Plângere contravenţională. Sentința nr. 3330/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3330/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 12552/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3330/2015
Ședința publică de la 06.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. A. F.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta C. M. – M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 06 aprilie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 10.06.2014, sub nr._, petenta C. M.-M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 31.05.2014, iar în consecință restituirea celor 12 monede și a brelocului reținute în baza acestui act.
În motivare, s-a arătat că la data de 31.05.2014 a fost invitată să participe la Târgul Filatelic și Numismatic din Cluj-N., organizat de Asociația Filateliștilor din Cluj, care s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură a Studenților Cluj. Petenta a apreciat că procesul-verbal încheiat este nelegal, întrucât monedele confiscate erau proprietatea ei, fiind dobândite prin testamentul autentificat sub nr.1115 din data de 12.10.2011 de către BNP B. R. de la soțul său, care a fost membru activ al Societății de Numismatică Română încă din anul 1970. Astfel, solicitările agenților constatatori de a prezenta facturi pentru acele obiecte nu au fost întemeiate. S-a menționat că a fost adus la cunoștință agenților constatatori faptul că monedele nu erau expuse spre vânzare, ci au fost aduse pentru a face schimb cu colegii soțului ei pentru alte obiecte. S-au invocat prevederile art.17 din O.G. nr.2/2001, considerându-se că este incident un caz de nulitate absolută, întrucât încadrarea juridică a sancțiunii menționată în cuprinsul procesului-verbal, respectiv art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.12/1990, nu există. De asemenea, temeiul juridic privind confiscarea monedelor, indicat ca fiind art.4 alin.1 al aceleiași legi, nu prevede situația confiscării, ci faptul aplicării generale a O.G. nr.2/2001.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr.2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art.19 din O.U.G. nr.80/2013 (fila 3).
Prin întâmpinarea depusă la data de 03.07.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a solicitata respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat. S-a arătat că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea fiind aplicată cu respectarea criteriilor stabilite prin art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001. În ceea ce privește situația de fapt, s-a arătat că la data de 31.05.2014, în urma controlului efectuat în incinta Casei de Cultură a Studenților, s-a constatat că petenta a expus spre vânzare diverse monede din perioada modernă și contemporană fără a deține autorizație de comercializare și documente de proveniență pentru acestea, fapte prevăzute de rat.1 lit. a din Legea nr.12/1990. Obligațiile de autorizare instituite în sarcina petentei cu privire la bunurile expuse spre comercializare sunt prevăzute de art.35 din Legea nr.182/2000. S-a apreciat că agentul constatator a realizat o descriere suficientă a faptei reținute în sarcina contravenientului și a indicat în mod corect actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. De asemenea, s-a menționat că petenta nu a dovedit temeinicia susținerilor sale. Având în vedere că fapta a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri, procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, aspect recunoscut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate prevederile art.205-206, art.223 alin.3, art.249 și art.315 alin. 1 din C.proc.civ., O.G. nr.2/2001 și Legea nr.12/1990.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 18.07.2014, petenta a reiterat argumentele privind nelegalitatea actului atacat. De asemenea, aceasta a precizat că este pensionată pentru caz de boală din anul 1999, având o pensie lunară de 440 lei, care nu îi este suficientă pentru a-i asigura cele necesare traiului zilnic. În urma decesului soțului, în anul 2012, ea a devenit moștenitoare a bunurilor personale ale acestuia, printre acre piese de mobilier, mașină de cusut, precum și unele monede pe care în ziua de 31.05.0214 le-a transportat fără a le expune spre vânzare, acestea aflându-se pe masă în clasor închis. S-a menționat că petenta nu a avut reprezentarea faptului că săvârșește o contravenție. Confiscarea monedelor nu s-a făcut având în vedere un motiv temeinic și legal, deoarece nu există vreo dovadă a faptului că ele fac parte din Patrimoniul Cultural Național, fiind doar bunuri personale. Petenta a apreciat că agentul constatator a supus-o unui tratament abuziv, care i-a agravat starea de boală. Reaua-credință a agentului constatator rezultă și din antepronunțarea acestuia, prin mențiunea faptului că monedele vor fi depozitate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei fără a se preciza că soluția trebuie luată de către instanță de judecată competentă. S-a menționat că nici un participant la Târgul Numismatic și Filatelic nu aveau autorizațiile descrise de polițiști în procesul-verbal.
Pentru termenul din data de 24.11.2014, precum și pentru cel din data de 19.01.2015, petenta a depus concluzii scrise, prin care a adăugat argumentelor deja expuse faptul că soțul său, de la care a dobândit monedele, nu a fost descoperitor arheologic pentru a fi obligat să le declare, ci le-a achiziționat în general de pe piața liberă sau ca urmare a unor anunțuri din ziar. Mai mult, soțul său a încercat să vândă ori să doneze Muzeului Județean A. monedele în cauză, însă reprezentanții acestuia nu au fost interesați. S-a mai argumentat că agentul constatator nu poate face dovada existenței unei plângeri sau reclamații din care să rezulte că bunurile confiscate provin din săvârșirea unei infracțiuni, iar Asociația de Filatelie și Numismatică din Cluj-N. a avut de câștigat prin participarea la târgurile organizate, deoarece a fost necesar să se plătească o taxă de participare și să se rezerve o masă. Agentul constatator nu era expert numismat, astfel încât nu a realizat în procesul-verbal o descriere detaliată a fiecărei piese, respectiv greutatea, diametrul, metalul și monetăria emitentă. Prin raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar s-a arătat că obiectele puteau fi obținute prin moștenire sau cumpărare, fiind vorba de monede care au fost în circulație și astfel accesibile tuturor categoriilor sociale, neavând valoare numismatică.
La termenul din data de 24.11.2014, martorul M. I. a solicitat restituire sumei de 91,70 lei, reprezentând contravaloarea biletului de călătorie dus-întors pe ruta Mediaș – Cluj.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (proces-verbal . nr._ – file 4-6, file 20-23; testament – fila 7; certificat – fila 8; legitimație nr.187/26.04.2970 – fila 9; invitație – fila 10, fila 33; listă membri a Societății Numismatice Române – fila 11; decizie medicală asupra capacitații de muncă – fila 34; cupon de pensie – fila 35; articol de presă – fila 36 verso – fila 37; raport de expertiză extrajudiciară – file 58-63, file 72-75; planșe fotografice – file 64-68, file 76-80; adresa nr.2921/09.12.2014 – fila 71; adresa nr.361/D.G.J.P.C./11.03.2015 – file 87-91), precum și proba constând în declarațiile martorilor H. S. (fila 48) și M. I. (fila 52).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 31.05.2014 (file 20-22), emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj., s-a reținut că petenta a încălcat prevederile art.1 lit. a și ale art.1 lit. e din Legea nr.12/1990, sancționate de art.2 ain.1 din același act normativ. Astfel, s-a reținut că în data de 31.05.2014, petenta a expus spre vânzare diverse monede din perioada modernă și contemporană, fără a fi autorizată pentru comercializarea acestora și fără a deține documente de proveniență conform legii. În consecință, i-a fost aplicată petentei sancțiunea avertismentului și s-a dispus confiscarea bunurilor depistate, conform Legii nr.12/1990. În cuprinsul actului contestat s-au consemnat obiecțiunile petentei, care a precizat că a prezentat agenților constatatori testamentul autentificat sub nr.1115/12.10.2011 prin care a moștenit toată averea soțului decedat. În anexa la procesul-verbal s-a menționat că petenta a declarat în fața agenților constatatori că monedele au fost moștenite de la soțul său și că nu deține autorizație de comercializare și nici autorizație M.C.P.N., susținând că nu știa că este nevoie de aceasta. În privința măsurii confiscării, s-a precizat că aceasta a fost dispusă în temeiul art.3 din Legea nr.12/1990 și au fost enumerate în mod distinct obiectele ridicate în vederea îndeplinirii sancțiunii complementare, urmând a fi predate expertului din cadrul D.C.P.N. Cluj pentru a fi depozitate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. S-au consemnat și obiecțiunile petentei, care a declarat că nu a expus spre vânzare monedele ridicate, cu excepția brelocului, care era expus cu prețul de vânzare 200 lei. De asemenea, s-a consemnat că datorită resurselor insuficiente nu a putut obține autorizațiile necesare pentru comercializarea acelor bunuri.
Conform testamentului autentificat sub nr.1115 din data de 12.10.2011 de către BNP B. R. (fila 7), numitul C. C. a lăsat petentei întreaga sa avere mobilă și imobilă, înțelegând să o desemneze pe aceasta legatară universală. Din legitimația nr.187/26.04.1970 (fila 9) și din lisat membrilor Societății Numismatice Române (fila 11) reiese că soțul petentei a fost membru activ la Societății Numismatice Române.
Din declarația martorului H. S. (fila 48) rezultă că acesta a fost prezent la data efectuării controlului de către agenții constatatori. Acesta a precizat că a mai participat și în trecut la evenimente de natura celui organizat la Casa de Cultură din Cluj-N., fiind vorba de târguri la care se expun astfel de obiecte, se fac schimburi, dar și vânzări. Martorul a precizat că atunci când a ajuns la masa la care se afla petenta, a observa pe masă mai multe obiecte, precum timbre, bibelouri, iar clasorul în care se aflau monedele era închis. S-a specificat că în dreptul monedelor era trecut prețul, dar din câte știe el acesta fusese stabilit de soțul petentei înainte de deces, întrucât petenta nu are cunoștințe de numismatică și nu știe cum se vând monedele. De asemenea, martorul a declarat că are cunoștință de faptul că soțul petentei i-a lăsat moștenire întreaga colecție de monede.
Martorul M. I. a declarat în fața instanței (fila 52) că a participat și el la târgul de numismatică și antichități, când i s-a solicitat să semneze procesul-verbal în calitate de martor asistent. Acesta a arătat că nici el nu deține autorizația la care au făcut referire agenții constatatori și nu cunoaște ca și alte persoane să o dețină. S-a menționat că martorul a spus agenților constatatori că monedele confiscate nu sunt de patrimoniu.
Prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul Ministerului Culturii în bunuri arheologice și istoric – documentare (file 58-68) s-a specificat că piesele supuse expertizei sunt monede care au fost la un moment dat în circulație, fiind accesibile tuturor categoriilor sociale, cu excepția a trei taleri, doi de la M. Teresia și unul de la F. I, una dintre aceste monede regăsindu-se în lotul de monede confiscat de la petentă, care au devenit cu timpul rarități numismatice pe piața românească. S-a făcut propunerea ca talerii să fie clasați în categoria juridică „tezaur”, iar restul monedelor să fie clasate în categoria juridică „fond”, stabilindu-se și valoarea aproximativă de circulație a pieselor.
Conform adresei nr.2921/09.12.2014 emisă de Muzeul Etnografic al Transilvaniei (fila 71), bunurile confiscate sunt susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național mobil al României, categoria juridică Fond și Tezaur.
Prin adresa nr.361/D.G.J.P.C./11.03.2015 (file 87-91), Direcția Generală Juridică și Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii a precizat că prin înscrierea bunurilor în Inventarul patrimoniului cultural național mobil, acestea beneficiază de regimul juridic de protecție conferit de un asemenea statut, aceasta semnificând reguli speciale cu privire la evidența, inventarierea, păstrarea, depozitarea, asigurarea securității, conservarea și restaurarea, precum și circulația acestor bunuri, titularilor dreptului de proprietate asupra acestora revenindu-le o . obligații care apar ca adevărate limitări/servituți legale ale dreptului lor de proprietate, toate în interesul superior al societății în protejarea unor asemenea bunuri.
Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Conform art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, alin.7 al aceluiași articol prevăzând că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Conform art.17 din O.G. nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Art. 21 alin.3 din același act normativ stabilește că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal
Prin art.1 lit. a din Legea nr.12/1990 s-a stabilit că reprezintă contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune, fapta de efectuare de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege. De asemenea, conform art.1 lit. e din Legea nr.12/1990, reprezintă contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune, fapta de efectuare de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii, iar documentele de proveniență vor însăți mărfurile, indiferent de locul în care se află, pe timpul transportului, al depozitării ori al comercializării. Textul amintit prevede că prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.
Potrivit art.2 alin.1 teza I din Legea nr.12/1990, contravențiile prevăzute la art.1, săvârșite de către persoane fizice, se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei. Conform art.3 din Legea nr.12/1990, bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art.1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.
Conform art.35 alin.1 din Legea nr.182/2000, vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizați, cu respectarea prevederilor legii.
Analizând legalitatea procesului-verbal contestat, având în vedere dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța retine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor formale prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, pentru următoarele considerente:
Raportat la încadrarea juridică a faptelor reținute, instanța constată că articolele de lege indicate în cuprinsul procesului-verbal sunt art.1 lit. a și e din Legea nr.12/1990, iar nu art.2 alin.1 lit. c, astfel cum a susținut petenta. Raportat la descrierea oferită faptelor de către agentul constatator și la conținutul textului de lege enunțat anterior, se constată că a acesta a fost în mod corect stabilit. În ceea ce privește textul sancționator, din nou se observă că acesta a fost în mod corect indicat ca fiind art.2 alin.1 din aceeași lege.
Referitor la lipsa menționării articolului ce prevede sancțiunea complementară a confiscării bunurilor, instanță constată că indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția este o condiție prevăzută de art.16 din O.G. nr.2/2001. Nefiind inclusă în enumerarea limitativă din cuprinsul art.17 al O.G. nr.2/2001, lipsa acestei mențiuni ar putea atrage numai nulitatea relativă a procesului-verbal, în situația în care sunt îndeplinite toate condițiile stabilite de art.175 alin.1 C.proc.civ., astfel încât nulitatea nu poate fi invocată decât dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin desființarea acelui act. Instanța constată că actul normativ a fost indicat în cuprinsul procesului-verbal, iar luarea măsurii complementare este prevăzută în mod imperativ de lege, nefiind lăsată la alegerea agentului constatator posibilitatea dispunerii acesteia. Mai mult, instanță apreciază că nu s-a produs o vătămare petentei, având în vedere că în cuprinsul actului anexă la procesul-verbal, care i-a fost comunicat acesteia, se indică în mod expres și numărul articolului ce a stat la baza luării măsurii confiscării, astfel încât petenta a putut lua la cunoștință de existența lui. D. urmare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru nelegalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției.
Analizând temeinicia actului contestat, instanța constată că deoarece procesul-verbal de constatare a contravenției prezintă natura de act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional, acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinice, prezumție care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că, în ciuda naturii bănești a sancțiunii efectiv aplicate, suma sa mică și natura civilă a legii de pedepsire a contravenției respective, procedura în cauzele de natură contravențională poate fi asimilată unei proceduri penale, în măsura în care dispoziția a cărei încălcare a fost atribuită reclamantului are un caracter general și nu se adresează unui anumit grup de persoane ci tuturor cetățenilor; ea le impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încerca în același timp să descurajeze și să pedepsească (cauza A. împotriva României, Hotărârea din 4 octombrie 2007, parag.51; cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotărârea din 21 februarie 1984, parag.53). Astfel, vor fi analizate trei criterii: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum și caracterul și gravitatea „sancțiunii”, criterii ce sunt alternative, nu cumulative, astfel încât pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzații în materie penală”, este suficient ca, prin natura sa, contravenția în cauză să fie „penală” din punct de vedere al Convenției, sau să fi expus persoana respectivă la o sancțiune care, în virtutea caracterului și gravității ei, să se încadreze în general în „materie penală” (cauza I. P. împotriva României, Decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr._/04, parag.22). Având în vedere aceste criterii, instanța constată că în cauza de față devin aplicabile reglementările Curții privind noțiunea de „acuzație în materie penală”, în înțelesul art.6 din Convenție, urmând a avea aplicabilitate toate garanțiile ce însoțesc o astfel de procedură, printre care și prezumția de nevinovăție.
De asemenea, prin jurisprudența sa, Curtea a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, iar Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, art. 6 alin. 2 cerând statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare (cauza A. împotriva României, parag.60).
Din probele existente la dosar reiese faptul că petenta a prezentat agenților constatatori testamentul soțului ei, prin care întreaga avere a acestuia, incluzând bunurile mobile, au fost transmise către petentă. Din declarația martorului H. S., coroborată cu înscrisurile ce atestă calitatea de colecționar a numitului C. C., rezultă că monedele au fost moștenite de către petentă, iar testamentul poate servi drept document justificativ, neexistând o interdicție ca astfel de bunuri să facă parte din patrimoniul privat al unei persoane. Având în vedere că documentul a fost prezentat chiar la momentul controlului, însoțind astfel bunurile astfel cum prevede legea, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare a contravenției este neîntemeiat cu privire la reținerea faptei prevăzute de art.1 lit. e din Legea nr.12/1990, urmând a anula procesul-verbal pentru această faptă.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă, aceea stabilită de art.1 lit. a din Legea nr.12/1990, instanța reține că monedele deținute de petentă sunt bunuri culturale mobile, astfel cum stabilește art.3 alin.2 pct. 1 lit. g din Legea nr.182/2000. Astfel, din cuprinsul adresei nr.2921/09.12.2014 emisă de Muzeul Etnografic al Transilvanie, reiese că bunurile în litigiu sunt susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național mobil al României, categoria juridică Fond și Tezaur, ori numai bunurile culturale mobile pot fi supuse procedurii de clasare, pentru a fi incluse într-una din aceste categorii. Aceeași concluzie a fost exprimată și prin raportul de expertiză extrajudiciară, unde au fost făcute propuneri privind categoria în care ar trebui încadrată fiecare monedă în parte. Referitor la procedura de clasare a acestor bunuri, instanță constată că aceasta se referă la catalogarea bunurilor fie în categoria tezaur, fie în cea de fond, însă clasarea nu condiționează calitatea de bun cultural mobil, ci apare ca o consecință a acestei calități a bunului, fiind un mijloc de protecție și inventariere, care nu afectează nici dreptul de proprietate privată asupra bunurilor. De altfel, se observă din cuprinsul dispozițiilor Legii nr.182/2000 că textul face referire în mod expres la bunurile culturale mobile clasate într-una din cele două categorii în anumite articole, pe când în altele se referă doar la bunurile culturale mobile, rezultând astfel faptul că cele două noțiuni nu sunt identice. Din cuprinsul art.35 alin.1 din Legea nr.182/2000 se constată că acesta se referă la vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată, nefiind necesar ca aceste bunuri să fie deja clasate. Mai mult, această diferențiere rezultă și din cuprinsul alineatului 5 al aceluiași articol, care stipulează că operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile au obligația de a înștiința în scris serviciile publice deconcentrate al Ministrului Culturii despre existența unor bunuri susceptibile de a fi clasate.
În ceea ce privește activitatea de vânzare publică, instanța nu poate reține apărarea petentei în sensul că monedele nu ar fi fost expuse spre vânzare. Din declarația martorului H. S. rezultă că deși clasorul era închis pe masă în momentul în care el a ajuns, acesta era expus alături de alte obiecte, în privința cărora nu s-a contestat faptul că erau oferite spre vânzare. În plus, monedele aveau indicat și prețul în dreptul lor, iar petenta a chiar recunoscut în fața agenților constatatori că brelocul fusese expus spre vânzare, pentru ca ulterior, în cuprinsul plângerii contravenționale să precizeze că toate obiectele erau de fapt destinate schimbului. Faptul că aceasta avea asupra sa documentul ce justifica proveniența bunurilor sugerează aceeași concluzie. De altfel, susținerile petentei din cuprinsul actelor înaintate instanței sunt contradictorii, aceasta susținând că nu intenționa să vândă monedele, dar în același timp argumentându-și susținerile prin faptul că pensia de care beneficiază nu îi permite să se întrețină, aspect ce nu ar căpăta nicio relevanță în speță în situația în care obiectele confiscate nu ar fi destinate comercializării. Din obiecțiunile formulate la încheierea procesului-verbal se desprinde aceeași situație de fapt, petenta afirmând că datorită resurselor insuficiente nu a putut obține autorizațiile necesare pentru comercializarea acelor bunuri. Raportat la susținerile privind faptul că nu avea cunoștință de obligativitatea deținerii autorizației stabilite prin lege și că nici alte persoane prezente nu dețineau un astfel de act, instanța amintește că unul dintre principiile dreptului este acela că nu se poate invoca necunoaștere legii pentru a se justifica un comportament ce contravine dispozițiilor acesteia (nemo censetur ignorare legem), iar faptele similare ilicite ale altora nu pot servi drept cauză de înlăturare a răspunderii.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este temeinic în ceea ce privește reținerea săvârșirii contravenției prevăzute de art.1 lit. a din Legea nr.12/1990.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, se constată că agentul constatator a dispus sancțiunea principală a avertismentului, fapt permis de prevederile art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001. Referitor la sancțiunea complementară a confiscării, instanța reține că aceasta se dispune în mod obligatoriu în situația în care s-a constatat săvârșirea unei contravenții din cele prevăzute la art.1 din Legea nr.12/1990. Astfel, deși instanța va anula procesul-verbal raportat la fapta prevăzute de art.1 lit. e, acesta este menținut în privința faptei prevăzute de art.1 lit. a din Legea nr.12/1990, justificându-se menținerea și a măsurii confiscării. Instanța apreciază că măsura este justificată datorită necesității de a se proteja patrimoniul cultural mobil național, prin respectarea dispozițiilor imperative ale legii ce reglementează modalitățile în care transferul proprietății asupra unor obiecte importante din punct de vedere istoric și cultural poate avea loc. În consecință, instanță apreciază că nu se impune înlăturarea sancțiunii complementare.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 31.05.2014, emis de către intimat, în ceea ce privește reținerea contravenției prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr.12/1990, respingând în rest plângerea, ca neîntemeiată.
Conform art.326 alin.1 și 2 C.proc.civ., martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă dacă este din altă localitate, precum și dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obținut dacă și-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum și cu timpul efectiv pierdut, iar drepturile bănești se asigură de partea care a propus martorul și se stabilesc, la cerere, de către instanță, prin încheiere executorie. În cauză se constată că martorul M. I. a solicitat restituirea cheltuielilor de transport reprezentate de costul biletului de călătorie de la domiciliul acestuia până la sediul instanței, în valoare de 91,70 lei (fila 55). Din analiza acestui înscris rezultă că acesta a fost emis pentru ruta Mediaș - Cluj-N., pentru data de 24.11.2014, aceasta fiind ziua în care a fost luată declarația martorului. Conform art.262 alin.2 C.proc.civ., în cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu, instanța va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei și partea care trebuie să le plătească, putându-le pune și în sarcina ambelor părți. Având în vedere că martorul a fost audiat în interesul petentei, acesteia îi revine îndatorirea de a suporta cheltuielile pentru administrarea probei. În consecință, instanță va obliga petenta la plata sumei de 91,70 lei către martorul M. I., reprezentând cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta C. M.-M., CNP_, cu domiciliul în A., ..15, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, C.U.I._, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 31.05.2014, emis de către intimat, în ceea ce privește reținerea contravenției prevăzute de art. 1 lit. e din Legea nr.12/1990.
Respinge plângerea în rest, ca neîntemeiată.
Obligă petenta la plata către martorul M. I., CNP_, domiciliat în Mediaș, ..27, ., ., a sumei de 91,70 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
Președinte, Grefier,
G. A. FodorCamelia M.
Grefierul de ședință fiind în
concediu de odihnă, semnează
în locul său Grefierul-șef,
Red./Dact./G.A.F./5 ex./05.05.2015
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 28-04-2015, Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 3884/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
