Contestaţie la executare. Sentința nr. 2580/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2580/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 164/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR.2580/2015
Ședința publică din data de 10 martie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: T. R. V.
GREFIER:S. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de contestatorul C. V. in contradictoriu cu intimata PRIMARIA C. N., DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art.104(13) din Hot.387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța constată că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestator.
Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare in judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei C.-N. la data de 07.01.2015, sub nr. de mai sus, contestatorul C. V. a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimatul PRIMARIA MUN. C.-N., DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE să se constate prescrise amenzile in suma totala de 590 lei.
În esență, în motivarea cererii, contestatorul a aratat ca nu i-au fost comunicate procesele verbale prin care s-au aplicat amenzile de 590 lei. A mai sustinut ca opereaza prescriptia chiar si a obligatiilor bugetare in conditiile in care de la data posibilei executari si pana in prezent au trecut 5 ani.
În drept, au fost invocate prevederile art. 130 alin. 1 Cod pr. Fiscala.
Acțiunii i-au fost anexate inscrisuri (filele 2-3).
Intimatul M. C.-N., DIRECTIA DE IMPOZITE SI TAXE a depus intampinare la data de 20.01.2015 prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata.
In probatiune a depus inscrisuri (f.12-21).
In sedinta publica din data de 02.03.2015 instanta i-a pus in vedere contestatorul ca pana la termenul din data de 10.03.2015 să depuna dovada achitarii taxei de timbru de 46,30 lei.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția nelegalei timbrari a cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu, reține următoarele:
In fapt prin cererea de chemare in judecata contestatorul a solicitat constatarea prescriptiei amenzilor in suma totala de 590 lei.
În drept, potrivit art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru: ” În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.”
Conform art. 197 NCPC: ”În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”
Instanta i-a pus in vedere contestatorului obligatia de a achita taxa de timbru de 46,30 lei si a depune dovada la dosar pana la data de 10.03.2015, insa acesta nu s-a conformat dispozitiilor instantei.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 197 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013, instanța va admite exceptia nelegalei timbrari a cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu si va anula cererea formulata de contestatorul C. V. in contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECTIA DE IMPOZITE SI TAXE avand ca obiect contestatie la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia nelegalei timbrari a cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu si, in consecinta:
Anuleaza cererea de chemare in judecata formulata de contestatorul C. V., CNP_, cu domiciliul in C.-N., .. 2, . in contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECTIA DE IMPOZITE SI TAXE, avand CUI_, cu sediul in C.-N., P-ta Unirii, nr. 1, jud. C. avand ca obiect contestatie la executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
T. R.-V. S. E.
Red./Dact/TRV/SE
4 ex./07.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2410/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2568/2015. Judecătoria... → |
|---|








