Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 40/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 40/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 40/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 40/CC/2015
Ședința din Camera de Consiliu din data de 07.01.2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: B. I. A.
GREFIER: N. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul L. G. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care,
Verificându-și din oficiu competența, în baza art. 529 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 1027 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
În temeiul art. 1029 alin. 9 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 19.11.2014, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtului L. G. L. la plata sumei de 330 lei reprezentând contravaloare factură fiscală neachitată, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data scadenței și până la plata integrală, precum și la plata sumei de 150 lei cu titlu de daune interese, cu cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a livrat mărfuri piese auto pârâtului, pentru care a emis pe numele acestuia factura fiscală nr._/08.10.2013, însă pârâtul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, art. 1719 C.civ., art. 1721, art. 1535 C.civ., art. 1025 - art. 1031 alin. 1 și urm. C.pr.civ.
În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 7 - 13).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei – fila 6.
Deși a fost legal citat, pârâtul L. G. L. nu a formulat răspuns și nici nu a depus întâmpinare, conform art. 1029 alin. 4 C.pr.civ..
La acest termen de judecată, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, conform art. 1030 alin. 2 C.pr.civ..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Cu privire la capătul de cerere principal, instanța reține că potrivit art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.
Instanța reține că reclamanta a emis pe numele pârâtului factura fiscală nr._/08.10.2013 de la fila 8 din dosar, în baza contractului de de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr. *C._/08.10.2013, atașat la fila 7 din dosar.
Conform art. 1719 din Legea nr. 287/2009 republicată, cumpărătorul are următoarele obligații principale:
a) să preia bunul vândut;
b) să plătească prețul vânzării,
iar potrivit art. 1350 din același act normativ, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat; atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Instanța reține că obligația de plată a contravalorii facturii de la fila 8 din dosar a fost însușită de către pârât întrucât înscrisul poartă semnătura acestuia și că, deși în materia răspunderii civile contractuale, odată dovedite raporturile contractuale dintre părți, pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, acesta nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Raportat la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că potrivit art. 1516 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
Conform art. 1535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic, iar potrivit art. 1489 din același act normativ, „dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege”.
Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului, astfel cum prevede art. 1521 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată
Punerea în întârziere operează de drept când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, conform 1523 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată.
Instanța reține că pârâtul și-a asumat obligația de plată a penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului de vânzare – cumpărare și a facturii emise în baza acestuia, depuse la filele 7 - 8 din dosar.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 150 lei cu titlu de daune interese, instanța reține că potrivit art. 5 din contract, pârâtul, în calitate de cumpărător, și-a asumat obligația de a achita suma fixă de 150 lei în cazul în care nu achită rata scadentă în termen de 30 de zile de la scadență, condiție care în cauză este realizată.
În consecință, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 330 lei reprezentând contravaloare factură neachitată, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data scadenței și până la data plății efective a debitului, precum și a sumei de 150 lei cu titlu de daune interese contractuale.
Față de prevederile art. 1.031 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 republicată, conform cărora “partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”, instanța va obliga pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în Cluj-N., .. 1, ., la . SRL, în contradictoriu cu pârâtul L. G. L., cu domiciliul în sat Florești, .. 161, ..
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 330 lei reprezentând contravaloare factură neachitată, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data scadenței și până la data plății efective a debitului, precum și a sumei de 150 lei cu titlu de daune interese contractuale.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 07.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./4 ex./08.01.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare taxe de timbru. Încheierea nr. 8/2015. Judecătoria... → |
|---|








