Anulare act. Sentința nr. 7418/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 7418/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 16741/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7418/2015

Ședința publică din data de 15 iulie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul M. A. F. și pe pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., având ca obiect anulare clauze abuzive - Lg. 193/2000; O.G. 50/2010.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 08.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru azi, în aceeași constituire hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.07.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul M. A. F. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A.,

- să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008: art. 5 lit. a și b, art. 6 pct. 1 lit. b și, pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acestor clauze;

- să fie obligată pârâta să restituie reclamantului toate sumele plătite în baza art. 5 lit. a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008 cu titlu de comision de administrare a creditului, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data restituirii;

- să fie obligată pârâta să restituie reclamantului toate sumele achitate în baza art. 6 pct. 1 lit. b din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008;

- să fie obligată pârâta să achite reclamantului dobânda legală începând cu data înregistrării acțiunii și până la data restituirii efective;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Această cerere nu a fost motivată în fapt și în drept.

La data de 19.09.2014, reclamantul a depus precizare/completare a cererii de chemare în judecată (fil. 7 – 10) prin care a solicitat să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008: art. 5 pct. 1 lit. b, art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a, art. 6 pct. 1 lit. b, și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a acestora, să fie obligată pârâta să restituie reclamantului toate sumele percepute nelegal în baza art. 6 lit. a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, să fie obligată pârâta să achite reclamantului dobânda legală, începând cu data înregistrării acțiunii și până la data restituirii efective. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele cererii în fapt și în drept sunt expuse pe larg la fil. 7 – 10 din dosar

În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008 (f. 14 – 17), graficul de rambursare (fil. 18 – 28), adresă (fil. 29), grafic de rambursare (fil. 30 – 35), grafic de rambursare (fil. 36 – 42), adrese (fil. 43 – 47).

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 29 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013.

Pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A. a depus la data de 16.10.2014 întâmpinare (fil. 66-77) prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale a Sucursalei Cluj-N. Mărăști, excepția netimbrării pretențiilor deduse judecății, prescripția dreptului la acțiune privind restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior cererii de chemare în judecată, și a solicitat respingerea acțiunii, ca lipsită de obiect.

În motivarea fondului, a arătat următoarele:

Acțiunea este lipsită de obiect întrucât, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010 reclamantului i-a fost comunicat un act adițional prin care s-a modificat contractul de credit. Prin urmare, la acest moment, art. 5 lit. b și 6 lit. a și b din contractul de credit nu mai sunt în vigoare în forma menționată în contractul de credit. Începând cu anul 2010 dobânda a fost calculată independent de voința băncii, prin raportare la prevederile din Actul Adițional. Consideră că acest act este în vigoare întrucât reclamanții nu l-au denunțat printr-o notificare ce trebuia trimisă băncii în perioada 31.12._11.

Referitor la adresa reclamantului a precizat că la momentul încheierii contractului de credit, adresa împrumutatului – reclamant era Aiud, ., nr. 94, jud. A.. În baza formularului de înregistrare client, completat de reclamant la data de 03.12.2008, acesta i-a adus la cunoștință schimbarea domiciliului în Cluj-N., ., ..

În plus, cererea este inadmisibilă pentru că dispozițiile Legii nr. 193/2000 sunt aplicabile exclusiv prevederilor contractuale care produc efecte juridice la momentul la care se invoca caracterul abuziv—clauzelor contractuale care sunt încă în vigoare. Din economia dispozițiilor art. 6 și 7 din L 193/2000, reiese că invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale se poate face numai până la momentul la care clauzele contractuale respective sunt în ființă, respectiv produc efecte juridice față de părțile contractante. În speță, art. 5 lit. b, 6 lit. a și b din contractul de credit nu mai sunt în vigoare fiind înlocuite cu prevederile actului adițional.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, clauza privitoare la dobândă nu poate fi considerată abuzivă, întrucât consumatorul are posibilitatea de a denunța contractul în cazul în care consideră că acesta nu îi mai convine. Dacă consumatorul dorește, are posibilitatea de a restitui împrumutul în totalitate cu prețul folosirii sumei la zi, dar în nici un caz consumatorul nu poate să impună prețul folosirii banilor. Alegând să continue contractul, consumatorul a acceptat oferta băncii. Instanța, constatând caracterul abuziv al unei asemenea clauze esențiale trebui să constat că respectivul contract nu mai poate continua și să-l oblige pe consumator la rambursarea creditului.

În drept, s-au invocat disp art. 205 NCPC, L 193/2000, C.civ., L 288/2010.

La întâmpinare a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: adresa (fil. 78), actul adițional la contractul de credit bancar (fil. 79 – 82), formular de înregistrare client (fil. 84, 85), jurisprudență (fil. 86 – 107).

Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 16.02.2015 reclamantul a depus precizare a cererii de chemare în judecată (fil. 150) prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie suma de 4.010, 55 Eur, în echivalent în lei, la cursul BNR din data plății, reprezentând dobânda percepută în mod abuziv.

În motivare a arătat că din extrasele de cont privind plata ratelor de credit, a reieșit că în perioada 28.04.2008 – 01.02.2015 a achitat pârâtei suma de 29.247, 52 euro, cu titlu de dobândă. Totodată, conform graficului de rambursare inițial, dobânda totală aferentă aceleiași perioade este de 25.532, 14 Euro. A menționat reclamantul că, consecutiv constatării caracterului abuziv al disp. art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a din contractul de credit, dobânda va deveni fixă pe întreaga durată contractuală, și astfel, diferența dintre dobânda efectiv achitată și dobânda stabilită prin graficul de rambursare reprezintă o plată nedatorată.

Aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință de la termenul din 24.11.2014 (f.125), instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Sucursalei Cluj-N. Mărăști, a respins excepția nelegalei timbrări a acțiunii și a unit cu fondul cauzei, în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă excepția privind prescripția extinctiva. Totodată, a încuviințat proba cu înscrisuri (pentru ambele părți), proba cu interogatoriul pârâtei pentru reclamant și proba cu interogatoriul reclamantului pentru pârâtă.

Răspunsul reclamantului la interogatoriul formulat de pârâtă se află la fil. 151, iar răspunsul pârâtei la interogatoriul formulat de către reclamant se află la fil. 118 – 119.

De asemenea, la termenul din data de 24.11.2014 (fil. 125) reprezentanta reclamantului a precizat că solicită constatarea caracterului abuziv de la pct. 5.1. pct. b, art. 6.1 lit. a teza I și art. 6.1 lit. b din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, astfel cum sunt indicate în precizarea de acțiune depusă la data de 17.09.2014 (fil. 125).

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, între pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., în calitate de creditor și reclamantul M. A. F., în calitate de împrumutat s-a încheiat Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, având ca obiect acordarea unui credit pentru refinanțare BROM în valoare de 57.030 Euro, pentru o perioadă de 300 de luni (fil. 14 – 17).

Conform art. 5 pct. 1 din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008 „Pentru creditul acordat împrumutatul va plăti următoarele comisioane (…) lit. b Comision de rambursare în avans: 4, 0000% flat calculate asupra sumei rambursate în avans; se achită din sursele proprii ale împrumutatului la data rambursării în avans, în valuta creditului.”

Potrivit art. 6 pct. 1 lit. a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, „pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatul va plăti: o dobândă fixă de 6, 9000% pentru primul an din perioada de creditare, perioada care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 4, 8500%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii.”

Art. 6 pct. 1 lit. b din convenția de credit dispune: „dobânda de referință a băncii va fi comunicată împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare care îi va fi înmânat de către reprezentanții băncii ca urma a modificării nivelului de dobândă variabilă”.

În anul 2010, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, pârâta a întocmit Actul adițional de conformare a prevederilor contractuale la dispozițiile acestui act normativ, care însă nu a fost semnat de reclamanți (fil. 72 – 82). Pârâta a făcut dovada expedierii actului adițional către împrumutat, dar nu a reușit să facă dovada faptului că împrumutatul a intrat efectiv în posesia actului adițional anterior declanșării acestui litigiu (nu a făcut dovada primirii actului adițional de către destinatar).

De asemenea, din graficul privind situația dobânzilor percepute reclamantului, depus de către pârâtă la fil. 133, reiese că în primul an dobânda contractuală a fost fixă, de 6, 9 %, iar ulterior, variabilă (fil. 133).

Asupra excepției prescripției extinctive a dreptului reclamantului de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de dobândă, reține următoarele:

Nu există dubii cu privire la împrejurarea că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de dobândă este prescriptibil.

Astfel, această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătită dobânda este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.

Or, conform art. 8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozitiile alineatului precedent se aplică prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.

Este fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.

Cu toate acestea, instanța constată că în speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.

Conform art. 2 din Decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de fi timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.

Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art. 7 alin.1 din decretul 167/1958.

În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.

După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte.

Pentru motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea dobânzii achitate în perioada 21.04.2008 – 28.07.2011.

Analizând fondul cauzei, constată următoarele:

Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A.) și consumatori (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul ca cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect, întrucât la data sesizării instanței clauzele respective nu ar mai fi aplicabile, fiind modificate prin actul adițional încheiat între părți, sens în care nu ar mai fi posibilă constatarea caracterului abuziv al cauzelor contractuale.

În speță pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantului i-a fost efectiv comunicat un act adițional prin care s-a modificat contractul de credit. Nu se poate considera că acest act este în vigoare întrucât reclamantul nu l-a denunțat printr-o notificare ce trebuia trimisă băncii în perioada 31.12._11, în condițiile în care nu s-a depus la dosar confirmare de primire a actului adițional către reclamant. Prin urmare, la acest moment, art. 5 lit b și 6 lit a și b din contractul de credit sunt încă în vigoare în forma menționată în contractul de credit.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...)dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

Conform cu art. 6 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare în prezent): Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Instanța, statuând asupra admisibilității analizei caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008 conform căreia după primul an de creditare împrumutatul va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 4, 8500%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii, stabilește că este admisibilă analizarea caracterului abuziv al acestei clauze, nefiind incident nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și nici art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13.

În drept, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ˝evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.˝

Dispoziția legală de mai sus ce se regăsește în legislația noastră a fost preluată din Directiva nr. 93/13/CEE, care, în art. 4 paragraful 2 stipulează că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Astfel, clauza prev. la art. 6 pct. 1 lit. a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008 nu definește obiectul principal al contractului, ci are caracter accesoriu oferind privilegiul profesionistului ca, în anumite situații, să modifice unilateral costul principal al contractului, reprezentând un mecanism de ajustare a dobânzii la discreția băncii, însă nu privește esența contraprestației, respectiv dobânda contractuală. De asemenea, această clauză nu implică o analiză de oportunitate a costurilor, de apreciere a caracterului adecvat al acestora din perspectiva raportului calitate/preț al serviciilor furnizate, analiză care, într-adevăr, nu reprezintă atributul judecătorului într-un asemenea demers, întrucât, astfel cum a stabilit și CJUE în cauza Kasler C.26/13, nu există nici un barem sau criteriu juridic care să poată încadra sau ghida un asemenea control. Limbajul în care este exprimată această clauză nu este clar și inteligibil, respectiv ˝ușor inteligibil˝, ci, dimpotrivă, ˝dobânda de referință a băncii˝ reprezintă o expresie extrem de vagă, care poate crea dezechilibre exclusiv în favoarea băncii.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 are aplicabilitate numai cu privire la clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul. În speță, instanța reține că toate clauzele supuse analizei au un caracter preformulat, astfel că, în conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că aceste clauze au fost negociate. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauzele în discuție ca nefiind negociate cu consumatorul.

În ceea ce privește faptul că banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorul are posibilitatea de a negocia clauzele esențiale, cum ar fi suma împrumutată, durata, tipul dobânzii sau valuta, instanța reține că posibilitatea negocierii se referă la fiecare clauză în parte— a se vedea art. 4 al. 3 din Legea nr. 193/2000. Prin urmare, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul a avut posibilitatea de a negocia clauzele supuse analizei, este fără relevanță că acesta au putut negocia alte clauze. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorul nu a obiectat împotriva acestor clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzelor în discuție în contract. Totodată, pentru aplicarea al. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ipoteza unor clauze contractuale preformulate este suficientă lipsa negocierii—legea nu impune ca banca să fi refuzat o ofertă de negociere venită din partea consumatorilor, prin urmare o clauză contracuală preformulată va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorii indiferent dacă, în concret, a existat sau nu o încercare de negociere din partea consumatorilor, câtă vreme nu se dovedește că a existat o negociere.

Simplul fapt că reclamantul nu este consumator captiv și că a putut evalua ofertele mai multor instituții de credit (sau chiar alte oferte ale pârâtei) nu este de natură să conducă la ideea că, clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat.

Pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale art. 4 din Legea nr. 193/2000 impune ca acea clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

De principiu, o clauză de modificare a dobânzii în raport de un indicator precis (cum este dobânda de referință a valutei în care s-a contractat creditul) nu numai că nu este ilicită prin ea însăși, dar este o clauză uzuală în contractele de împrumut bancar cu dobânda variabilă. Totuși, pentru a fi valabilă, clauza trebuie să fie formulată astfel încât modificarea nivelului dobânzii să se facă automat (fără intervenția voinței părților) în funcție de modificarea indicatorului ales, indiferent de evoluția acestui indicator (în favoarea sau în defavoarea băncii). Evident, aceleași considerente sunt valabile și în cazul în care dobânda ar varia în funcție de mai mulți indicatori, câtă vreme s-ar stabili cu exactitate care sunt indicatorii și în ce măsură va fi influențată dobânda de evoluția fiecărui indicator.

În speță, B. ROMÂNEASCĂ a ales să se raporteze la dobânda de referință variabilă, care nu este un indicator precis pe piața bancară, ci un indicator propriu al băncii. Instanța constată că nicăieri în contract nu sunt specificate concret elementele în raport de care se modifică dobânda variabilă a băncii, clauza fiind redactată astfel încât banca (indiferent de poziția consumatorului) să aibă posibilitatea să aleagă indicatorii care îi sunt favorabili, ceea ce creează un dezechilibru contractual. Totodată, instanța are în vedere că nu se specifică nici la cât timp de la modificarea dobânzii de referință ar trebui efectuată modificarea ratei dobânzii. În acest timp, consumatorul nu are posibilitatea de a iniția o procedură de reclaculare a dobânzii, fiind supus voinței discreționare a băncii. De altfel, consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă modificarea ratei dobânzii dispuse de către bancă nu este abuzivă, întrucât B. va putea invoca de fiecare dată că stabilirea dobânzii de referință s-a raportat la un alt indicator, favorabil intereselor sale.

Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, referirea generică la „dobânda de referință a băncii” sau „dobânda variabilă practicată de bancă în acel moment”, fără ca aceste noțiuni să fie definite în vreun fel în contract, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.

Din evaluarea clauzelor contractului analizat, rezulta o disproporție vădită și semnificativă (întrucât clauza oferă băncii posibilitatea de a acționa discreționar chiar asupra nivelului dobânzii—element esențial al contractului) intre drepturile si obligațiile părților, neexistând nici o clauza in favoarea consumatorului care sa echilibreze disproporția creata prin inserarea în contract a clauzelor de la art. 6 pct. 1 lit. a — partea referitoare la dobânda variabilă, respectiv „dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 4, 85 %, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii”.

Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr. 193/2000 face ca acele clauze care contravin dispozițiilor acestei legi să fie lovite de nulitate absolută. Pentru aceste motive, instanța urmează să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii variabile.

Se va respinge însă ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de anulare a clauzei prev la art. 6 pct 1 lit b. Astfel, reclamantul a arătat că această clauză este nulă în baza principiului accesorium sequitur principale. Însă această clauză nu este de natură să creeze, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în condițiile în care se referă doar la modalitatea de comunicare a dobânzii de referință a băncii.

În ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată, prev. la art. 5 pct. 1 lit. b din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, instanța arată că a pretinde 4% din suma pe care reclamantul ar intenționa să o ramburseze în avans, fără a defini în ce costă contraprestația băncii sau cărui scop îi este destinat acest comision lipsește de cauză o asemenea obligație, ceea ce îi conferă tocmai acest caracter abuziv, datorită lipsei contraprestației din partea băncii.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 pct. 1 lit. b din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008.

Referitor la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea sumelor percepute nelegal în baza art. 6 lit. a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008 și a dobânzii legale aferente, începând cu data înregistrării acțiunii și până la data restituirii efective, instanța o va respinge.

În primul rând, atât dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, cât și art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE exclud de la orice analiză clauzele referitoare la caracterul adecvat al prestației principale a convenției. Astfel, dacă judecătorului nu îi este permis a aprecia caracterul abuziv al prețului unui contract prin analiza proporționalității între cele două contraprestații strict sub aspectul cuantumului, în egală măsură, nu îi este permis judecătorului a înlocui un preț cu altul acolo unde legea nu îi permite, iar legislația românească nu permite intervenția judecătorului în contract prin stabilirea, aprecierea unui cost cum este dobânda contractuală de esența încheierii contractului de împrumut.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este lămuritoare sub acest aspect, instanța supremă, într-o decizie de speță (Decizia nr. 3234/23 octombrie 2014), a arătat că ˝este greșită interpretarea că instanța putea interveni asupra clauzei în sensul modificării ei, în forma solicitată de reclamant, adică de a interpreta dobânda de referință variabilă ca fiind dată de valoarea indicelui de referință Euribor la 6 luni + marja fixă de 1,40 puncte procentuale, deoarece instanța putea interveni asupra contractului doar în sensul anulării acelei clauze sau părți din clauză care era găsită abuzivă, contractul urmând să continue doar dacă părțile acceptau acel lucru. Această concluzie rezultă și din jurisprudența CJUE care, în cauza C 618(10 a statuat că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator˝.

Pentru identitate de rațiune, interpretarea reclamantului cum că, consecutiv constatării caracterului abuziv al disp. art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, dobânda va deveni fixă pe întreaga perioadă contractuală, respectiv de 6, 9 %, conform graficului de rambursare de la fil. 112 – 113, nu poate fi primită. Astfel, instanța nu poate interveni asupra clauzei în sensul modificării ei, în forma solicitată de reclamant, adică de a interpreta că dobânda pe întreaga durată contractuală este de 6, 9% în condițiile în care conform contractului, părțile au convenit ca dobânda să fie fixă doar pentru primul an din perioada de creditare.

În al doilea rând, nu există nici un fel de criterii legale orientative pentru a stabili dobânda contractuală.

În al treilea rând, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 193/2000 sunt foarte clare: în măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după-caz, și daune-interese.

Așadar, Legea nr. 193/2000 îi acordă în acest caz doar consumatorului prejudiciat posibilitatea de a solicita rezilierea contractului, după cum părțile sunt libere să ajungă la un compromis privind cuantumul dobânzii contractuale, purtând negocieri.

În nici un caz nu îi este permis judecătorului să stabilească el cu titlu definitiv și obligatoriu cuantumul dobânzii contractuale prin impunerea unui cuantum fix de 6, 9%, și, pe cale de consecință se impune, respingerea, ca prematură, a cererii de restituire a sumei datorate cu titlu de dobândă, având în vedere că anularea mecanismului de modificare unilaterală a dobânzii contractuale nu poate lăsa fără dobândă acest contract, nu cuantumul dobânzii de 11, 308% sau de 7, 28% este abuziv și anulat, ci mecanismul discreționar al profesionistului, lipsit de previzibilitate și de claritate. Astfel, atât timp cât părțile nu ajung la un acord cu privire la nivelul dobânzii contractuale, este prematur a se analiza cererea de restituire a unor sume de bani achitate în plus întrucât nu se cunoaște care este suma de bani achitată în plus.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”

În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor nr. 028/03.07.2014, 055/23.12.2014, 006/02.03.2015 existente la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției extinctive a dreptului de a pretinde restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Admite în parte cererea formulată de către reclamantul M. A. F., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat C. R. din Cluj-N., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., cu sediul în București, Eurotower Building, .. 11, . și 7, sector 2 și, în consecință:

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art. 6 pct. 1 lit. a teza a II-a referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii variabile și în art. 5 pct. 1 lit. b din Contractul de credit bancar nr. B0006165 încheiat la data de 21.04.2008, între reclamantul M. A. FLROIN, în calitate de împrumutat, și S.C. B. ROMÂNEASCĂ S.A., în calitate de Bancă.

Respinge în rest cererea.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 15.07.2015.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red.Dact/MCF/4 ex/21.09.2015

← Somaţie de plată. Hotărâre din 15-07-2015, Judecătoria...		Plângere contravenţională. Sentința nr. 7439/2015.... →

Anulare act. Sentința nr. 7418/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 7418/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA