Plângere contravenţională. Sentința nr. 2906/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2906/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 25667/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2906/2015

Ședința publică din 19 martie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile inaintată de petentul P. D. in contradictoriu cu intimatul C. SA - C. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut in cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că au fost depuse note scrise de la petent.

Instanta apreciaza ca la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa solutionare, motiv pentru care, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. petentul P. D. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contraventiei R14_/28 10 2014 intocmit de C.

În motivare,petenta a învederat faptul ca procesul verbal este nul in conditiile in care lipseste semnatura organului constatator

Prin intimpinarea formulata intimata s-a opus admiterii plingerii

Din probele dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției ._/28 10 2014 intocmit de C. petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 750 de lei pentru săvârșirea contravenției reglementate de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. În sarcina acesteia ,intimata a reținut faptul că ,la data de 1 08 2014 vehiculul categoria B cu nr. de înmatriculare_ ar fi circulat pe DN 1C km 18+392 m în J. JUDETUL CLUJ fără a deține rovinietă valabilă.

Instanța procedează, cu precădere, la analiza legalității procesului-verbal de contravenție contestat, observând respectarea cerințelor legale a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută ce poate fi invocată și din oficiu.

Astfel, instanța reține că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.

În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată și din oficiu mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea/numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea sau sediul acesteia, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.

Observând procesul-verbal de contravenție, instanța reține că acesta nu poartă semnătura olografă a agentului constatator contrar dispozițiilor imperative ale normei legale anterior redate.

În consecință, instanța constată existența unei cauze de nulitate absolută a procesului verbal . NR_/2 06 2014 intocmit de C. dintre cele prevăzute în mod expres de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

In acest sens s-a pronuntat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată în recurs în interesul legii.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită plângerea contravențională in baza art 31 din OG2/2001 si va anula procesul verbal R14_/28 10 2014

intocmit de C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plingerea formulata de petentul P. D., cu domiciliul în Cluj-N., ., . in contradictoriu cu intimatul C. SA – C., cu sediul în București, .. 401A, sector VI.

Anuleaza procesul verbal de contraventie R14_/28 10 2014

intocmit de C.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publica din 19 03 2015

Președinte, Grefier,

I. V. B. S.

RED DACT IV/20 04 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2906/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA