Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7853/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7853/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 2484/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILA NR. 7853/18 august 2015
Ședința publică din data de 18.08.2015
Instanța constituită din:
JUDECATOR: SOIMITA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL și pe pârâtul C. D. D. având ca obiect cerere cu valoare redusa.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa parților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin Încheierea de ședință din data de 01.04.2014 prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 242 alin. 1 Cod proc. civ. și față de data săvârșirii ultimului act de procedura, constată că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură al procesului, motiv pentru care instanța invoca din oficiu excepția perimării.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimarii.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile înaintată de către reclamanta E. K. ROMANIA SRL și pe pârâtul C. D. D. având ca obiect cerere cu valoare redusa, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2014:
Având in vedere că urmare a verificării actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 01.04.2014 de când cauza a fost suspendată in baza art. 242 alin. 1 Cod proc. civ. deoarece reclamanta nu a comunicat instanței dacă înțelege să suporte cheltuielile în cuantum de 200 lei privind numirea unui curator special, deși a fost citata cu această mențiune, iar dosarul a rămas in nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar și in contra incapabililor, dacă a rămas in nelucrare mai mult de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Întrucât în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția si a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, și în consecință:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E. K. ROMANIA SRL cu sediul în București, sector 2, .. 10A în contradictoriu cu pârâtul C. D. D. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., ., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 august 2015.
JUDECĂTOR GREFIER
SOIMITA-B. T. C. O.
Red.Dact/S.B.T/C.O./ 4 ex/21.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8642/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8368/2015.... → |
|---|








