Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract!
Prin urmare, de vreme ce dobânda face parte din prețul contractului și este prevăzută în mod clar și inteligibil în contract, instanța va constata că în cauză sunt incidente,dispozițiile art. 4 alin, (6) din Legea nr. 193/2000, care exclud posibilitatea instanței de a analiza caracterul abuziv al clauzei contestate.
Reclamanții își întemeiază solicitarea de obligare a BCR la stabilirea dobânzii după formula EURIBOR + marjă fixă 1.20 P.P. pe dispozițiile art. 37 din OUG nr. 50/2010, inaplicabile în prezentul litigiu!
În forma sa inițială, art. 37 din OUG nr. 50/2010 prevedea obligația băncilor de a stabili dobânda variabilă în funcție de un indice verificabil EURIBOR/ROBOR/LIBOR la care se adaugă o marjă fixă pe toata perioada derulării contractului.
Contractul de credit supus analizei era în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, astfel că, potrivit modificărilor introduse prin Legea nr. 288/2010, dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile în cazul de față.
Prin urmare, instanța nu poate să o oblige să respecte prevederile unei dispoziții legale care nu este aplicabilă contractului de credit dedus judecății.
Cchiar dacă instanță trece peste interdicția impusă pe art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, pentru a ajunge la o soluție justă cu privire la caracterul pretins abuziv al clauzei indicate de reclamanți, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.
Pentru a ajunge la o soluție justă, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, respectiv clauza să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Instanța va constata că aceste condiții nu sunt însă întrunite în prezentul litigiu având în vedere următoarele aspecte:
Clauzele indicate ca fiind abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat.
În cadrul contractelor de credit, analiza comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a percepe un cost (expres menționat încă de la început), dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția reclamanților o suma de bani importantă ce urmează a fi restituită de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.
De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul reclamanților de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de credit, suma de bani împrumutată.
În plus, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea reclamanților de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.
Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între prestațiile părților și că, dimpotrivă, modificarea modului de calcul al dobânzii ar crea un dezechilibru contractual, exclusiv în defavoarea Băncii!
Dobânda de referință variabilă a BCR are la bază factori obiectivi și nu deprinde de voința discreționară a băncii.
Conform pct. 5 din condițiile speciale de creditare Ia contractul de credit nr. 969/2007, dobânda reclamanților a fost fixă în primul an de creditare (dobândă promoțională) și variabilă ulterior, în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR plus 1,20 p.p.
Pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare prevede expres că dobânda de referință variabilă a BCR se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, cost ce are Ia baza următoarele elemente obiective:
- indicele de referința EURIBOR (care este doar unul dintre elemente) - acest indice este influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de B. națională a României;
- costul cu rezerva minima obligatorie - este calculată ca procent din pasivele băncii cum ar fi depozitele clienților constituie un cost al băncii. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață;
- costurile de lichidate - element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.
Cursul dobânzii contractuale a reclamanților, de la data semnării convenției de credit și până în prezent, calculată potrivit pct. 5 din contractul de credit nr. 969/2007 (dobânda de referință variabilă a BCR + 1,20%), este următorul:
Instanța va constata așadar că dobânda de referință a BCR nu variază nicidecum discreționar în funcție de voința băncii, ci în mod obiectiv în funcție de factorii indicați mai sus, atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, contrar susținerilor reclamanților.
În plus, indicele de referință Euribor este doar unul dintre elementele avute în vedere la calcularea dobânzii de referință variabile a BCR, acesta fiind motivul pentru care cursul dobânzii contractuale nu a urmărit exclusiv evoluția acestui indice!
Mai mult, solicita instanței să constate că art. 93 lit. g pct. 1 și 3 din OG nr. 21/1992, dispoziții legale de care se prevalează reclamanții, nu erau în vigoare la momentul semnării convenției de credit deduse judecății (10.04.2007), fiind introdus numai prin art.II pct. 9 din OUG nr. 174/2008.
În consecință, la momentul încheierii contractului între ea și reclamanți, respectiv la data de 10.04.2007, B. nu se putea conforma și aplica un articol care nu exista la acel moment, fiind introdus numai în cursul anului 2008.
De asemenea, intervenția instanței în mecanismul contractual pentru a modifica prețul contractului în sensul dorit de reclamanți nu este permisă, deoarece s-ar încălca astfel jurisprudența CJUE și principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 969 Cod civil, așa cum a dezvoltat în cadrul secțiunii anterioare.
Admiterea pretențiilor reclamanților ar crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, exclusiv în detrimentul băncii.
Aceștia solicită instanței în mod neîntemeiat să aibă in vedere un nivel al dobânzii contractuale format din Euribor plus 1.20 puncte procentuale, care ar duce în prezent la un nivel al dobânzii de numai 1,6% pe an!
Nicăieri în zona Euro nu se practică dobânzi sub 5% (decât în situații excepționale, la credite de ordinul a milioane de Euro, acordate pe termen scurt) - așa cum rezultă din Buletinul Băncii Central Europene pe perioada 2007-2010 (anexat prezentei).
În plus, pentru a obține profit, ca orice societate comercială, la acest minim de 5% se adaugă celelalte elemente de cost ale unui credit, respectiv costul serviciilor de creditare, plus realizarea unui profit, căci banca este prin excelență un comerciant care nu poate exista în lipsa acestui scop.
EURIBOR (care reprezintă rata dobânzii de pe piața financiară internațională la tranzacțiile în Euro) este cel mai redus cost de finanțare în Euro și are un caracter exclusivist, fiind accesibil numai pentru băncile foarte mari și în relația dintre state și instituții financiare caracterizate prin statalitate, deci printr-un risc redus! România și băncile românești nu au acces la acest cost de finanțare!
Un mod de calcul al dobânzii care ar duce în prezent la o valoare a acesteia de 1,60% pe an sfidează orice logică juridică și economică și ar obliga banca să crediteze în pierdere! Este evident că admiterea pretențiilor reclamanților ar crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, exclusiv în detrimentul băncii!
Reclamanții susțin în mod greșit prin întâmpinare că B. „nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută prin art. 95pct. 1 din OUG nr. 50/2010".
După cum a precizat și în cuprinsul secțiunii „Aspecte prealabile" ea a întocmit Actul adițional de conformare a prevederilor contractuale la dispozițiile OUG nr. 50/2010, prin care dobânda a devenit variabilă exclusiv în funcție de indicele de referință Euribor 6M!
Reclamanții au refuzat la acel moment semnarea Actului adițional, astfel încât prezenta acțiunea este o dovadă de rea-credință din partea lor, prin care urmăresc în realitatea diminuarea dobânzii, iar nu transparentizarea modului de calcul al acesteia.
Legea nr. 193/2000, precum și Directiva 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate.
Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.
Prin urmare, Legea nr. 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.
Condițiile esențiale ale contractului de credit care atrag și costul acestuia sunt determinate exclusiv de client. Acestea sunt clauzele referitoare la moneda și suma creditului, la perioada de utilizare, dar și la rata dobânzii și tipul și valoarea comisioanelor.
În contractul analizat, ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea dobânzii ca parte a prețului contractului, nu și cuantumul/procentul acesteia!
Valoarea efectivă a dobânzii diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorii împrumutați au posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune. Clienții ei, prin alegerea lor cu privire la moneda creditului, suma solicitată și o . alți factori, influențează cuantumul comisioanelor.
Instanța, în soluționarea prezentului litigiu, trebuie să aibă în vedere și faptul că aceste contracte tip sunt rezultatul activităților practice îndelung exersate, iar uzanțele comerciale le-au reținut ca utile pentru că asigură rapiditatea operațiunilor.
Domeniile în care sunt folosite le creează un grad mai mare sau mai mic de sofisticare, dar asta nu înseamnă că prin întocmirea lor se urmărește fraudarea drepturilor celor care devin cocontractanți și, implicit, că aceste contracte conțin per se clauze abuzive.
Mai mult, se poate constata că pentru a crește gradul de conștientizare a clienților cu privire la obligațiile pe care acesta și le asumă prin încheierea convenției de credit, condițiile speciale de creditare sunt redactate separat de condițiile generale tocmai pentru a ușura parcurgerea și înțelegerea acestora de către client.
Constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale poate avea ca efect, potrivit art. 13 din Legea specială nr. 193/2000, numai „modificarea clauzelor contractuale sau desființarea acelui contract, cu daune-interese"".
Sancțiunea juridică ce poate opera așadar în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.
Pentru acest motiv, solicitarea reclamanților privind restituirea sumelor achitate în temeiul clauzei pretins abuzive este inadmisibilă.
Instanța nu poate da eficiență efectelor nulității reglementate de Codul civil de la 1864, întrucât acest act normativ are doar valoarea unei legi generale. În consecință, este lipsit de aplicabilitate în situația de față, cât timp efectele anulării unei clauze din contractul de credit sunt expres reglementate de o lege specială, respectiv de Legea nr. 193/2000.
Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun.
În astfel de situații, legea generală se aplică numai unde legea specială nu dispune. Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind astfel voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.
Prin urmare, nu se poate vorbi despre o restituire a sumelor de bani deja încasate în temeiul contractului de credit. În măsura în care instanța ar constata drept abuzivă clauzele indicate, acestea nu ar mai produce efecte pentru viitor, prestațiile deja executate de părți neputând fi restituite.
Mai mult, această sancțiune sui generis este consacrată în art. 6 alin. (1) coroborat cu art.7 alin, {2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Astfel:
Art. 6 alin. (1) - Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator) iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.
Art. 7 alin. (2) - Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune injustiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare."
În consecință, capătul de cerere ce vizează restituirea sumelor achitate de împrumutați sunt inadmisibile și în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță juridică superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. (2) din Constituția revizuită.
În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept, solicită respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
Temei de drept: art. 4 alin. (6) și art. 13 din Legea nr. 193/2000, art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, dispozițiile legale invocate în cuprinsul prezentei, precum și principiile în care își are sediul materia.
Reclamanții L. M. R. și L. M.-M. au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâta B. Comercială Română SA.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune se impune a fi respinsă, întrucât acțiunea introductivă are ca obiect constatarea fraudării legii, respectiv încălcarea dispozițiilor Lg. 193/2000, care interzic inserarea în contracte a clauzelor abuzive. Norma legală de sancționare a clauzelor abuzive este de ordine publică și ocrotește nu numai un interes personal, al fiecărui consumator individual, ci și un interes colectiv, al unei întregi categorii de consumatori.
Cauza este obiectivul urmărit la încheierea acestuia, fiind o condiție de fond, esențială, de validitate a actului juridic.
Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie să fie licită și morală, conținutul acestei cerințe fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Clauza abuzivă privează contractul, parțial sau total, de cauză, privită ca și cauză mediată și, implicit, compromite, grav, echilibrul contractual.
Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Norma protectivă cuprinsă în lege nu ocrotește numai interese personale, ale fiecărui consumator individual, ci reprezintă o normă de ordine publică, ce ocrotește un interes colectiv, astfel că sancțiunea este nulitatea absolută.
Pe de altă parte, legea abilitează anumite instituții, respectiv instanțele de judecată să cenzureze contractul. în ceea ce privește alte organe decât instanța, legea prevede că verificarea contractelor se poate face și din oficiu, or, o asemenea manieră de control este specifică regimului juridic al nulității absolute.
În jurisprudența comunitară este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).
Având în vedere faptul ca prin acțiunea introductivă se solicita constatarea nulității absolute raportat la faptul ca acest contract are o cauza ilicita, consideră că acțiunea este imprescriptibilă, fiind vorba de o nulitate absolută parțială a clauzelor contractuale.
Având în vedere considerentele invocate, solicită respingerea excepției invocată de pârâtă.
În drept: art. 966, art. 968 C. Civ; art. 2 din Decretul nr. 167/1958; Lg.193/2000; art. 201 alin. 2, 223 alin. 3 din NCPC
Reclamanții au formulat cerere adițională prin care solicită modificarea capătului III al cererii de chemare în judecată, în sensul precizării (majorării) cuantumului sumelor ce se cer a fi restituite, conform valorii indicate în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, respectiv cuantumul sumelor percepute de pârâta . formula de calcul a dobânzii EZRIBOR (la 3 lui) + marja fixă de 1,20 p.p. este de 2723,01 Euro (pentru perioada martie 2011, până la data introducerii acțiunii, respectiv 11.03.2014).
În drept. 204 NCPC.
Reclamanții au formulat concluzii scrise prin care au solicitat, în urma probelor care au fost administrate în cauză, admiterea acțiunii introductive, urmând ca prin sentința ce o veți pronunța: l. Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. 969/10.04.2007, în ceea ce privește clauza prevăzută de punctul 5-ultima teză, respectiv: "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR"; II. Să dispuna înlăturarea acestei clauze și să stabileasca modul de calcul al dobânzii, astfel cum este prevăzut de prevederile art. 37 lit. a din OUG 50/2010, respectiv, dobânda va avea o componentă variabilă - indicele Euribor și o componentă fixă - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,20 p,p.; III. Să oblige pârâta la restituirea sumelor percepute în mod nelegal și abuziv din martie 2011 până la data introducerii acțiunii (11.03.2014) și în continuare, până la restituirea efectivă a acestor sume, achitate peste formula de calcul Euribor +marja fixă de 1,20 p.p.; Respectiv 2723,01 Euro, conform raportului de expertiză efectuat în cauză; IV. Să oblige pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea
definitivă a sentinței ce o va pronunța să îi pună la dispoziție actul
adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare acreditului.V. Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor 811.451,311.453,311.455 din Noul C.proc.civ.
Petenții au încheiat cu B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA - Sucursala Județeană Cluj, contractul de credit nr. 969/ PF/ 10.04.2007, având ca obiect credit imobiliar în valoare de 20.147,12 Euro, cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, situat administrativ în Cluj-N., . jud. Cluj, cu o perioadă de rambursare de 240 luni.
În momentul în care au încheiat această convenție, ei au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca aflată pe poziție dominantă. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a avea posibilitatea reală de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.
Dispozițiile art.969 Cod Civil care conferă putere de lege contractului se referă la cele „legal făcute". Chiar din textul art. 969 Cod civil rezultă că legea recunoaște forță deplină doar contractelor legal făcute, așadar acelea care nu derogă de la ordinea publică și bunele moravuri (art.5 Cod Civil).
Potrivit art.948 Cod civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Clauzele din convenția de credit de mai sus sunt ilicite și abuzive și pe cale de consecința au o cauză ilicită, pentru faptul că banca ne-a pus la dispoziție un formular tipizat de contract, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către subsemnatul, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de bancă.
Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unui do adeziune, context în care aceste clauze neputând fi negociate, au creat în detrimentul nostru și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile noastre contractuale.
Legislația română nu interzice existența contractelor de adeziune, însă acest lucru nu presupune în mod obligatoriu că aceste contracte conțin întotdeauna clauze care nu pot atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Astfel, cei care își desfășoară activitatea în temeiul acestui gen de contracte, trebuie să se asigure că toate clauzele, inserate sunt legale si respecta principiile executării obligațiilor cu buna credință. Cu o minimă diligentă și prudență, B. ca și comerciant, trebuia să se asigure că toate clauzele standard preformulate și nesupuse negocierii cu clienții sunt legale, iar în momentul în care a inserat în contracte anumite clauze și-a asumat riscul ca unele dintre acestea să fie declarate abuzive. Acest risc nu poate fi transferat consumatorilor, deoarece „ nemo auditor propriam turpitudimen allegans" - nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține un folos material.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive dincontractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociatădirect cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul
consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care; o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. în cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive să fi fost negociate cu subsemnatul.
Noțiunea de clauză abuzivă care răspunde dezideratului de justiție și echitate în raporturile contractuale și care marchează dezechilibrul considerat ca semnificativ este o chestiune de apreciere a comportamentului celor două părți, a comportamentului abuziv al băncii care a deținut poziția de supremație la încheierea contractului.
Dezechilibrul contractual pe care îl generează aceste clauze este evident întrucât cuantumul dobânzii de referință afișată la sediul băncii este lăsat la discreția acesteia. Această dobândă de referință variabilă permite băncii ca în mod arbitrar să modifice cuantumul dobânzii și astfel, subsemnații nu pot ști cu precizie care este costul creditului, acest cost nefiind predictibil.
Reaua-credință a băncii, este demonstrată de evoluția cuantumului dobânzii practicate de aceasta prin comparație cu evoluția indicilor bancari de pe piețele financiare.
Când indicele euribor a avut creșteri, banca a majorat cuantumul dobânzii, în schimb, în momentul în care acest indice a scăzut, banca nu a mai diminuat în consecință cuantumul dobânzii, creând astfel un grav dezechilibru contractual.
La momentul încheierii convenției, petenții nu au putut previziona
că acest cuantum al dobânzii va fi calculat în mod arbitrar, lipsind orice
legătură a acestei componente a dobânzii cu evoluțiile de pe piețele
financiare.
Chiar dacă anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În ceea ce privește clauza de la punctul 5 din contractul de credit, aceasta stabilește că dobânda este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p.
Din punctul lor de vedere pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută prin art. 95 pct.1 din OUG nr.50/2010, potrivit căreia pentru contractele aflate în curs de derulare, banca! avea obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentului act normativ, prin încheierea unui act adițional la contractul de! credit. Prin acest act adițional, banca avea obligația de a se conforma dispozițiilor art. 37 lit. a și b din același act normativ. Aceste prevederi legale stabilesc regulile de calculare a dobânzii variabile, prin raportare la fluctuațiile indiciilor Euribor/Robor/Libor/rata de referință a BNR, în funcție de valuta creditului la care creditorul poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată durata derulării contractului, marja care poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun acest lucru.
Este adevărat ca prin art. 39, Legea288/2010, a statuat ca, prevederile OUG 50/2010, nu se aplica (cu anumite excepții), contractelor in curs de derulare la data intrării in vigoare a ordonanței, insa, aceasta nu înseamnă ca prevederile acesteia, nu se aplica actelor adiționale la contractele respective, cată vreme, prin Art. II, aceeași Lege 288/2010, (de aprobare a OUG 50/2010), reglementează distinct, situația actelor adiționale. Este evident ca OUG nr. 50/2010, nu poate retroactiva, deci nu :se poate aplica contractelor deja încheiate la momentul intrării ei in vigoare, insa principiul tempus regit actium, impune aplicarea ei imediata, pactelor adiționale încheiate după .. Faptul că până și pârâta a înțeles acest lucru, respectiv că trebuia să se supună exigentelor OUG nr. 50/2010, cu ocazia întocmirii și încheierii actului adițional, rezultă din :- clauzele actului adițional, in conformitate cu oare, Convenția a fost modificata ulterior, "inclusiv ca urmare a implementării cerințelor impuse prin OUG nr. 50/2010, privind creditele pentru consumatori".- adresele din 21.02.2011, prin care, banca, învederează ca ulterior apariției OUG nr.50/2010, pentru a pune convenția în acord cu litera legii, banca prin intermediul unui act adițional a modificat contractul în vederea alinierii acestuia la prevederile ordonanței.
Actul adițional fără număr intră în vigoare la data 20.09.2010, prin implementare tacită, deoarece banca nu a depus demersurile și diligentele necesare conform legii, în vederea informării și a respectării termenelor legale de denunțare de către clienți. Prin aceiași adresa din 21.02.2010, banca notifică clientul cu denunțarea actului adițional având ca obiect alinierea contractului de credit la prevederile OUG 50/2010, decizia vizând exclusiv "evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura da costuri aferentă contractului de credit, convenite de comun acord la momentul semnării" (revenim cu mențiunea că actul adițional fără număr a fost implementat tacit, nu prin acord). In continuarea aceleiași adrese, se arată că: "clienții vor beneficia în continuare de aplicarea principiilor ordonanței, după cum urmează;- rata dobânzii este raportată la fluctuațiile indicelui de referință
independent Euribor la 6 luni;- pentru orice modificare a nivelului de dobândă datorită variației indicilor
de referință veți fi informat prin SMS....; - nivelul total al comisioanelor lunare rămâne neschimbat și se identifică prin comisionul de administrare credit;- comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat.
În această situație, rezulta indubitabil;ca voința interna a băncii, a fost aceea de a modifica contractul pentru a-l pune in acord cu dispozițiile legale, respectiv cu exigentele OUG nr.50/2010t drept pentru care clauze din acest act adițional produc efecte și după data de 21.02.2010.
Mai mult decât atât, pentru evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractului de credit, banca înlătură clauzele din actul adițional referitoare la dobânda curentă. Prin aceste clauze dobânda era variabilă și se calcula în funcție de cotația indicelui de referință independent, Euribor la 6 luni, la care se adaugă o marjă fixă de 8,96 puncte procentuale pe an. Era practic o modificare unilaterală a marjei fixe, stabilită inițial prin acordul părților la data semnării convenției la 2, 50 p.p. și o nouă formulă de calcul a marjei fixe, respectiv valoarea marjei de 8,96 p.p. este formată din diferența dintre dobânda de referință BCR variabilă percepută de bancă prin contract și indicele Euribor la care se adaugă marja fixă din contract.
Întrebarea care se pune în acest caz este dacă se poate modifica marja fixă din convenția inițială fără acordul ambelor părți de la 1,20 p.p. la 8,96 p.p.
Până la . dispozițiilor OUG 50/2010, dobânda
curentă aplicată era 7,4% pe an, fixă în primele luni și variabilă ulterior. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se
afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p. Conform unui grafic de rambursare emis de bancă la începutul anului 2014, dobânda curentă este variabilă și este în cuantum de 9,347% pe an, în condițiile în care indicele de
referință Euribor la 6 luni este de 0,38. Această clauză pune probleme sub
aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta fiind doar înștiințat cu privire la noua rata a dobânzii. Mai mult, înștiințarea se face doar prin afișare la sediul BCR și nu printr-o notificare directa a consumatorului.
Conform ari 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Calculul dobânzii în funcție de dobânda de referință afișată la
sediile acesteia, precum șl clauza care permite băncii modificarea în
mod unilateral a cuantumului dobânzii acordă un drept discreționar
băncii de a modifica acordul de voință format la momentul semnării
contractului de credit.
De fapt, această clauză contractuala vine în contradicție nu numai cu dispozițiile legislației privind protecția consumatorilor, ci și ou prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 C.civ, Conform acestor texte legale, obiectul actului juridic (în cazul de față dobânda) trebuie să fie determinat sau determinabil. Astfel, contractele de credit cu dobânda variabilă trebuie să conțină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca părțile din contract să poată, la momentul exigibilității obligației ce reprezintă obiectul contractului, să determine în mod obiectiv întinderea acesteia (în cazul de față cuantumul dobânzii). Prin aceste clauze, subsemnatului îmi este imposibil să determin modalitatea în care banca calculează cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii. în plus, clauza care permite băncii calculul dobânzii clienților în funcție de dobânda de referință afișată la sediile băncii, conține o condiție pur potestativă pentru bancă, în calitatea sa de debitor al obligației de a calcula corect cuantumul dobânzii. Conform dispozițiilor contractuale, banca s-a obligat să calculeze dobânda curentă care trebuie achitată cu titlu de preț al contractului, dar modalitatea în care banca a înțeles să-și exercite această obligație este după principiul si voluero - „dacă vreau dobânda crește/scade".
Această modalitate de calcul a dobânzii (dobânda de referință a băncii plus marja fixă este în contradicție și cu alte prevederi legale.
Conform art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004), „vânzătorul (banca) trebuie să informeze consumatorii (adică împrumutatul) despre prețul final al produsului, (creditul acordat) și să ofere toate informațiile și documentele tehnice care trebuie să însoțească produsul". Acest articol trebuie interpretat prin raportare la definiția pe care o dă art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992 valorii totale plătibile de consumator - suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului pentru consumator. Cu alte cuvinte, banca, la momentul încheierii contractului, era obligată să informeze reclamantul cu privire la cuantumul total al dobânzii sau trebuia să ofere informații exacte în legătură cu modalitatea în care se va calcula cuantumul dobânzii. Prin această omisiune, banca și-a încălcat obligația de informare.
Conform art. 93 lit. g) pct. 1 și 3 din 6,G. nr. 21/1992, „variația ratei
dobânzii trebuie să fie independentă de; voința furnizorului de servicii
financiare, să fie raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract", iar „formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract cu precizarea periodicității și a condițiilor în care intervine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia". În plus, pct. 3 al lit. g) din O.G. nr. 21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii.
Atât Legea nr. 193/2000, cât și Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene conțin o listă a clauzelor care sunt considerate abuzive, în această listă, la alin, (1) litera p), respectiv litera I) se menționează că este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii (cum este cazul băncii) să crească prețul. în alin. (2) din aceleași acte normative la lit. a) respectiv c) se arată că modificarea prețului în funcție de modificarea unei rate de pe piața financiară pe care furnizorul nu o poate controla nu este clauză abuzivă. Per a contrario, dacă modificarea dobânzii nu are legătură cu un indice de pe piața financiară, înseamnă că ne aflăm în fața unei clauze abuzive. Mai mult, din moment ce dobânda, în acest caz, este dobânda „de referință a băncii", caracterul abuziv al clauzei mai rezultă și din caracterul controlat al dobânzii. Aceste texte legale interzic în mod expres băncilor fixarea unei dobânzi care să varieze în funcție de voința lor exclusivă, impunând obligația raportării fluctuației dobânzii la indici de referință verificabili (EURIBOR, ROBOR etc.).
De asemenea, art. 14 din Lg. 190/1999 (pentru creditele cu ipotecă) și art. 8 din Lg.289/2004 (pentru creditele față ipotecă) stabilesc că, în cazul în care prin contractul de credit s-a stabilii că rata dobânzii să fie variabilă, variația acesteia trebuie să fie independenta de voința creditorului, raportată lafluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract. Prin instituirea clauzei privind calculul dobânzii prin raportare la marja internă a băncii, prin lipsa oricărui indice, verificabil sunt încălcate dispozițiile legale în
materie.
Din aceste motive, aceste clauze privind calculul dobânzii în funcție de dobânda de referința afișată la sediul băncii este lovită de nulitate absolută și trebuie să fie înlocuită cu o clauză conform căreia dobânda să fie formată din o componenta variabila - indicele Euribor, si o componenta fixa - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,2 p.p.
În măsura în care banca interpretează clauzele contractuale doar în favoarea sa, fără să se raporteze la indicatori obiectivi, stabiliți de comun acord cu împrumutatul este contrară cerințelor bunei credințe și lezează drepturile și interesele consumatorului.
Faptul că BCR nu a definit prin condițiile contractuale dobânda variabilă și nu a arătat criteriile după care se calculează este un abuz, banca putând majora dobânda fără să fie nevoită să dea explicații și fără a arăta după ce criterii o face.
Conform art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Raportat la aceste prevederi legale, sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauza care stabilește dobânda curentă formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr. 193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, far atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică. Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă (a încheierea contractului a fost obținerea Unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr. 193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, vă solicităm să constatați că aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind modalitatea de determinare a dobânzii, se impune înlăturarea acestora din convenția! de credit, urmând ca sumele pe care le-a achitat ca dobândă, peste formula de calcul Euribor + mar/a fixă de 1,2 p.p., să fie restituită potrivit art.1092 C. civ.
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv obligația de achitare a sumei reprezentând dobândă achitată peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p. Ca urmare solicită obligarea pârâtei să le restituie sumele achitate ele cu titlu de dobândă peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,20 p.p., începând cu luna martie 2011 până la data introducerii acțiunii și ;în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală.
Solicită totodată obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii ce o veți pronunța să le pună la dispoziție
actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de
rambursare a creditului.
Consumatorul prejudiciat are dreptul și interesul să solicite intervenția instanței pentru că dacă se va constata caracterul abuziv și nul al respectivelor clauze, consumatorul are dreptul la restituirea prestațiilor în mod retroactiv, cu titlu de plată nedatorată. Nulitatea produce efecte retroactiv și afectează voința juridică din momentul asumării lor și încheierii contractului și nu din momentul terminării lui prin ajungere la scadență.
În ceea ce privește cuantumul sumelor ce se cer a fi restituite, acesta
este de 2723,01 euro, conform cererii precizatoare depusa la instanță, în
ședința publică din 05,03.2015. Această cerere a fost formulată având la bază concluziile raportului de expertiză depus în cauză în sensul precizării cuantumului și în temeiul art. 204 alin. 2 din NCPC. Mărirea valorii pretențiilor reclamanților s-a făcut în urma expertizei de specialitate, obiectul cererii precizatoare se limitează la aceleași pretenții din cererea principală, care au fost incorect apreciate de reclamanți la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și onorariu avocat, justificate cu chitanțele depuse la dosar.
În drept: Lg. 193/2000, art. 244, art. 394, art. 451, art. 453, art.455 din
Noul C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, intre reclamanti, în calitate de împrumutati și bancă s-a încheiat convenția de credit nr. 969/10.04.2007, având ca obiect credit imobiliar în valoare de 20.147,12 EURO, cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, situat administrativ în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu o perioadă de rambursare de 240 luni.
Evident ca un contract este legea partilor, dar el poate fi verificat de instanta la cererea unei parti, pentru a vedea daca se poate vorbi de clauze abuzive, sanctionate cu nulitatea absoluta.Accesul la justitie nu poate fi ingradit.
Speta se circumscrie dispozițiilor Legii nr.193/2000, deoarece reclamanta are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art.2 alin. l, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 din această lege.
Convenția de credit in discutie are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de către bancă, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Este real ca petenta a avut libertatea de alegere a bancii, dar optiunea sa contractuala s-a cam oprit aici.
In acest context, banca este cea care decide când modifică unilateral dobânda, fără consimțământul clientului, deci, nici vorba de negociere reală, de egalitate între părți specifica contractului standard.
Dispozițiile art. 969 Cod civil care conferă putere de lege între părțile contractante se referă la „contractul valabil încheiat”, acela care nu derogă de la ordinea publică și bunele moravuri. Potrivit art. 948 Cod civil cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. Sancțiunea prevăzută de lege când cauza din contract este ilicită este nulitatea absolută.
Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-un contract de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive deoarece nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamantei și contrar cerinței bunei credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile acesteia contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți.
Convențiile trebuie executate cu bună-credință, iar în sprijinul acestui principiu legiuitorul a stipulat ca orice clauză exprimată neclar se va interpreta în favoarea debitorului in dubio pro reo ori că obligațiile nu pot cuprinde altceva decât ceea ce e rezonabil ca părțile au putut prevedea, oricât de generali ar fi termenii folosiți de părți la încheierea contractului actus non potest operari ultra intentionem agentos, reguli care se aplică cu mai mare rigurozitate în acele contracte în care una din părți nu poate negocia direct (și efectiv) întreg contractul sau numai unei clauze ale acestuia.
Chiar dacă la momentul încheierii contractului părțile au stipulat în art. 3 lit. a din condițiile speciale clauza potrivit căreia rata dobânzii curente este dobândă fixă, părțile stabilind prin acordul lor perceperea unei dobânzi procentuale fixe, banca a stipulat într-un paragraf ulterior dreptul său de a modifica unilateral rata dobânzii curente. Această clauză de impreviziune a efectelor contractului în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale sunt clauze standard preformulate, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000. În consecință această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit, dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantei, fără ca noua rată să fie negociată cu aceasta, deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantei. Astfel, în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral o dobândă majorată si de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantei este acela de a fi informată asupra acestui fapt, urmând a se conforma, pe cale de consecință, dispozițiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.
Potrivit dispozițiilor lit. a) din Anexa legii speciale, clauza care dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerată abuzivă ex lege.
Inserarea unor clauze abuzive, profitand de starea de nevoie în care se găsea reclamanta la momentul încheierii contractului și prin forțarea acesteia de a plăti dobânzi majorate la scurt timp de fa data perfectării actului juridic, modificările contractuale fiind operate prin fapta discreționară a băncii, evident că reclamantei trebuie să-î fie restituite sumele încasate în temeiul unor clauze contractuale abuzive, pentru repararea efectiva si totala a prejudiciului cauzat.
Clauza inserata la punctul 5- ultima teză, respectiv: "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR" este abuziva din moment ce este discretionara si nu este notificata personal clientului.
Marja băncii este de fapt profitul lunar al băncii, fiind element din structura dobânzii curente, ea nu e sinonima cu dobânda curenta.
Dobânda curenta e alcătuita din marja băncii, la care se adaugă valoarea indicelui libor.
Ce poate fluctua e valoarea indicelui libor, nicidecum marja, care trebuie sa ramana la aceeași valoare din contractul inițial, fluctuația acestuia fiind independent de voința băncii.
Intrucât valoarea indicelui libor a scăzut, parata nu si-a asumat riscul la care s-a supus, prin stipularea clauzei contractuale care afirma ca fluctuația libor modifica dobânda curenta, deci contractului ii lipseste caracterul sinalagmatic, aspect de neadmis.
Nu doar OUG 50/2010 obliga banca la informare corecta la data contractării, ci si legea 294/2004 privind Codul consumului, care era in vigoare la data semnării contractului credit, partile convenind sa suporte doar riscul creșterii valorii dobânzii de referința LIBOR, nu si creșterea marjei băncii.
Omisiunea informarii corecte si complete este practica comerciala înșelătoare în sensul art.7 din Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, sancționată cu instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte.
Apoi, reglementarea legala din OG nr.21/1992 art.9 indice 3 lit g) pct.3 prevede: "formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât si în cel al reducerii acesteia".
Ceea ce s-a prevăzut în contract a fost modificarea dobânzii în raport de evoluția indicelui de referința pe piața monetara, deci o mărire sau o scădere a dobânzii egala cu mărirea sau scăderea pe care indicele de referința existent la data încheierii contractului o înregistrează pe parcursul derulării contractului.
Dobânda include cheltuielile si profitul Băncii, convențional numite "marja băncii", deoarece dobânda reprezintă prețul contractual stabilit, pe: care clientul îl achita băncii in schimbul împrumutului. Orice preț contractual include profitul vânzătorului (banca), precum si cheltuielile pe care acesta le efectuează pentru achiziționarea produsului (banii) pe care îl pune la dispoziția cumpărătorului.
Așadar, marja băncii concretizează voința băncii (in special, profitul acesteia).Indicele LIBOR este o dobânda de referința a cărei valoare se stabilește de către Asociația Bancherilor Britanici, independent de voința băncii sau a clientului, fiind utilizat de către instituțiile bancare de pretutindeni pentru a determina variația ratei dobânzii pentru creditele acordate.
În concluzie, dobânda variabila = marja băncii (compusa din costurile si profitul băncii) + indicele de referința LIBOR (actualizat periodic).
Clauza privind calculul dobânzii în funcție de dobânda de referința afișată la sediul băncii este lovită de nulitate absolută și trebuie să fie înlocuită cu o clauză conform căreia dobânda să fie formată din o componenta variabila - indicele Euribor, si o componenta fixa - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,2 p.p.
B. nu poate interpreta clauzele contractuale doar în favoarea sa, fără să se raporteze la indicatori obiectivi, stabiliți de comun acord cu împrumutatul pentru ca astfel este contrară cerințelor bunei credințe și lezează drepturile și interesele consumatorului.
BCR nu a definit prin condițiile contractuale dobânda variabilă și nu a arătat criteriile după care se calculează este un abuz, banca putând majora dobânda fără să fie nevoită să dea explicații și fără a arăta după ce criterii o face.
Deci, conform art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul, ea va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind modalitatea de determinare a dobânzii, se impune înlăturarea acestora din convenția de credit, urmând ca sumele pe care le-a achitat ca dobândă, peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p., să fie restituită potrivit art.1092 C. civ.
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv obligația de achitare a sumei reprezentând dobândă achitată peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,2 p.p.
Ca urmare va dispune obligarea pârâtei să le restituie sumele achitate ele cu titlu de dobândă peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,20 p.p., începând cu luna martie 2011 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală.
Totodată dispune obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii să le pună la dispoziție actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
Consumatorul prejudiciat are dreptul și interesul să solicite intervenția instanței pentru că dacă se va constata caracterul abuziv și nul al respectivelor clauze, consumatorul are dreptul la restituirea prestațiilor în mod retroactiv, cu titlu de plată nedatorată. Nulitatea produce efecte retroactiv și afectează voința juridică din momentul asumării lor și încheierii contractului și nu din momentul terminării lui prin ajungere la scadență.
În ceea ce privește cuantumul sumelor ce se vor restitui, acesta
este de 2723,01 euro, conform cererii precizatoare depusa la instanță, fata de care nu s-au formulat obiectiuni, chiar daca în ședința publică din 05.03.2015 s-a constatat decaderea din deptul precizarii.
Această cerere a fost formulată având la bază concluziile raportului de expertiză depus în cauză în sensul precizării cuantumului și în temeiul art. 204 alin. 2 din NCPC. Mărirea valorii pretențiilor reclamanților s-a făcut în urma expertizei de specialitate, obiectul cererii
precizatoare se limitează la aceleași pretenții din cererea principală, care au fost apreciate de reclamanți la momentul introducerii cererii de chemare în judecată de o maniera aproximativa, dupa cum s-a aratat atunci.
Sumele încasate de la reclamanți în urma unor clauze nule au fost încasate nelegal, deci, se impune repunerea părților în situația anterioară cu consecința restituirii integrală a prestațiilor de la data încasării lor.
Repunerea in situația anterioara este o „restitutio in integrum", deci restituirea prestațiilor trebuie sa fie totala, doar in acest mod părțile fiind repuse in integralitate in situația anterioara.
B. a beneficiat de o îmbogățire fara justa cauza, prin faptul ca a folosit si va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plați a consumatorilor si pana la momentul la care banca va restitui in mod efectiv suma încasata.
Echivalentul bănesc al acestei însărăciri respectiv îmbogățiri fiara justa cauza îl reprezintă dobânda legala calculata asupra fiecărei sume de bani de la data plații fiecărei sume de bani in parte, si pana la data restituirii efective de către parata a fiecărei sume de bani in parte.
În consecinta, vazand dispozitiile art.969 C. civ., art. 1 alin 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr.193/2000 și a pct. 1 lit. b din lista anexă a acestui act normativ, considerentele ce preced, actele dosarului, instanta apreciaza ca cererea de fata este intemeiata si o va admite.
Va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a Contractului de Credit Bancar nr. 969/10.04.2007, în ceea ce privește clauza prevăzută de punctul 5- ultima teză, respectiv: "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR"; dispune înlăturarea acestei clauze și stabileste modul de calcul al dobânzii astfel cum este prevăzut de prevederile 37 lit. a al OUG 50/2010, respectiv dobânda va avea o componenta variabila - indicele Euribor, si o componenta fixa - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,20 p.p.; obliga pârâta la restituirea sumei de 2723,01 euro in echivalent lei la data platii, percepute în mod nelegal și abuziv din martie 2011 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestor sume, achitate peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,20p.p. precum și dobânda legală; obliga pârâta, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, să le pună la dispoziție un act adițional la contract, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
In baza art. 453 NC pc, dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces-2000 lei onorariu avocat si 3200 lei onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamanții L. M. R. CNP_, L. M. M. CNP_ domiciliați în Cluj-N., ., se. 2, . în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, cu sediul în București, Bvd. Regina E., sector 3, înregistrată ORC sub nr.J_ ,CUI_.
Constata caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a Contractului de Credit Bancar nr. 969/10.04.2007, în ceea ce privește clauza prevăzută de punctul 5- ultima teză, respectiv: "dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR".
Dispune înlăturarea acestei clauze și stabileste modul de calcul al dobânzii astfel cum este prevăzut de prevederile 37 lit. a al OUG 50/2010, respectiv dobânda va avea o componenta variabila - indicele Euribor, si o componenta fixa - marja băncii, respectiv în felul următor: Euribor + marja fixă de 1,20 p.p.
Obliga pârâta la restituirea sumei de 2723,01 euro in echivalent lei la data platii, percepute în mod nelegal și abuziv din martie 2011 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la restituirea efectivă a acestor sume, achitate peste formula de calcul Euribor + marja fixă de 1,20p.p. precum și dobânda legală.
Obliga pârâta, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, să le pună la dispoziție un act adițional la contract, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
Dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces-2000 lei onorariu avocat si 3200 lei onorariu expert.
Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj în termen de 30 zile de la pronunțare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică de la 19.03.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
S. M. E. M.
Red/dact SM/24.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2902/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2341/2015.... → |
|---|
