Contestaţie la executare. Sentința nr. 5645/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5645/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 5645/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5645/2015

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: A. JOSZA

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de contestatorul S.C. P. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul V. B. S.C.P.A. (FOSTĂ B. ITALO ROMENO SPA), având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta contestatorului, av. G. L. în substituirea av. A. B., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 28.04.2015, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, din partea contestatorului cerere de renunțare la judecarea capătului de cerere nr. II din contestația la executare, respectiv la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației le executare.

Se constată că la data de 08.05.2015, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei din partea S.C.P.E.J. A. și Oszoczki o copie certificată și numerotată a dosarului execuțional nr. 707/2013.

Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite (f. 11)

Reprezentanta contestatorului arată că renunță la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite, întrucât a fost făcută o cerere de suspendare a executării silite din partea contestatorului, cerere care a fost depusă la dosar la termenul din data de 08.01.2015 la Judecătoria T..

Instanța ia act de cererea de renunțare la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, formulată de contestator.

Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta contestatorului solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță și anularea Publicației de vânzare imobiliară nr. 707/III emisă în data de 20.10.2014 din dosarul de executare nr. 707/2013.

Reprezentanta contestatorului solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea declinată la această instanță sub nr._ din data de 18.02.2015, contestatorul S.C. P. T. S.R.L. a chemat în judecată pe intimatul V. B. S.C.P.A. (FOSTĂ B. ITALO ROMENO SPA) solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună:

- anularea publicației de vânzare imobiliară nr. 707/III emisă în data de 20.10.2014 în dosarul de executare nr. 707/2013 al S.C.P.E.J. A. D. și Oszoczki A.;

- suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În fapt, contestatorul a arătat, în esență că, intimatul nu are calitatea de creditoare față de contestator, nu are un titlu executoriu în temeiul căruia să înceapă executarea silită împotriva sa, iar creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 632, art. 644, art. 663, art. 711, art. 714, art. 716, art. 718 N.C.P.C.

Cererea a fost legal timbrată.

În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie un set de înscrisuri (f. 9-43, 95-96 Jud. T.).

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 56-60 Jud. T.) prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În probațiune, s-a depus la dosarul cauzei în copie un set de înscrisuri (f. 62-83 Jud. T.).

La solicitarea instanței, S.C.P.E.J. A. D. și Oszoczki A. a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanței, copia certificată după dosarul execuțional nr. 707/ 2013.

La termenul de judecată din data de 04.06.2015, instanța a luat act de cererea de renunțare la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, formulată de contestator.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea de executare silită înregistrată sun nr. 707/05.11.2013 la S.C.P.E.J. A. D. și Oszoczki A., intimatul, a solicitat executarea silită a debitorului contestator, în temeiul titlurilor executorii constand in contractul de linie de credit nr. 03/18.04.2003, Addendum 1, 2, 3, 4/2003, Addendum 5,6,7,8,9/2004, Addendum 10/2005, Addendum 12, 13, 14, 15/2006, Addendum 17/2007, Addendum 18, 19, 20/2008, Act adițional nr.24/2010, Contract de Garanție imobiliară autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 537 din data de 18.04.2003 de BNP G. Horacius – Tony; Contract de Garanție imobiliară autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 1383 din data de 08.09.2003 de BNP G. Horacius – Tony; Contract de garanție imobiliară autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 236 din data de 18.02.2005 de BNP G. Horacius – Tony, pentru executarea silită sumelor de 3.475.782,88 USD, 45,20 Euro și 6.002,18 lei (f. 13).

Prin Încheierea civilă nr. 54/CC/2014 pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii anterior menționate (f. 78).

Împotriva contestatorului a fost demarată procedura de executare silită, fiind înștiințat în acest sens la data de 25.01.2014 (f. 87).

Instanța constată că, prezenta contestație la executare a fost promovată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 714 N.C.P.C.

Instanța reține că, prin contestația la executare formulată, contestatorul a solicitat anularea publicației de vânzare imobiliară nr. 707/III emisă în data de 20.10.2014 în dosarul de executare nr. 707/2013 al S.C.P.E.J. A. D. și Oszoczki A..

În ceea ce privește criticile invocate, instanța constată că nu s-a invocat niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie privind actul de executare contestat. Criticile invocate (▪lipsa calității de creditor, lipsa unui titlu executoriu, precum și lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibilă) privesc executarea însăși, astfel că apar ca fiind tardiv formulate, în raport de dispoz. art. 715 alin. (1) pct. 3 N.C.P.C., coroborat cu data comunicării somației - 25.01.2014 (f. 87) și rap. la data depunerii contestației la executare pe rolul Judecătoriei T. – (05.11.2014 – dată depunere Oficiu Poștal – f. 44).

Mai mult, aceleași critici au mai fost invocate anterior, instanța pronunțându-se cu putere de lucru judecat asupra acestor aspecte (Sentința civilă nr. 1304/2014 pronunțată de Judecătoria T. în dos. nr._ – f. 80-83 dos. Jud. T.).

Având în vedere considerentele mai sus-exprimate, instanța constată că executarea silita a respectat condițiile de fond și de formă, fapt pentru care instanța apreciază neîntemeiat demersul judiciar al contestatorului, motiv pentru care va respinge contestația la executare, ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) C.proc.civ., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, însă nu a depus niciun înscris doveditor în acest sens.

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a respinge capătul de cerere cu privire la obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de contestatorul S.C. P. T. S.R.L., cu sediul procesual ales la C..av. B. A., în D., ., nr. 11, jud. Cluj, C._, J_ în contradictoriu cu intimatul V. B. S.C.P.A. (fostă B. Italo Romeno SpA), cu sediul procesual ales la C.. av. D. Godorogea în Cluj-N., .. 128, jud. Cluj, ca fiind neîntemeiată.

Respinge capătul de cerere cu privire la obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiat.

Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. A. Josza

Red./Dact./A.P./4 ex./15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5645/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA