Anulare act. Sentința nr. 8336/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8336/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 8336/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Secția Civilă

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8336/2015

Ședința publică din data de 18.09.2015

Instanța constituită din:

Judecător: L. E. M.

Grefier: C. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant K. Z. și pe pârâții K. A., K. A., K. C.-R., K. F. L., K. A. O., având ca obiect anulare act.

Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 18.09.2015.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.09.2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub număr unic de dosar_ reclamantul K. Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții K. A., K. A., K. C.-R., K. F. L., K. A. O., pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună asupra următoarelor: să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1588/23.12.1974 eliberat de notariatul de Stat Județean Cluj în dosarul succesoral nr. 1578/1974; să constate că reclamantul alături de pârâți sunt unicii moștenitori legali după def. K. Borbala iar masa succesorală se compune din cota de 1/3 parte din dreptul de concesiune asupra unui loc de mormânt situat în Cimitirul Central Cluj-N., ., în suprafață de 6 metri pătrați, cotă ce-i revine reclamantului, fără plată de sultă către ceilalți pârâți.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a fost trecut ca renunțător în certificatul de moștenitor cu toate că nici nu a fost citat la dezbaterea masei succesorale. Mai mult decât atât, nu a făcut nicio declarație de renunțare iar renunțarea la moștenire este un act solemn, care trebuie făcută printr-o declarație notarială.

Din aceste considerente rezultă că succesiunea a fost făcută în lipsa unui moștenitor legal, ce trebuia citat la notar, motiv pentru care CM este nul, raportat la disp. art. 12,13,14 din Decretul 40/1953.

Referitor la petitul doi, a solicitat să-i revină cota de 1/3 deoarece un alt loc de mormânt a rămas celorlalți doi frați.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 12,13,23 din Decretul 40/1953.

La cerere au fost atașate înscrisuri (f. 3-11).

Cererea a fost legal timbrată în cadrul procedurii prev de art. 200 NCPC (f. 15), când reclamantul a mai depus o . înscrisuri (f. 16-28).

Pârâții K. A., K. C.-R., K. F. L., K. A. O. au depus întâmpinare prin care au arătat că nu se opun admiterii cererii de chemare în judecată (f. 33).

În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.

La data de 17.09.2015 reclamantul a renunțat expres la judecarea primului petit, instanța luând act de această renunțare. D. urmare, instanța a rămas investită numai cu judecarea celui de al doilea petit.

Defuncta K. Borbala a decedat la data de 31.05.1975, astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ (f. 20) .

La data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicată cu modificări prin Legea nr. 71/2011.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Noul cod civil legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Potrivit alin 2 al aceluiași text legal, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Instanța, raportat la aceste prevederi legale, față de data decesului defunctului a cărui masă succesorală se solicită a fi dezbătută, constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile legii vechi, Codul civil 1864.

Potrivit disp. art. 651 Cod civil 1864, succesiunile se deschid prin moarte.

Vocația succesorală a reclamantului și pârâților la succesiunea defunctei este dovedită prin actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.

Pârâții au depus întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea cererii astfel cum a fost formulată și a fost depusă inclusiv o ,,tranzacție semnată,,.

Sub acest aspect, instanța reține incidența în cauză și a disp. art. 348 și art. 349 al. 1 NCPC. Astfel, potrivit art. 348 NCPC, constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz apărarea, mărturisire care, potrivit disp. art. 349 al. 1 NCPC, dacă este judiciară, face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială.

Având în vedere considerentele expuse, raportat la textele legale menționate, apreciind cererea întemeiată, față de disp. art. 651 și următ. Cod civil 1864, va constata că în masa succesorală a defunctei K. Borbala, decedată la data de 31.05.1975 se include și cota de 1/3 parte din dreptul de concesiune asupra unui loc de mormânt situat în Cimitirul Central Cluj-N., ., în suprafață de 6 metri pătrați, calitate de moștenitori având reclamantul K. Z., precum și numiții K. Joszef și K. A., toți în calitate de fii și va dispune sistarea stării de indiviziune asupra cotei de 1/3 parte din dreptul de concesiune asupra unui loc de mormânt situat în Cimitirul Central Cluj-N., ., în suprafață de 6 metri pătrați prin atribuirea acesteia către reclamantul K. Z., în întregime, fără plata vreunei sulte.

Față de disp. art. 451 și următ NCPC, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul K. Z., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâții K. A. jun., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, K. A., K. C. R., K. F.-L. , toți cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj și K. A. O., cu domiciliul în Ungaria, Torokbalint, . și domiciliul procesual ales în România în Cluj-N., ., jud. Cluj și, în consecință:

Constată că în masa succesorală a defunctei K. Borbala, decedată la data de 31.05.1975 se include și cota de 1/3 parte din dreptul de concesiune asupra unui loc de mormânt situat în Cimitirul Central Cluj-N., ., în suprafață de 6 metri pătrați, calitate de moștenitori având reclamantul K. Z., precum și numiții K. Joszef și K. A., toți în calitate de fii.

Dispune sistarea stării de indiviziune asupra cotei de 1/3 parte din dreptul de concesiune asupra unui loc de mormânt situat în Cimitirul Central Cluj-N., ., în suprafață de 6 metri pătrați prin atribuirea acesteia către reclamantul K. Z., în întregime, fără plata vreunei sulte.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L.-E. M. C. M.

Red./dact LEM/8 ex/24.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 8336/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA