Ordin de protecţie. Sentința nr. 9177/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9177/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 9177/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9177/2015
Ședința publica din data de 08 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: P. A.
Reprezentanta Ministerului Public, d-na procuror M. L. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N..
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta M. M. L. împotriva pârâtului C. T., având ca obiect ordin de protecție.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 07.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. sub nr._ la data de 21.09.2015 reclamanta M. M. L. în contradictoriu cu pârâtul C. T., a solicitat emiterea unui ordin de protecție, cu obligarea pârâtului de a păstra distanța minimă determinată față de reclamantă, rudele acesteia, copilul minor, respectiv față de domiciliul reclamantei, locul de muncă și grădinița minorului, precum și interzicerea oricărui contact cu reclamanta, rudele acesteia și copilul minor, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat în motivarea cererii că a avut o relație de 9 ani cu pârâtul din care a rezultat minorul M. Ianis M., născut la data de 08.11.2011 în Spania, copilul nefiind recunoscut oficial de către tatăl său.
În septembrie 2014, din cauza comportamentului violent al pârâtului, reclamanta a fost nevoită să se întoarcă împreună cu minorul în țară, ulterior întorcându-se și pârâtul, care a început să îi amenințe întreaga familie, provocând mai multe incidente, inclusiv la locul de muncă al reclamantei.
Ca urmare, reclamanta a formulat la data de 04.05.2015 cerere de emitere a unui ordin de protecție care a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Cluj N..
Prin Sentința civilă nr. 5004/2015 definitivă prin Decizia civilă nr. 695/A/08.07.2015 a Tribunalului Cluj pârâtul a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și minorul M. M., față de domiciliul acesteia, locul de muncă și grădinița copilului și i s-a interzis orice contact cu reclamanta și minorul, pentru o perioadă de patru luni.
Cu toate acestea imediat după pronunțarea hotărârii judecătorești în primă instanță pârâtul a așteptat-o la locul de muncă și când a încercat să sune la poliție i-a luat telefonul din mână și a fugit, iar ulterior a continuat să o sune aproape zilnic, atât pe numărul personal, cât și pe telefonul fix al părinților.
Tot astfel a contactat-o la locul de muncă și a pus persoane să o urmărească, împrejurare atestată chiar de către pârât, întâmplător frecventând aceleași locuri ca și dânsa.
A mai precizat reclamata, că față de aceste împrejurări nu a mai putut duce copilul la grădiniță, de frică să nu se prezinte pârâtul și să facă scandal.
În probațiune, reclamanta a depus o . înscrisuri (f. 8-15) și a solicitat audierea martorilor I. L. și M. I..
Acțiunea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 272 al. 2 din Legea nr. 217/2003.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței, solicitând prin apărătorul din oficiu – d-na avocat C. A. R. respingerea cererii.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii I. L. I., M. I., B. L. B. și B. M., declarațiile acestora fiind consemnate la filele 26-29 din dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta M. M. L. a solicitat emiterea unui nou ordin de protecție împotriva pârâtului C. T. prin care acesta să fie obligat la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă, rudele acesteia, copilul minor, respectiv față de domiciliul reclamantei, locul de muncă și grădinița minorului, precum și interzicerea oricărui contact cu reclamanta, rudele acesteia și copilul minor, motivat de faptul că, în ciuda restricțiilor impuse prin Sentința civilă nr. 5004/14.05.2015 a Judecătoriei Cluj N. definitivă prin Decizia civilă nr. 695/A/08.07.2015 a Tribunalului Cluj pârâtul a continuat să o contacteze, să o urmărească și să o amenințe atât pe dânsa, cât și pe membrii familiei sale.
În ceea ce privește temeiul de drept, instanța constată faptul că acesta este constituit de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 25/2012, prin care este reglementată o procedură specială, cu reguli proprii, ce are drept scop protejarea victimelor agresiunilor astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul legii.
Instanța constată că, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 217/2003 republicată, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
De asemenea, potrivit art. 5 lit. c din același act normativ, în sensul legii, prin membru de familie se înțelege (...)persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, in cazul in care convietuiesc.
Raportat la prezenta cauză, instanța constată faptul că părțile au avut o relatie de 9 ani de zile, timp în care au conviețuit împreună în Spania, din care a rezulat la data de 08.11.2011 minorul M. M., copilul nefiind recunoscut în prezent de tatăl său – declarația de recunoaștere dată în fața notarului public și depusă la dosarul cauzei neavând niciun fel de efecte pe plan juridic în lipsa înregistrării la organele competente.
Față de împrejurarea că, cel puțin, anterior emiterii ordinului de protecție din data de 14.05.2015 în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N. părțile au avut relații asemănătoare celor dintre soți, relații care au continuat sub aspectul stabilirii creșterii și educării copilului minor, chiar și ulterior separării în fapt, astfel cum a reținut instanța cu putere de lucru judecat în considerentele sentinței civile nr. 5004/2015, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile privind calitatea specială a părților ce pot solicita emiterea ordinului de protecție.
În ceea ce privește starea de fapt invocată în cauză, instanța reține faptul că urmează a fi clarificat aspectul exercitării de către pârât a violențelor de tipul celor prevăzute în cuprinsul actului normativ special.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Lege violența verbală constă în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; violența psihologică presupune impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar; iar violența fizică constă în vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Raportat la prezenta cauză, instanța reține faptul că s-a invocat și dovedit în fața instanței de judecată faptul că pârâtul a exercitat asupra reclamantei, cât și a unora dintre rudele aceste violențe verbale, respectiv violențe psihologice.
Astfel, referitor la comportamentul violent al pârâtului după emiterea ordinului de protecție nr. 5004/14.05.2015 în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N., martora I. L. I. a arătat că în data de 22 august 2015 – fiind fără relevanță indicarea datei greșite sub aspectul evenimentelor relatate – pârâtul s-a prezentat la locul de muncă al reclamantei de pe . în geam, martora precizând că în urma acestui incident reclamanta s-a sperita foarte tare.
Tot astfel martorul B. L. M. a arătat că pârâtul l-a însoțit să se înscrie la școala de șoferi din zona locului de muncă al reclamantei, ulterior întâlinindu-se întâmplător cu reclamanta în stația de autobuz și luând același mijloc de transport a intrat în vorbă cu aceasta, întrebând-o dacă o deranjează și dacă vrea să coboare, reclamanta spunând că nu și cerându-i să îl lase să își vadă copilul.
În același sens, pârâtul, prin apărător a recunoscut că, întâmplător în data de 31.08.2015 a mers la același local cu pârâta, însă numai a salutat-o și a plecat.
Din declarația martorului M. I. rezultă că pârâtul a continuat să o sune constant atât pe telefonul personal, cât și pe cel fix, uneori cerându-le să îi ducă copilul să îl vadă, iar alteori făcând scandal și amenințu-i cu moartea.
Mai mult, la începutul lunii septembrie pârâtul s-a prezentat la grădinița minorului, fiind sub influența băuturilor alcoolice și a amenințat-o pe mama unui copil care avea grijă de minorul M. M. până la sosirea martorului, motiv pentru care, în prezent minorul nu mai frecventează cursurile grădiniței, fiind plecat cu bunica sa la țară.
Împrejurarea că reclamanta este contactată permanent de către pârât a fost confirmată și de către martora I. L. I. care a precizat că a văzut mesajele trimise de pârât atât în timpul procesului anterior, cât și recent, în care pârâtul îi spunea să îl lase să vadă copilul, întrucât va ieși urât, ea însăși fiina amenințată înainte de a se prezenta în fața instanței pentru a depune mărturie de către un bărbat, bănuind că era pârâtul.
Tot astfel din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă cel puțin în perioada 23-26 august pârâtul a continuat să o contacteze telefonic trimițându-i mesaje la intervale scurte de timp, mesaje în care arată că a trimis mesaje și mamei reclamantei, aspecte necontestate de către pârât, de altfel.
F. de cele expuse, instanța apreciază că în mod evident pârâtul a exercitat atât asupra asupra reclamantei, acte de violență verbală în sensul dispozițiilor legale amintite, acte de natură a crea reclamantei o stare permanentă de temere, aceasta fiind pusă, în mod frecvent, în situația de a nu putea desfășura activitățile zilnice de teama pârâtului, de altfel martorii I. L. I. și M. I. arătând că reclamanta este foarte speriată, stresată, îi este frică să vină singură de la serviciu, fiind condusă întotdeauna de către tatăl său și uneori de echipaje de poliție.
În aceste condiții instanța apreciază că este justificata sustinerea reclamantei cu privire la atingerile aduse libertatii sale psihice și, chiar, fizice, situatia sa familiala ajungând a fi cunoscută de colegii de serviciu, riscând chiar să își piardă locul de muncă din cauza scandalurilor provocate de către pârât, astfel cum a arătat martorul M. I..
Mai mult, raportat la întregul comportament al pârâtului, instanța apreciază că acesta o supune pe reclamantă, cât și pe părinții acesteia și copilul minor al părților și la suferinte de natură psihică, cauzate de consumul intern ce a putut fi perceput si de catre membrii familiei sale și de către colegii de serviciu, împrejurări de natură a-i afecta atât viața personală, cât și cea socială. În cauză violenta psihologica se manifestă prin impunerea voinței sau a controlului personal, din moment ce pârâtul care nu acceptă refuzul reclamantei de a avea vreo legătură cu dânsul, respectiv faptul că aceasta ar dori să își refacă viața alături de un alt partener, o contacteaza pe aceasta, în mod frecvent, fie direct, prin mesaje scrise, cu o frecvență deosebit de mare, în care îi cere în mod obsedant reluarea legăturii, ultime întâlniri, explicații, fie prin intermediul rudelor sale, asupra cărora proferează amenințări sau rugăminți, cat si prin supravegherea constantă a locului de muncă, al imobilului în care locuiește împreună cu familia sa, urmărind-o în toate activitățile zilnice și căutând pretexte pentru a se întâlni în locurile pe care aceasta le frecventează, chiar și în condițiile în care prin hotărâre judecătorească i se impusese atât păstrarea unei distanțe minime, cât și interzicerea oricărui contact.
Comportamentul obsesiv al pârâtului rezultă din chiar declarația martorului B. L. B. care a arătat că pârâtul l-a rugat cu ocazia unei întâlniri a pârâtului cu reclamanta, pentru a-și vedea copilul minor, să îi urmărească pe cei doi, fără ca reclamanta să își dea seama, martorul precizând că a observat întâlnirea celor doi de la o distanță de aproximativ 20 m și a efectuat și poze ale reclamantei, precizând că pârâtul i-a solicitat acest lucru pentru a fi pregătit în cazul unui viitor proces, aspect care denotă încercarea pârâtului de a impune control asupra reclamantei, prezumându-se astfel, în acord cu susținerile reclamantei, că și în alte situații pârâtul a solicitat unor terțe persoane să o urmărească.
Cât privește apărarea pârâtului că nu prezintă niciun pericol pentru reclamantă și familia acesteia, dar mai ales față de minorul M. Ianis, însăși reclamanta acceptând să se întâlnească cu dânsul pentru a-și vizita copilul ulterior emiterii primului ordin de protecție, aspecte confirmate de către martorii B. L. B. și B. M., instanța apreciază că aceste aspecte nu denotă decât faptul că reclamanta a încercat păstrarea unor legături firești între părinte și copil, la insistențele pârâtului, nefiind prezentă pe parcursul acestor întâlniri, limitând contactul cu pârâtul la minimul necesar, fără ca prin acest fapt să dorească reluarea oricărei legături cu acesta.
Mai mult, cele două întâliniri menționate de martori au avut loc în cursul lunii iulie, fără ca ulterior, dat fiind comportamentul pârâtului, reclamanta să mai accepte astfel de întâliniri.
Cât privește fotografiile efectuate cu telefonul personal al pârâtului - prezentate spre vedere instanței la termenul de judecată din data de 07.10.2015 în care apare minorul M. Ianis M., dincolo de împrejurarea că acestea au fost efectuate la insistențele pârâtului tocmai pentru a servi ca și probe în eventualitatea unui nou litigiu, împrejurare ce denotă încă o dată perspectiva bolnăvicioasă a pârâtului față de reclamantă, dar și față de copilul său minor, pe care îi transformă în simple instrumente pentru realizarea intereselor sale – aceste fotografii nu pot face dovada desfășurării unor relații normale cu reclamanta, și nici măcar cu minorul M. M., nefiind ilustrată o interacțiune activă între pârât și copilul minor.
Pe de altă parte, referitor la relația pârâtului cu minorul M. Ianis M. martorul M. I. a arătat că minorul este foarte speriat, mai ales după incidentul de la grădiniță, și în prezent refuză orice contact cu tatăl său, inclusiv să vorbească la telefon, plânge când aude numele său, aspecte care explică faptul că din luna iulie pârâtului nu i s-a mai permis să îl viziteze, în prezent minorul locuind cu bunica sa la țară.
Prin urmare, chiar dacă pârâtul nu a exercitat în mod direct aceleași violențe de natură psihică sau verbală asupra minorului M. Ianis M. în perioada ulterioară emiterii ordinului de protecție din data de 14.05.2015, comportamentul agresiv al pârâtului față de reclamantă și părinții acesteia crează fără îndoială o stare de neliniște și teamă copilului față de ceea ce se poate petrece cu persoanele dragi lui, mai ales dat fiind vârsta fragedă și relația foarte apropiată de mama sa, dar și faptului că în prezent este privat atât de mediul său familial, cât și de programul școlar normal, atât de necesare pentru un copil de vârsta sa, astfel că toate agresiunile asupra reclamantei și bunicilor sunt percepute în mod indirect și de către minor, ca pe un fapt extrem de personal, cu grave repercusiuni asupra dezvoltării psihice, fizice și intelectuale.
În ceea ce îi privește pe fratele reclamantei M. A. și cumnata acesteia M. E., spre deosebire de părinții reclamantei, care sunt supuși acelorași presiuni de natură psihică, atât în mod direct prin telefoane și mesaje, cât și indirect prin intermediul situației fiicei lor, instanța apreciază că din probele administrate nu rezultă că astfel de presiuni, ar fi fost exercitate asupra acestora, cel puțin, nu ulterior emiterii primului ordin de protecție.
Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că în cauză a fost dovedită starea de pericol creată la adresa reclamantei, a minorului M. Ianis M. și a părinților reclamantei M. I. și M. E., în condițiile în care presiunile exercitate asupra acestora nu au fost singulare, iar aceste manifestări ale pârâtului s-au întins pe o durată de timp suficient de lungă pentru a permite instanței concluzia că ele ar putea continua și pe viitor, cu atât mai mult cu cât pârâtul a dovedit chiar mai multă îndârjire după după acționarea sa în instanță în cadrul dosarului nr._, ignorând cu bună știință, în mod repetat și premeditat restricțiile impuse, perseverând în comportamentul său obsesis și represiv asupra reclamantei, ceea ce denotă faptul că anteriorul ordin de protecție emis prin Sentința civilă nr. 5004/2015 a Judecătoriei Cluj N. nu și-a atins nici pe departe scopul preventiv, nepăsarea și chiar sfidarea pârâtului față de măsurile luate asupra sa fiind evidente în cauză.
Prin urmare, având în vedere că atitudinea pârâtului față de reclamantă și persoanele mai sus menționate este una abuzivă față de un membru al familiei, în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în speță manifestându-se verbal, dar mi ales psihologic, reclamanta aflându-se în poziția de a-și vedea integritatea psihică a sa și a membrilor familiei sale pusă în pericol, instanța apreciază că în cauză se impune înlăturarea acestui pericol prin aplicarea unor măsuri prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.
În aceste condiții, având în vedere îndeplinirea condițiilor expres prevăzute de lege, instanța urmează a analiza măsurile propuse a fi adoptate în scopul înlăturării stării de pericol și modul în care ele sunt adecvate raportat la situația de fapt existentă în cauză.
Astfel, cu privire la obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă, instanța constată că, așa cum s-a stabilit, reclamanta are calitatea de victimă, iar pârâtul pe cea de agresor, potrivit definițiilor oferite de legislația specială. Episoadele de violență au fost constituite din violențe verbale, dar și psihologice, astfel încât, prezența pârâtului în imediata apropiere a reclamantei, dar și a membrilor familiei sale ar putea să determine recidivarea acestor episoade. Ca urmare, păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă și de rudele acesteia este justificată și ar conduce la evitarea altor conflicte asemănătoare.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acest petit și îl va obliga pe pârât să păstreze o distanță minimă de 300 metri față de reclamantă, de minorul M. Ianis M. și părinții reclamantei M. I. și M. E. cu mențiunea că interdictia nu operează ori de câte ori prezența simultană a agresorului si a victimei este prevazută de o reglementare legală. Instanța consideră că o astfel de distanță este în concordanță cu situatia de fapt a părților care locuiesc într-o comunitate urbana mare, fără ca această interdicție să fie de natură a genera încalcarea dreptului la libera circulație a pârâtului într-o măsură excesivă, fiind totodată suficientă pentru a elimina orice urmă de pericol potențial existent, dar în același timp și pentru a oferi pârâtului posibilitatea de a se conforma efectiv acestei obligații impuse de către instanță.
Acest lucru implică . si obligarea pârâtului să păstreze aceeași distantă și față de domiciliul reclamantei situat în Cluj N., ., ., jud. Cluj, de locul de muncă al reclamantei – M. Carmic, Cluj N., ., jud. Cluj, respectiv sediul acestei societăți situat în Cluj N., ., nr. 3, jud. Cluj, precum și față de grădinița minorului M. Ianis – Grădinița L., sitaută în Cluj N., .-99, jud. Cluj.
Pentru a se elimina în mod complet orice intervenție în viața reclamantei din partea pârâtului instanța apreciază că solicitarea de interzicere a oricărui contact al pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima reclamantă, dar și cu minorul M. Ianis M. și părinții reclamantei M. I. și M. E. este necesar, urmând a admite și acest capăt de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind luarea acelorași măsuri față de fratele reclamantei M. A. și cumnata acesteia M. E., față de considerentele reținute la punctele anterioare, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cât privește perioada pentru care vor fi dispuse măsurile arătate, întrucât restricțiile impuse prin ordinul de protecție anterior – pe o perioadă de 4 luni au rămas fără niciun rezultat din punct de vedere al comportamentului pârâtului față de familia sa, instanța, în temeiul art. 24 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 va dispune luarea acestor măsuri pe perioada maximă prevăzut de lege de 6 luni, urmând ca în măsura în care pârâtul va reuși în această perioadă să își gestioneze episoadele de gelozie, să accepte finalul relației cu reclamanta și să încerce desfășurarea unor relații normale cu minorul M. Ianis M., bazate pe interesul superior al minorului, în care să fie preocupat în mod efectiv de bunăstarea acestuia și să nu îl folosească doar ca pe un instrument de legătură și presiune în relația cu reclamanta, să solicite fie revenirea asupra măsurilor astfel dispuse, fie stabilirea de comun acord cu reclamanta a măsurilor celor mai adecvate pentru creșterea și educarea copilului lor minor, cu atât mai mult cu cât reclamanta a manifestat disponibiltate pentru păstrarea unor relații firești părinte-copil.
Față de dispozițiile art. art. 451 alin. 1 coroborat cu art. 453 alin. 1 din Codul de procedura civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003, instanta va dispune avansarea, din fondurile Ministerului Justitiei, a sumei de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu numit pentru reprezentarea paratului, av. C. R. A..
Cu privire la executarea ordinului, apreciind ca împrejurările cauzei o impun, conform art. 29 din Legea nr. 217/2003 instanța va arăta că prezentul ordin de protecție este executoriu și va dispune executarea ordinului de protecție fără somație și fără trecerea unui termen.
In conformitate cu prev. art. 31 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, prezentul ordin de protecție se va comunica Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj și, în conformitate cu art. 31 alin. 3 din Legea nr. 217/2003, pentru punerea sa în executare, polițistul va putea intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
În sfarsit, in baza art. 32 din Legea nr. 217/2003, instanța va atrage atenția pârâtului cu privire la următoarele prevederi legale incidente în cauză:
Art. 31 din Legea 217/2003 republicată :
(1) Ordinul de protecție se comunică de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului.
(2) Ordinul de protecție prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) se pune în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliției.
(3) Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
(4) Organele de poliție au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.
Totodată, va atrage atenția pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an, conform art. 32 din același act normativ. Potrivit aceluiași articol, „Împăcarea părților înlătură răspunderea penală”, iar „În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de către reclamanta M. M. L., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Cluj N., .. 56 A, jud. Cluj, la Cabinet Individual Anja M. în contradictoriu cu pârâtul C. T., CNP_, cu domiciliul în T., ., ., jud. Cluj și reședința în Cluj N., ., jud. Cluj.
Emite ordin de protecție pe termen de 6 luni începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, prin care dispune următoarele măsuri:
- obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 300 m față de reclamantă și minorul M. Ianis M., născut la data de 08.11.2011;
- obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 300 m față de locuința reclamantei, a minorului și a membrilor de familie ai reclamantei - situată în Cluj N., ., ., jud. Cluj, de locul de muncă al reclamantei – M. Carmic, Cluj N., ., jud. Cluj, respectiv sediul acestei societăți situat în Cluj N., ., nr. 3, jud. Cluj, precum și față de grădinița minorului M. Ianis – Grădinița L., sitaută în Cluj N., .-99, jud. Cluj.
- interzice orice contact al pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima reclamantă, minorul M. Ianis M. Interzice, precum și cu părinții reclamantei - M. I. și M. E..
Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul să păstreze o distanță minimă determinată față de rudele reclamantei – numiții M. I., M. E., M. A. și M. E., respectiv interzicerea oricărui contact cu numiții M. A. și M. E..
Atrage atenția pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute în prezentul ordin de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 260 lei reprezentând onorariu avocațial al apărătorului din oficiu desemnat pentru asistența juridică a apelantului – av. C. R. A..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Prezentul ordin de protecție se va comunica părților, Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, Municipiului Cluj N., Biroului de executări silite din cadrul Judecătoriei Cluj N. și Baroului Cluj.
Executoriu, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare. Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj N..
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
JUDECĂTOR GREFIERI. G. D. A. P.
Red./teh. I.G.D. 12.10.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
