Contestaţie la executare. Sentința nr. 1783/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1783/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1783/2015
ROMANIA
JUDECATORIA C. N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1783/2015
Ședința publică din 18 februarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C.-M. D.
Pe rol este pronunțarea asupra contestației la executare formulate de contestatorul T. H. A. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE – Serviciul Executare Silita Creante Buget Local.
La apelul nominal se constată lipsa contestatorului și a reprezentantului intimatului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, in temeiul art. 43 NCPC, în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 din acelasi act normativ.
În temeiul disp. art. 131 alin 1 NCPC, instanta isi verifica din oficiu competenta, iar in baza disp. art. 94 NCPC coroborat cu disp. art. 713 și 650 alin. 1 NCPC, constata ca este competenta general, și material in a solutiona prezenta cauza.
Instanța constată că prezenta cauză se afla la primul termen de judecată, după parcurgerea procedurii prealabile judecatii.
Instanța încuviințează, in temeiul art. 255 si art. 258 NCPC, proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
În baza disp. art. 238 NCPC, instanta apreciaza ca prezenta cauza se poate solutiona la acest termen de judecata.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța încheie faza cercetării judecătorești și, în temeiul art. 394 și art. 395 NCPC, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberand, retine ca prin contestatia la executare formulata de contestatorul T. H. A. in contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE –Serviciul Executare Silita Creante Buget Local s-a solicitat a se dispune anularea actelor si formelor de executare silita indeplinite in dosarul executional constituit pe numele contestatorului si restituirea taxei judiciare de timbru achitate in prezenta cauza.
In motivarea contestatiei formulate se arata ca in data de 03.12.2013 s-a comunicat contestatorului, prin posta, titlul executoriu pentru infiintare poprire si instiintarea de poprire nr._/19.09.2014. In instiintarea de poprire se face referire la titlul executoriu CC_/23.07.2009, act despre a carui existenta contestatorul nu are cunostinta. Contestatorul apreciaza ca executarea sa silita a fost demarata cu nerespectarea dispozitiilor art.145 alin.1 din OG nr.92/2006, somatia executionala nefiindu-i comunicata. In aceste conditii, executarea silita nu poate incepe, iar orice act de executare facut in lipsa somatiei este nelegal, potrivit art.174 alin.1 NCPC rap. la art.2 alin.3 Cod proc.fiscala. Deasemenea, contestatorul nu are cunostinta despre titlul executoriu pus in executare silita, astfel incat se impune admiterea cererii sale si anularea actelor de executare silita indeplinite (f.1-3).
Prin intampinarea depusa la filele 14-16 din dosar intimatul a solicitat respingerea contestatiei formulate pentru urmatoarele considerente: contestatorul a fost sanctionat contraventional prin procesul-verbal de contraventie nr._/23.07.2009 cu amenda contravention ala in cuantum de 240 lei. Actul a fost comunicat contravenientului la domiciliu, prin posta, cu confirmare de primire, in data de 03.08.2009 si nu a fost formulata plangere contraventionala. In temeiul art.39 din OG nr.2/2001 organul constatator a trimis spre executare silita debitul de 240 lei catre organul fiscal din raza teritoriala a domiciliului contravenientului intrucat procesul-verbal de contraventie neatacat in termenul prevazut de art.31 constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate, potrivit art.37 din OG nr.2/2001. A fost demarata procedura de executare silita impotriva contestatorului, prin emiterea somatiei de executare nr._/26.10.2009, act ce a intrerupt termenul de prescriptie, incepand sa curga un nou termen de 5 ani. In continuarea procedurii de executare silita a fost demarata adresa de infiintare a popririi nr._/19.09.2014, in interiorul termenului de prescriptie de 5 ani. Actul de infiintare a popririi contine toate elementele obligatorii mentionate de art.46 din OG nr.92/2003, astfel incat se impune a se dispune respingerea contestatiei la executare formulate.
Intampinarea a fost comunicata contestatorului in procedura prealabila judecatii, iar, in raspunsul la intampinare depus la filele 26-27 din dosar aceasta a aratat ca intimata nu a facut, nici in prezenta cauza, dovada comunicarii somatiei nr._/26.10.2009 si nici a titlului executoriu CC_/23.07.2009. Atata timp cat actul de executare emis de organele fiscale produce efecte doar de la momentul comunicarii catre debitor, orice act subsecvent este nelegal.
Din analiza inscrisurilor depuse la dosar, instanta constata ca pe numele contestatorului a fost intocmit procesul-verbal de contraventie . nr._/23.07.2009 prin care i-a fost aplicata amenda in cuantum de 240 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.100 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002 (f.19). Contravenientul a refuzat sa semneze actul constatator si sanctionator, astfel incat s-a impus comunicarea acestuia la adresa sa de domiciliu. Asa cum se poate observa din dovada de comunicare a procesului-verbal de contraventie, contestatorul nu si-a ridicat de la posta corespondenta, astfel incat, dupa expirarea perioadei de pastrare, procesul-verbal de contraventie a fost restituit organului constatator (f.19). Aceasta atitudine culpabila ii imputa contestatorului, care nu poate invoca neindeplinirea obligatiei de comunicare atat timp cat dansul este cel care nu a dorit sa semneze actul constatator si sanctionator si apoi a refuzat ridicarea corespondentei de la posta.
Impotriva procesului-verbal de contraventie nu a fost formulata plangere contraventionala, astfel incat, potrivit art.37 din OG nr.2/2001 procesul-verbal a devenit titlu executoriu fara vreo alta formalitate. In vederea executarii silite, actul a fost comunicat organului fiscal din raza teritoriala a domiciliului contravenientului, adica Directiei de Taxe si Impozite Locale din cadrul Municipiului C.-N..
Organul de executare a emis somatia nr._/26.10.2009 (f.20), iar apoi, in data de 19.09.2014, a intocmit titlul executoriu pentru infiintare poprire nr._/495 (f.18) si a instiintat debitorul cu privire la infiintarea popririi asupra veniturilor realizate, pana la concurenta sumei de 240 lei (f.17).
Actul de executare silita intocmit si-a produs efectele, suma executata fiind retinuta ulterior din conturile debitorului, astfel incat organul de executare silita a emis Decizia nr.P56218/495/29.12.2014 de ridicare a masurilor de executare ca urmare a platii efectuate (f.22).
Instanta apreciaza ca este intemeiata contestatia la executare inregistrata cu respectarea termenului prevazut de art.173 alin.1 lit.a Cod proc.fiscala. Astfel, este adevarat ca procesul-verbal de contraventie . nr._/23.07.2009 intocmit pe numele contestatorului a devenit titlu executoriu in conditiile in care actul nu a fost contestat, iar amenda aplicata nu a fost achitata benevol. Insa, potrivit art.145 alin.1 Cod proc.fiscala executarea silita incepe prin comunicarea somatiei. Daca in termen de 15 zile de la comunicarea somatiei nu se stinge debitul, se continuat executarea silita.
In cazul dedus judecatii intimatul nu a depus la dosar dovada de comunicare a somatiei nr._/26.10.2009. Lipsa dovezii de comunicare echivaleaza cu neindeplinirea obligatiei de comunicare a somatiei executionale. Or, in aceasta situatie, pe de o parte, executarea silita nu putea continua cu emiterea altor acte de executare, respectiv a adresei de infiintare a popririi in cazul de fata, iar, pe de alta parte, actul neindeplinit corespunzator nu poate intrerupe cursul termenului de prescriptie prevazut de art.131 alin.1 Cod proc.fiscala.
F. de cele prezentate, instanta apreciaza ca executarea silita demarata impotriva contestatorului nu a respectat conditiile expres prevazute de dispozitiile Codului de procedura fiscala, astfel incat, in temeiul art.174 alin.1 din OG nr.92/2003, ca admite contestatia la executare formulata si va dispune anularea actelor si formelor de executare silita indeplinite in dosarul executional constituit pe numele contestatorului si in care a fost emisa instiintarea de poprire nr._/495/19.09.2014.
In conformitate cu dispozitiile art.45 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013, la ramanerea definitiva a hotararii se va restitui contestatorului taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei achitata potrivit chitantei nr.MCJCH_/16.12.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestatia la executare formulata de contestatorul T. H. A., cu domiciliul procesual ales in C.-N., ., jud.C. in contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE –Serviciul Executare Silita Creante Buget Local, cu sediul in P-ta Unirii nr.1, jud.C. si in consecinta:
-dispune anularea actelor si formelor de executare silita indeplinite in dosarul executional constituit pe numele contestatorului si in care a fost emisa instiintarea de poprire nr._/495/19.09.2014.
La ramanerea definitiva a hotararii dispune restituirea in favoarea contestatorului a taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei achitata potrivit chitantei nr.MCJCH_/16.12.2014.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Calea de atac exercitata si motivele invocate se inregistreaza la Judecatoria C.-N..
Pronuntata in sedinta publica din 18 februarie 2015.
JUDECATOR GREFIER
A. N. C.-M. D.
RED./DACT.-A.N/A.N
20.02.2015- 4 EX.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1773/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3491/2015.... → |
|---|








