Plângere contravenţională. Sentința nr. 1923/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1923/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 22183/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1923/2015

Ședința publică de la 20.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: I. M. S.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale înaintate de petentul M. A.-I., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._/04.10.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Se constată că petentul a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, apreciază durata cercetării procesului la 30 zile.

În temeiul art. 255 și art. 260 Noul Cod de procedură civilă, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. _ în data de 15.10.2014 (fila 1), astfel cum a fost regularizată la data de 19.11.2014 (fila 17), petentul M. A.-I. a solicitat în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.10.2014.

În motivare, petentul arată, în esență, că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal nu corespunde realității, că sancțiunea nu este proporțională cu pericolul social al faptei.

Cererea nu este întemeiată în drept.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 3-7, 20).

Cererea a fost legal timbrată (filele 2, 18-19).

La data de 29.12.2014, intimata a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură întâmpinare (fila 25), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 223 alin. (3) și art. 315 alin. (1) C. proc.civ., OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.

În probațiune, s-au depus înscrisuri (filele 26-27).

În cauză, s-au citat intervenientul forțat B. V.-P. și asigurătorul . REASIGURARE SA, în temeiul art. 33 din OG nr. 2/2001.

La data de 23.01.2015, s-a depus de către petent răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că și celălalt conducător auto se face vinovat de producerea accidentului (fila 32).

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 04.10.2014 a fost întocmit de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.10.2014 (fila 4), prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 540 lei și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 101 alin. (3) lit. a) din OUG nr.195/2002, constând în aceea că în data de 04.10.2014, în jurul orei 02.14, a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ în Piața A. I. din Cluj-N., nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat la intersecție cu . în intersecție, virând la stânga și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ condus de intervenientul forțat B. V.-P..

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către contravenient, fără obiecțiuni, specificându-se în cuprinsul procesului verbal că este de acord cu despăgubirea RCA.

Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.

Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. R., hotărârea din 4 octombrie 2007).

În consecință, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acestuia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007.

Astfel cum reiese din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.10.2014 (fila 4), care se coroborează cu declarația intervenientului forțat/04.10.2014 (fila 27), instanța reține că în mod corect s-a stabilit răspunderea contravențională în sarcina petentului pentru contravenția prevăzută și sancționată de art. 101 alin. (3) lit. a) din OUG nr.195/2002.

Totodată, instanța reține că petentul recunoaște fapta, astfel cum reiese din declarația dată în ziua incidentului (fila 26), o revenire asupra acestui act unilateral irevocabil neputând fi avută în vedere.

În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.

Nu se poate vorbi de un pericol social redus în cazul săvârșirii contravenției prevăzută și sancționată de art. 101 alin. (3) lit. a) din OUG nr.195/2002, deoarece prin încălcarea acestei prevederi legale se pune în pericol integritatea corporală și sănătatea participanților la trafic, motiv pentru care instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii contravenționale.

Pentru toate motivele de mai sus, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.

Față de prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. A.-I., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, intervenientul forțat B. V.-P., cu domiciliul în ., nr. 81, județul Bistrița Năsăud și asigurătorul . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord Global City Business Park, nr. 10, ., județul Ilfov, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.10.2014, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.10.2014.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare pentru plângerea contravențională.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R.-M. PAVELIOANA M. S.

Red. R.M.P./ dact. I.M.S./4 ex./26.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1923/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA