Plângere contravenţională. Sentința nr. 3634/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3634/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 26168/211/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3634/2015

Ședința Publica din 14.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul C. J. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul C. J. identificat cu C.I. . nr._, lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul a depus la dosar la data de 29.12.2014 întâmpinare.

Verificând din oficiu competența Judecătoriei Cluj-N. cf. art. 131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002.

Întrebat fiind, petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.

Petentul arată că a promovat o acțiune înregistrată sub nr._ prin care solicită obligarea pârâtului/cumpărătorului autoturismului să înmatriculeze autoturismul pe numele acestuia și totodată să achite amenzile stabilite în sarcina acestuia.

Instanța pune în discuția petentului motivul de nulitate absoluta privind lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Petentul arată că nu se poate pronunța asupra acestui aspect.

Instanța acordă petentului cuvântul pe probe.

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează pentru ambele părti proba înscrisurile depuse la dosar.

Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.

În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție . nr._/17.11.2014. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de petentul C. J. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.11.2014.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că a vândut autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ la data de 13.06.2014 către numitul G. S., autoturismul fiind radiat de pe numele petentului din evidentele Directiei de Taxe si Impozite la data de 13.06.2014.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 20 de lei, cf. art. 19 din OUG nr. 80/2013. (f. 2)

Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin subunitatea C. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal si temeinic întocmit.

În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor. Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, rezulta că procesul verbal de constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

În ceea ce priveste contractul de vânzare cumpărare încheiat de către petent, intimata a arătat că petentul, după încheierea actului de vânzare, nu a solicitat radierea autoturismului de vânzare din evidentele Serviciului Public Comunitar - Directia Permise si Înmatriculari Auto, cf. Ordinului nr. 1501/2006 și art. 11 alin 10 din OUG nr. 195/2002, acesta figurând în continuare ca si proprietar, în acceptiunea legii, fiind o confuzie faptul că radierea rolulului fiscal este operatiunea implicita a radierii din evidentele serviciului menționat.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Au fost anexate întâmpinării planse foto, dovada de comunicare, certificat de calificare (f. 15 -17).

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părti proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.11.2014 petentul C. J. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se faptul că la data de 18.08.2014, ora 22.22, a circulat pe DN 1C km 18+392 m, în localitatea J., jud. Cluj, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fara a deține rovinietă valabila.

Verificând procesul-verbal în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu, raportat la disp. Deciziei RIL nr. 6/16.02.2015 pronunțata de ICCJ și publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, potrivit cărora „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”, instanța constată că procesul –verbal de contravenție . nr._/17.11.2014 este nul absolut pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, procesul –verbal contestat urmând a fi anulat, cu consecința admiterii plangerii petentului pentru acest motiv.

Decizia in interesul legii este obligatorie pentru instantele de judecata de la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform prev. art. 517, alin. 4 C.pr.civ.

Față de aprecierea asupra nelegalității procesului –verbal contestat, instanța nu va analiza motivele de netemeinicie invocate de petent.

În temeiul art. 453 NCPC va obliga intimatul la plata către petent a cheltuielilor de judecată efectuate în cauza, în cuantum de 20 de lei, constând în taxa de timbru (f. 2)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul J. C., cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, prin subunitatea C., cu sediul în Bucuresti, Sector 6, .. 401 A.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/17.11.2014 ca nelegal.

Obliga intimata să plătească petentului cheltuieli de judecată în cuantum de 20 de lei.

Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj - Sectia de C. Administrativ și Fiscal.

Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

A. P. C. I.

Red./tehn. PA/07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3634/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA