Plângere contravenţională. Sentința nr. 2410/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2410/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 18610/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2410/2015
Ședința publică din 5 martie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V. V.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta M. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU TURISM – DIRECȚIA GENERALĂ CONTROL ȘI AUTORIZARE ÎN TURISM, privind procesul verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 08.08.2014.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.08.2014 sub nr._, petenta .. a solicitat în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Turism anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din data de 08.08.2014 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că la data controlului deținea o poliță de asigurare valabilă însă aceasta nu se afla în incinta agenției de turism la acel moment. Polița de asigurare . nr._ a fost emisă la data de 08.08.2014 iar perioada asigurată de 12 luni începe cu data de 08.08.2014. Deși polița de asigurare a fost emisă la aceiași dată la care a fost efectuat controlul de către agenții constatatori, aceasta a fost emisă anterior și era valabilă la momentul controlului.
A mai susținut petenta că intimata a recunoscut ulterior, prin nota de constatare nr._/19.08.2014 că la momentul controlului exista o poliță de asigurare valabilă. Polița de asigurare a fost emisă de Omniasig-Vienna Insurance Group Sucursala A. I. și a fost predată unui serviciu de curierat în prima parte a zilei iar desfășurarea controlului a avut loc în jurul orei 15.00. În plus, petenta a făcut numeroase demersuri pentru încheierea poliței de asigurare, astfel cum reiese din corespondența electronică depusă la dosar.
S-a învederat instanței că petenta nu a urmărit niciodată să desfășoare activitate fără respectarea tuturor cerințelor impuse de lege. Petenta a început demersurile pentru încheierea unei noi polițe de asigurare anterior expirării celei anterioare, la data de 16.04.2014 însă din cauza unor modificări ale legislației, societățile de asigurări au avut nevoie de timp pentru a modifica clauzele contractelor de asigurări și modelul standard al polițelor. În consecință, a existat o perioadă în care aceste polițe de asigurări nu puteau fi încheiate în realitate în ciuda demersurilor efectuate de către petentă.
În susținerea petitului subsidiar, petenta a arătat că sancțiunile aplicate sunt excesive în raport cu natura și gravitatea faptelor sancționate. Disproporția rezultă în primul rând din lipsa unui prejudiciu, petenta nefiind insolvabilă sau pe punctul de a intra în faliment. Totodată, sancțiunea retragerii licenței de turism este disproporționată, o astfel de sancțiune putând avea consecințe iremediabile.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001 și dispozițiile legale inserate în cuprinsul motivării
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: copie proces-verbal contestat (filele 10-12), notă de constatare (fila 13), polița de asigurare (fila 15), document de transport nr._ (fila 16) și corespondență electronică purtată cu brokerul de asigurări. (filele 17-25).
Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar. (fila 8)
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal fiindu-i înmânat petentei cu ocazia întocmirii sale, la data de 08.08.2014 și fiind depusă la oficiul poștal la data de 22.08.2014.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20.10.2014, intimata A. Națională pentru Turism a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată. S-a arătat că în situația în care petenta ar fi avut o poliță de asigurare valabil încheiată, aceasta ar fi trebuit să se afle în incinta agenției de turism sau ar fi trebuit să solicite menționarea în cuprinsul procesului-verbal a unei alte situații decât cea reținută de agenții constatatori. Mai mult, în scopul protecției turiștilor, potrivit art. 13 alin. 2 HG nr. 1267/2010, operatorii economici care desfășoară activități specifice agențiilor de turism au obligația de a înscrie numărul licenței de turism și al poliței de asigurare pe documentele emise, pe materialele de promovare și pe propriile pagini de internet. Astfel, este evident că petenta nu deținea la data controlului o poliță de asigurare valabilă din moment ce nu a menționat . numărul acesteia pe documentele emise și pe pagina de internet.
Intimata a mai susținut că documentele emise de către firma de curierat sunt ilizibile iar petenta încearcă să inducă în eroare cu privire la inexistența faptei prin încheierea unei polițe de asigurare ulterior datei controlului. S-a menționat că prin întocmirea notei de constatare nr. 143/19.08.2014 nu s-a constatat inexistența unei fapte ci doar s-a reținut remedierea unor deficiențe și s-a dispus restituirea licenței de turism.
S-a învederat instanței că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contraveției iar referitor la gradul de pericol social al faptei s-a arătat că prin fapta comisă petenta a pus în pericol siguranța turiștilor, unitatea funcționând cu încălcarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește petitul subsidiar, intimata a arătat că sancțiunea avertismentului se poate aplica doar în situația în care fapta este de o gravitate redusă, ceea ce nu este cazul și cu aprecierea că persoana care a săvârșit-o nu o va mai repeta.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, intimata a invocat prevederile OG nr. 2/2001 și HG nr. 1267/2010.
Împreună cu întâmpinarea au fost anexate următoarele înscrisuri: copie proces-verbal (filele 40-45), nota de constatare (fila 46) și copii polițe de asigurări (filele 48-49).
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 17.11.2014, petenta a arătat că, la data controlului, deținea o poliță de asigurare valabilă însă, din moment ce aceasta a fost emisă în ziua controlului, este evident că nu putea fi menționată pe materialele de promovare. În plus, lipsa mențiunilor de pe materialele de promovare nu poate face dovada inexistenței poliței de asigurare la momentul controlului.
În ceea ce privește nota de constatare, petenta a susținut că în cuprinsul acesteia se menționează foarte clar că la data și ora controlului agenția a obținut polița de asigurare și nu există nici o mențiune privind remedierea deficiențelor. S-a specificat că se solicită anularea procesului-verbal având în vedere că fapta sancționată nu există.
La răspunsul la întâmpinare a fost anexată o copie de pe documentul de transport nr._ (fila 60).
La termenul din ședința publică din data de 19.12.2014, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. Petenta a depus o petiție formulată de o . agenții de turism precum și răspunsul formulat de către intimată. (filele 70-82). La solicitarea instanței, S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. a depus la dosar înscrisurile deținute referitoare la polița de asigurare emisă (filele 85-92) iar S.C. Urgent Curier S.R.L. a comunicat data și ora preluării poliței de asigurare precum și data și ora predării acesteia. (filele 116-117)
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr._ încheiat la data de 08.08.2014 (filele 43-45), petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de 15 lit. l din HG nr. 1267/2010, fiindu-i aplicată o amendă în cuantum de 20.000 lei.
S-a reținut că, la data de 08.08.2014, ora 15.00, agenția petentă funcționa în baza licenței de turism nr. 1852/31.03.2010, valabilă pentru agenția de turism touroperatoare. Conducerea operativă este asigurată de doamna Barbos A. G. cu brevetul de turism nr._/25._ în funcția de manager în activitatea de turism. S-a constatat că agenția funcționează cu polița de asigurare nr. AT nr._ expirată la data de 16.04.2014. Cele constatate reprezintă încălcări ale prevederilor HG nr. 1267/2010 cu modificările și completările ulterioare, art. 10 alin. 5 și constituie contravenție conform HG nr. 1267/2010 cu modificările și completările ulterioare, art. 15 lit. l.
Conform art. 15 alin. 1 lit. l HG nr. 1267/2010 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 la 40.000 lei încălcarea prevederilor art. 10 alin. 5. Potrivit art. 10 alin. 5 HG nr. 1267/2010, „Este interzisă desfășurarea de activități turistice specifice agențiilor de turism de către operatorii economici cu licența de turism expirată sau fără deținerea poliței valabile de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism.”
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Mai mult, nici petenta nu a adus vreo critică procesului-verbal sub aspectul legalității, susținând doar că nu a săvârșit fapta ce îi este imputată.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au stabilit criteriile ce se impun a fi aplicate în vederea determinării dacă o procedură judiciară se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, în sensul art. 6 Conv. EDO. În lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg (spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007), fapta imputată petentei cu titlu de contravenție se încadrează în noțiunea de acuzație în materie penală, având în vedere aplicabilitatea generală a textului legal ce sancționează contravenția precum și faptul că norma legală impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încearcă în același timp să descurajeze și să pedepsească
În consecință, în prezenta cauză devin aplicabile toate garanțiile instituie de art. 6 Conv. EDO, inclusiv obligația statului de a proba acuzația adusă contravenientului.
Cu toate acestea, nu s-ar putea reține că prezumția relativă instituită de art. 34 OG nr. 2/2001 contravine prezumției de nevinovăție a petentului sau atinge în substanța sa dreptul la apărare. În decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite încălcări ale legislației în materia contravențională. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. împotriva României, dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, prezumția de conformitate cu realitatea a celor reținute în cuprinsul procesului-verbal nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului însă sarcina instanței este de a asigura un echilibru între interesul statului de a sancționa acțiuni antisociale și dreptul celui sancționat contravențional de a beneficia de un proces echitabil în care să beneficieze de garanții apte de a contrabalansa prezumția de veridicitate a celor consemnate în procesul verbal
Petentei i s-a oferit ocazia, în prezenta cauză, de a propune și de a administra orice mijloc de probă pentru a răsturna prezumția relativă că cele constatate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sunt conforme cu realitatea. Petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată și administrată.
Petenta a susținut că la momentul controlului deținea o poliță de asigurare valabilă. Astfel cum reiese din înscrisul depus la fila 25, Omniasig Vienna Insurance Group a emis la data de 08.08.2014 polița de asigurare . nr._ privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de către turist în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism, perioada de asigurare începând cu data de 08.08.2014 și până la 07.08.2014. Teza inițial susținută de către petentă a fost că polița de asigurare era deja emisă la data și ora controlului (08.08.2014, ora 15.00), fiind comunicată de către sucursala emitentă (cu sediul la A.-I.) printr-un serviciu de curierat rapid, ajungând în Cluj-N. la ora 17.46.
Cu toate acestea, probatoriul administrat în cauză nu confirmă ipoteza susținută de către petentă. Potrivit răspunsului formulat de către serviciul de curierat care a preluat polița de asigurare din A.-I., coletul a fost preluat din A.-I. în data de 08.08.2014, în jurul orei 17.00 și a ajuns la centrul de colectare din A.-I. la ora 17.46.(fila 116) În plus, societatea care a emis polița de asigurare a comunicat instanței că nu poate preciza ora la care a fost emisă polița, aceasta fiind emisă manual și nu în format electronic iar salariatul care a întocmit-o nu poate preciza ora la care aceasta a fost emisă.(fila 85)
Raportat la cele reținute în cele ce preced, instanța constată că petenta nu a reușit să probeze că polița de asigurare . nr._ era emisă la momentul efectuării controlului. Astfel, controlul a fost efectuat la ora 15.00 iar cel mai momentul în care se poate reține cu siguranță că polița era emisă este ora 17.00, ora la care polița a fost preluată de serviciul de curierat. În consecință, nu există elemente probatorii de natură a indica că polița de asigurare era emisă la data realizării controlului.
Referitor la susținerea petentei potrivit căreia intimata a recunoscut, prin nota de constatare nr._/19.08.2014, că polița de asigurare era emisă la data controlului, instanța o apreciază a fi nefondată. Mențiunile inserate în cuprinsul notei de constatare privind obținerea de către petentă a poliței de asigurare se referă la controlul efectuat la data de 19.08.2014, ora 12.00, control în urma căruia a fost emisă nota de constatare. S-a reținut, în urma controlului efectuat la data de 19.08.2014, că petenta a obținut polița de asigurare. Astfel, mențiunea privind data și ora controlului se referă la controlul constatat prin nota de constatare și nu la un control anterior din moment ce nu se stipulează că agentul constatator se referă la un control de la o dată anterioară.
Ulterior, petenta a susținut că este irelevant momentul emiterii poliței de asigurare din moment ce în perioada asigurată era inclusă data de 08.08.2014, data efectuării controlului. Într-adevăr, polița de asigurare a fost emisă în data de 08.08.2014, cu valabilitate începând din aceiași zi.
Cu toate acestea, se reține că petenta a solicitat anularea actului de sancționare contravențională deoarece fapta nu există. Nulitatea actului administrativ este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la emiterea acestuia, nu sunt respectate dispozițiile legale referitoare la validitatea actului juridic. Astfel, cauzele de nulitate pot fi anterioare sau cel târziu concomitente cu emiterea actului. Or, în speță, nu s-a probat faptul că la momentul dresării procesului-verbal exista o poliță de asigurare. În cazul în care am reține susținerea formulată de către petentă, am admite că deși procesul-verbal a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor legale impuse pentru întocmirea sa, printr-o acțiune ulterioară a contravenientului sau a unui terț (în speță, prin emiterea poliței de asigurare ulterior controlului dar cu valabilitatea începând cu ora 00.00 a zilei de 08.08.2014) s-ar putea înlătura răspunderea contravențională.
Faptul că polița de asigurare a fost emisă cu perioadă de valabilitate începând cu data emiterii reprezintă un aspect ce privește strict relațiile dintre asigurător și petentă și în nici un caz nu poate constitui un caz de nulitate a unui act administrativ emis cu respectarea condițiilor legale.
În ceea ce privește dificultățile create de cadrul legislativ existent, instanța reține că acestea nu îmbracă forma unei cauze exoneratoare de răspundere contravențională în sensul art. 11 OG nr. 2/2001. Din conversațiile purtate prin email de către reprezentanții petentei cu brokerul de asigurări reiese, într-adevăr, că au fost efectuate demersuri în vederea obținerii unei polițe de asigurare. Cu toate acestea, din conținutul conversațiilor nu reiese că nu ar exista societăți de asigurări ce să emită astfel de polițe iar din petiția depusă la filele 70-81 reiese că există 4 societăți de asigurări ce acceptă să emită astfel de polițe.
Conversațiile purtate prin email relevă faptul că au existat oferte din partea societăților de asigurări, petenta având diverse opțiuni pentru încheierea contractului de asigurare. Din răspunsul formulat de către intimată (fila 82) rezultă că situația actuală a legislației nu a creat un blocaj pentru agențiile de turism, probleme existând doar pentru agențiile evaluate cu procent mare de risc. Or, petenta nu a probat că aceasta este și situație ei ci, din contră, a învederat instanței că nu a existat niciodată riscul insolvabilității sale.
Pentru considerentele expuse în cele de mai sus, constatând că petenta nu a probat că fapta ce îi este imputată nu există, instanța reține că, la momentul efectuării controlului de către reprezentanții intimatei, aceasta își desfășura activitatea fără a deține poliță de asigurare privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de către turist în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism. În consecință, instanța reține că starea de fapt reținută prin procesul-verbal corespunde realității, fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 15 alin. 1 lit. l HG nr. 1267/2010.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a retragerii licenței de turism a petentei, se observă că licența de turism a fost restituită prin nota de constatare nr._/19.08.2014, astfel cum reiese din cuprinsul acesteia. Procedura restituirii licenței de turism este reglementată de prevederile art. 14 alin. 4 HG nr. 1267/2010 ce stabilesc că licența de turism va fi restituită în situația în care au fost remediate deficiențele pentru care aceasta a fost retrasă. Prin urmare, nu se impune ca instanța să se pronunțe asupra acestei măsuri având în vedere că licența de turism a fost restituită și, în plus, procedura de restituire a acesteia este expres reglementată de HG nr. 1267/2010, decizia asupra restituirii ei revenind intimatei.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda stabilită de către agentul constatator a fost determinată prin raportare la minimul prevăzut de lege. Se va avea în vedere și gradul ridicat de pericol social al faptei, aspect relevat și de către legiuitor prin stabilirea unor limite ridicate ale amenzii aplicabile, respectiv 20.000-40.000 lei.
Relevant în cauză este și că petenta a funcționat fără a deține asigurare privind rambursarea cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de către turist în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism timp de aproape 4 luni. Polița de asigurare anterioară a expirat la data de 16.04.2014 (fila 49) iar controlul a fost efectuat la data de 08.08.2014. Contravenția reținută în sarcina petentei este o contravenție de pericol abstract, nefiind necesară dovedirea producerii unei stări de pericol pentru valorile sociale protejate. Astfel, în ciuda faptul că petenta susține că nu a existat niciodată riscul de faliment sau de insolvabilitate, instanța reține că valorile sociale protejate prin incriminarea contravenției prevăzute de art. 15 alin. 1 lit. l HG nr. 1267/2010 au fost lezate prin simpla omisiune a petentei de a obține polița de asigurare pe care legea o obligă să o dețină.
În consecință, instanța constată că ansamblul circumstanțelor obiective și cele de natură personală nu relevă posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, impunându-se menținerea sancțiunii amenzii în cuantum de 20.000 lei.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petenta .. împotriva procesului verbal de contravenție nr._ din data de 08.08.2014 întocmit de către organul constatator A. Națională pentru Turism pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunile aplicate prin acesta.
În ceea ce privește petitul referitor la cheltuielile de judecată, instanța reține că reprezentantul convențional al petentei a arătat că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta .., CUI_, J_, cu sediul în Cluj-N., Piața Unirii, nr. 14, . în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU TURISM, C._, cu sediul în București, .. 38, Sector 1 privind procesul verbal nr._ încheiat la data de 08.08.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj N..
Pronunțata în ședința publica, azi, 05.03.2015.
JUDECATOR, GREFIER,
I. V. V. L.-M. M.
Red. I.V.V. 2 ex/18.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2857/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2580/2015. Judecătoria... → |
|---|
